Celui care spunea: "Eu nu cred in Dumnezeu, dar stiu ca el crede in mine..."
Intr-o zi, in timp ce chiuleam de la scoala, exact de la lectia despre conjugarea verbelor, ma plimbam pe un drum forestier si am vazut venind spre mine doua verbe: unul care se numea a creste si celalalt a crede.
De obicei, cand le vedeam scrise intr-un caiet, mi se parea ca seamana mult. Dar atunci, cand le-am intalnit, mi s-au parut foarte diferite si usor de recunoscut in diferenta lor.
Verbul a creste era mai degraba robust, vesel si plin de viata, cu o palarie si un baston pe care il tinea invers, ca pe un t pe care se sprijunea cand se oprea din drum.
Verbul a crede era mai mic, insa stralucea si ochii lui sclipeau de istetime. Avea un aer foarte sigur e el. "E mai usor sa crezi, decat sa cresti", se gandea el.
Cel mai mare dintre ei a inceput sa vorbeasca primul:
- Suntem trimisii speciali ai ministrului Frumusetii. Avem o misiune foarte placuta de indeplinit, in ceea ce te priveste. Expertii in comunicare au remarcat ca unii elevi, sa fosti elevi distrati, aveau uneori tendinta sa ne confunde unul cu altul. Greseala in sine, nu este foarte grava, insa poate provoca neintelegeri in transmiterea informatiilor si stiti cat de importanta poate fi aceasta activitate in zilele noastre...
- Eu, zise verbul a crede, eu tin la rangul meu, nu vreau sa fiu inlocuit. Nu-mi place de loc sa mi se ia locul.
- Pai, este absolut normal, continua colegul lui, asa cum este impotant sa fii animat de dorinta de a creste, este necesar sa fii atent sa amplifici ceea ce este mai bun in tine. Ce perspectiva frumoasa! Ce proiect de viata extraordinar!
- Dar atentie, sa nu ne mai confundati! Amintiti-va suntem definiti am crescut si am crezut
- Eu, spuse verbul a creste, am accentul pe ș
- Iar eu, sunt foarte usor de pronuntat, de exemplu in fraza urmatoare: "ia uite e o girafa si eu care am crezut tot timpul ca era un mar."
- Da, ne putem insela, important e sa iubim", sunt deacord cu asta. Dar eu, cand sunt scris corest, sa stiti ca sunt foarte fericit si imi place tare mult. V-as fi foarte recunoscator daca ati tine cont de asta. Am o mare nevoie sa fiu iubit si de a ma simti respectat. Ce mai, tin foarte mult la ortografie! Si nu o fac pentru ca vreau sa impun respectul pentru reguli, ci mai degraba din grija pentru ca lucrurile sa fie corecte.
- Asadar sa retineti cum ma conjug eu, zise verbul a crede
eu am crezut, tu ai crezut...
- Oricum, sa retineti acest lucru: cresterea este o miscare, un proces indelungat, continuu, care are nevoie de timp pentru a se desfasura. Foarte rar se intampla ca un barbat sau o femeie de pe aceste pamant sa spuna ca este o fiinta implinita. Eu cred ca este extraordinar sa poti spune "am crescut". Desi, voi oamenii, sunteti atat de obisnuiti sa credeti ceea ce vi se spune sau ceea ce vi se povesteste, atat de escusiti in a va creea iluzii despre voi insiva, incat, in majoritatea timpului, atunci cand pronuntati sau scrieti: "am crescut", sunteti siguri ca vorbiti despre crestere, despe implinire.
- Eu, verbul a crede sunt foarte liber. Nu ma tem de nimic, am inca multi ani frumosi inaintea mea. Si credeti-ma, dupa experienta mea de batran verb intelept: atunci cand ma scrieti, castigati putin din acel timp atat de pretios pentru voi.
_ Va va fi foarte folositor, daca veti fi atenti, veti avea toata energia necesara pentru a creste si a va dezvolta, a spus verbul a creste. In acest sens, a creste inseamna a putea renunta, apierde, a te priva de ceva. Nu exista liniste sufleteasca daca te sprijini pe iluzii. Din contra, pe masura ce renuntati la credintele voastre fize si le inlocuiti cu repere ajutatoare, va intariti reperele si baza pentru libertatea voastra interioara. De aceea eu am, doar doua litere diferite fata de colegul meu de la aceeasi pagina de dictionar si o palarie pe cap, care ma protejeaza de isolatiile provocate uneori de stralucirea prea arzatoare a unor iluzii!
"Povestea despre domnisoara crestere si doamna credinta" de Jacques Salome
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu