Povestea bunicii care a inventat un cuvant nou si rar

Poate traim pe pamant pentru a dezvolta si a prelungi viata din fiecare din noi. Poate pur si simplu despre asta este vorba.

- Bunico, spunea baietelul, invata-ma cuvinte noi!
- Cuvinte mai frumoasa decat cele pe care mi le-ai spus ieri, mai frumoase decat ca-lei-do-scop, mai haioase decat cele care fac zgomot precum so-po-te, clo-po-tel...
- Mai spune bunico, mai spune-mi!
Bunica surase.
- A venit timpul, isi zise ea, este pregatit acum.

- Da, am un cuvant foarte frumos pentru tine. O sa te ajut sa il gasesti...
- Da, da, ador ghicitorile, zise copilul topaind de bucurie...
- Uite un cuvant care contine cele mai frumoase valori din lume... Un cuvant care este prezent in tine si in jurul tau, daca stii sa il simti.
- E foarte usor, e Viata! Ceva ce exista in mine si in jurul meu este Viata!
- Da, bineinteles, exista viata in acest cuvant, in primul rand viata. O viata insufletita, plina de bucurie. O viata insufletita, plina de bucurie. O viata care iti canta in urechi in fiecare dimineata, chiar inainte sa deschizi ochii. Un elan de viata care te face sa spui uitandu-te la cer:
MULTUMESC PENTRU ALBASTRUL ACESTA FRUMOS!
CE BINE CA PLOUA, PAMANTUL ESTE USCAT!
CE VANT PLACUT DE DIMINEATA! VA CURATA INTREG CERUL, DAR INCHIDETI PUTIN USILE, SE FACE CURENT!
Un cuvant care sa exprime elanul, entuziasmul, bucuria.
Imagineaza-ti ca urci pe un deal, spre varf! Aproape ai ajuns in varf, totul e limpede, iarba e verde si proaspata. Mergi, simti aerul viu care iti sufla in urechi, in jurul tau se intinde imensitatea peisajului, pana la orizont.
Este atat de frumos ca nu ti se taie respiratia.
Inima parca sta sa iasa din piept. Te simti puternic, mare si mic in acelasi timp, usor ca o pasare, liber ca vantul.
Ai putea sa iti iei zborul, sa fii tu vantul...
- Este fericirea bunico?
- Da, exista si fericirea in acest cuvant, dar mai cauta...
Atunci cand aduci tot binele in ceea ce faci, cand stii sa deschizi ochii nu doar pentru a vedea, ci si pentru a privi, poti sa te minunezi de orice si de nimic, de ciripitul unei vrabiute, de firul de apa care creste prin cimentul trotuarului, de lumina aurita a soarelui. Cand o floare devine cel mai rumos buchet din lume, cand privirea ta e o mangaiere pentru a exprima in tacere toata emotia pe care o simti, cand intampini bratele ce te iubesc si esti atat de plin de dorinta si de iubire si stralucesti asemenea soarelui...
- Am gasit! Am gasit! Este Soarele Iubirii! E un nume pe care mi-l dadeai cand eram foarte mic!
- Da, tu esti acel soare si exista multa iubire in acest cuvant, dar mai cauta, mai cauta...
E un cuvant care iti spune sa fii curajos, chiar si atunci cand esti nefericit in viata. Un cuvant lucid care nu exclude suferinta si dificultatile. Un cuvant care te ajuta sa gasesti prin tine insuti raza de lumina, petecul de cer senin, in orice situatie grea din viata ta.
- Este speranta!
- Esti aproape, continua sa cauti!
Un cuvant care contine Viata, Bucuria, Entuziasmul, Tandretea, Curajul, Dorinta, Iubirea, Increderea, Speranta!
- Bunico, chiar exista un cuvant, care poate spune toate astea doar el singur?
- Da puiul meu... este cuvantul Insufletire. Este insufletirea Vietii!
- Ce nume frumos, Insufletire, e tare frumos bunico!
- Murmura-l, mangaie-l, asculta-l... o sa auzi cum rade imediat ce il pronunti...
- Insufletire!
- Stii, e un cuvant foarte pretios.
- Un cuvant pretios?
- Da, zise bunica zambind. E un cuvant care vine de undeva de sus, aproape de cer... Un cuvant atat de pretios incat este mostenirea mea pentru tine!
E un cuvant pe care l-am primit de departe, stii, din copilaria mea, de la mama mea... Vine de undeva de la stramosii mei si azi a sosit clipa sa ti-l transmit si tie mai departe, pentru ca si tu sa il transmiti intr-o zi altora, celor pe care ii vei iubi, ii vei ajuta, ii vei insoti...
Deschide gura, inchide ochii micul meu soare al Iubirii... si... Hap! zise bunica, razand. Samanta de Insufletire este in tine acum! Sa nu uiti, este pentru intreaga viata. Insufletirea Vietii este cel mai frumos cadou pe care il poti face propriei tale vieti.

VIATA ESTE INTOTDEAUNA MINUNATA ATUNCI CAND NU O CHINUIM (Lucia, 10 ani)

"Povestea bunicii care a inventat un cuvant nou si rar" de Jacques Salome

Zambetul

Zambiti unul altuia, zambeste-i sotiei, zambeste-i sotului, zambeste copiilor, zambiti unul altuia - nu conteaza cui - si va va ajuta ca dragostea dintre voi sa creasca.

Maica Tereza

"... povestea minunata a “Micutului Print”, scrisa de Antoine de Saint-Exupery, este o carte extraordinara si plina de intelepciune si poate fi citita si ca o poveste pentru copii, dar si ca una plina de intelesuri pentru oamenii mari. Sunt foarte putini aceia care cunosc si alte scrieri ale autorului.Saint-Exupery a fost un pilot neinfricat care a luptat impotriva nazistilor si a murit in timpul unei lupte.Inainte de al doilea razboi mondial, el a luptat si in razboiul civil din Spania impotriva fascistilor. A scris o poveste fascinanta bazata pe aceasta experienta, intitulata Zambetul (Le Sourire).

Aceasta este povestea pe care vreau sa v-o spun acum. Nu se stie exact daca povestirea este autobiografica sau este doar simpla fictiune. Eu cred ca este autobiografica.El povesteste cum a fost capturat de inamic si aruncat in inchisoare. Era sigur ca a doua zi urma sa fie executat, pentru ca acest lucru se vedea clar din privirile necrutatoare ale gardienilor si din comportamentul lor dur. Din acest moment o sa spun povestea asa cum mi-o aduc eu aminte, cu cuvintele mele:

“Eram sigur ca or sa ma omoare. Am devenit repede nervos si tulburat. M-am scotocit prin buzunare sa vad daca nu cumva mai aveam vreo tigara scapata de perchezitia lor. Am gasit una, dar pentru ca mainile imi tremurau, de-abia puteam s-o duc la gura. Insa nu aveam cu ce sa o aprind pentru ca imi fusesera luate chibriturile. M-am uitat printre gratii la paznicul meu. Nu puteam sa-i vad ochii. La urma urmei, de ce sa se uite el la un lucru, la un cadavru? Atunci l-am strigat.“N-ai cumva un foc, por favor?” S-a uitat la mine, a ridicat din umeri si a venit sa-mi aprinda tigara. In timp ce aprindea chibritul, privirea lui s-a lovit inevitabil de a mea. In acel moment am zambit. Nu stiu de ce am facut asta. Poate din cauza nervozitatii sau poate pentru ca, atunci cand esti aproape de cineva, este foarte greu sa nu zambesti. In orice caz eu i-am zambit. In acel moment a fost ca si cum o scanteie s-a aprins intre inimile noastre, intre sufletele noastre. Stiam ca nu vroia asta, dar zambetul meu a trecut printre gratii si l-a facut si pe el sa zambeasca. Mi-a aprins tigara si a ramas langa mine, uitandu-se fix in ochii mei si continuand sa zambeasca. Am continuat si eu sa zambesc, constient acum ca ma aflu langa un om, nu langa un gardian. Iar privirea lui parea sa aiba alta expresie acum. “Ai copii?” m-a intrebat. “Da, aici, aici”. Mi-am scos portofelul si am inceput sa caut nervos fotografia familiei mele. Atunci a scos si el poza cu ninos ai lui si a inceput sa-mi povesteasca despre planurile si sperantele pe care si le-a facut cu ei. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-am spus ca mi-e teama ca nu o sa-mi mai vad vreodata familia si ca nu voi avea sansa sa-mi vad copiii mari. I s-au umplut si lui ochii de lacrimi. Brusc, fara sa mai spuna vreun cuvant, a descuiat celula si in liniste m-a ajutat sa plec. Afara din inchisoare, tacuti, am luat drumul inapoi catre libertate. La marginea orasului, m-a eliberat.  Si, fara nici un cuvant, s-a intors in oras.Viata mea fusese salvata de un zambet”.

Da, zambetul - o legatura simpla, neconditionata, naturala intre oameni. V-am spus aceasta poveste, pentru ca mi-ar placea ca oamenii sa stie ca undeva, sub nivelele pe care le construim ca sa ne protejam, demnitatea, titlurile, gradele, statutul social si dorinta de a fi vazuti in anumite circumstante - sub toate acestea, ramane eu-l nostru autentic si pur. Nu mi-e teama sa-l numesc suflet. Cu adevarat cred ca, daca aceste parti se pot recunoaste intre ele, atunci nu vom mai fi dusmani. N-am mai putea uri, invidia sau teme. Cu tristete va spun ca toate acele nivele, pe care le construim cu atata grija, ne indeparteaza si ne izoleaza de comunicarea reala cu altii. Povestea lui Saint-Exupery vorbeste despre acele momente magice cand doua suflete se recunosc. Am avut si eu cateva momente asemanatoare. Iubirea este unul dintre ele. Sau momentul in care privesti un copil. De ce zambim cand vedem un copil? Poate pentru ca avem in fata noastra pe cineva care nu are toate acele nivele intimidante, pe cineva al carui zambet stim cu siguranta ca este simplu si din inima. Si atunci copilul din noi zambeste, pentru ca l-a recunoscut pe celalalt."

Hanoch McCarty

Fragment din cartea: "Supa de pui pentru suflet" de de Jack Canfield, Mark Victor Hansen - povesti adevarate de viata care deschid inima si trezesc spiritul

Imbratisarea

"Avem nevoie de 4 imbratisari pe zi ca sa supravietuim. Avem nevoie de 8 imbratisari pe zi ca sa ne mentinem. Avem nevoie de 12 imbratisari pe zi ca sa crestem."

Virginia Satir


"Imbratisarea este:  ... SANATATE. Ajuta sistemul imunitar, vindeca depresiile, reduce stress-ul si provoaca somnul. Este revigoranta, intineritoare si nu are efecte secundare neplacute. Imbratisarea nu este altcevadecat un medicament miraculos. Imbratisarea este naturala. Este organica, dulce, fara ingredienti artificiali, nepoluanta, prietena a mediului inconjurator, si suta la suta sanatoasa. Imbratisarea este cadoul ideal. Minunata in orice ocazie, amuzanta atunci cand o oferi, dar si cand o primesti, te respecta, are propria ei forma si este pe deplin returnabila. Imbratisarea este practic un lucru perfect. Nu necesita baterii, nu se uzeaza, este ferita de inflatie, de ingrasare, de taxe lunare sau de hoti. Imbratisarea este o resursa suprautilizata cu puteri magice. Cand ne deschidem inimile si bratele, ii incurajam si pe altii sa faca la fel."

Extras din cartea "Supa de pui pentru suflet: de Jack Canfield, Mark Victor Hansen ( scrisoare despre imbratisari trimisa de un absolvent al seminariilor autorilor)

Copiii invata ceea ce traiesc

   " In cazul in care copiii sunt criticati in mod constant atunci când cresc, ei vor invata sa condamne.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu ostilitate, ei vor invata sa se bata.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu teama, ei vor invata sa fie precauti.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu mila, ei vor invata sa isi plânga singuri de mila.
   In cazul in care copiii sunt ridiculizati in timp ce sunt crescuti, ei vor invata sa fie timizi.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu invidie, ei vor invata sa fie la rândul lor invidiosi.

   In cazul in care copiii sunt facuti de rusine in timp ce sunt crescuti, ei vor invata sa se simta vinovati.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu toleranta, ei vor invata sa fie rabdatori.
   In cazul in care copiii sunt incurajati in timp ce sunt crescuti, ei vor invata sa aiba incredere in ei insisi.
   In cazul in care copiii sunt laudati in timp ce sunt crescuti, ei vor invata sa aprecieze.
   In cazul in care copiii sunt aprobati in timp ce sunt crescuti, ei vor invata sa se placa pe ei insisi.
   In cazul in care copiii sunt crescuti intr-o atmosfera de acceptare, ei vor invata sa vada iubirea in lumea exterioara.

   In cazul in care copiii sunt crescuti intr-o atmosfera de recunoastere a meritelor lor, ei vor invata sa isi stabileasca scopuri si obiective.
   In cazul in care copiii sunt crescuti intr-o atmosfera de impartasire, ei vor invata sa fie generosi.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu onestitate si intr-o atmosfera dreapta, ei vor invata sa creada in adevar si in justitie.
   In cazul in care copiii sunt crescuti intr-o atmosfera de securitate, ei vor invata sa creada in ei insisi si in cei din jurul lor.
   In cazul in care copiii sunt crescuti cu prietenie, ei vor invata ca lumea este un loc minunat, in care merita sa traiesti.
   In cazul in care copiii sunt crescuti intr-o atmosfera senina, ei vor invata ce inseamna pacea interioara.
   Tu cum iti cresti copiii?"

                             Dorothy L. Nolte

extras din cartea: "Supa de pui pentru suflet" de de Jack Canfield, Mark Victor Hansen - povesti adevarate de viata care deschid inima si trezesc spiritul

In zbor barba nu creste

Horia Rizea, un baietel de 13 ani, l-am auzit ieri la Guerrilla de dimineata unde a fost invitat de Dobro si Craio la joi de vivre... m-a impresionat pana la lacrimi...

Horia a scris o carte despre relatia cu sora lui care este afectata de autism.

Zice:
"Nu am amintiri foarte clare de cand s-a nascut ea. Totusi imi amintesc ca era un bebelus foarte plangacios... Pe mine nu ma supara prea tare, dar parintii mei se ingrijorau. Oare nu aflasera ca bebelusii mai si plang?"
Cand parintii au aflat ca fiica lor are autism, reactia lui Horia a fost:
"Eram prea mic ca sa stiu ce inseamna acel cuvant ciudat... Pana la urma ce era asa rau? Eu eram tot eu, Kiti, tot Kiti, jucariile, tot jucarii, mami si tati, la fel."

Kiti plangea mult cand era mica, dar mama o linistea cu usurinta. De cand a crescut mare supararile ei sunt insa mai dramatice... Cum sa o impacam? Uneori, incerc sa dansez cu ea sau sa o gadil, dar tot suparata ramane. Poate vrea mai multa atentie? ATUNCI SA II DAM ATENTIE, NIMIC NU ESTE IMPOSIBIL, BA DIN CONTRA, SA VORBIM FRUMOS SAU SA NE JUCAM CU CINEVA ESTE CHIAR FOARTE USOR! Dupa 10 minute, Kiti se linisteste. Parintii ma intreaba si pe mine ce cred despre motivul supararii ei, iar eu incerc sa caut raspunsuri, fiindca nu imi place sa o vad suparata."

Cate cuvinte frumoase Horia:), acest copil de numai 13 ani prin aceasta carticica mare ne scoate din ceata in care uneori ne bagam singuri. Ne ajuta sa constientizam ca nu doar agoniseala, munca pe branci pentru a plati ratele uriase la palatele imense de care nu avem nevoie este scopul nostru principal in viata, ci trairea prezentului, bucuria clipei care trece atat de repede pe langa noi. Tu cand ai vazut ultima oara cerul? Si te-ai bucurat de asta? Cand ai multumit celui de langa tine ca exista? Cand ai zambit ultima oara unui necunoscut? Si cand ai vorbit ultima oara frumos fara sa fie nevoie sa obtii ceva??? Si cand te-ai bucurat ultima oara ca traiesti si atat? Cand le-ai spus ultima oara parintilor ca esti mandru ca esti fiul/fiica lor? Cand ai fost ultima oara multumit?

"Sora noastra este o sora mai putin obisnuita, insa este sora noastra, iar noi nu am cunoscut un alt model de sora. De aceea, familia noastra este destul de interesanta, chiar daca nu seamana cu altele. Eu sunt multumit de ea si va asigur ca nu as schimba-o cu alta pe lume."

Bravo Horia!!!

Cumparati si oferiti aceasta carte "In zbor barba nu creste" de Horia Rizea - Editura Frontiera

Multi dintre noi putem invata sau ne putem aminti/reaminti de multe lucruri elementare pe care le putem folosi/refolosi pentru a ne imbunatati calitatea vietii!

Un vis de randunica

Uneori suntem responsabili sa ne confruntam cu realitatea viselor noastre, pentru a nu le mai considera obstacole.

"...Intr-o zi voi gasi o tara in care voi ramane pentru totdeauna. Cand va veni toamna nu va mai fi nevoie sa plec din cuibul meu, sa zbor spre tarile calde si apoi sa ma intorc inapoi, cand vine primavara..."

Acest vis revenea tot mai des in imaginarul unei randunele si de fiecare data, ii lasa un gust amar, regrete si tristete.Intr-un alt an, lucru care de altfel se pregatea de ani de zile, temperaturile s-au modificat.
Anotimpurile s-au topit unul in altul, nu mai era vara, nici iarna, primavara sau toamna, ci o clima neschimbata, cu un cer acoperit chiar si cand era soare, un aer inodor, fara parfum, fara canicula arzatoare, fara nebunie de culori.
La inceput randunica s-a bucurat mult.
"Ah, acum voi putea sa imi pastrez cuibul, sa-l fac mai rezistent, sa-l amenajez altfel, voi putea sa imi continui activitatile zilnice, sa ma intalnesc cu prietenii mei sau chiar sa invat sa inot... si sa pictez acuarele..."
Pe scurt, randunica noastra isi facea o multime de proiecte si, cum temperatura era aceeasi, a inceput sa realizeze cateva din aceste proiecte.
Zilele semanau unele cu altele, iarna a trecut foarte repede, apoi a venit primavara. Si o data cu ea celelalte randunele, care inca mai plecasera in tarile calde s-au intors.
Apoi a trecut vara, a venit toamna si randunica noastra se putea bucura ca va putea sa ramana din nou acasa, ca nu va trebui sa faca acea calatorie obositoare, spre tarile ce raman si iarna insorite.
Insa, in acel an randunica noastra se bucura mai putin de faptul ca ramanea in cuibul ei, zbura pe aceeasi bucata de cer si in acelasi spatiu care era al ei.
Incepuse chiar sa se plictiseasca, cuibul ei i se parea monoton, vecinii ei cam lipsiti de interes. Insa ceea ce ii lipsea cel mai mult era faptul de a visa. De cand nu mai calatorea nu mai avea nici vise.
Si, poate nu stiti, dar o randunica care nu mai viseaza este asemenea unei pasari fara aripi.
Sa nu va ingrijorati prea tare, mai avea aripi, insa aripi fara energie, anesteziate, care o purtau pe langa cuib, o ajutau sa incerce cateva acrobatii in zbor, sa plonjeze ca o sageata sa prinda o musca, dar care insa nu o mai purtau spre orizont, in calatorii lungi.
Isi indeplinea toate sarcinile de randunica, dar inima ei era in alta parte. Cu toate acestea avea acum tot ce isi dorise timp de ani de zile, dar nu era fericita.
Intr-o dimineata a simtit ceea ce ii lipsea cel mai mult, gustul marii si sunetul vantului care o insoteau in lungile calatorii de altadata.
Iar cand a venit toamna, randunica noastra a plecat din cuibul ei si a inceput din nou marea calatorie.
Stia ca avea sa fie ultima ei calatorie si voia sa mai simta o data apa sarata a marii si sa asculte zgomotul vantului. Vroia sa se mai scufunde o data in forfota de aripi si de corpuri asemanatoare cu ale ei, deasupra marilor si continentelor, intr-un elan de viata si de recunoastere reciproca.

Povestea "Un vis de randunica" dupa Jaqcues Salome

Ai grija la ce conflicte dai nastere in sufletul copilului!

   "Ceea ce ii transmiti copilului tau prin personalitatea ta are impact asupra viitoarei sale personalitati si asupra caracterului sau.
   Daca esti o persoana anxioasa te vei manifesta ca atare si vei crea premisele manifestarii acestei stari de fapt si in copil. Daca esti o persoana inchisa in sine si necomunicativa, gandeste-te ca asta e ceea ce ii transmiti si copilului. Acesta este modelul lui. Daca esti o persoana care nu se impacienteaza usor si nu se sperie cand apare o dificultate, daca vei manifesta o atitudine increzatoare in tine si in capacitatea ta de a gasi o solutie, copilul va observa acest lucru, il va interioriza si probabilitatea de a manifesta mai tarziu aceeasi atitudine in fata dificultatilor intalnite este foarte mare.
   Nu suntem niste copii fidele ale parintilor nostri, dar exista o parte importanta din ceea ce suntem care se datoreaza lor, sau interactiunii cu ei. Daca obisnuiesti sa umbli cu minciuna, nu te astepta ca fiul tau sa spuna adevarul.
   Daca esti o persoana cu multe vicii, gandeste-te ce impact au ele asupra copilului tau. Vezi daca te poti impaca cu ideea ca si el va avea mai tarziu aceleasi obiceiuri ca si tine. Ce ai sa simti tu ca parinte cand il vei vedea ca pierde noptile? Iti vei face griji ca nu se odihneste destul? Ca si-a transformat noaptea in zi si ziua in noapte? A, tie ti se pare firesc sa stai noptile, tu ai intotdeauna un motiv important, intotdeauna cand e vorba de actiunile tale gasesti justificari.
   Ei bine, sa stii ca nu esti singura persoana care face asta. Toata lumea o face.
   Atunci cand creezi un precedent, nu poti sa ai control asupra a ceea ce urmeaza. Si, de obicei, ceea ce urmeaza depaseste precedentul ca amploare. Daca azi ii dai cuiva un deget, e foarte probabil ca maine iti va cere toata mana. ...
Psihologic, criticandu-l pe celalalt, omul incearca sa se aseze instantaneu pe o treapta superioara acestuia. Dar o astfel de superioritate este falsa si se afla doar in mintea celui care critica. Cateodata, nici macar in mintea lui, pentru ca exista un simt care il avertizeaza ca nu este tocmai in regula ce face, dar caruia nu ii da atentie, dorinta de dominatie prin superioritate fiind mai puternica decat dorinta de a-l intelege pe celalalt.
   Marea problema a judecatii critice este ca afecteaza relatiile interumane si il afecteaza pe cel care judeca.
   O judecata pripita intuneca fiinta si deschide usa trairilor negative. O judecata superficiala si pripita poate fi scanteia pentru aprinderea furiei. Critica excesiva si subiectiva doar distruge, este din start opusa gasirii de solutii. Atunci cand ne dam seama de defectele cuiva, e bine sa nu le spunem doar ca sa ne aflam in treaba si sa aratam cat de destepti suntem. Benefic este sa o facem intr-o maniera cat mai detasata, subliniind intai aspectele pozitive ale persoanei si oferind solutii pentru lipsurile sesizate. Cateodata este bine doar sa observam in tacere, pentru ca de muie ori persoana nu este pregatita sufleteste pentru o schimbare, si, atunci, critica noastra nu ii aduce nici un folos, ci doar o raneste.
   Se poate sa te intrebi: „si ce legatura are asta cu copilul meu?". Ei bine, fericirea lui, echilibrul si armonia lui interioara depind de judecatorul din el si de capacitatea lui de a-i intelege pe ceilalti. Cu cat va respecta mai mult modul de a simti, de a gandi si de a actiona al celuilalt, cu atat mai mult starea lui de bine va fi mai deplina.
   Cel care-i judeca cu asprime pe cei din jurul sau nu va fi niciodata multumit de sine insusi, caci acel judecator interior va fi necrutator nu doar cu ceilalti ci si cu el.
Omul este o fiinta unica. Suntem atat de asemanatori si, totusi, atat de diferiti. Interior traim sentimente si ganduri asemanatoare, dar curgerea lor, conexiunea dintre ele, intensitatea si manifestarea lor in actiuni concrete sunt atat de diferite! A face lucrurile diferit nu inseamna a fi rau sau a gresi. Se relationeaza mai degraba cu capacitatea persoanei de se exprima pe sine insusi.
   Societatea tinde sa ne uniformizeze in detrimentul exprimarii sinelui nostru.
   Ca parinte, datoria ta este sa-ti ajuti copilul sa respecte regulile societatii intelegandu-le sensul, pe de o parte, dar si sa afle cai de exprimare a fiintei unice din el."

Fragmente preluate din cartea "7 pentru o viata" de Gabriela Ciucurovschi

Gandurile, o altfel de hrana

  — ne tragem energia din gandurile noastre —

  " Putine lucruri sunt atat de prezente in viata noastra precum gandurile pe care le avem. Mancam sau nu mancam, dormim sau nu, gandurile ne insotesc permanent. Ele curg intr-un suvoi subteran din care ne tragem permanent energia. Daca gandurile tale sunt frumoase, optimiste, increzatoare, tolerante, atunci si energia pe care o simti este una benefica. Si iti dai seama ca este benefica dupa starea de bine care o insoteste. Daca gandurile tale insotesc frica, invidia, supararea etc, atunci adio stare de bine. Fie te vei simti lipsit de energie, fie energia pe care o ai va tinde sa strice tot ceea ce este bun in viata ta. O numim cu totii energie negativa.
   Ai vazut vreodata un covor facut sul? Imagineaza-ti ca in interiorul lui, in interiorul acelui sul se afla gandurile tale. Cand vei intinde covorul, vei proiecta cararea vietii tale. In momentul in care gandurile tale iau nastere, se creeaza si premisele de materializare a lor.
   Gandurile noastre sunt la fel de importante ca si actiunile noastre. Exista o energie in fiecare din ele. Aceasta energie va atrage in viata ta acele lucruri la care te gandesti, indiferent ca le vrei sau nu. Te gandesti la ele si este suficient.
   Gandirea isi are propriile sale mecanisme. Modul in care gandim are la baza niste setari, niste conditionari care vin din copilarie. El functioneaza ca un filtru: pana la un anumit nivel al constiintei noastre nu vedem realitatea asa cum este, ci asa cum ne-am obisnuit sa o vedem.
   Sa spunem ca o persoana din grupul de prieteni spune un anumit lucru care pe tine te lezeaza. Simti ca te deranjeaza ce a facut si simti in acelasi timp cum creste furia in tine. Intr-un final, tragi concluzia ca a facut-o cu intentie. Intentionat a vrut sa te raneasca. Pentru ca avea de reglat niste conturi cu tine, pentru ca alta data si tu ai spus ceva ce l-a deranjat cu siguranta. Daaa, chiar iti amintesti cat de tare a fost deranjat de ceea ce ai spus. Se vedea clar pe fata lui. si rumegi aceste ganduri tot asa, pana cand concluzia devine de necontestat. Nu ai cum sa te inseli. Asta e! X a facut-o clar cu intentia de a te rani. Altfel, de ce te-ai simti atat de rau?
   Apoi, intr-o discutie ulterioara cu respectiva persoana afli ca, de fapt, ceea ce a facut nu avea nici o legatura cu tine, ci cu altcineva. si-ti dai seama uimit ca intregul mecanism de gandire a fost complet eronat. Privesti cu uimire, derulezi mental filmul intregii intamplari, derulezi si filmul mintii tale si te intrebi cu stupoare: cum de a fost posibil?"

Fragment extras din cartea "7 pentru o viata" de Gabriela Ciucurovschi

Povestea parintilor care aveau o nevoie atat de mare sa aiba o imagine perfecta despre ei insisi

Daca vrem sa cultivam cu orice pret o imagine perfecta despre noi insine, ne indepartam cu ani lumina de propria noastra fiinta.

Poate nu stiti, insa intr-o anume tara, o tara in care se petrece aceasta poveste, o tara indepartata, fiecare se comporta plecand de la niste obiceiuri care nu sunt intotdeauna usor de trait... pentru ceilalti. Au nevoie sa aiba tot timpul o imagine foarte buna despre ei insisi.  Si, pentru a confirma acest lucru, se amesteca mereu in viata celorlalti. A avea in ochii lumii intregi o imagine pozitiva este un lucru foarte important pentru ei, si cand cineva indrazneste sa puna la indoiala acea imagine, spunandu-i de exemplu, unui om ca el nu vede asa cum se vede el insusi, declanseaza o adevarata drama, care destabilizeaza toata familia si pe cei apropiati lui.
Trebuie sa stiti, ca in aceasta tara oamenii pot fi extrem de directi, spun ceea ce gandesc si, chiar mai mult, fara sa ii pese ce vor spune cei din jur. Uneori se simt uimiti, socati chiar cand cineva apropiat le spune ca a fost ranit, l-a jenat felul in care i-a incalcat intimitatea sau un alt lucru pe care l-a facut. Nu va puteti imagina ce furtuna poate sa starneasca acest lucru!

Asa s-a intamplat de curand intr-o familie din aceasta tara, a caror fiica, deja adulta, mama la randul ei, care se machia dupa bunul ei plac, s-a trezit cu niste observatii grele facute de tatal ei, in fata unor prieteni. Cuvintele ei o infantilizau, spunea ca produsele cosmetice erau pentru agatat barbati, iar o femeie serioasa, care se respecta nu are nevoie de asemenea prostii pe fata si ca ar trebui sa se imbrace mai discret si sa nu mai vorbeasca cu cutare sau cu cutare barbat...
Cand a incercat sa ii vorbeasca tatalui ei despre ceea ce simtea si sa ii spuna ca era insuportabil pentru ea sa accepte asemenea judecati de valoare sau descalificari, acesta a fost foarte surprins si, la inceput, nu intelegea nimic.
Apoi s-a simtit ranit, chiar socat (se atingea imaginea pe care o avea despre el insusi) si, ce era asa de grav, se gandea el, un tata are dreptul sa ii faca observatii justificate fiicei lui.
Sotia lui a fost deacord cu el. Asa ca, fiica lui nu mai stia cum sa se comporte, incerca sa se apere (si ea isi apara imaginea buna despre ea insasi).
S-au amestecat si prietenii si toata povestea a luat proportii mai mari.
Fiecare era sigur de judecata lui, era sigur mai ales de sinceritatea lui, fiindca toata lumea din acea familie credea ca are dreptate.
Situatia parea fara iesire. Iar apoi, intr-o duminica, tatal si-a adus aminte ca adeseori nu actiona in functie de ceea ce se intampla, ci de ceea ce isi imagina la ceilalti, de ce ar fi putut sa creada ceilalti. Marturisea ca suferise mult imaginandu-si ceea ce ar fi putut ceilalti sa creada ca el isi imagineaza. Un cerc vicios greu de depasit, care in situatia de fata de exemplu, il facea sa o devalorizeze pe fiica lui, de teama ca ceilalti sa nu spuna ca nu era un tata bun, daca nu spunea nimic...
Iar duminica urmatoare, la masa, unde era toata familia, toti au inceput sa rada iar povestea despre farduri, machiaj, tinuta vestimentara si intalnirile fiicei lui a fost adusa la niste proportii mari ... mai normale.
Dar totusi, fiti atenti, daca o sa intalniti un astfel de om din aceasta tara, amintiti-va faptul ca imaginea lui despre el, este lucrul cel mai important pentru el, cel putin la inceput.

Adaptare dupa "Povestea parintilor ursi care aveau o nevoie atat de mare sa aiba o imagine perfecta despre ei insisi" dupa Jacques Salome

Casa celor 1000 de oglinzi

"Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.

In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi."

poveste din folclorul japonez, cu multumiri Gabrielei :)

Povestea fetitei care simtea o oboseala imensa

Un anumit comportament poate ascunde un altul. Si astfel, dezvelindu-le unul dupa altul, putem clarifica zonele de umbra din existenta noastra si sa ne dezvaluim mai mult arborele propriei noastre vieti.

Era o data o fetita foarte obosita. Foarte obosita, pentru ca nu stiu daca voi stiti, dar este foarte obositor sa fii mereu prins intre doua tristeti, intre doua nemultumiri... Probabil o sa ma intrebati: dar cum este posibil asa ceva?
O sa incerc sa va explic. Poate va fi nevoie sa cititi povestea de doua ori ca sa ajungeti sa intelegeti.

Pe de o parte exista un tata. Un tata destul de deosebit, in sensul in care simtea nevoia sa minta, adica sa ascunda realitatea. O realitate pe care o arata fetitei lui, destainuindu-i faptul ca avea un copil in alta parte, cerandu-i in acelasi timp sa nu ii spuna si mamei ei, care era sotia lui. Impunandu-i astfel sa pastreze tacerea, ii producea o suferinta foarte mare fiicei lui, care astfel avea impresia ca este complice la tradarea mamei ei. In acelasi timp, fetita avea sentimentul ca trebuie sa isi ajute tatal, sa aiba grija de el, sa il protejeze, sa fie intr-un fel responsabila pentru el.
Se intampla uneori ca unii copii sa joace rolul de parinti, sa treaca pe langa propria copilarie, sa traverseze adolescenta si chiar si viata lor de adult, consacrandu-se cu devotament unuia sau altuia dintre parintii lor, uneori ambilor parinti.
Pe de alta parte, exista si o mama. O mama care isi intrezicea foarte multe lucruri, care ramanea prinsa in dependenta de propria ei familie, obligandu-se sa vegheze asupra acesteia, o mama care intrelegea pe toata lumea, pe sotul ei, pe fiica ei si care uita sa-si traiasca propria existenta. Pe fata ei se citea o tristete foarte veche. Iar cum nu se ocupa de acea tristete, o purta cu ea si chiar o impunea si celor din jurul ei. Cum credeti ca ar fi putut fiica ei sa isi asume riscul de a fi fericita, multumita, vazand mereu acea tristete sub ochii mamei ei???
Nu stiu cum va depasi fetita aceasta situatie dificila, daca va indrazni sa inapoieze fiecaruia dintre parintii ei responsabilitatea pentru propria lor viata. Daca de exemplu, va gasi doua perle diferit colorate, una reprezentand viata tatalui ei, cealalta viata mamei ei, pe care sa le impacheteze si sa le dea fiecaruia, impreuna cu un biletel pe care sa scrie:
"Mama, prin acest gest iti restitui responsabilitatea pentru propria viata, nu mai vreau sa o port in mine, este mult prea grea pentru mine, prea plina de angoase."
"Tata, prin acest obiect iti dau inapoi responsabilitatea pentru propria viata, nu mai vreau sa o port eu in locul tau..."
Poate ca voi, cei care cititi aceste randuri, nu stiti ca exista o varsta la care copiii trebuie sa accepte sa isi lase parintii sa creasca.
Dar, cum voi nu va simtiti vizati probabil, o sa ma intrebati totusi:
"Dar ce legatura are totus tristetea despre care vorbeai?"
Este foarte simplu, atunci cand primim o violenta, fie ca este verbala, fizica sau morala, cum este in acest exemplu, inmagazinam in noi foarte multa furie. Dar cum aceasta este indreptata spre persoane iubite, precum tata sau mama, este adeseori refulata.
Se intoarce impotriva noastra si se transforma in tristete si nemultumire.
Atunci cand tristetea este foarte densa, cenusie si lipicioasa este de fapt vorba despre furia transformata in tristete, deoarece nu poate fi exprimata, eliberata. Astfel acea tristete care nu a putut fi spusa, ocupa de multa ori intreaga fiinta a unui copil sau a unui fost copil.

"Povestea fetitei care simtea o oboseala imensa" dupa Jacques Salome

"Rusinea genereaza rusine"

"In cadrul sistemului dominat de rusine exista probabilitatea ca orice experienta sa fie interpretata in asemenea maniera, incat submineaza persoana si creeaza mai multa rusine. Este un cancer care creste de la sentimentul de a-ti parea rau pentru propria persoana la interpretarea experientelor neutre si impersonale in moduri de devalorizare personala. „Ar fi trebuit sa stiu ca atunci cand aveam cu adevarat nevoie de stafide albe, magazinul nu ar mai fi avut".  Nu pot sa spun nimanui despre durerea pe care o simt in genunchi, deoarece vor rade de mine pentru ca am cazut".
   Observam un proces pe care noi il numim meta-rusine si anume rusinea cu privire la rusine, care ingroapa constientizarea sinelui persoanei chiar mai in profunzime. Poate ca individul crede ipoteza conform careia oamenii ar trebui sa se simta bine cu privire la propria persoana, sau ca oamenii „buni" se simt bine cu privire la propria persoana, sau ca oamenii „normali" se simt bine. „Faptul ca sufar cu privire la propria persoana este un semn al faptului ca nu sunt ca alte persoane sau ca nu sunt acceptabil. Acum trebuie sa ascund faptul ca nu ma simt acceptabil". Acest sentiment de rusine cu privire la faptul de a te simti rusinat, sporeste senzatia de instrainare si persoana se indreapta in directia de a nega mai multe sentimente.
   Pe masura ce persoana reneaga o parte mai mare a sinelui, neaga mai multe dintre propriile sentimente si tinde sa proiecteze partile renegate asupra altor persoane (Becker, 1973). Parintii vad calitati pozitive nerealiste in copiii lor, sotii fac interpretari inadecvate cu privire la comportamentul partenerilor lor, membrii familiilor dezvolta asteptari nerealiste si dependente pentru a umple golul creat de propria lor negare si minimalizare.
   Atat timp cat acest proces continua, alte persoane din cadrul retelei sunt afectate de mesajele confuze. Un copil preia proiectia parentala conform careia el este mai special decat alte persoane, care devine germenele sentimentelor de instrainare si deosebire fata de ceilalti. Un sot/o sotie simte povara de a dezamagi in mod repetat cerintele partenerei/partenerului de perfectionare sau de gratificare a dependentei ce ofera siguranta si se intreaba in taina „Ce este in neregula cu mine?". Amenintari cu abandonul, respingeri si abandonuri reale prin „tratamentul tacerii" si intreruperi ale relatiei, devin banalitati. Aceasta tendinta, caracteristica procesului de inducere a rusinii, de a atrage un sistem intr-o valtoare ce se intensifica progresiv, este ceea ce intelegem noi prin expresia „rusinea genereaza rusine". ...
 Atunci cand persoana traieste in cadrul sistemului bazat pe respect, exista sustinere pentru procesul ei de maturizare continua, ca fiinta umana. Persoanele isi insusesc experientele de viata, fac greseli si invata de pe urma lor. Valorile sunt integrate, nu cu scopul de a condamna oamenii, ci pentru a ghida comportamentul si pentru experimentarea integritatii si a deplinatatii personale. Aceste valori sunt dezvoltate si modificate de-a lungul timpului. Unele ajung sa fie respectate mai in profunzime si unele cu mai multa usurinta, pe masura ce se acumuleaza experienta de-a lungul anilor. In interiorul sistemului bazat pe respect, persoanele sunt libere sa continue sa invete si sa creasca. Nu au inceput prin a pretinde perfectiune si continua sa traiasca in nesiguranta de a nu avea pretentia asupra adevarului absolut. A face pace cu acea nesiguranta sau, cel putin, acomodarea la ea, aduce beneficiul faptului ca oamenii continua sa invete. ...

A fi vulnerabil in fata unei noi invataturi, a primi ceva de la altcineva, pare sa induca, intr-un fel sau altul, un sentiment de mare nesiguranta, sau atinge un nerv al rusinii atat de sensibil, incat nu poate fi tolerat.
...
Sa ai intotdeauna „dreptate". Sa faci lucrul „corect". Tirania de a avea dreptate poate fi manifestata in multe forme diferite. Intr-o familie a avea dreptate inseamna a sti si a urmari intotdeauna ultima moda cu privire la vestimentatie, mobila si divertisment. Intr-o alta familie, aceasta regula poate conduce oamenii sa „evite materialismul si toate caile sale nefaste" si sa caute o forma de fatarnicie, pe care o gasim in regulile constranse de moralitate fundamentalista. Sistemul de valori al unei alte familii va pune accentul pe snobismul intelectual, mai degraba decat pe moralitate fatarnica. In alte familii, a fi perfect poate insemna sa cumperi intotdeauna articolul de consum potrivit, sa mergi la cele mai bune scoli, sau sa spui mereu lucrul „corect".
   Nu ne referim la o viata adecvata din punct de vedere moral, nici la placerea cunoasterii, nici la o placerea de a fi la moda. Mai degraba, aceasta regula impune o cerinta si o tensiune asupra oamenilor de a se conforma unei imagini exterioare perfecte, care este, uneori, vag definita si in schimbare.
   Exista, intotdeauna, un aspect competitiv si comparativ al acestei reguli, desi acest lucru este adesea negat. A avea dreptate nu inseamna niciodata „dreptate in termeni a ceea ce mi se potriveste mie". Exista aspectul mai-bun-decat-altii sau aspectul mai-multa-dreptate-decat-altii, legat de aceasta. Oamenii se compara adeseori si sunt in competitie unii cu altii in interiorul familiei si cu altii din afara familiei. Cea mai respectata familie din comunitate, atunci cand este controlata de aceasta regula, poate arata bine laolalta, din exterior, in timp ce membrii ei sufera in privat, de un sentiment imens de rusine personala.
   Cu privire la regula perfectionismului, vedem adesea oameni evitand cu anxietate ceea ce ei considera a fi rau, gresit sau inferior. Ar parea ca frica si evitarea negativului este o idee de organizare mult mai puternica in viata lor, decat simpla atractie catre un ideal pozitiv.
Astfel de familii traiesc ca si cum, ar fi hartuite de rusine si sunt intr-o urmarire febrila. Etica sistemului lor pare bantuita de amintirile de a fi tratati cu ura si rusinati, probabil in generatiile anterioare. Suicidul, diformitatile fizice, dizabilitatile de invatare, abuzurile rasiste, abandonul in copilarie, pogromurile*, experientele in orfelinat pot sa fie interpretate toate la un anumit nivel, ca fiind din vina victimei insasi. Concluzia din interiorul sistemului este „arata bine si fa sau fii drept", fiind folosita ca o protectie impotriva rusinii. ...

 Unele sisteme par a fi loiale regulei perfectiunii intr-un mod paradoxal. Versiunea lor ar spune: „Fa lucrul corect, pentru a merita ceva", dar ei simt neajutorare cu privire la acest lucru sau sunt invinsi si demoralizati. Aceste sisteme sunt haotice si le lipsesc standardele, deoarece se pare ca nu are nici un rost sa incerci. Respectarea acestei reguli a perfectiunii este imposibila si fara speranta pentru ei, si totusi nu vor sa se elibereze pentru ca atunci nu ar mai putea castiga admiratia celorlalti. Le lipseste acel camuflaj social al pseudo-proprietatii pe care "sufletele lor pereche" o au disponibila in privinta rusinii.
   Familia, care scoate in evidenta, in mod deschis aceasta regula, este familia care intruchipeaza toate valorile stereotipe mentinute de cultura populara. ..."

Fragment din cartea "Vindecarea rusinii. Armonizarea relatiilor" de Merle A. Fossum, Marilyn J. Mason

*Ucidere în masă a membrilor unui grup național minoritar, organizată de elemente naționaliste

Ne putem mobiliza din nou sa oferim ajutor???

"Dragi prieteni,

Pierderea unei persoane pe care o iubim înseamnă, pentru o lungă perioadă, “sfârşitul lumii” personale! Şi numai cine a trăit acest sentiment copleşitor poate să înţeleagă  pe altul … Dacă doriţi să fiţi alături de femeile care îşi pierd soţul în mod prematur, vă invităm să citiţi mai departe …

Asociaţia Exista viata dupa doliu are nevoie de votul vostru într-un concurs de proiecte, prin care dorim să obţinem 5.000 euro pentru a ajuta româncele care îşi pierd partenerul de viaţă să înveţe să trăiască din nou. Aceasta finantare este oferita de Raiffeisen Bank intr-un efort a de sprijini comunitatile sa se dezvolte.

Votati-ne in amintirea unei persoane dragi,  votati-ne de dragul prietenilor care trec sau vor trece printr-o pierdere majora, votati-ne pentru ca numai cu finantare vom reusi sa oferim servicii de calitate romanilor care sufera dupa moartea unui om drag!

Practic, cand ne votati nu va costa nimic si totusi noi vom primi aproximativ 2 euro de la Raiffeisen, daca vom fi printre castigatorii care au strans cele mai multe voturi!"

Mai mullte detalii gasiti aici. 

Informatiile sunt preluate de pe site-ul http://www.existaviatadupadoliu.ro/2012/08/ajuta-ne-sa-obtinem-o-finantare-vitala/