Stres cronic, epuizare totala = sindrom burn out
Se dezvolta treptat si apare datorita suprasolicitarii la locul de munca. De multe ori avem tendinta sa ne inhamam la prea multe lucruri din dorinta de a avea cat mai multi bani. Nu ne mai gandim la nevoile personale sufletesti si trupesti pentru ca, evident nu mai avem timp.
Devenim o masina de muncit si nu constientizam ca la un moment dat vine o vreme in care organismul nostru cedeaza.
Incepem sa nu mai dam randament, sa nu ne mai putem focusa pe ce avem de facut, sa nu mai putem dormi noaptea desi suntem rupti de oboseala, sa nu mai avem chef de nimic. Simtim o epuizare fizica si psihica cauzata de implicarea pe termen lung in situatii care ne solicita emotional. Desi muncim din greu rezultatele nu sunt favorabile, suntem lipsiti de viziune, de speranta, disperati, cinici si furiosi pe ceilalti.
Ceea ce inseamna ca ne-am ars complet. Daca am ajuns in situatia asta si putem constientiza, ATUNCI A VENIT VREMEA SA NE REINVENTAM.
Ideal ar fi sa incepem prin a ne lua un concediul lung, cat mai departe de casa, intr-un loc preferat in care ne simtim bine, ne putem relaxa, fara iPhon, iPad, Laptop, tv...
Dupa care ar fi bine sa ne facem un plan de munca pe care sa il respectam. Ne stabilim asteptari realiste, acceptam faptul ca putem munci organizat (nu haotic) planificandu-ne timpul de lucru in asa fel incat sa ne incadram in cele 8 ore de program, ne respectam ora de masa, facem in asa fel incat sa nu fie cazul sa lucram si in weekend, gandim pozitiv si realist, ne reluam viata sociala si ne petrecem timpul liber intr-un mod constructiv, recreativ.
NU ESTE USOR, DAR MERITA EFORTUL!!!
marți, 22 martie 2011
luni, 21 martie 2011
Echinoctiul de primavara
Echinoctiul de primavara marcheaza inceputul primaverii astronomice. In acest an, echinoctiul de primavara are loc in 21 martie, la ora 1.21 (ora Romaniei). In aceasta zi, ziua si noaptea sunt egale.
Incepand de la aceasta data, ziua incepe sa creasca, iar noaptea scade, pana in 21 iunie, momentul solstitiului de vara.
Echinoctiul are loc de doua ori pe an, cel de primavara fiind primul in calendar. Al doilea echinoctiu este momentul cand Soarele trece din emisfera cereasca nordica in cea sudica, in jurul datei de 23 septembrie, reprezentand echinoctiul de primavara in emisfera sudica si echinoctiul de toamna in emisfera nordica.
Aceasta zi avea o importanta majora inca din Antichitate. Egiptenii, inainte de a sarbatori invierea lui Iisus, au tinut si sarbatoarea echinoctiului de primavara. Aceasta zi reprezenta renasterea si dominatia luminii, reprezentata de zei. Cum era iubirea dintre Isis si Osiris, al carei fruct a fost Horus, copilul Zeului Soarelui. Si grecii au sarbatorit aceasta zi, in cinstea Persefonei, care s-a intors in lume din imperiul lui Hades.
Sarbatoarea primaverii este legata de Zeita Iubirii: Afrodita se indragostise de Adonis, pe care l-a ascuns intr-un cufar, ca sa nu-l vada nimeni, sa fie numai al ei. Apoi, i-a incredintat cufarul Persefonei, care nu s-a putut abtine si l-a deschis, indragostitndu-se imediat de tanarul chipes. Si nu avea de gand sa i-l inapoieze Afroditei, tristetea acestea uscand pamanturile.
Nici macar tatal ei, Zeus, nu a reusit s-o consoleze, asa ca l-a condamnat pe Adonis ca sa petreaca o parte a anului cu Persefona, alta cu Afrodita, si o perioada sa fie singur. Astfel, frumosul tanar se intoarce in fiecare primavara la Afrodita, moment din care campiile se umplu de flori, iar culturile incep sa prinda viata de la atata iubire.
articol preluat cu multumirile de rigoare
Incepand de la aceasta data, ziua incepe sa creasca, iar noaptea scade, pana in 21 iunie, momentul solstitiului de vara.
Echinoctiul are loc de doua ori pe an, cel de primavara fiind primul in calendar. Al doilea echinoctiu este momentul cand Soarele trece din emisfera cereasca nordica in cea sudica, in jurul datei de 23 septembrie, reprezentand echinoctiul de primavara in emisfera sudica si echinoctiul de toamna in emisfera nordica.
Aceasta zi avea o importanta majora inca din Antichitate. Egiptenii, inainte de a sarbatori invierea lui Iisus, au tinut si sarbatoarea echinoctiului de primavara. Aceasta zi reprezenta renasterea si dominatia luminii, reprezentata de zei. Cum era iubirea dintre Isis si Osiris, al carei fruct a fost Horus, copilul Zeului Soarelui. Si grecii au sarbatorit aceasta zi, in cinstea Persefonei, care s-a intors in lume din imperiul lui Hades.
Sarbatoarea primaverii este legata de Zeita Iubirii: Afrodita se indragostise de Adonis, pe care l-a ascuns intr-un cufar, ca sa nu-l vada nimeni, sa fie numai al ei. Apoi, i-a incredintat cufarul Persefonei, care nu s-a putut abtine si l-a deschis, indragostitndu-se imediat de tanarul chipes. Si nu avea de gand sa i-l inapoieze Afroditei, tristetea acestea uscand pamanturile.
Nici macar tatal ei, Zeus, nu a reusit s-o consoleze, asa ca l-a condamnat pe Adonis ca sa petreaca o parte a anului cu Persefona, alta cu Afrodita, si o perioada sa fie singur. Astfel, frumosul tanar se intoarce in fiecare primavara la Afrodita, moment din care campiile se umplu de flori, iar culturile incep sa prinda viata de la atata iubire.
articol preluat cu multumirile de rigoare
duminică, 13 martie 2011
Mitomanul
Mitoman este acel individ care minte pentru a se simti bine si pentru a se simti securizat. De obicei este o persoana stearsa care nu poate iesi in evidenta cu nimic si de aceea nu poate face fata realitatii, asa ca foloseste minciuna ca solutie salvatoare. La aceste persoane sfera afectiva este deteriorata si tocmai de aceea remediul sau mai bine spus hrana afectivitatii pentru mitoman este gasita in minciuna.
Mitomanul are o satisfactie imensa in momentul in care in urma minciunilor bine croite si asezate in tipar, publicul naiv "pune botul" si il considera inteligent, altruist, extraordinar.
Mitomanul este constient de caracterul absurd al "creatiilor" sale, dar este la fel de constient ca satisfactia afectiva pe care o primeste este foarte importanta pentru el, incat nu are importanta ca mai toarna o mare minciuna voita.
Obiceiul lui de a minti in cele mai multe cazuri duce la afectarea relatiilor, pentru ca "minciuna are picioare scurte". Insa de multe ori asta nu il impiedica sa caute auditoriu in alta parte si in alta parte, pana cand se satura de aceasta viata de nomad si cauta sa se aseze.
Daca individul este constient de minciunile sale si nu prezinta alte simptome atunci el nu intra in sfera patologica. Acesta poate fi fie un mincinos ocazional, fie un mincinos din obisnuinta sau de ce nu un mincinos profesionist.
Nietzsche spune ca: "avem nevoie de minciuna pentru a trai". Si este adevarat. De multe ori suntem nevoiti sa mintim ca sa salvam o aparenta, ca sa ferim pe cineva drag de o suferinta sau de un adevar dureros. Eu le spun minciuni albe (este un termen preluat, care mi se pare potrivit si de bun simt) si personal le folosesc cand sunt constienta ca minciuna este necesara, este nevinovata si nu in ultimul rand nu lezeaza pe nimeni.
Cu totii ne putem numi mincinosi si cu totii intram in categoria de mincinosi ocazionali. Pentru ca nu exista sau nu a existat om pe planeta asta care sa nu fi spus macar o data in viata lui o minciuna. Metaforic vorbind termenul de minciuna este tradus ca fiind ceva "cusut cu ata alba".
In terapie ii spunem minciunii mecanism de aparare. Mecanismul de aparare este acel proces psihic inconstient, care vizeaza reducerea sau anularea efectelor neplacute, al pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea interna si/sau externa si ale caror manifestari - comportamente, idei sunt afectate.
Minciuna folosita ca mecanism de aparare are ca temei frica de pedeapsa. Tocmai de aceea, cand este descoperita ea nu trebuie pedespita ci inteleasa baza ei (frica) si actionat cu atentie ca sa nu o inlocuim prin pedeapsa cu o alta teama.
Adler explica pe inteles minciuna folosita ca mecanism de aparare, si anume: "o minciuna nu ar avea sens decat daca adevarul este periculos".
Minciuna patologica are ca temelie rautatea premeditata si poate fi cauzata de o personalitate slab dezvoltata sau de un deficit mintal, scopul ei avand un caracter distructiv. Mincinosii patologici sunt de obicei persoane care sufera de tulburari de personalitate sau au un dezechilibru mintal sau poate aparea in urma unei situatii nevrotice.
Mitomanul are o satisfactie imensa in momentul in care in urma minciunilor bine croite si asezate in tipar, publicul naiv "pune botul" si il considera inteligent, altruist, extraordinar.
Mitomanul este constient de caracterul absurd al "creatiilor" sale, dar este la fel de constient ca satisfactia afectiva pe care o primeste este foarte importanta pentru el, incat nu are importanta ca mai toarna o mare minciuna voita.
Obiceiul lui de a minti in cele mai multe cazuri duce la afectarea relatiilor, pentru ca "minciuna are picioare scurte". Insa de multe ori asta nu il impiedica sa caute auditoriu in alta parte si in alta parte, pana cand se satura de aceasta viata de nomad si cauta sa se aseze.
Daca individul este constient de minciunile sale si nu prezinta alte simptome atunci el nu intra in sfera patologica. Acesta poate fi fie un mincinos ocazional, fie un mincinos din obisnuinta sau de ce nu un mincinos profesionist.
Nietzsche spune ca: "avem nevoie de minciuna pentru a trai". Si este adevarat. De multe ori suntem nevoiti sa mintim ca sa salvam o aparenta, ca sa ferim pe cineva drag de o suferinta sau de un adevar dureros. Eu le spun minciuni albe (este un termen preluat, care mi se pare potrivit si de bun simt) si personal le folosesc cand sunt constienta ca minciuna este necesara, este nevinovata si nu in ultimul rand nu lezeaza pe nimeni.
Cu totii ne putem numi mincinosi si cu totii intram in categoria de mincinosi ocazionali. Pentru ca nu exista sau nu a existat om pe planeta asta care sa nu fi spus macar o data in viata lui o minciuna. Metaforic vorbind termenul de minciuna este tradus ca fiind ceva "cusut cu ata alba".
In terapie ii spunem minciunii mecanism de aparare. Mecanismul de aparare este acel proces psihic inconstient, care vizeaza reducerea sau anularea efectelor neplacute, al pericolelor reale sau imaginare, remaniind realitatea interna si/sau externa si ale caror manifestari - comportamente, idei sunt afectate.
Minciuna folosita ca mecanism de aparare are ca temei frica de pedeapsa. Tocmai de aceea, cand este descoperita ea nu trebuie pedespita ci inteleasa baza ei (frica) si actionat cu atentie ca sa nu o inlocuim prin pedeapsa cu o alta teama.
Adler explica pe inteles minciuna folosita ca mecanism de aparare, si anume: "o minciuna nu ar avea sens decat daca adevarul este periculos".
Minciuna patologica are ca temelie rautatea premeditata si poate fi cauzata de o personalitate slab dezvoltata sau de un deficit mintal, scopul ei avand un caracter distructiv. Mincinosii patologici sunt de obicei persoane care sufera de tulburari de personalitate sau au un dezechilibru mintal sau poate aparea in urma unei situatii nevrotice.
marți, 8 martie 2011
Povestea martisorului
Se zice ca intr-o zi Soarele a coborat pe pamant sub forma de fata frumoasa. Zmeul rau a rapit fata frumoasa si a inchis-o in palatul lui rece si intunecat.
Nimeni nu avea curaj sa o salveze pe fata frumoasa asa ca timpul S-A ORPIT IN LOC, in tristete, in intuneric.
Si a stat asa pana in ziua in care un tanar voinic si-a luat inima indragostita si indurerata in dinti si a plecat in cautarea palatului rece si intunecat unde zacea iubita lui draga, si anume fata frumoasa.
Tanarul s-a luptat din greu cu zmeul si intr-un final a eliberat frumusetea. Insa a fost ranit, iar sangele lui s-a scurs pe zapada. Sangele cald a acoperit omatul care s-a topit, iar in acel loc au rasarit multi ghiocei.
Culoarea rosie simbolizea dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar culoarea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.
Poveste culeasa din popor :)
Nimeni nu avea curaj sa o salveze pe fata frumoasa asa ca timpul S-A ORPIT IN LOC, in tristete, in intuneric.
Si a stat asa pana in ziua in care un tanar voinic si-a luat inima indragostita si indurerata in dinti si a plecat in cautarea palatului rece si intunecat unde zacea iubita lui draga, si anume fata frumoasa.
Tanarul s-a luptat din greu cu zmeul si intr-un final a eliberat frumusetea. Insa a fost ranit, iar sangele lui s-a scurs pe zapada. Sangele cald a acoperit omatul care s-a topit, iar in acel loc au rasarit multi ghiocei.
Culoarea rosie simbolizea dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar culoarea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.
Poveste culeasa din popor :)
miercuri, 2 martie 2011
Imbecilul
este acel om a carui capacitati mintale sunt foarte reduse. Un neghiob, un tampit, care tradeaza si demonstreaza imbecilitatea. Cuvantul provine din latinescul imbecillus si francezul inbecile.
Se naste, creste si se dezvolta imbecil, crede ca reactiile celorlalti fata de imbecilitatea lui sunt forme de respect fata de propria persoana. Imbecilul nu poate fi contrazis, este detinatorul adevarului absolut care are dreptul suprem de a da sentinte.
Jobul ideal pentru un imbecil ar fi acela de a pune (a lipi cu picatura ce lipeste nimic, nimic nu dezlipeste) etichete pe borcanele de muraturi, gemuri, mustaruri. Imbecilul nu verbalizeaza prin dialog, el doar jigneste ceea ce il face fericit si implinit pentru ca si-a atins scopul.
Citeste fara sens tot ce stie ca impresioneaza, nu vorbeste prin fraze ci prin cuvinte rupte dintr-un context. Nu se poate comnunica cu el si oricat s-ar stradui cineva, o va face in zadar pentru ca el nu intelege nimic. Doar daca vorbeste in limbaj imbecil interlocurorul poate fi receptat si nici atunci nu este garantat.
Se considera superior, iar momentele penibile sunt pentru el momente de glorie. Este persoana care umbla cu presul, informatorul de servicu mereu pe faza si mereu la curent si pune la curent pesoanele sus puse care sunt in masura sa ia decizii de ridicare/coborare in grad. Datorita acestui fapt reuseste de multe ori sa primeasca functii de conducere.
Nu este prost si de multe ori are diplome care sa dovedeasca imbeclitatea. Este doar periculos de imbecil si din fericire pentru noi si nefericire pentru el, cel care ajunge in functii de conducere la un moment dat rateaza (rar sunt imbecili care nu sunt descoperiti), iar cel care nu se afirma ramane un ratat pentru tot restul vietii.
Se naste, creste si se dezvolta imbecil, crede ca reactiile celorlalti fata de imbecilitatea lui sunt forme de respect fata de propria persoana. Imbecilul nu poate fi contrazis, este detinatorul adevarului absolut care are dreptul suprem de a da sentinte.
Jobul ideal pentru un imbecil ar fi acela de a pune (a lipi cu picatura ce lipeste nimic, nimic nu dezlipeste) etichete pe borcanele de muraturi, gemuri, mustaruri. Imbecilul nu verbalizeaza prin dialog, el doar jigneste ceea ce il face fericit si implinit pentru ca si-a atins scopul.
Citeste fara sens tot ce stie ca impresioneaza, nu vorbeste prin fraze ci prin cuvinte rupte dintr-un context. Nu se poate comnunica cu el si oricat s-ar stradui cineva, o va face in zadar pentru ca el nu intelege nimic. Doar daca vorbeste in limbaj imbecil interlocurorul poate fi receptat si nici atunci nu este garantat.
Se considera superior, iar momentele penibile sunt pentru el momente de glorie. Este persoana care umbla cu presul, informatorul de servicu mereu pe faza si mereu la curent si pune la curent pesoanele sus puse care sunt in masura sa ia decizii de ridicare/coborare in grad. Datorita acestui fapt reuseste de multe ori sa primeasca functii de conducere.
Nu este prost si de multe ori are diplome care sa dovedeasca imbeclitatea. Este doar periculos de imbecil si din fericire pentru noi si nefericire pentru el, cel care ajunge in functii de conducere la un moment dat rateaza (rar sunt imbecili care nu sunt descoperiti), iar cel care nu se afirma ramane un ratat pentru tot restul vietii.
marți, 1 martie 2011
Moartea
In mitologie, moartea este prevestita de fiinte neobisnuite, pricoliciforme. De exemplu, in copilaria mea aveam insomnii cand auzeam cantand o cucuvea, pentru ca stiam de la bunicii mei ca ea prevesteste moartea cuiva si imi era frica sa nu cumva sa se intample ceva cuiva drag. Tot de la batrani am auzit ca atunci cand o auzim cucuveind e bine sa aruncam cu paine in ea ca sa ii distragem atentia de la jobul pe care il are de indeplinit. Nu am facut niciodata asta, pentru ca imi era si mai frica ca nu cumva sa dau cu ochii de ea.
Dar sa vedem cum este moartea vazuta/primita/privita in diferite mitologii.
Irlandezii au in mitologie niste vestitoare ale mortii deghizate in chip de zane inspaimantatoare. Ele se numesc banshee si sunt chiar inspaimantatoare. Li se arata oamenilor care sunt pe cale sa isi dea sufletul. Un fel de cucuvea vizuala.
In mitologia romaneasca moartea nu reprezinta sfarsitul sufletului ci continuarea sub alte forme de existenta. Dupa moarte sufletul se desparte de trup, se integreaza cosmosului si se uneste cu natura formand un intreg.
In religia crestina, soarta omului este stabilita dupa judecata lui, in functie de fidelitatea de care a dat dovada in decursul vietii. Aici exista doua dimensiuni finale: raiul sau iadul. In rai merg doar cei drepti, care au fost rascumparati cu sangele lui Isus, iar in iad merg pacatosii pentru chinuri vesnice.
La azteci, moartea face parte din spiritualitatea poporului, moartea, violenta si sacrificiul uman fiind acceptate, recunoscute si necesare divinitatii.
Paganii credeau ca lumea lor este formata dintr-un copac urias, crengile lui reprezinta paradisul, iar radacinile reprezinta moartea.
Pentru Platon moartea inseamna de fapt adevarata viata care incepe dupa judecarea greselilor savarsite inaintea parasirii corpului. Ceea ce numim noi viata, pentru el este moarte. Adica, sufletul este inchis in corp ca intr-un mormant drept pedeapsa pentru nelegiuirea primordiala.
Nordicii vad moartea ca pe un eveniment tragic pentru ca omul se desparte pentru totdeauna de lumea celor vii.
Pentru daci, moartea nu era decat o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpamanean al fertilitatii si al vegetatiei. Moartea unui dac insemna un prilej de bucurie si sarbatoare.
Pentru budisti nu exista termenul de suflet. Samsara este termenul folosit pentru ciclul nesfarsit viata - moarte. Budistul este prins in acest ciclu in functie de karma acumulata in timpul vetii, asadar moartea nu este decat o etapa de trecere intre viata si moarte.
Pentru musulmani moartea vine ca o amorteala care nu poate fi invinsa. Omul care este pe moarte in vede pe ingerul mortii pe nume Azrial care ii trage sufletul prin gura (probabil de aici inspiratia autoarei J. K. Rowling pentru dementori), apoi da sufletul altor 2 ingeri albi care il vor duce prin ceruri (succesiv prin cele sapte ceruri) ajungand apoi alaturi de Allah.
La egipteni, conform legendei, zeul Khnum (cu cap de berbec) modeleaza fiecare om inainte de nastere. Acorda fiecarui trup energie KA si suflet BA. KA si BA sunt invizibile in timpul vietii, insa dupa moarte BA isi ia zborul sub infatisarea unei pasari cu cap de om si KA se materializeaza pe satuia mortului in doua brate ce se ridica deasupra capului ca o scufie. Mortul este preluat de Zeita Isis sau de zeul Anubis care il conduc la barca lui Ra pentru a fi transportat la judecata zeului Osiris. Zeita Maat este responsabila cu balanta sufltelor in care este cantarita inima mortului. Daca inima este grea insemna ca e plina de pacate si e ighitita de monstrul cu cap de crocodil, coama de leu si corp de hipopotam. Daca balanta ramane in echilibru Osiris accepta sa ofere viata vesnica alaturi de el.
In basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" moartea ii spune lui Fat Frumos:
"- Bine ai venit, ca de mai intarziai si eu ma prapadeam..."
Ceea ce ne sugereaza ca si moartea poate avea un sfarsit.
Ramas bun celui care a fost bunicul meu, al carui suflet a plecat cine stie pe ce taramuri, in aceasta dimineata la varsta de 93 de ani!!!
Dar sa vedem cum este moartea vazuta/primita/privita in diferite mitologii.
Irlandezii au in mitologie niste vestitoare ale mortii deghizate in chip de zane inspaimantatoare. Ele se numesc banshee si sunt chiar inspaimantatoare. Li se arata oamenilor care sunt pe cale sa isi dea sufletul. Un fel de cucuvea vizuala.
In mitologia romaneasca moartea nu reprezinta sfarsitul sufletului ci continuarea sub alte forme de existenta. Dupa moarte sufletul se desparte de trup, se integreaza cosmosului si se uneste cu natura formand un intreg.
In religia crestina, soarta omului este stabilita dupa judecata lui, in functie de fidelitatea de care a dat dovada in decursul vietii. Aici exista doua dimensiuni finale: raiul sau iadul. In rai merg doar cei drepti, care au fost rascumparati cu sangele lui Isus, iar in iad merg pacatosii pentru chinuri vesnice.
La azteci, moartea face parte din spiritualitatea poporului, moartea, violenta si sacrificiul uman fiind acceptate, recunoscute si necesare divinitatii.
Paganii credeau ca lumea lor este formata dintr-un copac urias, crengile lui reprezinta paradisul, iar radacinile reprezinta moartea.
Pentru Platon moartea inseamna de fapt adevarata viata care incepe dupa judecarea greselilor savarsite inaintea parasirii corpului. Ceea ce numim noi viata, pentru el este moarte. Adica, sufletul este inchis in corp ca intr-un mormant drept pedeapsa pentru nelegiuirea primordiala.
Nordicii vad moartea ca pe un eveniment tragic pentru ca omul se desparte pentru totdeauna de lumea celor vii.
Pentru daci, moartea nu era decat o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpamanean al fertilitatii si al vegetatiei. Moartea unui dac insemna un prilej de bucurie si sarbatoare.
Pentru budisti nu exista termenul de suflet. Samsara este termenul folosit pentru ciclul nesfarsit viata - moarte. Budistul este prins in acest ciclu in functie de karma acumulata in timpul vetii, asadar moartea nu este decat o etapa de trecere intre viata si moarte.
Pentru musulmani moartea vine ca o amorteala care nu poate fi invinsa. Omul care este pe moarte in vede pe ingerul mortii pe nume Azrial care ii trage sufletul prin gura (probabil de aici inspiratia autoarei J. K. Rowling pentru dementori), apoi da sufletul altor 2 ingeri albi care il vor duce prin ceruri (succesiv prin cele sapte ceruri) ajungand apoi alaturi de Allah.
La egipteni, conform legendei, zeul Khnum (cu cap de berbec) modeleaza fiecare om inainte de nastere. Acorda fiecarui trup energie KA si suflet BA. KA si BA sunt invizibile in timpul vietii, insa dupa moarte BA isi ia zborul sub infatisarea unei pasari cu cap de om si KA se materializeaza pe satuia mortului in doua brate ce se ridica deasupra capului ca o scufie. Mortul este preluat de Zeita Isis sau de zeul Anubis care il conduc la barca lui Ra pentru a fi transportat la judecata zeului Osiris. Zeita Maat este responsabila cu balanta sufltelor in care este cantarita inima mortului. Daca inima este grea insemna ca e plina de pacate si e ighitita de monstrul cu cap de crocodil, coama de leu si corp de hipopotam. Daca balanta ramane in echilibru Osiris accepta sa ofere viata vesnica alaturi de el.
In basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" moartea ii spune lui Fat Frumos:
"- Bine ai venit, ca de mai intarziai si eu ma prapadeam..."
Ceea ce ne sugereaza ca si moartea poate avea un sfarsit.
Ramas bun celui care a fost bunicul meu, al carui suflet a plecat cine stie pe ce taramuri, in aceasta dimineata la varsta de 93 de ani!!!
Martisorul
Sarbatoare traditionala romaneasca care simbolizeaza venirea primaverii. Traditie descoperita in Mehedinti, acum peste 8.000 de ani.
Obiceiurile de Martisor erau ca parintii sa lege copiilor o moneda la gat sau la mana si sa ofere celor tineri margele viu colorate insirate pe un lant. Acest gest semnifica puterea si norocul, iar Martisorul se punea de regula in zorii zilei pana sa apara soarele.
Traditiile romanesti spun ca 1 Martie este prima zi din an cand se celebra prin sarbatoarea "Matronalia" zeul Marte si puterea acestuia. Martisoarele se confectionau din fire albe si rosii de canepa sau lana, se legau sub forma cifrei 8 de care se atarnau monede din aur si argint. Legenda spune ca intre 1 si 9 martie, "Zilele babelor", baba Dochia toarce langa oi imbracata in noua cojoace pe care le scutura unul cate unul in fiecare zi. Obiceiul spune ca martisorul trebuie tinut 9-12 zile si sa fie atarnat intr-un pom inflorit pentru a aduce noroc si bunastare celei care l-a purtat. In zona Dobrogei, traditiile romanesti spun ca martisorul trebuie sa fie purtat pana la venirea berzelor ca mai apoi sa fie aruncat spre inaltul cerului.
"In zona Bihorului exista obiceiul ca fetele sa se spele cu apa de ploaie pentru a fi mai sanatoase si mai frumoase. In Banat, datina spune ca fetele nemaritate care se spala cu apa adunata de pe frunzele fragilor din padure se vor marita in anul respectiv. In Transilvania, martisorul este agatat de poarta, ferestre sau de coarnele animalelor pentru a indeparta relele si deochiul. Traditiile romanesti din satele transilvanene dau culoare vietii si confera legendei Martisorului marcarea tranzitiei dintre sfarsitul iernii, anotimpul rece si intunecat, si venirea primaverii, simbolistica a renasterii si obiceiuri."
"Poate o sa radeti...dar legenda martisorului spune ca: Umbland cu oile prin padure si torcand lana din furca Baba Dochia a gasit o para, i-a facut o "borta" si a legat-o cu un fir de ata, asta se intampla intr-o zi de 1 Martie si de atunci s-a extins obiceiul. Insa despre martisor a inceput sa se vorbeasca mai tarziu, primele informatii fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai."
"Martisorul era un simbol purtat cu multa demnitate si chiar solemnitate de catre membrii societatii traditionale, care evitau orice comportament necivilizat in perioada in care martisorul le impodobea imbracamintea."
"Martisorul traditional (vezi aici) nu era altceva decat un fir compus din alte doua fire rasucite, culorile initiale fiind albul si negrul si, mai tarziu, albul si rosul.
Simbolismul culorilor negru, alb si rosu apartinand martisorului poate fi legat de stadiile fundamentale ale operei alchimice: nigredo, albedo si rubedo pe care psiholgul Carl Gustav Jung le-a asociat stadiilor dezvoltarii spirituale si transformarilor prin care trece fiinta umana.
Jung considera ca alchimia este mai mult decat stiinta transformarii metalelor in aur, ea este legata de procesul transformarii fiintei umane.
Astfel, stadiul nigredo care in alchimie corespunde etapei de putrefactio, in psihoterapia analitica coespunde unei stari psihologie de descompunere, de moarte spirituala, de disociere si anulare a constiintei eului asa cum a fost pana atunci.
In aceasta faza a analizei, persoana poate trece prin depresie, dezorientare, dezintegrare, poate trai deriva si debusolarea. Persoana se simte in intuneric, sufera, e separata de cei pe care ii iubeste, incapabila de relationare; se intalneste cu propriii demoni interiori, cu umbra sa. Niger in limba latina inseamna negru, intunecat."
Obiceiurile de Martisor erau ca parintii sa lege copiilor o moneda la gat sau la mana si sa ofere celor tineri margele viu colorate insirate pe un lant. Acest gest semnifica puterea si norocul, iar Martisorul se punea de regula in zorii zilei pana sa apara soarele.
Traditiile romanesti spun ca 1 Martie este prima zi din an cand se celebra prin sarbatoarea "Matronalia" zeul Marte si puterea acestuia. Martisoarele se confectionau din fire albe si rosii de canepa sau lana, se legau sub forma cifrei 8 de care se atarnau monede din aur si argint. Legenda spune ca intre 1 si 9 martie, "Zilele babelor", baba Dochia toarce langa oi imbracata in noua cojoace pe care le scutura unul cate unul in fiecare zi. Obiceiul spune ca martisorul trebuie tinut 9-12 zile si sa fie atarnat intr-un pom inflorit pentru a aduce noroc si bunastare celei care l-a purtat. In zona Dobrogei, traditiile romanesti spun ca martisorul trebuie sa fie purtat pana la venirea berzelor ca mai apoi sa fie aruncat spre inaltul cerului.
"In zona Bihorului exista obiceiul ca fetele sa se spele cu apa de ploaie pentru a fi mai sanatoase si mai frumoase. In Banat, datina spune ca fetele nemaritate care se spala cu apa adunata de pe frunzele fragilor din padure se vor marita in anul respectiv. In Transilvania, martisorul este agatat de poarta, ferestre sau de coarnele animalelor pentru a indeparta relele si deochiul. Traditiile romanesti din satele transilvanene dau culoare vietii si confera legendei Martisorului marcarea tranzitiei dintre sfarsitul iernii, anotimpul rece si intunecat, si venirea primaverii, simbolistica a renasterii si obiceiuri."
"Poate o sa radeti...dar legenda martisorului spune ca: Umbland cu oile prin padure si torcand lana din furca Baba Dochia a gasit o para, i-a facut o "borta" si a legat-o cu un fir de ata, asta se intampla intr-o zi de 1 Martie si de atunci s-a extins obiceiul. Insa despre martisor a inceput sa se vorbeasca mai tarziu, primele informatii fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai."
"Martisorul era un simbol purtat cu multa demnitate si chiar solemnitate de catre membrii societatii traditionale, care evitau orice comportament necivilizat in perioada in care martisorul le impodobea imbracamintea."
"Martisorul traditional (vezi aici) nu era altceva decat un fir compus din alte doua fire rasucite, culorile initiale fiind albul si negrul si, mai tarziu, albul si rosul.
Simbolismul culorilor negru, alb si rosu apartinand martisorului poate fi legat de stadiile fundamentale ale operei alchimice: nigredo, albedo si rubedo pe care psiholgul Carl Gustav Jung le-a asociat stadiilor dezvoltarii spirituale si transformarilor prin care trece fiinta umana.
Jung considera ca alchimia este mai mult decat stiinta transformarii metalelor in aur, ea este legata de procesul transformarii fiintei umane.
Astfel, stadiul nigredo care in alchimie corespunde etapei de putrefactio, in psihoterapia analitica coespunde unei stari psihologie de descompunere, de moarte spirituala, de disociere si anulare a constiintei eului asa cum a fost pana atunci.
In aceasta faza a analizei, persoana poate trece prin depresie, dezorientare, dezintegrare, poate trai deriva si debusolarea. Persoana se simte in intuneric, sufera, e separata de cei pe care ii iubeste, incapabila de relationare; se intalneste cu propriii demoni interiori, cu umbra sa. Niger in limba latina inseamna negru, intunecat."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)