4 cursuri de formare profesionala continua pentru psihologi/psihoterapeuti

Curs de formare profesională continuă

Cuplu si familie

“Disfunctionalitatea maritala si familiala ”

Bucuresti  25 – 26 februarie  2012

Pentru a face fata prezentului si viitorului, familia ramane, pentru fiecare dintre noi, o intrebare la care nu se poate raspunde decat prin iubire. Gelozia, stresul, depresia, anxietatea, divortul, separarea, adictiile sau pierderile semnificative, pot avea “co-efecte” in evolutia celuilalt si respectiv, celorlalti dar mai ales asupra problemelor comportamentale si emotionale ale copilului si adolescentului. Cursul va ofera o abordare teoretica si aplicativa asupra disfunctionalitii maritale si familiale, cat si modalitati de a aborda terapeutic diferite cauze ce constituie o schimbare al cuplului si familiei actuale.                 

Din tematica: Delimitari conceptuale si teoretice cu privire la cuplu si familie, metodologia interventiei terapeutice pentru cuplu si familie, terapia de cuplu – aplicatii, terapia de familie – aplicatii, prezantari de cazuri, evaluarea cunostintelor.

Orar: Sambata 25 februarie, orele 08:30 – 20:30; Duminica 26 februarie, orele 08:30 – 17:30.

Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).

Publicul țintă: psihologi clinicieni, psihoterapeuți în supervizare sau  autonomi.

Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Locul desfasurarii: Bucuresti

Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:

Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725

Email:curs2010training@gmail.com

Curs de formare profesională continuă

„Psihoterapia copilului si adolescentului”

Aplicaţii practice pentru sindroamele psihopatologice din perioada copilăriei şi adolescenţei.

Bucuresti  31 martie – 01 aprilie  2012

Planul psihic suportă la vârsta copilariei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale copilului si adolescentului. Deşi traseele pe care evoluează acestia sunt de multe ori presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi, la sfârşitul acestui proces de dezvoltare au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele si atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de catre societate.Copilul înţelege şi resimte tot ceea ce se întâmplă în familie, conflicte, certuri, despărţiri. Cursul abordeaza diverse modalitati de interventie si tratament personalizat.

Din tematica: Procesele  de dezvoltare şi sănătate mentală; Dezvoltarea de competenţe; Sănătatea mentală a copilului în perioada de dezvoltare; Calitatea vieţii în copilărie şi adolescenţă; Rolul familiei în menţinerea sănătăţii mentale a membrilor ei; Sisteme de clasificare a bolilor la copii şi adolescenţi; Evaluarea clinică, diagnosticarea si decizia privind conduita terapeutică de urmat; Tulburarile de stres posttraumatice; Tulburarile depresive la copil si adolescent; Tulburarile somatoforme; Tulburarile de comportament alimentar; Tulburarile somnului; Tulburarea de atentie si hiperactivitatea; Aspectele supuse evaluării; Alegerea instrumentelor de evaluare; Prelucrarea datelor; Sintetizarea informaţiilor; Construirea planului de tratament şi intervenţie personalizată; Modele teoretice-aplicaţii practice-studii de caz.

Orar: Sambata 31 martie, orele 08:30 – 20:30; Duminica 01 aprilie, orele 08:30 – 17:30.

Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).

Publicul țintă: psihologi clinicieni, psihoterapeuți în supervizare, psihoterapeuti autonomi.

Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Locul desfasurarii: Bucuresti

Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:

Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725

Email:curs2010training@gmail.com

Curs de formare profesională continuă

“Interventii psihoterapeutice in afectiunile psihosomatice”

Bucuresti  19 - 20  mai  2012

„Interventii psihoterapeutice in afectiunile psihosomatice” este un curs pentru a aborda diferite afectiuni psihosomatice in care  exista  simptome somatice fara cauze organice si care au o componenta psihologica importanta. Asemenea afectiuni sunt de exemplu: hipertensiunea arteriala esentiala, ulcerul peptic, colonul iritabil, afectiunile alergice, o serie de dermatite, unele forme de migrene, etc. Exista si afectiuni cu componenta organica, dar care au in acelasi timp simptome psihologice importante, cum ar fi: cardiopatia ischemica, vitiligo, psoriazisul, etc. Aceste afectiuni la randul lor beneficiaza de tratament psihoterapeutic pentru componenta psihologica. Scopul acestui curs este de va familiariza cu diverse informatii (teoretice si practice) privind demersul psihoterapeutic in diverse afectiuni psihosomatice de natura organica sau cu componenta organica. Cursul oferă o abordare teoretică interdisciplinară care să evidențieze rolul factorilor emoționali cu impact semnificativ la nivel somatic pentru diferite afecțiuni dar și abordarea  practică prin intervenții psihoterapeutice de tip multimodal  și multireferențial.

Din tematica: Consideraţii teoretice privind problematica psihosomaticii, aspectele clinice ale psihosomaticii, metode şi tehnici terapeutice în tratamentul afecţiunilor psihosomatice, demersul psihoterapeutic, sindroamele medicale funcţionale, prezentari de cazuri,evaluarea cunoştinţelor.

Orar: Sambata 19 mai, orele 08:30 – 20:30; Duminica 20 mai, orele 08:30 – 17:30.

Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).

Publicul țintă: psihologi clinicieni, psihoterapeuți în supervizare sau  autonomi, psihologilor atestați din alte domenii care doresc să-și completeze cunoștințele clinice  și de intervenție  în abordarea  afecțiunilor psihosomatice.

Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Locul desfasurarii: Bucuresti

Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:

Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725

Email:curs2010training@gmail.com

Curs de formare profesională continuă

“Actualităti terapeutice în tratamentul depresiei”

Bucuresti  09 – 10 iunie 2012

“Actualitati terapeutice in tratamentul depresiei” este un curs dezvoltat pentru a aborda aspectele clinice ale depresiei de-a lungul varstelor: copii, adolescent si adulti. Scopul acestui curs este de a va familiariza cu informatii care sunt intotdeauna usor accesibile, dar pe care este adesea necesar sa la cunoastem pentru a ne ingriji sau pentru a fi un aliat terapeutic al depresivului si, mai mult chiar, pentru a-l face sa inteleaga deciziile medicale.

Cursul cuprinde o scurta parte teoretica si se axeaza pe tratament, interventii si aplicatii practice, incluzand metode si tehnici originale pentru abordarea terapeutica a copilului, adolescentului si a adultului in depresie si tentativele de suicid.

Din tematica: Consideraţii teoretice, tentativele de suicid, modele de analiză funcţională, metode şi tehnici de intervenţie terapeutică, plan de tratament şi intervenţie în depresia la copii, plan de tratament şi intervenţie în depresia la adolescenţi, plan de tratament şi intervenţie în tentativele de suicid la adolescenţi, plan de tratament şi intervenţie în depresia la adulţi, plan de tratament şi intervenţie în tentativele de siucid la adulţi, prezentari de cazuri, evaluarea cunoştinţelor.

Orar: Sambata 09 iunie, orele 08:30 – 20:30; Duminica 10 iunie, orele 8:30 – 17:30.

Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).

Publicul tinta: psihologi clinicieni, psihoterapeuti în supervizare sau  autonomi interesati de problematica depresiei , în special  diagnosticul si interventia terapeutică, la copii, adolescenti si adulti. De asemenea cursul se adresează și psihologilor atestați din alte domenii care doresc să-și completeze cunoștințele clinice și de intervenție în abordarea depresiei.

Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.

Locul desfasurarii: Bucuresti

Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:

Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725

Email:curs2010training@gmail.com

POVESTEA INTELEPTULUI CARE AFLASE SINGUR DRUMUL SPRE LIBERTATE

In acea tara se raspandise un zvon, mai intai mai razlet, apoi tot mai insistent. Erau o multime de vorbe care circulau intre oameni. Cineva spunea ca cunoaste un intelept care "descoperise singur calea spre libertate".
Intr-o zi, un adolescent pleca la drum ca sa afle mai multe. I s-a spus sa mearga intr-o directie, iar pe drumul pe care a luat-o, a intal­nit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubita. A iubit-o si atunci cand a fost sigura ca este iubita, l-a parasit. Exista astfel de iubiri, de nevoie, care se sfarsesc atunci cand nevoia este implinita.


Tanarul ramase singur. Isi continua drumul si intalni o femeie care l-a iubit si care s-a lasat iubita. A crescut in acea iubire, pana intr-o zi cand a devenit suficient de mare pentru a-si parasi iubita. Exista astfel de iubiri pepiniere care ne permit sa crestem.
Isi continua drumul si timp de cativa ani a trai in singuratate.
Intr-o dimineata se trezi avand o dorinta, aceea de a intalni o alta dorinta. O intalni si atunci a fost o sarbatoare. Sarbatoare a durat o mie de zile si o mie de nopti.
Intr-o noapte insa s-au despartit, fiecare dintre ei fiind atat de minunat de celalalt, incat isi imaginau ca nimic mai frumos nu se mai putea intampla intre ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea sa multi­plice intalnirile. El avea sa gaseasca multe, foarte multe.


Intr-o zi, insa, isi continua drumul. Iar pe drum, a intalnit o femeie care l-a intrebat cu ardoare:
-   Te rog, vreau sa fiu implinita, daruieste-mi un copil.
El i-a daruit cinci. Credea in generozitatea vietii. Cativa ani mai tarziu, intr-o dupa-amiaza insorita, isi relua drumul.


Nu mai era tanar acum, era un barbat plin de cicatrice, in acelasi timp vulnerabil si puternic, care inainta pe drumul libertatii. Au mai fost apoi alte si alte intalniri, alte rataciri, entuziasme si descoperiri, pana cand a ajuns in sfarsit sa-l intalneasca pe inteleptul care gasise drumul spre libertate.
Cand a ajuns in fata lui, barbatul l-a intrebat pe intelept despre secretul lui, despre invatatura lui, despre rigoarea cautarii, despre numele maestrilor pe care ii avusese, despre suferintele si terapiile pe care le facuse.
Inteleptul nu raspunde insa la nici o intrebare. Ii spuse doar atat.
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am facut-o: astazi stiu sa spun da sau nu, fara sa ma ranesc.
Astfel se incheie povestea omului care a incercat mult timp, foarte mult timp, sa caute drumul spre libertate.
Cateva cuvinte apoi pleaca...
Cuvintele insa nu pleaca, raman fixate sau continua sa calatoreasca in vibratii subtile, in invitatii tacute.
Esenta unei povesti consta intr-un cuvant invizibil, strecurat intre alte doua cuvinte scrise sau spuse...


poveste terapeutica de  Jacques Salome

Sa ierti inseamna sa ce?

"... Mai intai vine invinuirea, iar apoi... iertarea? Poate ca da. Poate ca nu.

   Nu mai are nici un rost sa spun ca postura exaltata a iertarii poate veni numai dupa ce cineva este mai intai convins. Ceea ce inseamna ca de obicei privim iertarea ca si cum nu ar fi foarte diferita de invinuire. Ceea ce inseamna ca rar, foarte rar, fara sa ne dam seama, iertam.
   Ceva se intampla, cineva spune ceva si apoi, ca niste foci dresate ce suntem, raspundem vibrational. Daca nu am face-o, am fi intr-o forma grozava. Dar continuam sa permitem ca emotiile noastre negative sa iasa la iveala peste tot si, BUM!, intram in starea de invinuire.

Dar acum hai sa spunem ca ne-am hotarat sa iertam pe cineva. Ce dragut. Iata imaginea: iertarea este o eliberare a rezistentei noastre la energia pozitiva, nu a tintei catre care dorim sa ne indreptam zambetul iertator. ... 

De obicei, cand iertam, constientizam ca oricare ar fi acela pe care-l iertam a facut ceva gresit, ceea ce si este, probabil, adevarat. Apoi, desi spunem ca iertam, mentinem in taina cu lasitate greseala. Totusi adevarata iertare presupune a nu mai sta agatat de acel lucru care te-a dezamagit pentru inceput (si sa nu iti mai indrepti atentia asupra lui). Si asta e valabil, chiar daca s-a intamplat acum cinci minute sau cu cincizeci de ani in urma. De ce? Pentru ca daca nu trecem cu vederea, vom continua sa obtinem mai mult din acel rau, de aceea. Daca ramanem agatati de asa ceva, ramane in vibratiile noastre. Si daca e in vibratiile noastre, fie vom atrage acelasi lucru, fie ceva asemanator ca vibratie. Iar, si iar, si iar.  ...

Daca exista nevoia de a ierta, ar trebui sa existe o judecata sau o invinuire care precede acea nevoie, fiindca altfel nu ar exista nici un motiv sa iertam. Iar judecata sau invinuirea inseamna sa ne concentram asupra enunturilor de tip "Nu vreau". Deci primul pas pentru iertare (si probabil ca nu-ti va placea asta) este eliberarea rezistentei care a cauzat invinuirea la inceput, adica abilitatea de a spune... si de a crede ceva de genul: "Cui ii pasa? Pe cine intereseaza? Poate ca idiotul a facut ceva ingrozitor, ceva fara noima. Si ce daca?" vorbim despre dragostea neconditionata...

 De fapt, ceea ce inseamna cu adevarat dragostea neconditionata este:
   "imi voi pastra supapa deschisa catre starea de bine indiferent cat de nebunesc e lucrul pe care l-ai facut." (tine minte ca nu trebuie sa schimbi, nici macar nu trebuie sa-ti placa; trebuie doar sa te opresti din a te concentra la asta!)
   Inseamna "Nu am nevoie de conditii ca sa am dreptul sa fiu fericit. Nu voi mai da atentie obiceiurilor tale prostesti, pentru ca nu trebuie sa fiu perfect pentru ca dragostea mea sa ajunga la tine."
   "Poti sa fii obraznic, poti sa spui lucruri urate, care ranesc, dar alegerea ta nu o va afecta pe a mea, ceea ce imi va mentine supapa deschisa si ma va face sa ma simt bine. Nu mai dau vina pe nici o conditie negativa si nici pe obiceiurile tale negative pentru felul in care ma simt!!!"
   Desigur, stiu ca suna aproape imposibil, dar ce avem de pierdut permitandu-ne fericirea? Lucrul cert care ne duce catre acest spatiu al "Nu-mi pasa ce ai facut, supapa mea ramane deschisa oricum" este acela ca permiti automat acelui tip de conditii sa intervina in ceea ce doresti - si, cu siguranta, aceasta este ideea. Modul in care tu insuti experimentezi viata nu mai are legatura cu actiunile altora. ..."


Fragment din Lynn Grabhorn - Viata nu asteapta... TREZESTE-TE!

Povestea iubirii furioase - poveste terapeutica

Iubirea partinitoare poate sa distruga dragostea, asa cum otrava ne distruge sanatatea. Intr-o zi, Iubirea se revolta. A simtit o imensa furie care o duse apoi foarte departe de ceilalti oameni. „E prea mult, mult prea mult, murmura ea, fugind cat o tineau picioarele. Eu exist aici de mii de ani si nu-mi vine sa cred ce au facut oamenii cu mine. Cand simt cum sunt maltratata, pervertita, inselata, banalizata, cum sunt apoi reprezentata in filme mediocre, insipide si in romanele moderne care sunt pline de violente, este insuportabil pentru mine, e prea greu, prea dureros asa ca prefer sa renunt.”

Astfel, Iubirea ratacea prin desertul lipsei de iubire, care o inconjura. Mai singura decat orice fiinta ce traia pe pamant, fara nimeni caruia sa poata sa ii spuna ce avea pe suflet, sa-i impartaseasca ceva sau sa-i vorbeasca despre ea.stiu, stiu ca unii dintre voi ar fi foarte bucurosi sa vorbeasca cu ea, sa o linisteasca si chiar sa o iubeasca. Dar chiar si aceasta posibilitate i se parea derizorie, atat de mult o afectau tristetea si disperarea ei fara sfarsit.

O sa va marturisesc cel mai ingrozitor lucru: Iubirea, disperata, deprimata se gandise chiar sa isi puna capat zilelor. Se gandise sa se sinucida. Da, probabil nu o sa ma credeti. Credeti ca exagerez sau ca Iubirea este mai puternica decat orice. Ca poate trece peste orice obstacol, sa invinga violenta si mediocritatea vremurilor in care traieste. Poate, sunteti convinsi ca Iubirea este invincibila, eterna, ca are un curaj sau o vointa de nezdruncinat, ce poate sa treaca peste orice!
Doar ca, amintiti-va, furtunile din ultimul timp, acea furie a cerului, frigul necrutator care a durat mai mult decat de obicei, umiditatea crescuta si persistenta, lipsa vietii, energia scazuta, amintiti-va de toate violentele, incoerentele, razboaiele, foametea, torturile care se intamplau in lume cu putin timp in urma.
Incercati sa regasiti senzatiile pe care le aveati atunci. Poate credeti ca erau doar intamplatoare. Un concurs de circumstante, stare de slabiciune a universului, un moment de neatentie a zeilor, o uitare a divinitatii sau o scapare din plasa vietii, o irupere a cosmosului...

Nu! Nimic din toate acestea, era pur si simplu Iubirea, care descurajata, epuizata, renunta, se lasa invinsa. Va asigur, despre asta e vorba, Iubirea isi dadea demisia!
Prefera sa termine cu acea existenta nebuneasca, voia sa-si puna capat zilelor!
Noroc ca Iubirea era novice in materie de sinucideri. Era pentru prima oara in viata ei fabuloasa, cand voia sa moara si nu stia cum sa procedeze. Se simtea aproape nemuritoare, asa ca nu stia cum sa se suprime, sa dispara pentru totdeauna, luandu-si viata.

Vedea in jurul ei barbati si femei care se iubeau, total inconstient, orbi in fata dramei care se juca intre ei, in ei si in jurul lor.
Pentru ca, ceea ce este caracteristic Iubirii, este faptul ca, in imensa ei generozitate, in abundenta ei fundamentala, Iubirea se daruie, se ofera, fiecarei fiinte vii, fara sa ceara nimic in schimb. Se ofera gratuit, pentru ca fiecare dintre oameni sa poata, in cursul vietii sale, sa se dezvolte, sa se infrumuseteze, sa creasca prin iubire. La sfarsitul vietii, Iubirea se desparte astfel de cel sau de cea pe care i-a insotit si se intalneste, in cosmos cu Iubirea Universala.

O sa ma intrebati probabil: „Asadar, exista Iubire peste tot unde exista viata, intr-un copac, intr-o floare, intr-o leguma?”
Sigur ca da, in orice fiinta vie, fara nici o exceptie, exista Iubire.
Aceasta este cea mai importanta misiune a Iubirii, sa se ofere, sa se abandoneze fara reticenta, fara conditii, increzatoare in tot ceea ce era viu.

Dar, presupun ca fiecare dintre voi stie aceste lucruri si v-as ruga sa nu ma intrerupeti cu intrebari de prisos.
Dupa cum spuneam, Iubirea, dezamagita, trista, deprimata, pentru ca nu se mai simtea iubita de catre oamenii pe care ii iubise atat de mult, a gasit cel mai bun mijloc de a-si pune capat zilelor, adica reincarnarilor sale succesive sau calatoriilor sale, daca vreti sa numim astfel fiecare ciclu din viata ei.
Daca o sa va spun ca a fost foarte aproape de a reusi tentativa de a-si pune capat zilelor, veti intelege mai bine toata acea disperare pe care o simtiti si care se raspandeste tot mai mult in jurul vostru. Ati observat cat de mult si-a pierdut Iubirea din propria ei realitate, cat de abuziv idealizata este pentru copii si cativa adulti naivi, cum este schimbata, vanduta, conservata, banalizata dupa cativa ani de viata in comun, in anumite cupluri...?

Pot sa va asigur de acest lucru: Iubirea este in convalescenta. Slabita, s-a refugiat in vis. Asteapta sa vina zile mai bune. A devenit timida, prudenta, rezervata.
Va spuneam ca astepta, dar nu intr-un fel pasiv, cauta totusi, cauta fiinte care pot sa devina la randul lor Iubire, pentru a alimenta marea roata a timpului. Nu mai vrea sa se ofere unor barbati sau femei care au nevoia de a fi iubiti sau le e teama ca nu vor mai fi iubiti, nu mai vrea sa fie exploatata de catre cei care o reclama, o pretind, nu mai vrea sa fie maltratata de catre cei care o consuma prin intermediul iubirii altora.
Nu mai vrea sa se dezvolte si sa infloreasca la acele fiinte care o vor oferi unei fiinte fara viata, unei persoane care se multumeste sa fie iubita sau unui trecator care o va consuma fara retinere, in graba.

Nu vrea sa i se mai dicteze cum trebuie sa fie.
Nu mai vrea sa fie folosita drept alibi in practica unui terorism relational menit sa-l acapareze, sa-l controleze sau sa-l subjuge pe celalalt propriilor dorinte sau nevoi sau chiar sa-l inchida intr-o multime de temeri.
A devenit exigenta, Iubirea! Vrea fiinte libere care sa o primeasca chiar in inima vietii lor.

Ce as putea sa va mai spun in plus?
Este timpul sa ne reconciliem cu Iubirea!
Este necesar sa ne reinventam relatia cu ea!
Este necesar sa ii dam locul pe care il merita, sa se poata manifesta din plin, sa ii oferim un loc in care sa dezvolte libertatea, creativitatea fiecaruia dintre noi.

Altfel spus, as putea sa indraznesc sa va cer fiecaruia dintre voi, sa indrazniti sa deveniti la randul vostru... Iubire?


de Jaques Salome

Tu cum stai cu stima de sine?

"...  Stima de sine înseamnă să dovedesc că sunt capabil de următoarele:
   • Să spun ce gândesc.
   • Să fac ce vreau.
   • Să insist când mă lovesc de o dificultate.
   • Să nu îmi fie ruşine să renunţ.
   • Să nu mă las păcălit de publicitate sau de modă, care vor să mă facă să cred că nu sunt o persoană cum trebuie dacă nu port cutare marcă de haine sau nu gândesc în cutare mod.
   • Să râd din toată inima dacă sunt luat peste picior fără răutate.
   • Să ştiu că pot supravieţui eşecurilor mele.
   • Să îndrăznesc să spun "nu" sau "stop".
   • Să îndrăznesc să spun "nu ştiu".
   • Să îmi urmez calea, chiar dacă sunt singur(ă).
   • Să îmi acord dreptul de-a fi ferici t(ă).
   • Să suport să nu mai fiu iubit(ă), chiar dacă asta mă face nefericit(ă) pe moment.
   • Să mă simt împăcat cu mine însumi.
   • Să spun "mi-e teamă" sau "sunt nefericit(ă)" fără să mă simt înjosit(ă).
   • Să îi iubesc pe ceilalţi fără să îi supraveghez sau să îi sufoc.
   • Să fac tot ce pot ca să reuşesc ceea ce vreau să reuşesc, dar fără să mă forţez.
   • Să îmi dau dreptul de-a decepţiona sau de-a rata.
   • Să cer ajutor fără să mă simt inferior (inferioară).
   • Să nu mă desconsider şi nici să îmi fac rău când nu sunt mulţumit(ă) de mine.
   • Să nu mă simt invidios (invidioasă) de succesul sau de fericirea celorlalţi.
   • Să pot să supravieţuiesc nefericirilor mele.
   • Să îmi dau dreptul de a-mi schimba părerea după ce chibzuiesc.
   • Să dau dovadă de umor faţă de mine însumi.
   • Să spun ce am de spus, chiar dacă am trac.
   • Să trag învăţăminte din greşelile mele.
   • Să mă arăt în costum de baie chiar dacă corpul meu nu e perfect.
   • Să mă simt în regulă cu rănile din trecutul meu.
   • Să nu îmi fie teamă de viitor.
   • Să găsesc că sunt un/o tip/a bine, cu calităţile şi cu defectele sale.
   • Să simt că progresez şi că trag învăţăminte din viaţă.
   • Să mă accept aşa cum sunt astăzi, fără să renunţ totuşi să mă schimb mâine.
   • Şi, în sfârşit, să ajung să mă gândesc şi la altceva decât la mine... ..."

Zice  - Christophe Andre in cartea "Imperfecti, liberi si fericiti"

Tulburarea obsesiv compulsiva - sau cum perseveram in aceeasi greseala

... Dacă nu eşti conştient de problemele tale, eşti menit să repeţi la nesfârşit acelaşi comportament şi aceleaşi tipicuri nesănătoase în lupta ta inconştientă de a-ţi vindeca vechile răni. Şi, în tot acest timp, nu faci decât să-ţi sabotezi întreaga viaţă. Inconştient, suntem siliţi să reparăm vechile răni. Dar dacă vrei să vezi cum funcţionează în viaţa ta, această tulburare este motivul pentru care întâlneşti de fiecare dată acelaşi nemernic sau pentru care continui să atragi acelaşi gen de prieteni cărora nu le pasă de tine - practic, motivul pentru care pari să te confrunţi de fiecare dată cu aceeaşi dramă, cu aceleaşi probleme.


   Adesea, oamenii se gândesc că problemele lor provin din lipsă de inteligenţă, de atractivitate, de umor şi aşa mai departe. "Dacă aş fi puţin mai drăguţă, mai deşteaptă", ne spunem, "atunci aceste lucruri rele nu mi s-ar mai întâmpla. Nu aş fi fost părăsită. Şeful nu m-ar fi dat afară."
   Insă, aşa cum îţi vei da seama pe măsură ce parcurgi acest proces, problemele tale nu se datorează lipsei de atribute pozitive, ci lipsei de conştientizare a acţiunilor tale. Nu eşti atentă la motivele pentru care atragi un tip ce nu se poate implica într-o relaţie. Nu înţelegi de ce ai probleme cu autoritatea, fiind rebelă la serviciu.


   Am văzut oameni care îşi raţionalizau problemele dând vina pe circumstanţe sau pe "ghinion". Asta e o imensă prostie şi o negare totală. Aşa cum spunea cineva, norocul înseamnă să te pregăteşti să întâlneşti oportunităţile, iar nenorocul se datorează adesea unei lipse de pregătire. Ne creăm propria realitate, iar apoi avem tupeul să ne întrebăm "de ce eu?" E adevărat că oamenilor buni li se întâmplă chestii rele, vom ajunge şi la asta puţin mai târziu, dar la un anumit moment, trebuie să ne recuperăm forţa interioară şi să încetăm să mai trăim şi să mai reacţionăm inconştient. Trebuie să încetăm să mai acţionăm în moduri care să ducă la repetarea tiparelor şi a sentimentelor dureroase din trecut.


   Acum, comportamentele noastre negative sunt inconştiente pentru că sunt dureroase, aşa că le reprimăm. Insă nu-ţi poţi înşela psihicul. Chestiile asupra cărora nu acţionezi şi pe care nu le rezolvi ajung să se repete... iar şi iar.
   Nimănui nu-i place să se uite înapoi, la viaţa sa, şi să scoată la iveală ceva dureros. Acest lucru poate aduce la suprafaţă sentimente de furie, tristeţe, trădare - adesea legate de membri ai familiei care fac parte încă din viaţa ta, cum ar fi părinţii tăi, de exemplu. Doar ei au fost primele tale modele în viaţă şi au jucat un rol extrem de important în modelarea persoanei tale.
   Nimănui nu-i face plăcere să aibă resentimente faţă de părinţii săi. E oribil. Ne face să ne simţim rupţi de ei, ceea ce scoate la iveală sentimentele primare de abandon. Ne face să ne simţim singuri, vinovaţi, plini de resentimente şi derutaţi. Aşa că, în loc să examinăm cu atenţie trecutul, adesea spunem lucruri precum "Am avut o copilărie nemaipomenită." sau "Părinţi mei sunt perfecţi." Pentru că ne iubim părinţii şi pentru că nu dorim să-i învinuim sau să avem resentimente faţă de ei, negăm anumite părţi dureroase din copilărie.


   Răscolirea trecutului ne mai poate face să ne simţim vinovaţi şi nerecunoscători pentru toate lucrurile extraordinare pe care părinţii le-au făcut pentru noi. Atât de multă lume zugrăveşte viaţa doar în alb şi negru: "Am avut o copilărie perfectă." sau "Taică-meu a fost un nemernic." Vezi tu, când cineva este perfect, nu avem de ce să fim înverşunaţi şi sau de ce să suferim. Intrăm în faza de negare, dar ajungem să punem în scenă cu alţii problemele noastre nerecunoscute şi nerezolvate. Pe de altă parte, atunci când ceva sau cineva este întru totul rău, a-l pierde sau a avea resentimente faţă de el nu e chiar aşa de dureros, pentru că nu ai, de fapt, după ce să suferi. Având această atitudine, ne victimizăm: "Săracul de mine. Lucrurile au mers atât de prost pentru mine. Am avut atâta ghinion."


... Niciunul dintre noi nu-şi doreşte răul în viaţa sa, dar s-ar putea să nu avem de ales. ... 
Cum ar putea răul sau tragediile care te-au lovit să-ţi ofere un punct de plecare pentru bunătate? Aceasta este o întrebare de mare anvergură, iar eu nu pot răspunde în locul tău. Va trebui să o porţi cu tine şi să-i găseşti răspunsul pe măsură ce îţi trăieşti viaţa. Tu trebuie să găseşti sensul. Tot ce pot să-ţi spun e că îl vei găsi dacă îl vei căuta. Nu este uşoară punerea în practică a acestei filosofii, cum, de altfel, nicio victorie adevărată nu este. Dar suntem programaţi să supravieţuim şi poţi trece prin orice dacă te pleci, dacă înveţi din acea experienţă şi dacă o transformi.


 TRANSFORMĂ


   Ideea din spatele acestui exerciţiu este de a folosi afirmaţiile pozitive şi de a crea la propriu un antidot pentru fiecare afirmaţie negativă cu care îţi faci rău, inversându-i astfel efectele. Mai întâi, fă o listă cu toate lucrurile negative pe care le gândeşti şi ţi le spui zi de zi. Nu te abţine - pune toate cărţile pe masă, ca să vedem cu ce anume avem de-a face. Iar acum, partea grea.


   Ia fiecare dintre aceste afirmaţii şi transformă acel ceva negativ pe care mintea ta s-a blocat în ceva pozitiv. Exemplul meu favorit pentru asta provine, dintre toate, de la o reclamă la pantofi sport. O femeie vorbeşte despre coapsele sale "trăsnet", dar, în loc să poarte discuţia spre ceva negativ, ea o transformă, spunând cât sunt de puternice, cât de mult o susţin atunci când aleargă şi, mai ales, cum abia aşteaptă să-şi poarte nepoţii pe puternicele ei coapse "trăsnet" când va fi mai în vârstă.


   Poţi face asta cu orice. Poate fi dificil, dar exersează cât de des poţi. Transformând lucrurile, îţi reantrenezi mintea să te susţină şi să evolueze, în loc să te doboare şi să te tragă înapoi.
   Iată alte câteva exemple: îţi spui că eşti prost de fiecare dată când faci o greşeală, cât de mică? Renunţă la acest limbaj puternic negativ şi aminteşte-ţi că toată lumea face greşeli - e un semn pozitiv că eşti viu, că faci şi dregi. Şi nu ştii niciodată unde te pot purta greşelile tale.
   Lucrează la lista ta. Nu te teme să fii creativ. Mintea noastră e înclinată către negativism, aşa că e important să fii înarmat şi pregătit cu suficiente gânduri pozitive pentru a le ţine în frâu pe cele negative. ..."


Fragment din cartea "Fara limite" - Jillian Michaels

Atitudinea este totul

Jeff Keller in cartea lui "Atitudinea este totul"", ne explica despre cum putem schimba semnificatia pe care am dat-o unor intamplari/experiente neplacute din trecut acceptand ca nu putem schimba trecutul, dar putem totusi schimba ceva:
interpretarea pe care am dat-o intamplarii/experientei.

citez:

  "Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile "filme"

   ... Generăm în mod constant filme mintale, bazate pe relaţiile noastre, pe experienţele legate de carieră şi pe alte evenimente. Indiferent care este sursa imaginilor mintale, există un aspect pe care vreau să îl subliniez: Tu - şi numai tu - deţii controlul asupra propriilor "filme".

   Să încercăm un mic experiment. Gândeşte-te la un cornet de îngheţată umplut cu îngheţata ta preferată. Creează acest gând o anumită imagine în mintea ta? Sunt convins că da.
   Gândeşte-te acum la un elefant. Poţi să îl vezi? Schimbă culoarea elefantului în roz. Într-o fracţiune de secundă, ai creat imaginea unui elefant roz. Poţi să te întorci la imaginea cornetului de îngheţată? Desigur că poţi.

   Înţelegi la ce mă refer? Tu deţii controlul asupra imaginilor care ţi se formează în minte. Totuşi, atunci când nu hotărăşti în mod conştient ce imagini să fie activate, mintea ta va căuta în "arhive" şi va rula din nou filme sau fişiere vechi din biblioteca ta mintală.

   Schimbă semnificaţia filmelor vechi

   Nu îţi este de nici un ajutor să negi o experienţă trecută, indiferent cât de dureroasă a fost sau cât de mult te-a dezamăgit. Nu poţi, de exemplu, să schimbi faptul că ai fost criticat de profesor. Pe de altă parte, poţi schimba interpretarea evenimentului."

   Probabil că atunci când ai fost criticat, interpretarea pe care ai dat-o acestei experienţe a fost: "Nu sunt suficient de bun" sau "Părerile mele nu valorează nimic." Deşi aceasta a fost interpretarea unui copil, se poate ca tu să o fi purtat, în mod nepotrivit, cu tine de-a lungul vieţii de adult. Totuşi, astăzi poţi alege în mod conştient să vezi situaţia diferit - de exemplu, poţi să consideri că profesorul nu a fost de acord cu tine, dar că opinia lui nu viza inteligenţa ta sau valoarea ta ca persoană!"

am incheiat citatul

Cat de simplu este... nu? Incearca si tu!!!

POVESTEA FETIŢEI CARE CĂUTA ÎN EA CALEA CUVINTELOR

O poveste creează forţe nebănuite.

Poate să refacă legături căutate de mult timp sau care s-au pierdut cu şi mai mult timp în urmă.

Toate aceste vibraţii reluate vor crea o energie şi uneori o cale pentru a putea atinge mai mult din ceea ce este inaccesibil.

A fost odată o fetiţă care nu găsea niciodată cuvintele pentru a spune ceea ce simţea. De fiecare dată când încerca să se exprime, să arate ceea ce se întâmpla în interiorul ei, simţea un fel de gol. Cuvintele păreau să alerge mai repede decât gândurile. Se îmbulzeau în gura ei, dar nu reuşeau să se adune pentru a crea o propoziţie.

În astfel de momente, fetiţa devenea agresivă, violentă aproape răutăcioasă. Şi frazele gata făcute, şovăitoare, întrerupte, reuşeau să-i iasă din gură. O ajutau doar pentru a întrerupe orice relaţie ce s-ar fi putut forma.

 -  Oricum, tu nu poţi să înţelegi.

-      Nu foloseşte la nimic să vorbesc.

-      E o prostie să crezi că trebuie să spui totul!

Alteori, prefera să se închidă în tăcere, păstrând un sentiment dureros.

-   Fiindcă oricum nimeni nu putea să înţeleagă ce simţea ea şi nu va şti niciodată. Şi cuvintele nu sunt decât cuvinte.

Dar, în adâncul ei, era nefericită, fără speranţă, trăind o adevărată tortură de fiecare dată când încerca să vorbească cu cineva.

Într-o zi, auzi la radio un poet care spunea:

-      Fiecare om are o Cale a Cuvintelor pe care trebuie să o găsească.

Şi astfel, încă de a doua zi dis de dimineaţă, fetiţa se hotărî să plece să găsească acea Cale a Cuvintelor din interiorul ei.

Prima oară când o luă pe calea Cuvintelor, nu văzu nimic acolo. Erau doar pietricele, tufişuri şi crengi uscate, scaieţi şi câteva flori cu frunze înţepătoare.

Cuvintele păreau să se ascundă, să fugă din calea ei.

A doua oară când a mers pe Calea Cuvintelor, primul cuvânt pe care 1-a văzut scris pe un copac, a fost: "îndrăzneşte!" Iar când se apropie de el, cuvântul a îndrăznit să-i vorbească şi i-a spus cu o voce sfârşită:

- Vrei să mă ridici un pic pe creanga copacului?

Fetiţa i-a răspuns:

-   Cred că te voi lua cu mine şi te voi purta departe în viaţa mea.

Altădată, a descoperit faptul că cuvintele erau ca nişte semne pe marginea drumului şi fiecare dintre ele avea o formă diferită şi un sens special.

    Cel de-al doilea cuvânt pe care 1-a întâlnit a fost "Viaţă". L-a adunat şi l-a pus cu grijă sub pernă. La început, nu a auzit nimic, dar, ţinându-şi respiraţia a perceput o voce firavă care şuşotea:

-      Eu sunt în tine, sunt în tine. Şi cu o voce şi mai slabă:

-      Ai grijă de mine.

Dar fetiţa nu era sigură că a înţeles foarte bine. Puţin mai departe pe Calea Cuvintelor a găsit un cuvânt însingurat, ghemuit şi zgribu­lit ca şi cum i-ar fi fost frig. Fetiţa îl luă în palmă şi îl încălzi puţin apoi, apropiindu-1 de inima ei, a auzit o tăcere adâncă. L-a mângâi­at şi i-a spus:

-   Cum te numeşti?

Şi micuţul cuvânt îi răspunse cu o voce înecată:

-   Eu sunt cuvântul "Singur". Şi într-adevăr sunt foarte singur.

Mă simt pierdut, nimeni nu se interesează de mine şi nu se ocupă de mine.

Fetiţa strânse cu grijă cuvântul la piept, îl sărută uşor şi îşi con­tinuă drumul.

Lângă un şanţ, a găsit pe calea Cuvintelor un cuvânt în genunchi cu braţele întinse. Fetiţa se opri, îl privi, iar cuvântul îi spuse:

-   Mă numesc "Tu". Sunt un cuvânt foarte vechi, dar greu de găsit deoarece trebuie tot timpul să mă cauţi printre multe alte cuvinte.

Fetiţa îl luă şi îi spuse:

-      Vreau să te adopt eu, "Tu" vei fi un prieten foarte bun pentru mine.

    Pe calea Cuvintelor găsi apoi alte cuvinte pe care le lăsă la locurile lor. Căuta un cuvânt vesel şi plin de viaţă. Un cuvânt care să poată străluci în întunericul rătăcirilor şi tăcerilor sale.

Îl găsi la capătul unui luminiş. Era întins cât era de lung, relaxat, cu ochii larg deschişi. Părea un cuvânt fericit că se afla acolo. Fetiţa se apropie de el, îi zâmbi şi spuse:

-   Într-adevăr, pe tine de căutam, sunt bucuroasă că te-am găsit.

Vrei să vii cu mine?

El îi răspunse:

-      Bineînţeles şi eu te aşteptam...

    Cuvântul pe care îl găsise era "Vei trăi". Când adună toate cuvintele pe care le culesese pe Calea Cuvintelor, descoperi cu sur­priză că acestea puteau forma următorul enunţ: "îndrăzneşte-ţi viaţa, tu singură eşti cea care o trăieşti" şi repetă mai rar: "îndrăzneşte-ţi viaţa, tu singură eşti cea care o trăieşti!"

    Începând din acea zi, fetiţa obişnuia să se plimbe pe Calea Cuvintelor. Astfel descoperi lucruri uimitoare iar cei care o cunoşteau erau foarte surprinşi să audă tot ceea ce adunase în inte­riorul ei. Erau uimiţi de toată bogăţia pe care o puteau găsi în fetiţa aceea atât de tăcută înainte.

Astfel se încheie povestea fetiţei care nu găsea niciodată cuvin­tele pentru a exprima ceea ce simte.

de  Jaques Salome

The power of vulnerability - Brene Brown

Aici gasiti filmuletul cu subtitluri in limba romana.
multumesc Cristina

Nemultumirea

 "A fi suparati pentru ceea ce nu aveti, inseamna a pierde ceea ce aveti

   Nu fiti nemultumiti. Invatati sa fiti multumiti cu ceea ce aveti, in timp ce cautati ceea ce doriti.

   Voi trebuie sa descoperiti ca nu fericirea v-a facut multumiti, ci multumirea v-a facut fericiti.

   Adeseori e mai usor sa constientizati si sa preveniti decat sa stricati, sa reparati, iar apoi sa regretati si sa fiti nemultumiti.

   De ce sa va multumiti cu mai putin decat cu ceea ce puteti obtine?
   Viata e prea scurta pentru a o pierde criticandu-i pe altii de esecurile lor. Nimeni nu va poate face sa aveti esec. Viata nu e niciodata prea scurta pentru a le multumi acelora  care v-au ajutat.

   Viata merge Inainte chiar daca va loviti de momente tragice. Indiferent cat de neajutorat, de singur si nesigur si nemultumit v-ati simti In acele momente, voi trebuie sa aveti Increderea ca viata voastra va fi din nou normala.

   Cu toate ca poate voi nu va veti mai Intoarce niciodata la normalul pe care l-ati stiut Inainte de tragedie, cu timpul, voi veti experimenta vindecarea inimii voastre, ceea ce va sterge sufletul nelinistit si va permite mintii voastre sa viseze din nou.

   P.S. Voi nu veti trai o viata perfecta daca nu veti face ceva pentru cineva caruia ii va fi imposibil sa va plateascaiInapoi vreodata."

Invatatura 193 din Manualul Intelepciunii - Iordache Bota

Practica acceptarii de sine

"Iata cateva cai importante asupra carora este bine sa ne concentram eforturile:

1. Sa ramanem constienti. Deseori, nici macar nu ne dam seama de reticentele noastre fata de acceptarea de sine: reflexele noastre de crispare sau de disimulare ni se par normale si sfarsim chiar prin a nu le mai acorda atentie. Prima etapa (dureroasa ) consta in a deveni constienti de ele, de fiecare data cand ne agasam din cauza unui contratimp, de fiecare data cand ne justificam in fata unei observatii, de fiecare data cand ne enervam din cauza unui esec. Sa devenim constienti de ceea ce se intampla in noi: in general, suntem pe cale de-a ne spune "nu".
   
2. Sa spunem da. Sa ne antrenam sa spunem pur si simplu "da" in mintea noastra. Sa recunoastem ca lucrurile nu se petrec asa cum vrem noi si sa acceptam acest fapt. Sa ne spunem: "Da, asa stau lucrurile, chiar daca ma enerveaza. Primul si cel mai bun lucru de facut este mai intai sa accept ca asta este situatia. "Sa nu incercam, in orice caz nu imediat, sa evitam: sa negam, sa minimalizam, sa ne justificam. Filosofii stoici din Antichitate, precum Marc Aureliu, se incurajau singuri sa cultive o anumita distanta fata de starile lor sufletesti: "Daca un gand te deranjeaza, recunoaste-l si examineaza acest gand."
   
3. Sa ramanem in situatia prezenta. Sa nu incepem sa ne macinam cu ganduri despre nedreptate sau prejudiciu. Sa nu exageram, sa nu dramatizam, sa revenim in contextul situatiei si sa ne desprindem de temeri. In general, in spatele refuzului limitelor si esecurilor proprii exista, bineinteles, teama: teama de mediocritate (in ochii nostri) si de eticheta mediocritatii (in ochii celorlalti). Scopul acceptarii de sine este sa ne permita sa ne intoarcem catre realitatea situatiei, sa continuam sa actionam si sa interactionam. Pentru a ne ajuta, putem utiliza mici fraze de protectie: "Ai grija de tine", "Nu spori necazul", "Accepta si actioneaza" etc. Fiecare dintre noi utilizeaza asemenea fraze, deoarece le gaseste frumoase, deoarece i-au fost transmise de cineva in care are incredere, deoarece l-au ajutat intr-un moment important. ...

Stima de sine inseamna sa dovedesc ca sunt capabil:
• Sa spun ce ga ndesc.
• Sa fac ce vreau.
• Sa insist cand ma lovesc de o dificultate.
• Sa nu imi fie rusine sa renunt.
• Sa nu ma las pacalit de publicitate sau de moda, care vor sa ma faca sa cred ca nu sunt o persoana cum trebuie daca nu port cutare marca de haine sau nu gandesc in cutare mod.
• Sa rad din toata inima daca sunt luat peste picior fara rautate.
• Sa stiu ca pot supravietui esecurilor mele.
• Sa indraznesc sa spun "nu" sau "stop".
• Sa indraznesc sa spun "nu stiu".
• Sa imi urmez calea, chiar daca sunt singur(a).
• Sa imi acord dreptul de-a fi fericit(a).
• Sa suport sa nu mai fiu iubit(a), chiar daca asta ma face nefericit(a) pe moment.
• Sa ma simt impacat(a) cu mine insumi.
• Sa spun "mi-e teama" sau "sunt nefericit(a)" fara sa ma simt injosit(a).
• Sa ii iubesc pe ceilalti fara sa ii supraveghez sau sa ii sufoc.
• Sa fac tot ce pot ca sa reusesc ceea ce vreau sa reusesc, dar fara sa ma fortez.
• Sa imi dau dreptul de-a deceptiona sau de-a rata.
• Sa cer ajutor fara sa ma simt inferior (inferioara).
• Sa nu ma desconsider si nici sa imi fac rau cand nu sunt multumit(a) de mine.
• Sa nu ma simt invidios (invidioasa) de succesul sau de fericirea celorlalti.
• Sa pot sa supravietuiesc nefericirilor mele.
• Sa imi dau dreptul de a-mi schimba parerea dupa ce chibzuiesc.
• Sa dau dovada de umor fata de mine insumi.
• Sa spun ce am de spus, chiar daca am trac.
• Sa trag invataminte din greselile mele.
• Sa ma arat in costum de baie chiar daca corpul meu nu e perfect.
• Sa ma simt in regula cu ranile din trecutul meu.
• Sa nu imi fie teama de viitor.
• Sa gasesc ca sunt un tip(a) bine, cu calitatile si cu defectele sale.
• Sa simt ca progresez si ca trag invataminte din viata .
• Sa ma accept asa cum sunt astazi, fara sa renunt totusi sa ma schimb maine.
• Si, in sfarsit, sa ajung sa ma gandesc si la altceva decat la mine... "


Fragmente din cartea "Imperfecţi, liberi şi fericiţi" de Christophe Andre

Cand ne intalnim cu emotia

"Nu vom intalni emotia daca pornim in cautarea ei; ne gaseste ea pe noi, ne surprinde, ni se alatura si ne trezeste. Emotia atinge o fibra a carei trezire va scoate la lumina sentimente adormite, senzatii uitate, perceptii neasteptate si le va insufleti cu freamatul ei... 

Nu este usor sa descrii sau sa exprimi o emotie in limbajul cuvintelor. O exprimam prin bucurie, tristete, uneori nostalgie, in strafundurile fiintei noastre, suntem constienti de fragilitatea unei emotii, de goliciunea, de vremelnicia ei si in acelasi timp de agresivitatea ei, cand ne inunda. De aceea trebuie sa acceptam sa ne lasam insotiti de ea, cat mai departe, cat mai profund, sa ne lasam dusi de hula ei, sa ne lasam inaltati si amplificati de caldura ei, vrajiti de prezenta ei. Emotia este un fir aurit care ne leaga de sensul ascuns al fiintei si existentei noastre. Emotia a ca „sesam", ca o cheie care ne deschide drumul catre ascunzisurile sensibilitatii noastre, catre bogatia unei ascultari nebanuite. Emotia ne face sa descoperim ceea ce nici noi nu stiam ca stim, ne face sa patrundem in inimaginabil.

…

Emotia este efemera si irationala. Irationala, in sensul ca transcende total obiceiurile noastre si ne invaluie.

Cand suntem deschisi primim cu naturalete o emotie si ii acordam locul cuvenit. Emotia este un miracol care patrunde in cotidian. Este minunea ce se naste dintr-o data pentru a ne purta catre crearea si reimprospatarea neasteptata a prezentului. Emotiile din copilarie au o forta atat de aparte, sunt atat de puternice, incat seamana cu valurile din adancuri care ne ridica, ne poarta, ne coplesesc de trairi inainte de a ne lasa pe malurile cotidianului neschimbat. Pastrez nostalgia emotiilor din copilarie cu sentimentul ca nu le voi mai intilni niciodata. Specificul emotiei unice este sa lase o urma, sa depuna in noi un sediment, un ferment care va putea renaste si reaparea la un moment dat, in cu totul alte circumstante.

…

Picaso, de fiecare data cand iubea o femeie, isi putea schimba total maniera de a picta. Spunem „un Picasso", dar de fapt ar trebui sa spunem „mai multi Picasso". Da, acest om care a pictat vreme de peste 80 de ani a ramas de o inventivitate aproape neobosita. Inventivitate si creativitate mereu stimulate de femeile pe care le-a intalnit. De fiecare data cand ii vad operele imi provoaca o emotie formata din acceptare, bucurie, placere. Un sentiment de multumire care imi reaminteste de fiecare dintre iubirile mele, de unicitatea fiecareia, in timpul acestor vizite am impresia ca ma apropii deomul Picasso. Nu ne-am intilnit niciodata, ne desparte un intreg univers, si totusi am impresia ca suntem apropiati, ca sunt mai prezent prin el. Revin asupra cuvantului

 prezent, care traduce faptul ca ma simt mai mult eu insami: aceasta este calitatea unei emotii. Ne face sa patrundem mai adanc in acea parte de mister care insoteste orice viata. Emotia, oricat de efemera ar fi, ne permite sa ne apropiem de divin, de zeul sau de zeii care exista in noi, ne protejeaza sau ne tradeaza uneori. Rolul emotiilor este sa ne aduca putin mai aproape, foarte aproape de descoperirea iubirii universale.

Nu e suficient ca soarele sa se inalte

Mai trebuie sa transformam zorile într-o noua zi."

Fragment din  Curajul de a fi tu insuti - Salome Jacques