marți, 12 iulie 2011

Gandeste sanatos

"Oricine se poate bucura de o sănătate excelentă dacă urmează o cale adevărată spre aceasta.

... Omul este atât de obişnuit să gândească pe două planuri - fizic şi mental - încât îi vine greu să conceapă că amândouă sunt în realitate un singur plan. Într-adevăr, trupul este Minte condensată în formă fizică, aşa cum este şi Spirit condensat în formă. Activitatea Mentală nu poate fi despărţită de manifestarea fizică, deoarece manifestarea fizică este manifestarea mentală. Într-un sens, ceea ce Mintea gândeşte, corpul gândeste, ceea ce corpul gândeşte, el devine. Fiecare condiţie mentală se înregistrează în corp, şi când mintea se modifică, se produce o schimbare corespunzătoare în corp, o reflectare exactă a gândirii modificate.

Boala este o idee deformată care şi-a asumat dominaţia. În sensul cel mai veridic este incorect să se spună că boala este "cauzată de minte"- forma distorsionată ce o numim boală fiind numai gândul-formă distorsionat în stare vizibilă. Problema este deci în primul rând o chestiune de gândire şi la fel este şi soluţia. Controlul bolii este mental, deoarece însăşi boala este mentală. Corpul nu are puterea să genereze el însuşi boala, care este numai umbra aruncată de minte, şi mintea sănătoasă va proiecta un corp sănătos.


 ...

Cum se poate ca mintea să aibă forţa de a influenţa stări fizice până într-atâta încât să conducă la îmbolnăvire? Aceasta se datorează faptului că omul gândeşte nu numai cu creierul, ci şi cu întreg corpul, organismul. Fiecare celulă în parte - oricât de mică - este o scânteie infinit de mică a Minţii.

Nu există în întreg Universul un singur punct care să nu fie locuit de către Minte, prin urmare nu există nici un singur atom în corpul omenesc care să fie despărţit de acţiunea mentală nici măcar pentru o clipă.

...Fiecare celulă creată de corp este un gând, în formă, fie negativ, fie pozitiv şi având substanţă. Celulele sunt însuşi gândul. Gânduri de sănătate înseamnă celule sănătoase, gânduri de boală înseamnă celule bolnave. Este necesar să fim foarte siguri de acest adevăr dacă intenţionăm să creăm corpului o condiţie de sănătate abundentă.

...Boala este dovada exterioară a unei tulburări interioare. Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integrate. Putem spune că în viaţa noastră nu apare nimic decât ceea ce atrage o gândire intensa şi este greşit să se creadă că Divinitatea ar fi aceea care ar da o boală. S-a mai arătat faptul că Mintea Universală este în întregime neutră, nu are nici o dorinţă personală, se manifestă printr-o lege impersonală. Este dirijată în acţiune de către dorinţa noastră, exprimată sau nu, dacă este îndeajuns de intensă şi clară, aşa ca să devină dominantă. Spiritul este personal, dar Legea este impersonală. Este Legea gândirii, aşa cum este şi legea electricităţii care, fără nici o emoţie şi cu totul impersonal, poate ucide un om care atinge un fir neizolat, după cum tot atât de repede poate să-i prăjească pâinea, deoarece nu cunoaşte altceva decât să funcţioneze potrivit legii acţiunii sale.

...Acela care îşi permite să se satureze de o gândire distructivă, îşi va atrage o manifestare fizică distructivă. Aceeaşi Lege a Minţii care îi produce omului boala, îl va face să se însănătoşeasca. Boala nu este o pedeapsă pentru păcat, ci o consecinţă a înţelegerii şi folosirii greşite a Legii Minţii. Elementul personal între Dumnezeu şi om nu intră deloc în discuţie în sensul condamnării sau pedepsirii. Aşa că argumentul că Divinitatea este crudă şi pedepseşte cu boală, este o judecată incorectă. ..."

Fragmente din cartea "Mintea poate vindeca" - FREDERICK BAILES 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu