duminică, 31 martie 2013

Femei inteligente, relatii sanatoase


"... femeia inteligenta se daruieste fara teama de a pierde, insa nu-si distruge identitatea in functie de celalalt. Se daruieste mult, dar nu respira aerul lui. E afectuoasa si generoasa, dar nu renunta niciodata la a avea o orbita proprie.
   Cine se teme ca va pierde, a pierdut deja. Si-a pierdut increderea in sine, stima de sine, dimensiunea propriei imagini. Si-a pierdut si abilitatea Eului de a fi administrator al propriei minti. Daca ati facut totul pentru un barbat, l-ati ingrijit, l-ati iubit, l-ati ocrotit, ati investit in proiectele lui si, in cele din urma, el a plecat, nu trebuie sa va autodistrugeti, sa va diminuati si sa va desconsiderati.
 
...
   Frica de a pierde distruge stima de sine, fie ca e femeie fie ca e barbat. Cine se teme ca va pierde isi limiteaza lumea sociala. Prietenii isi pierd din importanta, proiectele se restrang, relatiile sociale devin tot mai putine, veselia se evapora. Totul se invarte in jurul lui sau al ei. A nu accepta pierderea e cea mai nefericita modalitate de a pierde.
   Suferinta pierderii ii duce pe unii la sinucidere sau la omucidere, daca nu fizica, cel putin emotionala. E incredibil ca, desi traim in societati libere, exista multi sclavi pe teritoriul emotionalitatii. Au un nivel scazut de rezistenta la socuri, nu stiu sa sufere pierderea.


  ... 
Cea mai buna atitudine a unei femei inteligente aflata sub influenta anxietatii consta in a nu se forta sa reactioneze, in a ramane rezervata. E important sa se tempereze emotiile, sa se astepte calmarea tensiunii, pentru a lua atitudine dupa aceea. Viata trebuie tratata cu delicatete. Respectati-i limitele.

 ...  O femeie inteligenta nu-si preseaza niciodata partenerul sa ramana cu ea. Are demnitate in caz de despartire. Poate sa sufere, dar nu santajeaza. Partenerul poate s-o paraseasca, dar ea nu se abandoneaza pe sine niciodata. Nu-l implora sa nu plece. E capabila sa-si spuna: "Cele mai fericite zile inca n-au venit!"

Un indragostit devine desavarsit nu atunci cand ii daruieste iubitei lumea exterioara, ci atunci cand ii daruieste propria sa lume interioara, si viceversa.


Fragment din cartea: “Femei inteligente, relaţii sănătoase” de Augusto Cury

vineri, 22 martie 2013

Povestea vulpoiului caruia ii placea mult sa o faca sa sufere pe sotia lui

"Uneori dam dovada de o surzenie uimitoare si de orbire incredibila atunci cand ne alegem partenerii, acest lucru ar trebui sa ne faca sa ne gandim insa nu sa ne paralizeze.


Era o data un cuplu de vulpoi care  triau impreuna de ani de zile, intr-un sistem relational foarte ciudat. In tara vulpilor se numeste "sistem relational" un anume fel de comunicare ce functioneaza intre doua persoane, intr-un mod repetitiv, in care fiecare dintre protagonisti adopta o pozitie de inceput care ii permite sa subordoneze comunicarea, sa creeze un conflict sau o infruntare, in scopul de a confirma faptul ca celalalt "este cu adevarat insuportabil".
Astfel, faptul de a incepe o comunicare printr-o acuzatie, o punere in cauza, o plangere, ii permite celuilalt fie sa se opuna celuilalt, fie sa se supuna, fie sa manifeste o pseudo-adeziune pentru a-si acorda mai tarziu mijloacele de a contracara si de a-l invinge pe celalalt. Daca unul dintre parteneri vrea sa saboteze comunicarea, poate deschide discutia printr-un repros: "iar ai uitat sa ma trezesti dimineata!". Alta data ar putea sa il faca pe celalalt responsabil de un regret  inutil:"ah, daca as fi stiut ca azi va ploua, as fi iesit ieri, cand era timp frumos!". Sau poate folosi o descalificare: "Tie nu pot sa iti spun nimic, ai un caracter insuportabil!" sau printr-o afirmatie care nu lasa loc de dicutie: "oricum, tu nu esti niciodata multumita, asa ca azi o sa fac ce vreau eu!" Acest tip de comunicare, cred ca v-ati dat seama, duce intotdeauna la evitarea schimburilor si transformarea lor in conflicte.

Cuplul despre care va vorbesc avea un mod de viata, de a comunica, de a-si provoca suferinta unul altuia, care i-ar fi descurajat pe multi oameni. Dar aici este vorba despre vulpi si probabil, obiceiurile lor de viata sunt mult diferite de cele ale oamenilor. 'Era ca si cum unul dintre ei, masculul, avea o nevoie foarte mare de a-i face rau partenerei lui. O nevoie imensa de a o face sa sufere! Parea foarte ciudat, sa vrei sa faci sa sufere pe cineva pe care il iubesti. Insa in tara vulpilor, se intampla destul de des acest lucru. Se poate numi in mai multe feluri: perversitate, sadism, cruzime, hartuire morala...
Cel mai curios era faptul ca, vulpita lui, spera mereu ca partenerul ei se va schimba, ca va intelege, ca va inceta sa o mai chinuie, sa o umileasca sau sa o loveasca, asa cum facea uneori cand isi pierdea controlul, cu o violenta ingrozitoare.
Ea incerca de obicei "sa indrepte lucrurile", cum spunea ea, sa fie cat mai intelegatoare, sa nu il provoace, sa nu ii starneasca furia. Si, mai ales, voia sa inteleaga. Sa inteleaga de ce se purta asa cu ea, in timp ce ea facea totul pentru a-i fi lui pe plac, pentru a nu-l supara, pentru a-i infrumuseta viata. Sa inteleaga de ce, el, cel care pretindea ca o iubeste, ii facea atat de mult rau!
Sotul ei avea o mare abilitate de a o face pe ea sa se simta mereu in defensiva, pentru a-i distruge increderea in sine. O contrazicea mereu, radea de convingerile ei, ii descalifica actiunile, ii rupea hainele pe care le cumpara fara incuviintarea lui, spargea obiectele la care ea tinea, ii critica prietenii. Atat de mult, incat, in cativa ani nu mai venea nimeni la ei acasa. Chiar si parintii ei nu mai puteau veni decat daca erau chemati in vizite foarte scurte. Vulpoiul facea mereu in asa fel incat sa aiba el mereu dreptate si nu suporta niciodata sa fie contrazis.

Cu toate astea, la inceputul relatie lor, fusese foarte dragut cu ea, foarte atent, politicos, prevenitor, incat sotia lui credea ca a fost foarte norocoasa sa intalneasca un vulpoi atat de atent si iubitor. Si nu putea decat sa fie de acord cu cineva atat de grijuliu si de iubitor, care ii placea atat de mult, dupa cum le spunea atunci prietenilor ei!
"Ceea ce m-a sedus la el era ca ma intreba mereu ceea ce credeam eu, care este punctul meu de vedere, apoi imi demonstra ca ceea ce credeam eu era atat de asemanator cu ceea ce credea el si, ca oricum, schimband cutare sau cutare lucru, puteam sa imi imbunatatesc ideile, care sa corespunda altfel si mai mult cu ale lui. Cu el aveam sentimentul ca sunt mai inteligenta, deoarece imi confirma ca gandeste la fel ca mine si, de altfel, pentru a intelege mai bine, reformula de fiecare data, in felul lui, ceea ce spuneam eu pentru a fi de acord unul cu altul!
Doar dupa cateva luni de la casatorie mi-am dat seama ca ma atragea mereu in directia lui, ca imi impunea vointa lui si ajungeam sa fac ceea ce voia el. Ma convinsese ca nici macar nu imi dadeam seama de faptul ca eram adese ori in eroare... O data insa, am vrut sa imi mentin pozitia si de atunci au inceput accesele lui de furie. M-a surprins acest lucru si m-am gandit ca nu am fost eu atenta, ca l-am ranit, ca era mai sensibil decat credeam, ca merita sa fac un efort... Apoi nici nu mai astepta sa imi exprim punctul de vedere, incepea imediat sa tipe, spunand ca oricum nu sunt de acord cu el. Uneori, devenea vulgar, folosea cuvinte grele si ma ranea mult. Cand i-am cerut sa ma respecte, sa fie mai atent cu mine, s-a dezlantuit ca si cum l-as fi insultat, a devenit si mai agresiv, urland: "vrei sa te respect, dar tu nu meriti nimic, te-am luat de sotie de mila, nimeni nu ar fi vrut sa te ia, esti proasta, nu stii sa faci dragoste, ai tot timpul niste idei ridicole..." si multe alte lucruri si mai rele, cu cuvinte pe care nu indraznesc sa le spun, pentru ca mi-e rusine!"
Relatia asta dura de vre-o doisprezece ani, cand intr-o dimineata, fetita acelei vulpi (am uitat sa va spun ca aveau o fetita) i-a spus mamei ei:
"Mama, eu sufar foarte tare, te iubesc si in acelasi timp te urasc. te detest atunci cand vad ca accepti sa traiesti cu cineva care nu te respecta. Mie imi este foarte greu, pentru ca nu pot sa ma formez cu acest model de supunere si de slabiciune a mamei mele, in relatia cu sotul ei. In acelasi timp nu mai pot sa il iubesc pe tata cand vad cat de multa suferinta iti provoaca! ma simt sufocata! Nu mai stiu unde ma aflu si care sunt sentimentele mele fata de voi doi!"

Este nevoie de mult curaj pentru ca un copil sa se pozitioneze astfel in fata mamei lui. Dar, in tara vulpilor, se intampla uneori ca unii copii sa se afirme si sa se defineasca mai bine decat copii oamenilor. Si fetita a adaugat: " Si in plus, mai am o dificultate foarte mare: am impresia ca ramai cu tata din cauza mea. Te-am auzit cand ii spuneai vecinei noastre. "Atata timp cat este inca mica nu o pot lipsi de tatal ei!" Mama, astfel imi pui in spate o misiune insuportabila> Trebuie sa iei o decizie pentru tine> Astfel voi putea sa ma formez mai bine, sa exist fara sa ma simt responsabila pentru umilirea ta si pentru victimizarea ta!"

Puteti sa va imaginati continuarea povestii. Sa nu credeti ca mama ei a luat foarte repede o decizie, dar toate acestea au facut-o sa se gandeasca foarte mult si, intr-o buna zi, s-a hotarat sa ceara divortul, sa-l paraseasca pe sotul ei, pe care il mai iubea inca, dar care ii propunea o relatie insuportabila pentru ea. A indraznit sa se desparta, nu doar de sotul ei, ci si de acel sistem relational in care se inchisese atat de mult timp. Deoarece, in cazul vulpilor, cel mai greu lucru nu este acela de a parasi o persoana cu care nu te mai intelegi sau care nu mai corespunde cu ceea ce ai devenit tu. Cel mai dificil este sa renunti la sistemul relational pe care fiecare dintre cei doi parteneri l-au intretinut si care (foarte frecvent) tine mult. Inseamna sa incepi sa faci alegerea de a te respecta, stiind ca alegand sa te indepartezi, inseamna a indrazni sa renunti la ceva cunoscut pentru a merge in intampinarea unui lucru necunoscut."

"Povestea vulpoiului caruia ii placea mult sa o faca sa sufere pe sotia" lui dupa Jacques Salome

miercuri, 13 martie 2013

Cautarea consolarii in nefericire



    "Daca parintii ti-au inteles gresit nevoile sau, dintr-un anumit motiv, nu au putut tine cont de ele, din dragoste pentru ei si in incercarea de a tine la tine insuti la fel cum tineau si ei, ai dezvoltat dorinta de a te face fericit producandu-ti disconfortul familiar altadata. Consecinta importanta este ca, desi faci alegeri care iti aduc adevarata fericire, uneori ti se pare ca te afli in cautarea fericirii cand, de fapt, nu incerci decat sa recreezi ceea ce o persoana din exterior ar numi mai curand nefericire.

    Daca, fara sa-ti dai seama, ai dezvoltat un apetit pentru o falsa placere produsa de nefericirea ta, este posibil ca adevarata placere sa nu te mai satisfaca. In acelasi timp, iti pastrezi dorintele de a experimenta adevarata fericire. Rezultatul este ca viata ti se poate parea un montagne russe emotional.

   In anumite momente, de fiecare data cand experimentezi adevarata fericire, in adancul sufletului poti simti absenta nefericirii pe care ai confundat-o cu fericirea si poti incerca suplinirea ei. Noi numim reactia la placerea adevarata, care ii determina pe oameni, inconstient, sa caute nefericirea o reactie adversa la placere. Reactiile adverse la placere sunt o manifestare a dependentei de nefericire. Asa se explica, in anumite momente, cel mai controversat comportament uman - oamenii care "au totul" si dupa aceea distrug ceea ce au.

   ...
   Reactiile adverse la placere sunt motivul pentru care oamenii reactioneaza, in mod frecvent, dar neintentionat, prin depresie sau prin actiuni contrare propriilor interese. Poate iti amintesti momente in care ai obtinut succesul sau ai experimentat un alt gen de placere si dupa aceea ai reactionat creandu-ti o stare negativa. Poate ca te-ai simtit deprimat, te-ai luat la cearta cu cineva apropiat, ai avut un "accident", ai pierdut un lucru de valoare sau ai uitat sa iti indeplinesti o sarcina. In acel moment, aceste consecinte neplacute probabil ca ti s-au parut profunde si neasteptate. Acum poti observa ca, uneori, atunci cand experimentezi prea multa placere, ai nevoie de o circumstanta care sa ti se para familiara sau linistitoare, dar nefericirea este aceea care te poate determina sa recrezi disconfortul interior pe care l-ai invatat in copilarie.

   Vestea buna este ca atunci cand poti recunoaste si anticipa reactiile adverse placerii, ai inceput deja sa te eliberezi din stransoarea nerecunoscuta pana acum a dependentei de nefericire."

Fragment din cartea "Dependenta de nefericire" de Martha Meneiman Pieper, William J. Pieper

luni, 11 martie 2013

Tu iti asumi?


Asumarea responsabilitatii inseamna:

- sa nu invinuiesti pe altcineva de ceea ce esti, de ceea ce faci, de ceea ce ai sau de ceea ce simti;
- sa nu te invinovatesti nici pe tine;
- sa stii unde si cand nu-ti asumi nicio responsabilitate;
-  sa duci o viata buna cu gandurile recurente ce-ti trec prin cap;
- sa vezi ce anume te tine blocat; 
- sa uiti de scuze si sa treci la fapte;
- sa stii ce vrei de la viata si sa actionezi in consecinta;
- sa fii constient de oportunitatile care exista in situatiile cu care te confrunti;
- sa te asumi pe tine insati/uti. 

"Omul devine cu adevarat om atunci cand isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce este: asta e primul curaj, cel mai mare curaj." Osho

    


sâmbătă, 9 martie 2013

Nimeni nu te cunoaste si nu te intelege cu adevarat


  'NICI UN OM NU-L POATE INTELEGE CU ADEVARAT PE ALTUL Sl NIMENI NU-I POATE ASIGURA ALTCUIVA FERICIREA. Graham Greene


   Fericirea ta depinde doar de tine. Nimeni nu poate si nici nu trebuie sa te cunoasca pe deplin. Autocunoasterea si intelegerea propriei fiinte este cheia spre increderea in sine. Este dreptul, responsabilitatea si privilegiul tau sa iei decizii in ceea ce te priveste. Tu hotarasti la ce spui da si la ce spui nu.

   Ai incredere in vocea ta interioara - poti oricand sa apelezi la propria intuitie. Nu fac greseli decat atunci cand nu am suficienta incredere in mine cat sa ascult ce cred cu adevarat.

   Hotaraste ce-i mai bun pentru tine, cantarind toate circumstantele, incearca sa nu-i obligi pe cei apropiati sa-ti inteleaga sentimentele. Majoritatea oamenilor vor ca prietenii si iubitii sa-i "inteleaga", ceea ce ii impovareaza pe cei dragi. Nu e drept fata de acestia. Viata ta emotionala este complexa si intr-o continua schimbare. E mai bine sa le dai celorlalti posibilitatea sa te iubeasca asa cum esti, fara sa ai asteptari nerealiste privind capacitatea lor de a te intelege. Nimeni altcineva nu poate fi in pielea ta. Nimeni nu intelege cum este sa fii tu. Nu astepta asta de la altii. Daca o faci, vei fi dezamagita. Cand ai momente de disperare, nu te intelege nimeni pe deplin. Nimeni nu poate. Nu cere de la nimeni mai mult decat poate oferi. Asteptarile nerealiste ca altcineva sa stie ce simti pot duce la insingurare, izolare si ruperea relatiilor cu ceilalti.

   Continua sa adancesti cunoasterea de sine. Tu iti cunosti propriul drum. Fii convinsa ca vei sti ce e bine si ce e rau pentru tine atunci cand va veni momentul sa faci o alegere. Chiar si in clipele de triumf, in cele mai bune momente, cei din jur nu vor sti prin ce ai trecut ca sa ajungi acolo. Afla ce stii tu, ce intelegi tu si simte-te binecuvantata.

   Ascula-ti propriile sfaturi bune. Felicita-te singura. Sa traiesti este un act de curaj. Nu este treaba altora, ci numai a ta sa iti traiesti viata. Reciproca este valabila: nici tu nu ii poti intelege cu adevarat pe ceilalti. Ascula-le confesiunile atunci cand isi deschid sufletul in fata ta. Pretuieste clipele de intimitate alaturi de ei. ti-au incredintat cele mai adanci taine ale lor.

   Cauta sa afli lucruri de la ceilalti, dar nu cere prea multe sfaturi. Foloseste-ti propria busola interioara. Fiecare are drumul lui propriu, ritmul propriu, fiecare se afla intr-o etapa diferita a propriei calatorii. Viata iubitului nostru este separata de a noastra. Daca unul din noi se sprijina prea mult pe celalalt, ne putem prabusi amandoi. Odata ce am devenit adulti, suntem pe picioarele noastre. Fa ceea ce trebuie sa faci. Tu esti stapanul si arhitectul fiecarei decizii pe care o iei. Privilegiul autonomiei aduce cu sine si responsabilitati.

   Sfantul Francisc din Assisi ne invata sa nu incercam sa ne facem intelesi, ci sa intelegem. Fii intelegatoare cu ceilalti pe masura ce evoluezi si devii din ce in ce mai constienta de propria adancime sufleteasca. Esti pe picioarele tale..
   Ai tot ce ai nevoie pentru ca potentialul tau sa se implineasca, pentru a dobandi cunoasterea de sine si a te schimba. Resursele tale interioare sporesc in fiecare zi. Ai in tine seminte care vor prinde radacini puternice in viata. Cultiva-te. Nu e treaba altcuiva sa te cunoasca sau sa te inteleaga. Accepta acest adevar si impaca-te cu el.

   VREAU CA, PRIN CUNOASTEREA DE SINE, SA-I INTELEG PE CEILALTI. VREAU SA FIU TOT CE SUNT CAPABIL/A SA DEVIN. Katherine Mansfield"

Fragmet din cartea "Sfaturi pentru fiica mea" de Alexandra Stoddard