Chiar si daca nu este iubita, iubirea ne poate iubi!
Nu stiu de unde vin iubirile. Iubirile acelea noi, care se nasc in noi, intr-o zi din viata noastra, ne umplu de lumina, uneori raman in noi pentru mult timp, alteori sunt doar trecatoare...
Acele iubiri neasteptate, care ne implinesc, ne fac sa crestem sau ne intristeaza... Nu stim de unde vin, cum ne-au ales, cum au aparut in calea noastra.
Eu cred ca exista undeva in univers, un loc in care se aduna toate aceste iubiri si unde isi pot impartasi uimirea, bucuria, surpriza sau disperarea, un fel de insula in care se pot regenera dupa tot ceea ce au avut de patimit pe pamant.
Era odata o iubire care uneori isi pierdea speranta, dar totusi nu se descuraja niciodata. Iubea barbatii si femeile de pe planeta aceea ciudata in care razboaiele, violenta, nefericirea si nedreptatea faceau mii de pagube, de generatii intregi.
Simtea ca exista si altceva, in spatele acelei aparente fara speranta. Deoarece intalnea si forme ale frumusetii, ale creativitatii, ale tandretei sau ale compasiunii anumitor oameni, in relatii privilegiate si, foarte rar, o relatie de iubire reciproca.
O uimea credinta acelor oameni, le admira curajul, entuziasmul si capacitatea lor extraordinara de a se reface, de a spera, de a iubi neconditionat, cu pasiune si uneori chiar pentru timp indelungat.
Dar, trebuie sa va spun, iubirea aceea nu avusese parte decat de nefericire in intalnirile sale cu oamenii.
Se numea Vindi, un nume destul de des intalnit in cazul iubirilor.
Inca din timpul tineretii sale, de la primele aventuri terestre, traise lucruri ingrozitoare. Vindi venise sa stea, cu inocenta, in inima unui tanar pe care o aprinsese pentru o tanara fata de aceeasi varsta. Insa tanara era deja indragostita de altcineva.
Baiatul indragostit, incurajat de Vindi incerca sa o convinga ca nimeni pe lume nu o mai iubea ca el. Se agatase de ea, o hartuia cu declaratiile lui, ii scria luni de zile cuvinte pline de pasiune, cauta mereu sa fie in preajma ei, facand-o sa se simta stinghera cu cererile lui insistente. Pana la urma, i-o prezentase pe Vindi, iubirea lui, ca pe un produs de cea mai buna calitate!
Probabil ghiciti ce a urmat, un adevarat infern! Vindi credea ca innebuneste, se zbatea in inima acelui baiat, incerca sa iasa, sa se intoarca in tara copilariei ei, pentru a cere sfatul altor iubiri. Pentru a sti cum se decurcau ele. Ar fi vrut sa o invete si pe ea cineva cum sa isi faca treaba. Ce se poate face atunci cand esti in inima cuiva care iubeste pe cineva care nu ii poate primi dragostea?
Cand apoi, dupa mai multe luni de suferinta, Vindi a reusit sa se elibereze din inima acelui baiat, care o tinuse inchis, incercand sa o impuna unei fete care nu il voia, a plecat obosita, ratacita, spre tara in care se ijtalneau iubirile pentru a se reface. Acolo isi petrecea timpul ascultand alte iubiri, mai in varsta sau mai tinere decat ea. Mai ales vechile iubiri care povesteau cat de multe inimi iubitoare intalnisera pe alte planete, care le insotisera in aventuri minunate, fabuloase, insorite si luminate de dorinte reciproce, insufletite de relatii frumoase, care le purtasera in zbor spre placere si bucurie.
Vindi, incurajata, stimulata de marturiile celorlalte iubiri, s-a intors plina de incredere pe pamant. Dar nu o sa am niciodata destul timp pentru a va povesti cate nefericiri a intalnit in diversele ei incarnari umane. O data, din greseala a intrat intr-un barbat gelos, posesiv si furios, care nu admitea ca partenera lui sa arunce nici macar o privire altui barbat. Altadata a intrat intr-un pervers care se juca cu ea, pentru a se atasa cineva de el, apoi o respingea satisfacut. Altadata a dat peste un depresiv care voia sa capteze atentia unei femei, care la randul ei isi petrecea viata cautandu-si plina de angoase partenerii preferati. Altadata a ajuns la un om de afaceri, un specialist din lumea finantelor, acesta a inchis-o pe Vindi intr-un seif, printre bilete de banca, actiuni si aur. A avut nevoie de mai multi ani de a scapa de acolo. Cred ca acel om de afaceri a avut pana la urma un infarct.
O data, o singura data a gasit o femeie care a intalnit un barbat ce era el insusi animat de o noua iubire care tocmai ajunsese pe pamant. O iubire noua care semana mult cu ceea ce fusese Vindi in tinerete.
Atunci a descoperit Vindi pentru prima oara, ca era posibil sa existe o viata plina de iubire. Sarbatoarea corpului, armonia sufletelor, complementarierea sensibilitatilor, blandetea schimburilor, descoperirile comune, pasiunea de a trai, secretul momentelor fragile ca petalele trandafirilor. Astfel, timp de cativa ani, a reusit sa traiasca o viata plina de iubire.
Dar, stiti si voi la fel ca mine, daca uneori iubirile sunt frumoase, oamenii sunt mereu muritori... Femeia a plecat prima, lasandu-l pe iubitul ei singur. Vindi a mai ramas cativa ani in inima acelui barbat, l-a sustinut si i-a daruit multa energie. Iar apoi, cand a sosit timpul, a trebuit sa se intoarca pe planeta ei natala. Dupa o odihna bine meritata, dupa cativa ani, s-a hotarat sa se intoarca din nou pe pamant.
Acum devenise mai atenta, mai exigenta. Nu se mai oprea la primul venit, isi alegea cu grija cei pe care ii insotea in viata lor pamanteasca. Vindi avusese nevoie de mai mult timp pentru a intelege ca nu era suficent sa vina si sa se aseze in inima cuiva, mai avea nevoie ca acea persoana sa stie sa o primeasca, sa-i faca un loc doar al ei, sa o hraneasca, sa stabileasca cu ea o relatie de iubire. Mai simplu spus, Vindi a inteles faptul ca iubirile au nevoie de iubire.
Cred ca va surprinde acest lucru!
Eu insumi l-am descoperit foarte tarziu, in toamna vietii mele.
Iubirile care ne fac cadoul si vin sa se incarneze in noi au nevoie de ingrijire, de caldura, de tandrete si de o calitate indispensabila intr-o relatie de iubire: RESPECTUL.
Vin la noi, asemenea lui Vindi, cu un entuziasm incredibil, ne trezesc toate simturile, ne stimuleaza mintea, scot la suprafata tot ceea ce avem noi ma bun si sunt la originea, nu doar a celor mai opere de arta, dar si a multor actiuni necunoscute care au transformat un loc de pe pamant, au dus un vis spre culmile lui sau au innobilat pentru totdeauna existenta umana.
Seamana speranta si mai ales, acea calitate a vietii care se recunoaste la prima privire la o persoana iubita, care iubeste la randul ei: BUCURIA DE A TRAI.
Ultima oara am auzit ca Vindi a plecat din nou in tara ei natala, dar, din cate o cunosc eu nu va intarzia prea mult timp pana cand se va intoarce. Si atunci, daca unul dintre voi se simte in stare sa o primeasca, sa nu ezitati, deschideti-va inimile, intindeti-i bratele si lasati-o sa intre in viata voastra.
Este o iubire minunata, cu un curaj extraordinar, cu o rabdare nesfarsita, cu un entuziasm fara margini.
Daca veti stabili o relatie cu ea, sa-i spuneti din partea mea ca regret ca nu am stiut sa o iubesc asa cum merita, atunci cand ne-am intersectat drumurile, dar era atat de tanara, iar eu atat de nepriceput, atunci, pe vremea cand ne-am intalnit!
de Jacques Salome
sâmbătă, 25 februarie 2012
joi, 23 februarie 2012
Zambeste azi
Chiar daca nu ai nici un motiv sa faci asta.
Chiar daca esti trist, abatut si ai senzatia ca nimic nu merge, nimic nu iese, parca te invarti in acelasi cerc din care nu gasesti iesirea, indrazneste sa iti ridici privirea din cerc si zambeste cu incredere catre soare, catre lumina.
Zambeste chiar din momentul in care deschizi ochii, iar dupa ce ai zambit, inspira profund aerul de zi noua, virgina si, in timp ce iti umpli pamanii cu acest aer miraculos, nevorbit, nepatat imagineaza-ti ca inspiri zambetul care iti cuprinde fiecare celula a corpului tau, tine acest zambet miraculos in tine cateva secunde pentru a fi raspandit uniform in interiorul tau si apoi expira cat poti de zgomotos greutatea zilei de ieri. Dupa ce respiri zambetul de cateva ori, pronunta cu voce tare si hotarata:
ASTAZI ESTE O ZI FRUMOASA, AM INCREDERE CA INCONSTIETUL MEU IMI VA OFERI RESURSELE DE CARE AM NEVOIE INTREAGA ZI!
Apoi zambeste din nou si incepe sa iti traiesti clipa, ziua, viata... zambind :)
Chiar daca esti trist, abatut si ai senzatia ca nimic nu merge, nimic nu iese, parca te invarti in acelasi cerc din care nu gasesti iesirea, indrazneste sa iti ridici privirea din cerc si zambeste cu incredere catre soare, catre lumina.
Zambeste chiar din momentul in care deschizi ochii, iar dupa ce ai zambit, inspira profund aerul de zi noua, virgina si, in timp ce iti umpli pamanii cu acest aer miraculos, nevorbit, nepatat imagineaza-ti ca inspiri zambetul care iti cuprinde fiecare celula a corpului tau, tine acest zambet miraculos in tine cateva secunde pentru a fi raspandit uniform in interiorul tau si apoi expira cat poti de zgomotos greutatea zilei de ieri. Dupa ce respiri zambetul de cateva ori, pronunta cu voce tare si hotarata:
ASTAZI ESTE O ZI FRUMOASA, AM INCREDERE CA INCONSTIETUL MEU IMI VA OFERI RESURSELE DE CARE AM NEVOIE INTREAGA ZI!
Apoi zambeste din nou si incepe sa iti traiesti clipa, ziua, viata... zambind :)
miercuri, 22 februarie 2012
Magazinul vietii - Poveste terapeutica
Era odata o fetita care isi imaginase ca viata era un magazin imens, un fel de pestera a lui Ali Baba, in care se gaseau toate raspunsurile la cele mai importante nevoi.
Mai tarziu, cand a devenit o tanara fata, i-a fost foarte greu sa gaseasca un loc de munca undeva. si-ar fi dorit un loc de munca suficient e bine platit pentru a-si permite sa cumpere tot ce voia din Magazinul Vietii.
Mergea des prin Magazinul Vietii si vazuse acolo un raion:
- As dori un caiet pentru a tine un jurnal secret.
- Parfumul mamei.
- Vocea tatalui.
- Casa copilariei, cu fatada ei si cu interiorul.
- O lumina care stralucea in fata ei, intr-o zi foarte grea.
- O sticluta pentru amintiri.
- O plimbare in padure.
- Un vis frumos... in care eram campioana la schi.
Nu stia cum sa plateasca toate astea si, prin urmare, nu putea sa plateasca nici unul dintre produsele acelea fabuloase. Toate ramaneau inaccesibile.
Se simtea tot mai dezarmata!
Intr-o zi, a indraznit sa intre in magazin si a gasit, pe un raft nou:
Dorinta de a creste.
Nu avea inca destui bani pentru a cumpara acel produs sau acel articol, puteti sa-i spuneti cum doriti.
La intoarcere, in drum spre casa, evita cu grija doua drumuri:
Cel care se numea:
"Alege un loc de munca pentru a cumpara dorinta de a creste"
si celalalt, care se numea:
"Refuza munca, pentru a ramane o fetita".
A ales drumul care se numea "Paralizie", cel care ii permitea sa nu aleaga.
Totusi, se simtea prinsa intr-o capcana. Uneori isi spunea cu furie:
Pentru a alege o munca si a cumpara dorinta de a creste, ar trebui sa am deja, acea dorinta!
Se intorcea adeseori in Magazinul Vietii, pentru a privi flaconul inaccesibil care continea acea dorinta pe care nu o avea si care o atragea si... nu o atragea, in acelasi timp.
Intr-o zi, facandu-si curaj, o intreba pe vanzatoare cat costa acel flacon.
- Ah, acela, zise vanzatoarea, este un articol foarte special, nu se plateste, nu se poate achizitiona decat in schimbul a ceva. Ce esti tu pregatita sa dai in schimbul lui?
- Nimic, nu am nimic de dat in schimb, nu am primit niciodata nimic. Exista mai multe posibilitati, acest articol se poate da in schimbul renuntarii, curajului sau al increderii.
- Nu pot sa renunt la ceva ce nu am! Curajul, il folosesc pentru a spune nu, iar incredere nu am.
Vanzatoarea se gandi un pic, apoi spuse:
- Renuntarea pe care ti-o voi cere tie, "este de a renunta la convingerea ca nu ai nimic de dat".
- Am nevoie insa de aceasta convingere, nu pot renunta la ea., ma protejeaza, ma ajuta sa evit o multime de probleme.
- Gandeste-te, acesta este pretul pentru tine, dupa aceea poti sa revii. As vrea sa vorbesc cu tine despre pericolele si despre frumusetea faptului de a spune da. Noi, cei care facem negot avem timp. Fiecare are propriul sau ritm.
Si anii au trecut. Tanara fata a devenit o tanara femeie si s-a intors in Magazinul Vietii. Flaconul cu dorinta de a creste era tot acolo. De data aceasta a intampinat-o un vanzator. Acesta o intreba daca era pregatita sa plateasca pretul cel nou, pretul fiind acum:
"Sa accepti sa ai o credinta doar a ta, care sa fie personala. O credinta pe care sa se poata sprijini, pentru a-ti construi drumul ei de femeie".
Era foarte greu pentru ea, sa aiba o credinta proprie, deoarece, pana atunci, fusese inconjurata de credintele celorlalti.
Cu toate acestea, se intoarse a doua zi dimineata si ii lasa vanzatorului o credinta a sa personala.
- Stiu ca pot sa am incredere in ceea ce simt si pot indrazni sa spun nu, atunci cand ceva nu corespunde cu ceea ce simt sau ceea ce vad.
Vanzatorul ii zambi larg si ii inmana flaconul cu dorinta de a creste.
Tanara femeie a luat flaconul, l-a strans in mana si a iesit din magazin, purtand un soare stralucitor in inima ei.
Poveste terapeutica adaptata dupa "Povestea magazinului vietii" - de Jacques Salome
Mai tarziu, cand a devenit o tanara fata, i-a fost foarte greu sa gaseasca un loc de munca undeva. si-ar fi dorit un loc de munca suficient e bine platit pentru a-si permite sa cumpere tot ce voia din Magazinul Vietii.
Mergea des prin Magazinul Vietii si vazuse acolo un raion:
- As dori un caiet pentru a tine un jurnal secret.
- Parfumul mamei.
- Vocea tatalui.
- Casa copilariei, cu fatada ei si cu interiorul.
- O lumina care stralucea in fata ei, intr-o zi foarte grea.
- O sticluta pentru amintiri.
- O plimbare in padure.
- Un vis frumos... in care eram campioana la schi.
Nu stia cum sa plateasca toate astea si, prin urmare, nu putea sa plateasca nici unul dintre produsele acelea fabuloase. Toate ramaneau inaccesibile.
Se simtea tot mai dezarmata!
Intr-o zi, a indraznit sa intre in magazin si a gasit, pe un raft nou:
Dorinta de a creste.
Nu avea inca destui bani pentru a cumpara acel produs sau acel articol, puteti sa-i spuneti cum doriti.
La intoarcere, in drum spre casa, evita cu grija doua drumuri:
Cel care se numea:
"Alege un loc de munca pentru a cumpara dorinta de a creste"
si celalalt, care se numea:
"Refuza munca, pentru a ramane o fetita".
A ales drumul care se numea "Paralizie", cel care ii permitea sa nu aleaga.
Totusi, se simtea prinsa intr-o capcana. Uneori isi spunea cu furie:
Pentru a alege o munca si a cumpara dorinta de a creste, ar trebui sa am deja, acea dorinta!
Se intorcea adeseori in Magazinul Vietii, pentru a privi flaconul inaccesibil care continea acea dorinta pe care nu o avea si care o atragea si... nu o atragea, in acelasi timp.
Intr-o zi, facandu-si curaj, o intreba pe vanzatoare cat costa acel flacon.
- Ah, acela, zise vanzatoarea, este un articol foarte special, nu se plateste, nu se poate achizitiona decat in schimbul a ceva. Ce esti tu pregatita sa dai in schimbul lui?
- Nimic, nu am nimic de dat in schimb, nu am primit niciodata nimic. Exista mai multe posibilitati, acest articol se poate da in schimbul renuntarii, curajului sau al increderii.
- Nu pot sa renunt la ceva ce nu am! Curajul, il folosesc pentru a spune nu, iar incredere nu am.
Vanzatoarea se gandi un pic, apoi spuse:
- Renuntarea pe care ti-o voi cere tie, "este de a renunta la convingerea ca nu ai nimic de dat".
- Am nevoie insa de aceasta convingere, nu pot renunta la ea., ma protejeaza, ma ajuta sa evit o multime de probleme.
- Gandeste-te, acesta este pretul pentru tine, dupa aceea poti sa revii. As vrea sa vorbesc cu tine despre pericolele si despre frumusetea faptului de a spune da. Noi, cei care facem negot avem timp. Fiecare are propriul sau ritm.
Si anii au trecut. Tanara fata a devenit o tanara femeie si s-a intors in Magazinul Vietii. Flaconul cu dorinta de a creste era tot acolo. De data aceasta a intampinat-o un vanzator. Acesta o intreba daca era pregatita sa plateasca pretul cel nou, pretul fiind acum:
"Sa accepti sa ai o credinta doar a ta, care sa fie personala. O credinta pe care sa se poata sprijini, pentru a-ti construi drumul ei de femeie".
Era foarte greu pentru ea, sa aiba o credinta proprie, deoarece, pana atunci, fusese inconjurata de credintele celorlalti.
Cu toate acestea, se intoarse a doua zi dimineata si ii lasa vanzatorului o credinta a sa personala.
- Stiu ca pot sa am incredere in ceea ce simt si pot indrazni sa spun nu, atunci cand ceva nu corespunde cu ceea ce simt sau ceea ce vad.
Vanzatorul ii zambi larg si ii inmana flaconul cu dorinta de a creste.
Tanara femeie a luat flaconul, l-a strans in mana si a iesit din magazin, purtand un soare stralucitor in inima ei.
Poveste terapeutica adaptata dupa "Povestea magazinului vietii" - de Jacques Salome
marți, 21 februarie 2012
Micile fericiri
Dragostea este cea care ne ajuta sa mergem mai departe.
A iubi inseamna mai mult decat a trai.Victor Hugo
"Fericirea ... este ca o lumina in cel mai intunecat colt al fiintei noastre. Flacara mica si fidela, rabdatoare si neschimbata, pe care este bine sa o insufletim in fiecare zi, sa o adapostim de furtuna, sa o aparam de urgiile supararilor sau de ploaia disperarii. O luminita pe care fiecare dintre noi avem datoria sa o protejam fata de reavointa, de gandurile negative, de otrava resentimentelor, de obiceiurile stricte.
Fericirea este o cucerire permanenta asupra lasitatii, a descurajarii sau a blocajelor. Fericirea este ca o mica flacara stralucitoare, curajoasa, pretioasa, magica si misterioasa, existand in inima fiecaruia. ...
Unele bucurii sunt foarte mici, uneori chiar minuscule incat daca nu esti atent se pot pierde pentru totdeauna. ... si e pacat, pentru ca sunt foarte pretioase si ... chiar indispensabile pentru echilibrul vietii ... . Mica bucurie pe care mi-o da buchetelul de violete ce creste la marginea drumului, acoperit de frunzele atinse de ultimul ger. ... perlele de roua care zabovesc pe geamul camerei mele si stralucesc ca niste diamante in primele raze ale diminetii, imi dau de stire in dimineata aceasta, ca primavara se apropie. ... mica bucurie a primului tril de pasare auzit in noaptea rece si intunecata. ... fericirea de a-mi regasi credintele din copilarie ...
Daca ne iubim pe noi insine nu vom fi atat de marcati de lipsa, de nevoie sau de exigenta de a fi iubiti. Vom fi mai deschisi fata de dragoste, in daruirea dragostei. In termeni relationali, vom avea posibilitatea de a fi mai putin posesivi, de a cere mai putin si de a oferi mai mult. Vom fi mai deschisi, mai disponibili fata de reciprocitate. ...
Prin calitatea unei relatii vii, pline de energie si de respect, care raspunde nevoilor profunde ale unei persoane, se va naste si se va forma iubirea de sine."
Fragmente din Jacques Salome - De ce este atat de dificil sa fim fericiti?
joi, 16 februarie 2012
Povestea celor doi arici - Poveste terapeutica
A te angaja intr-o relatie, fara sa iti clarifici asteptarile, aporturile si zonele de intoleranta, inseamna a-ti asuma riscul de a te rani, a suferi si uneori cei doi parteneri se pot indeparta reciproc.
Erau o data doi arici (un barbat si o femeie), care se indragostisera unul de altul la prima vedere. In tara ariceasca, dragostea la prima vedere este ceva ce apare pe neasteptate, ceva ce apropie foarte mult doua persoane si ii da fiecareia dintre ele sentimentul ca este cea mai frumoasa, inteligenta, deosebita, unica, pretioasa si atat de necesara celuilalt.
Atractia lor, apropierea, placerea de a fi impreuna i-a unit puternic timp de cateva luni. Erau fericiti pentru noua lor pasiune si pentru o libertate pe care au descoperit-o dintr-o data. Ar fi de folos sa va mai spun ca fiecare dintre ei tocmai iesise dintr-o relatie conjugala care se terminase cu o despartire, pentru unul si cu un divort, pentru celalalt.
Naivi, cum sunt de obicei aricii proaspat iesiti dintr-o relatie care se implica imediat in alta relatie, se purtau ca si cum ar fi pe deplin liberi, autonomi si independenti, In timp ce de fapt, unul dintre ei era inca prins de legatura afectiva din cealalta relatie, iar celalalt era constrans inca de legaturile sociale. In primii ani ai relatiei lor s-au inteles perfect, isi vorbeau putin dar se simteau foarte bine impreuna. Au calatorit mult impreuna.
Intr-o zi, s-au hotarat sa-si exprime reciproc angajamentul pe care si-l luau unul fata de celalalt: ca nu vor incalca teritoriul intim al celuilalt, ca nu vor interveni in viata celuilalt, ca se vor sustine si vor impartasi impreuna ceea ce avea fiecare mai bun in el. Insa, ceea ce nu stia nici unul dintre ei era faptul ca, dupa acea perioada idilica, plina de savoare, de sentimente frumoase, vor aparea din nou asa cum sunt ei de fapt, vor urca la suprafata, intr-un mod imprevizibil suferintele legate de ranile pe care le aveau din copilarie.
O sa ma intrebati probabil: „Dar cum este posibil asa ceva?”
Acesta este riscul oricarei relatii intime, comportamentele, vorbele, gesturile cele mai banale, mai neinsemnate ale unuia dintre parteneri, pot sa rezoneze intr-o situatie neterminata, intr-un episod din copilarie, legat de umilire, nedreptate, tradare sau un sentiment de neputinta, din trecutul celuilalt. Bineinteles nici unul dintre cei doi parteneri arici nu stiau nimic din toate acestea.
Ea, Aricica, de exemplu, nu presimtea faptul ca propria ei nesiguranta o facea sa puna la incercare, foarte des, relatia cu celalalt. Prin cuvinte, atitudini, gesturi care o faceau sa nu aiba incredere in taria angajamentelor luate si uneori duceau chiar la comportamente prin care il descalifica pe partenerul ei.
Aricica nu banuia ca astfel, atingea propria imagine de sine a celuilalt. Iar pentru arici ca specie, imaginea de sine constituie un lucru foarte important, este baza pe care se pot sprijini, locul in care se pot refugia in caz de incertitudine, de nesiguranta, de fragilitate.
Iar el, Aricel, ignora faptul ca, de fiecare data cand nu isi respecta un angajament, de fiecare data cand prefera sa improvizeze pe moment, cand inventa un proiect nou, nu stia ca va reactiva angoasa partenerei lui, o va face sa se simta rau, desi o iubea si o aprecia. Aricica, in astfel de momente, se refugia in tacere, se bloca in refuzuri, atat de mare era nevoia ei de a preveni lucrurile, de a le organiza si chiar de a controla uneori imprevizibilul din viata ei.
Astfel, fiecare dintre ei, cu o sinceritate oarba si bine intentionata din punctul lor de vedere, in necunostinta de cauza, puteau sa provoace la fiinta iubita exact ceea ce ii speria mai tare. Fiecare dintre ei, producea o serie de comportamente care se dovedeau a fi nocive pentru celalalt, toxice si care destabilizau echilibrul relatiei lor pe termen lung.
Era ca si cum fiecare dintre cei doi ar fi trimis celuilalt urmatorul mesaj: „Nu pot sa iti ofer tot ce e mai bun in mine, pentru ca vreau mai intai sa imi arati ca ma accepti asa cum sunt, chiar si atunci cand comportamentul meu te nelinisteste.”
Si fiecare situatie de acest gen o pregatea pe urmatoarea, facandu-i sa sufere fara sa-si dea seama de ce.
Ca si cum fiecare dintre ei astepta de la persoana iubita exact acel lucru pe care nu puteau sa il ofere, pentru ca il cereau insistent celuilalt.
Astfel, in ciuda vointei lor, au aparut conditiile unei despartiri, pe care insa nu si-o doreau cu adevarat. Pentru ca este foarte greu sa te bucuri de momentele frumoase petrecute impreuna atunci cand esti asaltat de vechi temeri, cand te simti sufocat de toate tacerile refulate, cand corpul iti aminteste ca are nevoie de tandrete pentru a se implini, pentru a se exprima in toata frumusetea lui.
Cred ca, pentru o astfel de situatie nu exista solutii usoare. Iar acuzatiile, reprosurile, judecatile apar pentru a intretine de fapt ceea ce fiecare ar vrea sa nu mai existe. Practic, cei doi parteneri colaboreaza astfel la mentinerea unei situatii care devine insuportabila.
Pe de alta parte, a nu spune nimic, a tolera totul, a suferi, a astepta, inseamna a nu-ti respecta acea parte din tine care are nevoie de recunoastere, inseamna a ajunge sa iti incalci propriile valori.
Poate ar fi de dorit sa li se spuna celor doi arici din povestea noastra sa isi acorde timp pentru a sta de vorba despre sine, nu despre ceea ce simt si gandesc pe moment, nu despre lucrurile neplacute din viata de zi cu zi, ci despre ranile lor din trecut si despre temerile care le invadeaza prezentul, polueaza disponibilitatea relatiei actuale si antreneaza atat de multe deceptii si frustrari.
Cred ca ati inteles ce voiam sa spun, nu i-as invita sa vorbeasca despre fapte, despre senzatiile de moment, care uneori ne orbesc si ne fac sa reactionam puternic, ci despre acea rezonanta, despre impactul inconstient al celuilalt asupra ranilor din copilarie ale fiecaruia.
Acest lucru presupune asumarea riscului de a te arata asa cum esti in interior, de a dezvalui fata ascunsa ce poate exista uneori! O fata vulnerabila, sensibila, fragila, pentru exprimarea careia este nevoie de mult curaj, de luciditate si iubire de sine, o parte care descopera ranile adanci ale copilariei si toate compensarile construite in jurul lor pentru a ascunde apoi toate mastile ce apar din cauza acelor rani.
Unii parteneri reusesc, daca simt multa iubire pentru celalalt, daca se simt iubiti in de ajuns, sa infrunte aceasta descoperire a sinelui. Totusi, este bine sa ne amintim ca in tara aricilor, un partener, o partenera, sot sau iubit, sotie sau iubita nu poate fi terapeutul celuilalt. El este declansatorul, cel care reactiveaza ranile din trecutul celuilalt si poate chiar o oglinda in care acestea se vor proiecta in mod izbitor.
Aceasta infruntare devine posibila prin ascultarea atenta, ascultare de sine si ascultarea celuilalt, prin atentie afectiva si compasiune.
Poveste adaptata dupa "POVESTEA CELOR DOUA CITRICE CARE SE HOTARASERA SA CONSTRUIASCA O RELATIE DE LUNGA DURATA" de Jacques Salome
Erau o data doi arici (un barbat si o femeie), care se indragostisera unul de altul la prima vedere. In tara ariceasca, dragostea la prima vedere este ceva ce apare pe neasteptate, ceva ce apropie foarte mult doua persoane si ii da fiecareia dintre ele sentimentul ca este cea mai frumoasa, inteligenta, deosebita, unica, pretioasa si atat de necesara celuilalt.
Atractia lor, apropierea, placerea de a fi impreuna i-a unit puternic timp de cateva luni. Erau fericiti pentru noua lor pasiune si pentru o libertate pe care au descoperit-o dintr-o data. Ar fi de folos sa va mai spun ca fiecare dintre ei tocmai iesise dintr-o relatie conjugala care se terminase cu o despartire, pentru unul si cu un divort, pentru celalalt.
Naivi, cum sunt de obicei aricii proaspat iesiti dintr-o relatie care se implica imediat in alta relatie, se purtau ca si cum ar fi pe deplin liberi, autonomi si independenti, In timp ce de fapt, unul dintre ei era inca prins de legatura afectiva din cealalta relatie, iar celalalt era constrans inca de legaturile sociale. In primii ani ai relatiei lor s-au inteles perfect, isi vorbeau putin dar se simteau foarte bine impreuna. Au calatorit mult impreuna.
Intr-o zi, s-au hotarat sa-si exprime reciproc angajamentul pe care si-l luau unul fata de celalalt: ca nu vor incalca teritoriul intim al celuilalt, ca nu vor interveni in viata celuilalt, ca se vor sustine si vor impartasi impreuna ceea ce avea fiecare mai bun in el. Insa, ceea ce nu stia nici unul dintre ei era faptul ca, dupa acea perioada idilica, plina de savoare, de sentimente frumoase, vor aparea din nou asa cum sunt ei de fapt, vor urca la suprafata, intr-un mod imprevizibil suferintele legate de ranile pe care le aveau din copilarie.
O sa ma intrebati probabil: „Dar cum este posibil asa ceva?”
Acesta este riscul oricarei relatii intime, comportamentele, vorbele, gesturile cele mai banale, mai neinsemnate ale unuia dintre parteneri, pot sa rezoneze intr-o situatie neterminata, intr-un episod din copilarie, legat de umilire, nedreptate, tradare sau un sentiment de neputinta, din trecutul celuilalt. Bineinteles nici unul dintre cei doi parteneri arici nu stiau nimic din toate acestea.
Ea, Aricica, de exemplu, nu presimtea faptul ca propria ei nesiguranta o facea sa puna la incercare, foarte des, relatia cu celalalt. Prin cuvinte, atitudini, gesturi care o faceau sa nu aiba incredere in taria angajamentelor luate si uneori duceau chiar la comportamente prin care il descalifica pe partenerul ei.
Aricica nu banuia ca astfel, atingea propria imagine de sine a celuilalt. Iar pentru arici ca specie, imaginea de sine constituie un lucru foarte important, este baza pe care se pot sprijini, locul in care se pot refugia in caz de incertitudine, de nesiguranta, de fragilitate.
Iar el, Aricel, ignora faptul ca, de fiecare data cand nu isi respecta un angajament, de fiecare data cand prefera sa improvizeze pe moment, cand inventa un proiect nou, nu stia ca va reactiva angoasa partenerei lui, o va face sa se simta rau, desi o iubea si o aprecia. Aricica, in astfel de momente, se refugia in tacere, se bloca in refuzuri, atat de mare era nevoia ei de a preveni lucrurile, de a le organiza si chiar de a controla uneori imprevizibilul din viata ei.
Astfel, fiecare dintre ei, cu o sinceritate oarba si bine intentionata din punctul lor de vedere, in necunostinta de cauza, puteau sa provoace la fiinta iubita exact ceea ce ii speria mai tare. Fiecare dintre ei, producea o serie de comportamente care se dovedeau a fi nocive pentru celalalt, toxice si care destabilizau echilibrul relatiei lor pe termen lung.
Era ca si cum fiecare dintre cei doi ar fi trimis celuilalt urmatorul mesaj: „Nu pot sa iti ofer tot ce e mai bun in mine, pentru ca vreau mai intai sa imi arati ca ma accepti asa cum sunt, chiar si atunci cand comportamentul meu te nelinisteste.”
Si fiecare situatie de acest gen o pregatea pe urmatoarea, facandu-i sa sufere fara sa-si dea seama de ce.
Ca si cum fiecare dintre ei astepta de la persoana iubita exact acel lucru pe care nu puteau sa il ofere, pentru ca il cereau insistent celuilalt.
Astfel, in ciuda vointei lor, au aparut conditiile unei despartiri, pe care insa nu si-o doreau cu adevarat. Pentru ca este foarte greu sa te bucuri de momentele frumoase petrecute impreuna atunci cand esti asaltat de vechi temeri, cand te simti sufocat de toate tacerile refulate, cand corpul iti aminteste ca are nevoie de tandrete pentru a se implini, pentru a se exprima in toata frumusetea lui.
Cred ca, pentru o astfel de situatie nu exista solutii usoare. Iar acuzatiile, reprosurile, judecatile apar pentru a intretine de fapt ceea ce fiecare ar vrea sa nu mai existe. Practic, cei doi parteneri colaboreaza astfel la mentinerea unei situatii care devine insuportabila.
Pe de alta parte, a nu spune nimic, a tolera totul, a suferi, a astepta, inseamna a nu-ti respecta acea parte din tine care are nevoie de recunoastere, inseamna a ajunge sa iti incalci propriile valori.
Poate ar fi de dorit sa li se spuna celor doi arici din povestea noastra sa isi acorde timp pentru a sta de vorba despre sine, nu despre ceea ce simt si gandesc pe moment, nu despre lucrurile neplacute din viata de zi cu zi, ci despre ranile lor din trecut si despre temerile care le invadeaza prezentul, polueaza disponibilitatea relatiei actuale si antreneaza atat de multe deceptii si frustrari.
Cred ca ati inteles ce voiam sa spun, nu i-as invita sa vorbeasca despre fapte, despre senzatiile de moment, care uneori ne orbesc si ne fac sa reactionam puternic, ci despre acea rezonanta, despre impactul inconstient al celuilalt asupra ranilor din copilarie ale fiecaruia.
Acest lucru presupune asumarea riscului de a te arata asa cum esti in interior, de a dezvalui fata ascunsa ce poate exista uneori! O fata vulnerabila, sensibila, fragila, pentru exprimarea careia este nevoie de mult curaj, de luciditate si iubire de sine, o parte care descopera ranile adanci ale copilariei si toate compensarile construite in jurul lor pentru a ascunde apoi toate mastile ce apar din cauza acelor rani.
Unii parteneri reusesc, daca simt multa iubire pentru celalalt, daca se simt iubiti in de ajuns, sa infrunte aceasta descoperire a sinelui. Totusi, este bine sa ne amintim ca in tara aricilor, un partener, o partenera, sot sau iubit, sotie sau iubita nu poate fi terapeutul celuilalt. El este declansatorul, cel care reactiveaza ranile din trecutul celuilalt si poate chiar o oglinda in care acestea se vor proiecta in mod izbitor.
Aceasta infruntare devine posibila prin ascultarea atenta, ascultare de sine si ascultarea celuilalt, prin atentie afectiva si compasiune.
Poveste adaptata dupa "POVESTEA CELOR DOUA CITRICE CARE SE HOTARASERA SA CONSTRUIASCA O RELATIE DE LUNGA DURATA" de Jacques Salome
marți, 14 februarie 2012
Psihoterapia Ericksoniana si Hipnoza clinica
Scriu aceasta prezentare pentru ca azi, in timp ce aveam o discutie cu o tanara domnisoara, in momentul in care am intrebat-o ce stie despre hipnoza mi-a raspuns sincer si spontan ca HIPNOZA ESTE PERICULOASA. M-am amuzat usor si i-am spus ca eu practic hipnoza clinica, iar ea, foarte simpatica a dres-o spunand: DACA ESTE FOLOSITA DE NECUNOSCATORI. Ceea ce este corect.
M-am amuzat usor dar m-a si intristat intr-o anumita masura, pentru ca oamenii, in 2012 se sperie de hipnoza clinica. Nu pentru ca ar fi ceva de speriat in asta ci pentru ca nu este un fenomen cunoscut,explicat, dezbatut. Au fost prezentate la televizor tot felul de emisiuni legate de hipnoza demonstrativa care i-a ajutat sa capete conceptii gresite despre aceasta tehnica care pe mine si clientii mei ne ajuta atat de mult in evolutia demersului psihoterapeutic.
O intamplare intamplatoare, face ca o prietena, medic cu competente de psihotrapeut ericksonian sa sustina pe site-ul Romania Libera un interviu de prezentare a psihoterapiei Ericksoniene si Hipnozei clinice, lucru care mi-a mai inlaturat din tristete, pentru ca aceasta postare, interviul Cristei si cate articole de informare mai sunt pe net despre aceasta abordare, sa ajute cu macar o parte din informatie, pe cei care au curiozitatea sa inteleaga cu ce se mananca hipnoza clinica de fapt si de drept.
Am sa incep prin a face o scurta trecere in revista a evolutiei hipnozei.
Este practicata inca din antichitate de preoti si vrajitori care o foloseau prin incantatii cu scopul vindecarii.
Franz Anton Mesmer, doctor de profesie, a vazut un vanzator ambulant care adormea oameni cu ajutorul unui magnet. De aici, nenea doctorul a dezvoltat o tehnica inedita de inducere a transei. A construit bazine in care a introdus tije metalice umplute cu pilitura de fier, unde, isi invita pacientii sa isi aseze poponeturile, pe tijele de spuneam, conectati fiind la niste corzi, eu prin asta nu pot decat sa imi imaginez ca se tineau de sforile respective care presupun ca ii ajutau si la echilibru, (pentru ca terapia se practica in grup) doctorul imbracat intr-o mantie inchisa la culoare aparea intr-o lumina obscura, purtand misteros un baston de fildes cu care isi atingea pacientii. Sugestia ca vor fi vindecati era atat de puternica incat pacientii, la atingerea bastonului de fildes, intrau rapid in transa, iar efectele erau pe masura asteptarilor. Asta se intampla pe la o mie sapte sute saizeci si ceva. Din pacate fericirea nu a durat prea mult. Pentru ca si pe vremea aceea exista concurenta intre medici si invidie si pentru ca rezultatele lui erau bune si pacientii veneau la aceasta procedura atrasi ca de "magnet", rivalii au chemat o comisie de investigatie care a ajuns la concluzia ca aceasta metoda este o sarlatanie, motiv pentru care l-au pus pe fuga pe binefacatorul hipnotizator Mesmer. Parca ii si vad, pe domni, purtand rudimentarii ochelarii bifocali marca Benjamin Franklin, plimbandu-se cu mainile la spate, sceptici... stramband din nas...
Saptezeci de ani mai tarziu, James Esdaile, chirurg, foloseste hipnoza ca anestezic si descopera ca pacientii la care s-a folosit hipnoza ca anestezic dezvoltau infectii intr-un procent mult mai mic. Colegiul medicilor din India, unde doctorul scotian practica hipnoza, a respins metoda, considerand ca e greu sa isi instruiasca toti doctorii in hipnoza. Deci nici domnul Esdaile nu a avut multa putere de convingere, iar anestezia prin transa hipnotica a luat sfarsit. Dar nu pentru mult timp.
Tot in aproximativ aceeasi perioada, britanicul James Braid, fiind impresionat de Le Fontaine pe care l-a vazut facand o demonstratie de mesmerism, "construieste" o lanseta stralucitoare care ajuta la induceriea transei hipnotice, stare in care le "planteaza" pacientilor sugestii vindecatoare. El ajunge la concluzia ca obiectul stralucitor oboseste sistemul nervos si de aici introduce termenul de "somn nervos" si hipnoza (Hypnos fiind zeul somnului la greci).
Apoi, spre sfarsitul anilor 1880 psihiatrii Breuer si Freud sustin ca prin hipnoza pot fi eliminate cauzele aparente ale bolii. Breuer continua sa prectice hipnoza, in timp ce Freud se despreinde, crosetand la terapia "leacul prin vorbit" care in timp devine psihanaliza.
Hipnoza este foarte greu acceptata, insa este recunoscuta in sfarsit ca stiinta prin 1884, (se pare ca este greu acceptata si azi, mai ales in Romania, dar nu numai hipnoza clinica ci si psihoterapia) cand Bernhaim (Bernhaim si Lieubeault inovatori ai psihologiei moderne) publica cartea "Sugestia in starea hipnotica si in starea de veghe".
Prin 1915 dr Schultz introduce o noua tehnica a hipnozei pe care o denumeste antrenamentul autogen. Antrenamentul autogen este o tehnica de relaxare musculara progresiva care mai este denumita si tehnica spirituala pentru reducerea stresului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctorul american Milton Erickson lanseaza teoria ca hipnoza "este starea in care intram cu totii spontan si frecvent in momentul in care ne concentram pe o actiune". Metoda doctorului Erickson este recunoscuta ca fiind cea mai creativa metoda psihoterapeutica a tuturor timpurilor. Este o metoda care se bazeaza pe "invatarea inconstienta" experientiala, iar Erickson este recunoscut ca fiind cel mai mare profesionist din lume in materie de comunicare.
Bun, am prezentat in mare cum a fost ea (puctand cateva episoade) hipnoza, "nascuta", urmeaza sa ma ocup putin de prezentarea starii de fapt.
Prin definitie Hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune...
Abordarea Ericksoniana este una indirecta si permisiva si se realizeaza prin intermediul comunicarii analogice si metaforice, are un caracter individualizat. Hipnoza este o metoda utilizata in psihoterapie si faciliteaza trairea experientiala care conduce la cresterea eficienta a interventiei psihoterapeutice.
Transa hipnotica poate fi comparata cu o visare cu ochii deschisi, persoana hipnotizata fiind constienta in permanenta. Hipnoza nu inseamna somn, dar poate fi comparata cu o stare de somnolenta. In transa hipnotica nu iti pierzi cunostinta, nu scapi controlul, nu esti pus de hipnoterapeut in situatii ridicole, nu este intruziva si nu dauneaza sanatatii. Tu esti cel detine controlul si, oricand doresti poti iesi din transa.
Transa hipnotica este "calea regala" de a ajunge la inconstient, si spun asta pentru ca aici se pot rezolva mai usor dificultatile cu care ne confruntam, deoarece el, inconstientul este detinatorul cheii sau cheilor de la usa sau usile pe care nu le putem deschide constienti. Nu este pacat sa respingem acest rasfat atat de benefic, din cauza ca ne-am creat conceptii gresite?
Cu alte cuvinte, hipnoza nu face decat sa ne deschida mintea, sa ne ajute sa regasim resurse adormite in colturile inconstientului.
Este folosita in intarirea stimei de sine, ajuta la rezovarea depresiei, starilor de anxietate, fobiilor, adictiilor, atacurilor de panica, ticuri, dureri de orice fel ...
Pentru orice intrebari, nelamuriri, clarificari sunt aici, iar daca doriti, atunci cand sunteti pregatiti, vocea mea va va insoti catre o transa hipnotica.
M-am amuzat usor dar m-a si intristat intr-o anumita masura, pentru ca oamenii, in 2012 se sperie de hipnoza clinica. Nu pentru ca ar fi ceva de speriat in asta ci pentru ca nu este un fenomen cunoscut,explicat, dezbatut. Au fost prezentate la televizor tot felul de emisiuni legate de hipnoza demonstrativa care i-a ajutat sa capete conceptii gresite despre aceasta tehnica care pe mine si clientii mei ne ajuta atat de mult in evolutia demersului psihoterapeutic.
O intamplare intamplatoare, face ca o prietena, medic cu competente de psihotrapeut ericksonian sa sustina pe site-ul Romania Libera un interviu de prezentare a psihoterapiei Ericksoniene si Hipnozei clinice, lucru care mi-a mai inlaturat din tristete, pentru ca aceasta postare, interviul Cristei si cate articole de informare mai sunt pe net despre aceasta abordare, sa ajute cu macar o parte din informatie, pe cei care au curiozitatea sa inteleaga cu ce se mananca hipnoza clinica de fapt si de drept.
Am sa incep prin a face o scurta trecere in revista a evolutiei hipnozei.
Este practicata inca din antichitate de preoti si vrajitori care o foloseau prin incantatii cu scopul vindecarii.
Franz Anton Mesmer, doctor de profesie, a vazut un vanzator ambulant care adormea oameni cu ajutorul unui magnet. De aici, nenea doctorul a dezvoltat o tehnica inedita de inducere a transei. A construit bazine in care a introdus tije metalice umplute cu pilitura de fier, unde, isi invita pacientii sa isi aseze poponeturile, pe tijele de spuneam, conectati fiind la niste corzi, eu prin asta nu pot decat sa imi imaginez ca se tineau de sforile respective care presupun ca ii ajutau si la echilibru, (pentru ca terapia se practica in grup) doctorul imbracat intr-o mantie inchisa la culoare aparea intr-o lumina obscura, purtand misteros un baston de fildes cu care isi atingea pacientii. Sugestia ca vor fi vindecati era atat de puternica incat pacientii, la atingerea bastonului de fildes, intrau rapid in transa, iar efectele erau pe masura asteptarilor. Asta se intampla pe la o mie sapte sute saizeci si ceva. Din pacate fericirea nu a durat prea mult. Pentru ca si pe vremea aceea exista concurenta intre medici si invidie si pentru ca rezultatele lui erau bune si pacientii veneau la aceasta procedura atrasi ca de "magnet", rivalii au chemat o comisie de investigatie care a ajuns la concluzia ca aceasta metoda este o sarlatanie, motiv pentru care l-au pus pe fuga pe binefacatorul hipnotizator Mesmer. Parca ii si vad, pe domni, purtand rudimentarii ochelarii bifocali marca Benjamin Franklin, plimbandu-se cu mainile la spate, sceptici... stramband din nas...
Saptezeci de ani mai tarziu, James Esdaile, chirurg, foloseste hipnoza ca anestezic si descopera ca pacientii la care s-a folosit hipnoza ca anestezic dezvoltau infectii intr-un procent mult mai mic. Colegiul medicilor din India, unde doctorul scotian practica hipnoza, a respins metoda, considerand ca e greu sa isi instruiasca toti doctorii in hipnoza. Deci nici domnul Esdaile nu a avut multa putere de convingere, iar anestezia prin transa hipnotica a luat sfarsit. Dar nu pentru mult timp.
Tot in aproximativ aceeasi perioada, britanicul James Braid, fiind impresionat de Le Fontaine pe care l-a vazut facand o demonstratie de mesmerism, "construieste" o lanseta stralucitoare care ajuta la induceriea transei hipnotice, stare in care le "planteaza" pacientilor sugestii vindecatoare. El ajunge la concluzia ca obiectul stralucitor oboseste sistemul nervos si de aici introduce termenul de "somn nervos" si hipnoza (Hypnos fiind zeul somnului la greci).
Apoi, spre sfarsitul anilor 1880 psihiatrii Breuer si Freud sustin ca prin hipnoza pot fi eliminate cauzele aparente ale bolii. Breuer continua sa prectice hipnoza, in timp ce Freud se despreinde, crosetand la terapia "leacul prin vorbit" care in timp devine psihanaliza.
Hipnoza este foarte greu acceptata, insa este recunoscuta in sfarsit ca stiinta prin 1884, (se pare ca este greu acceptata si azi, mai ales in Romania, dar nu numai hipnoza clinica ci si psihoterapia) cand Bernhaim (Bernhaim si Lieubeault inovatori ai psihologiei moderne) publica cartea "Sugestia in starea hipnotica si in starea de veghe".
Prin 1915 dr Schultz introduce o noua tehnica a hipnozei pe care o denumeste antrenamentul autogen. Antrenamentul autogen este o tehnica de relaxare musculara progresiva care mai este denumita si tehnica spirituala pentru reducerea stresului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctorul american Milton Erickson lanseaza teoria ca hipnoza "este starea in care intram cu totii spontan si frecvent in momentul in care ne concentram pe o actiune". Metoda doctorului Erickson este recunoscuta ca fiind cea mai creativa metoda psihoterapeutica a tuturor timpurilor. Este o metoda care se bazeaza pe "invatarea inconstienta" experientiala, iar Erickson este recunoscut ca fiind cel mai mare profesionist din lume in materie de comunicare.
Bun, am prezentat in mare cum a fost ea (puctand cateva episoade) hipnoza, "nascuta", urmeaza sa ma ocup putin de prezentarea starii de fapt.
Prin definitie Hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune...
Abordarea Ericksoniana este una indirecta si permisiva si se realizeaza prin intermediul comunicarii analogice si metaforice, are un caracter individualizat. Hipnoza este o metoda utilizata in psihoterapie si faciliteaza trairea experientiala care conduce la cresterea eficienta a interventiei psihoterapeutice.
Transa hipnotica poate fi comparata cu o visare cu ochii deschisi, persoana hipnotizata fiind constienta in permanenta. Hipnoza nu inseamna somn, dar poate fi comparata cu o stare de somnolenta. In transa hipnotica nu iti pierzi cunostinta, nu scapi controlul, nu esti pus de hipnoterapeut in situatii ridicole, nu este intruziva si nu dauneaza sanatatii. Tu esti cel detine controlul si, oricand doresti poti iesi din transa.
Transa hipnotica este "calea regala" de a ajunge la inconstient, si spun asta pentru ca aici se pot rezolva mai usor dificultatile cu care ne confruntam, deoarece el, inconstientul este detinatorul cheii sau cheilor de la usa sau usile pe care nu le putem deschide constienti. Nu este pacat sa respingem acest rasfat atat de benefic, din cauza ca ne-am creat conceptii gresite?
Pentru facilitarea transei hipnotice, psihoterapeutul incepe cu o inductie de relaxare urmata de transa in sine care este un text adaptat special in functie de personalitatea si nevoile beneficiarului, care ajuta la activarea resurselor inconstiente de vindecare a dificultatii cu care persoana se confrunta. Schimbarea terapeutica este un proces activ care se deruleaza treptat, in ritmul propriu al clientului, o schimbare mica fiind urmata de alta schimbare si tot asa pana la solutionarea/ rezolvarea dificultatii. Cand protocolul hipnotic ajunge la final, psihoterapeutul invita clientul sa iasa din transa, lucru care se realizeaza cu usurinta.
O temere pe care am intalnit-o in decursul activitatii mele este aceea de a nu mai iesi din transa. Nimeni nu a ramas blocat din transa, dar multi clienti mi-au relatat ca doresc sa ramana mai mult timp acolo, pentru ca se simt atat de bine. In cazul in care din exterior apare vre-un pericol, iesirea din transa se face spontan.
Cu alte cuvinte, hipnoza nu face decat sa ne deschida mintea, sa ne ajute sa regasim resurse adormite in colturile inconstientului.
Este folosita in intarirea stimei de sine, ajuta la rezovarea depresiei, starilor de anxietate, fobiilor, adictiilor, atacurilor de panica, ticuri, dureri de orice fel ...
Pentru orice intrebari, nelamuriri, clarificari sunt aici, iar daca doriti, atunci cand sunteti pregatiti, vocea mea va va insoti catre o transa hipnotica.
luni, 6 februarie 2012
Povestea barbatului care a devenit copac
Suntem mai mult decat ceea ce credem ca suntem, chiar daca nu stim intotdeauna acest lucru.
Intr-o zi, un barbat care iubea mult natura si care se indepartase mult de ea, deoarece trebuia sa calatoreasca tot timpul, s-a hotarat sa devina un copac.
A visat de mai multe ori ca prinde radacini, ca in el incep sa se tese fibre de lemn si devine un stejar sau un mesteacan sau si mai bine, un gorun. Sa devina sau sa fie, un copac solitar, bine inradacinat in pamantul unui camp de verdeata, daca se putea, aproape de un lac pentru a-si putea scalda radacinile sau un copac la marginea unei paduri, aproape de semenii lui si, in acelasi timp, cu un pas inaintea lor, in avangarda, cu fata spre rasarit, pentru a se bucura de primele raze de soare.
Transformarea lui in copac a avut loc mult mai repede decat isi imagina, fara nici o pregatire in prealabil. intr-o noapte, fara luna, cand s-a trezit apoi dimineata, plin de roua a observat ca picioarele lui se transformasera in radacini. Corpul lui greoi, cu coloana vertebrala stramba (in urma unei tuberculoze osoase precoce) devenise un trunchi noduros de copac, batran de aproape o suta de ani, puternic si acoperit de o coroana a carei circumferinta se intindea pe mai bine de treizeci de metri. Era plantat in mijlocul gradinii lui. O gradina pe care o cunostea bine, pentru ca el insusi plantase acolo multi copaci. Copiii lui tineau un registru gros in care notau toti copacii pe care ii plantase tatal lor.
Era printre prietenii lui cunoscuti. Precum migdalul din stanga lui. isi amintea perfect ziua cand il plantase, o zi de noiembrie in care vantul sufla in rafale vesele si lua pe sus ultimele frunze ale acelui copac inca tanar pe care a incercat sa il planteze cu multa grija. si in fata lui era smochinul cu frunzele lui fine si sensibile. si dudul care isi raspandea umbra asupra unui artar de Japonia cu frunze fragile precum dantela. si apoi copacul acela ciudat, format din cinci trunchiuri, o specie rara care are capacitatea de a atrage aproape de el, brazii mai mici. Langa acel copac cu cinci trunchiuri exista intotdeauna un brad mic, care preia iarna zapada. Un copac inteligent, sociabil, care stie sa isi faca prieteni fideli, precum bradul, care nu il lasa sa moara inghetat.
Barbatul despre care va vorbeam nu parea deloc stingherit de noua lui conditie. I se parea normal faptul ca, crengile lui de jos ii ascundeau vederea caselor din vecini iar cele de sus il lasau sa vada, dincolo de acoperisuri, masivul Luberon, spre sud, la orizont. Parea o masa rotunda si cetoasa la acea ora a zilei.
Pamantul din gradina lui l-a primit cu bunavointa, radacinile lui s-au raspandit incet in cele opt directii esentiale ale vietii: cea a visului, a sperantei, a trecutului, a viitorului, a prezentului, a iubirii, a curajului si a mortii. Putin mai tarziu, spre pranz, a simtit nevoia sa mai adauge o directie: cea a fericirii simple si binevoitoare.
Isi petrecu toata ziua savurand placerea de a fi viu in prezent, in viata lui de copac, care, poate nu stiti, are un ritm foarte lent, foarte incet, in care imobilitatea este aproape o virtute: este un semn de intelepciune, de vitalitate si de pace.
Noaptea l-a invatat sa savureze gustul linistii si al miresmelor, iar aurora i-a oferit hrana subtila a luminii, oxigenul, adierea insufletita a vantului. in cea de a doua dimineata, pasarile l-au invatat sa asculte muzica naturii, care, dupa cum bine stiti, este o mare admiratoare a armoniei. Putin mai tarziu, ploaia i-a dezvaluit vibratia arzatoare a calatoriilor nemiscate. Privirile duioase ale catorva trecatori, pe drumul din apropiere, ii transmiteau multa dragoste.
Mai tarziu apoi a simtit miscarile de abia sesizabile ale anotimpurilor, zgomotul surd al unui motor de avion zburand la doua mii de metri altitudine, bazaitul insectelor, ciripitul unor vrabiute, miscarea efemera a norilor. Lumina stralucitoare a pranzului ii daruia bataile din aripi ale unui fluture si umbra trecatoare a unei aripi de pasare, sus pe cer.
Astfel, descoperi infinita tristete adusa de rumoarea imperceptibila a furtunilor venite din celalalt capat al universului. A invatat sa distinga mirosurile, o multime de parfumuri venite din cele patru zari, a invatat sa observe razele de lumina si fasiile de umbra.
Este nevoie de foarte mult timp pentru a inceta sa mai fii om atunci cand vrei sa devii copac. E nevoie de rabdare pentru a te intari si a te topi in fibrele dense care cizeleaza inima unui copac, pentru a simti scoarta vie, mereu în miscare, in expansiune sub pulsatiile sevei.
In timp a cunoscut brutalitatea celor care nu stiu sa respecte viata unui copac, amaraciunea durerilor provocate de lovituri de cutit, de poluare, de violente.
A descoperit ca viata unui copac aduna o multime de evenimente, care trec neobservate pentru majoritatea oamenilor. Este nevoie de o intreaga viata de copac pentru a le accepta, a le integra si a fi capabil sa le transmiti unor oameni care sunt capabili sa le primeasca. Astfel, fiecare copac dobandeste o intelepciune nesfarsita, slefuita in ritmul anotimpurilor.
Daca intr-o zi va lipiti fruntea sau urechea de un copac, poate veti auzi un ecou sau o rezonanta care murmura povestea lumii si povestea vietii voastre.
Apropiati-va, strangeti in brate un copac, respirati, ascultati in liniste, acordati-va ragazul de a-i simti vibratia profunda.
Poate astfel veti descoperi si veti simti ca viata unui copac poate fi la fel de importanta ca viata unui om.
de Jacques Salome
Intr-o zi, un barbat care iubea mult natura si care se indepartase mult de ea, deoarece trebuia sa calatoreasca tot timpul, s-a hotarat sa devina un copac.
A visat de mai multe ori ca prinde radacini, ca in el incep sa se tese fibre de lemn si devine un stejar sau un mesteacan sau si mai bine, un gorun. Sa devina sau sa fie, un copac solitar, bine inradacinat in pamantul unui camp de verdeata, daca se putea, aproape de un lac pentru a-si putea scalda radacinile sau un copac la marginea unei paduri, aproape de semenii lui si, in acelasi timp, cu un pas inaintea lor, in avangarda, cu fata spre rasarit, pentru a se bucura de primele raze de soare.
Transformarea lui in copac a avut loc mult mai repede decat isi imagina, fara nici o pregatire in prealabil. intr-o noapte, fara luna, cand s-a trezit apoi dimineata, plin de roua a observat ca picioarele lui se transformasera in radacini. Corpul lui greoi, cu coloana vertebrala stramba (in urma unei tuberculoze osoase precoce) devenise un trunchi noduros de copac, batran de aproape o suta de ani, puternic si acoperit de o coroana a carei circumferinta se intindea pe mai bine de treizeci de metri. Era plantat in mijlocul gradinii lui. O gradina pe care o cunostea bine, pentru ca el insusi plantase acolo multi copaci. Copiii lui tineau un registru gros in care notau toti copacii pe care ii plantase tatal lor.
Era printre prietenii lui cunoscuti. Precum migdalul din stanga lui. isi amintea perfect ziua cand il plantase, o zi de noiembrie in care vantul sufla in rafale vesele si lua pe sus ultimele frunze ale acelui copac inca tanar pe care a incercat sa il planteze cu multa grija. si in fata lui era smochinul cu frunzele lui fine si sensibile. si dudul care isi raspandea umbra asupra unui artar de Japonia cu frunze fragile precum dantela. si apoi copacul acela ciudat, format din cinci trunchiuri, o specie rara care are capacitatea de a atrage aproape de el, brazii mai mici. Langa acel copac cu cinci trunchiuri exista intotdeauna un brad mic, care preia iarna zapada. Un copac inteligent, sociabil, care stie sa isi faca prieteni fideli, precum bradul, care nu il lasa sa moara inghetat.
Barbatul despre care va vorbeam nu parea deloc stingherit de noua lui conditie. I se parea normal faptul ca, crengile lui de jos ii ascundeau vederea caselor din vecini iar cele de sus il lasau sa vada, dincolo de acoperisuri, masivul Luberon, spre sud, la orizont. Parea o masa rotunda si cetoasa la acea ora a zilei.
Pamantul din gradina lui l-a primit cu bunavointa, radacinile lui s-au raspandit incet in cele opt directii esentiale ale vietii: cea a visului, a sperantei, a trecutului, a viitorului, a prezentului, a iubirii, a curajului si a mortii. Putin mai tarziu, spre pranz, a simtit nevoia sa mai adauge o directie: cea a fericirii simple si binevoitoare.
Isi petrecu toata ziua savurand placerea de a fi viu in prezent, in viata lui de copac, care, poate nu stiti, are un ritm foarte lent, foarte incet, in care imobilitatea este aproape o virtute: este un semn de intelepciune, de vitalitate si de pace.
Noaptea l-a invatat sa savureze gustul linistii si al miresmelor, iar aurora i-a oferit hrana subtila a luminii, oxigenul, adierea insufletita a vantului. in cea de a doua dimineata, pasarile l-au invatat sa asculte muzica naturii, care, dupa cum bine stiti, este o mare admiratoare a armoniei. Putin mai tarziu, ploaia i-a dezvaluit vibratia arzatoare a calatoriilor nemiscate. Privirile duioase ale catorva trecatori, pe drumul din apropiere, ii transmiteau multa dragoste.
Mai tarziu apoi a simtit miscarile de abia sesizabile ale anotimpurilor, zgomotul surd al unui motor de avion zburand la doua mii de metri altitudine, bazaitul insectelor, ciripitul unor vrabiute, miscarea efemera a norilor. Lumina stralucitoare a pranzului ii daruia bataile din aripi ale unui fluture si umbra trecatoare a unei aripi de pasare, sus pe cer.
Astfel, descoperi infinita tristete adusa de rumoarea imperceptibila a furtunilor venite din celalalt capat al universului. A invatat sa distinga mirosurile, o multime de parfumuri venite din cele patru zari, a invatat sa observe razele de lumina si fasiile de umbra.
Este nevoie de foarte mult timp pentru a inceta sa mai fii om atunci cand vrei sa devii copac. E nevoie de rabdare pentru a te intari si a te topi in fibrele dense care cizeleaza inima unui copac, pentru a simti scoarta vie, mereu în miscare, in expansiune sub pulsatiile sevei.
In timp a cunoscut brutalitatea celor care nu stiu sa respecte viata unui copac, amaraciunea durerilor provocate de lovituri de cutit, de poluare, de violente.
A descoperit ca viata unui copac aduna o multime de evenimente, care trec neobservate pentru majoritatea oamenilor. Este nevoie de o intreaga viata de copac pentru a le accepta, a le integra si a fi capabil sa le transmiti unor oameni care sunt capabili sa le primeasca. Astfel, fiecare copac dobandeste o intelepciune nesfarsita, slefuita in ritmul anotimpurilor.
Daca intr-o zi va lipiti fruntea sau urechea de un copac, poate veti auzi un ecou sau o rezonanta care murmura povestea lumii si povestea vietii voastre.
Apropiati-va, strangeti in brate un copac, respirati, ascultati in liniste, acordati-va ragazul de a-i simti vibratia profunda.
Poate astfel veti descoperi si veti simti ca viata unui copac poate fi la fel de importanta ca viata unui om.
de Jacques Salome
joi, 2 februarie 2012
Program de dezvoltare personală
”Devino cel / cea care esti!”
Programul de dezvoltare personală Devino cel/cea care esti! reprezintă o activitate de grup, în limita a 150 ore, destinată în primul rând persoanelor aflate în formare în hipno-psihoterapie Ericksoniană (program ARCHTE), dar si oricăror alte persoane cu vârsta peste 20 ani, interesate de evolutia personală în plan psihologic.
Programul este clădit pe premisa fundamentală că o viată ghidată de ceea ce este cu adevărat important pentru noi reprezintă o viată plină de sens, în care avem posibilitatea de a ne dezvolta potentialitătile în cel mai înalt grad posibil. De aceea, în primul rând, dorim să oferim participantilor posibilitatea de a (re)veni în contact cu valorile lor profunde referitoare la domeniile fundamentale ale vietii (relatii, muncă/educatie, sănătate si dezvoltare personală, recreere etc.).; în acelasi timp activitatea propune un antrenament psihologic ce vizează dezvoltarea abilitătilor necesare gestionării eficiente a provocărilor si dificultătilor inerente vietii, astfel încât persoana să se poată angaja cât mai eficient în urmărirea scopurilor sale definite prin prisma propriilor valori. Având în vedere natura profesiei de psihoterapeut, în cadrul căreia abilitatea de a stabili si mentine relatii sănătoase reciproc este fundamentală, se va pune un accent deosebit pe explorarea si optimizarea unor aspecte ca: afirmarea de sine si limitele personale, stima de sine, acceptarea si compasiunea (fată de sine si fată de celălalt), cooperarea, comunicarea non-defensivă, intimitatea, constiinta de sine, ”prezenta” psihologică în aici si acum etc. În acelasi timp, fiecare participant va putea beneficia posibilitatea de a aborda orice temă personală relevantă. Nu în ultimul rând, ne propunem să ne cunoastem (mai bine), să formăm un adevărat grup, cu relatii vii si prezente, care să ne îmbogătească pe fiecare.
La sfârsitul celor 150 ore, participantii vor putea:
- cunoaste valorile lor fundamentale referitoare la domeniile majore ale vietii
- stabili scopuri personale pe termen scurt, mediu si lung în concordantă cu valorile personale
- identifica acele elemente si mecanisme ale functionării psihologice care constribuie la sporirea si respectiv la diminuarea suferintei psihologice
- cunoaste si aplica o serie de modalităti si tehnici destinate reducerii/eliminării suferintei psihologice evitabile
- cunoaste si aplica o serie de modalităti si tenhici destinate sporirii acceptarii si tolerantei fată de stressul/suferinta inevitabilă
- cunoaste si aplica modalităti si tehnici destinate sporirii curajului de a persista în angajamentul fată de valorile asumate
Abordarea este una integrativă, metodele si tehnicile utilizate provenind din diverse domenii, cum ar fi cel al hipnozei, al abordării centrate pe persoană (focusing), mindfulness si acceptare, respectiv al psihodramei.
Activitatea se va desfăsura în module de câte 15 ore, în zile de sâmbătă si duminică, la intervale de aproximativ 2-3 luni si va fi moderată de Dr. Jenő-László Vargha si Dr. Krisztina Szabó, psihoterapeuti formatori si supervizori certificati de către Colegiul Psihologilor si de către Federatia Română de Psihoterapie.
miercuri, 1 februarie 2012
"Cine esti tu?"
Zice bine madam Lise Bourbeau in cartea ei "Cine esti tu?"
"... Crezi ca nu te bucuri de suficienta dragoste? Simti ca nu esti iubita indeajuns? In loc sa nutresti asemenea ganduri, ar fi mult mai bine sa incepi sa daruiesti dragoste si sa fii generoasa in tot ceea ce faci. Daruieste-ti timpul, energia, banii, dragostea, afectiunea, cuvintele frumoase. Pe masura ce vei darui, fara sa astepti ceva in schimb, vei intelege ca esti foarte bogata de vreme ce poti sa daruiesti atat. Astfel vei ajunge sa cultivi gandul ca ai mai mult decat ti-e necesar, pentru ca iti poti permite sa dai si altora.
Se spune ca a fi sarac constituie un mare pacat moral intrucat cel sarac nu stie decat sa primeasca, nu si sa dea.
Una dintre legile fundamentale ale prosperitatii este urmatoarea: pentru a obtine bunastarea, invata sa daruiesti fara incetare. A darui trezeste in tine gandul ca esti bogata. La fel ca si celelalte ganduri, acesta iti influenteaza viata. Prin urmare, vei ajunge sa te bucuri de tot mai multa prosperitate.
Daca ti se intampla sa crezi ca nu primesti intotdeauna ce vrei, ca iti lipsesc anumite lucruri, in tine exista un gand datorita caruia ai ajuns sa cunosti aceasta lipsa. Recent am primit un exercitiu referitor la acest subiect si mi s-a parut extraordinar. Iata de ce incerc sa ti-l impartasesc si tie. Fa o lista cu cinci lucruri materiale sau de alta natura (bani, afectiune, complimente etc.) care crezi ca iti lipsesc. Gaseste o cale de a darui cate putin din fiecare dintre acestea in urmatoarele douazeci si patru de ore. De fiecare data cand daruiesti, respira adanc si spune-ti: "Ceea ce dau imi este inapoiat inmiit". Urmeaza acest exercitiu in fiecare zi, timp de o saptamana, si schimbarile in modul tau de a gandi si in ceea ce primesti nu vor intarzia sa apara.
Daca ti se intampla sa crezi ca nu primesti intotdeauna ce vrei, ca iti lipsesc anumite lucruri, in tine exista un gand datorita caruia ai ajuns sa cunosti aceasta lipsa. Recent am primit un exercitiu referitor la acest subiect si mi s-a parut extraordinar. Iata de ce incerc sa ti-l impartasesc si tie. Fa o lista cu cinci lucruri materiale sau de alta natura (bani, afectiune, complimente etc.) care crezi ca iti lipsesc. Gaseste o cale de a darui cate putin din fiecare dintre acestea in urmatoarele douazeci si patru de ore. De fiecare data cand daruiesti, respira adanc si spune-ti: "Ceea ce dau imi este inapoiat inmiit". Urmeaza acest exercitiu in fiecare zi, timp de o saptamana, si schimbarile in modul tau de a gandi si in ceea ce primesti nu vor intarzia sa apara.
Ti se intampla sa te indoiesti de cineva? Ai impresia ca incearca sa te pacaleasca sau sa-ti fure ceva? Constientizeaza modul in care se nasc in tine aceste ganduri de indoiala. Daca nu ai fi si tu astfel, nici nu te-ai gandi la asa ceva. In cazul in care crezi ca vei fi inselata, da-ti seama in ce fel incerci sa-i inseli tu pe altii. Daca nu faci efortul sa te autoexaminezi, vei continua sa nutresti asemenea ganduri fata de oameni si lucrul de care te temi se va intampla. Atunci iti vei spune: "stiam eu ce-o sa se intample! Mi-am dat seama ca vrea sa ma insele!". Te vei simti fericita fiindca orgoliul tau se va simti satisfacut. Intelectul tau va fi, de asemenea, flatat, la fel ca orgoliul, care va continua sa creasca. Oamenii sunt atat de orgoliosi incat sunt gata chiar si sa sufere pentru a-si da dreptate.
Suferinta nu este necesara. Pana in prezent ne-am folosit foarte mult de ea pentru a evolua. Cand omul va deveni suficient de intelept pentru a-si da seama ca poate evolua fara sa sufere, va pune capat suferintelor sale.
Ti se intampla sa crezi ca sotul tau te insala, ca se intereseaza de o alta femeie? In acest caz, chiar tu nutresti ganduri de infidelitate. Poate ca nu esti constienta de ele, dar traiesti o insatisfactie care produce aceste ganduri. Daca ti-ai permite, nu te-ai da in laturi sa-ti inseli sotul. Dar, bineinteles, n-ai indrazni niciodata sa faci asa ceva! Insa noi ne servim deseori de fidelitate, in mod inconstient, pentru a-l domina pe celalalt. Tu afirmi: "Eu n-as face niciodata asa ceva!", desi in forul tau interior poate ca ti-ai dori sa o faci. Aminteste-ti ca a gandi un lucru si a nu-l face nu inseamna ca esti mai buna decat cel care il gandeste si il si face. Este chiar mai rau! O persoana care gandeste un lucru si se convinge pe sine ca nu a gandit acel lucru nu este sincera fata de sine insasi. Iar cel care actioneaza conform cu ceea ce gandeste macar este sincer fata de sine.
Daca ti-e greu sa accepti ca oamenii din jurul tau gandesc altfel decat tine, acesta e un semn de egoism. in prezent, egoismul este una dintre cele mai mari rele din lume. Deseori credem ca actionam din dragoste, cand, in realitate, incercam sa ne impunem parerile celor apropiati. De fapt, ne comportam astfel pentru a ne simti bine si a avea dreptate. Cand celalalt iti spune: "Da, e foarte corect ceea ce spui. Sunt total de acord cu tine!", primesti ceva care iti face placere. A-ti petrece timpul pentru a face, a spune sau a gandi lucruri numai ca sa-ti faci placere, in detrimentul altora, denota egoism. A iubi inseamna a descoperi ce ii face placere celuilalt si a te stradui sa-i daruiesti acel lucru. Aceasta presupune, de asemenea, sa verifici inainte de a actiona si nu sa-ti impui modul de gandire. Este atat de usor sa decizi pentru altcineva! Atunci cand vorbesc despre utilizarea gresita a puterii personale, ma refer la incercarea de a-i domina pe altii. Daca esti o femeie puternica, daca ai un caracter ferm, cu siguranta vei avea tendinta sa le impui altora punctul tau de vedere. Incet-incet, incepi sa asculti, sa vezi ce gandesc oamenii despre o anumita situatie, despre un anumit eveniment, o anumita persoana sau o slujba.
Fii deschis/a si vei descoperi un cu totul alt univers. Atata vreme cat doresti ca altii sa gandeasca la fel ca tine, vei trai in lumea ta, o lume foarte limitata. Daca vei fi deschis/a fata de altii, vei descoperi adevarate minuni, pentru care ti-ar fi trebuit ani intregi sa le descoperi singur/a. ...
Cand se manifesta o boala sau o indispozitie, e bine sa ne punem intrebarile urmatoare: "Ce imi daruieste aceasta boala? Ce avantaje am daca sunt bolnav? Cum ma ajuta? De ce anume vreau sa ma salvez prin asta?". Daca descoperi ca ti-ai provocat boala pentru a scapa de o situatie stresanta, ar fi bine sa accepti ideea urmatoare: nu e nevoie sa-i faci atata rau corpului tau pentru a te salva dintr-o situatie inconfortabila. Poti sa te descurci in orice situatie daca o accepti pur si simplu. Iar cand crezi ca ai nevoie de odihna, de un concediu care sa-ti permita sa te refaci, n-ai decat sa ti-o marturisesti si sa le spui si celor in cauza. Ai puterea de a face fata oricarei situatii fara a fi nevoie sa te imbolnavesti. Cu siguranta, corpul tau prefera aceasta metoda de a scapa de stres! ... "
si, multe alte "invataturi" interesante vom gasi in aceasta carte, care pot fi cu usurinta puse in practica. Eu sunt fan Lise, inca nu i-am citit toate cartile si, recunosc, nu pot fi in totalitate in acord cu tot ceea ce ne impartaseste in scrierile ei, dar culeg ce mi se potriveste (si, gasesc multe potriviri pe placul personalitatii si credintelor mele) si asa recomand tututor cititorilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)