Poveste despre domnisoara crestere si doamna credinta

Celui care spunea: "Eu nu cred in Dumnezeu, dar stiu ca el crede in mine..."


Intr-o zi, in timp ce chiuleam de la scoala, exact de la lectia despre conjugarea verbelor, ma plimbam pe un drum forestier si am vazut venind spre mine doua verbe: unul care se numea a creste si celalalt a crede. 
De obicei, cand le vedeam scrise intr-un caiet, mi se parea ca seamana mult. Dar atunci, cand le-am intalnit, mi s-au parut foarte diferite si usor de recunoscut in diferenta lor.
Verbul a creste era mai degraba robust, vesel si plin de viata, cu o palarie si un baston pe care il tinea invers, ca pe un t pe care se sprijunea cand se oprea din drum.
Verbul a crede era mai mic, insa stralucea si ochii lui sclipeau de istetime. Avea un aer foarte sigur e el. "E mai usor sa crezi, decat sa cresti", se gandea el.
Cel mai mare dintre ei a inceput sa vorbeasca primul:
- Suntem trimisii speciali ai ministrului Frumusetii. Avem o misiune foarte placuta de indeplinit, in ceea ce te priveste. Expertii in comunicare au remarcat ca unii elevi, sa fosti elevi distrati, aveau uneori tendinta sa ne confunde unul cu altul. Greseala in sine, nu este foarte grava, insa poate provoca neintelegeri in transmiterea informatiilor si stiti cat de importanta poate fi aceasta activitate in zilele noastre...
- Eu, zise verbul a crede, eu tin la rangul meu, nu vreau sa fiu inlocuit. Nu-mi place de loc sa mi se ia locul.
- Pai, este absolut normal, continua colegul lui, asa cum este impotant sa fii animat de dorinta de a creste, este necesar sa fii atent sa amplifici ceea ce este mai bun in tine. Ce perspectiva frumoasa! Ce proiect de viata extraordinar!
- Dar atentie, sa nu ne mai confundati! Amintiti-va suntem definiti am crescut si am crezut
- Eu, spuse verbul a creste, am accentul pe ș
- Iar eu, sunt foarte usor de pronuntat, de exemplu in fraza urmatoare: "ia uite e o girafa si eu care am crezut tot timpul ca era un mar."
- Da, ne putem insela, important e sa iubim", sunt deacord cu asta. Dar eu, cand sunt scris corest, sa stiti ca sunt foarte fericit si imi place tare mult. V-as fi foarte recunoscator daca ati tine cont de asta. Am o mare nevoie sa fiu iubit si de a ma simti respectat. Ce mai, tin foarte mult la ortografie! Si nu o fac pentru ca vreau sa impun respectul pentru reguli, ci mai degraba din grija pentru ca lucrurile sa fie corecte.
- Asadar sa retineti cum ma conjug eu, zise verbul a crede
eu am crezut, tu ai crezut...
- Oricum, sa retineti acest lucru: cresterea este o miscare, un proces indelungat, continuu, care are nevoie de timp pentru a se desfasura. Foarte rar se intampla ca un barbat sau o femeie de pe aceste pamant sa spuna ca este o fiinta implinita. Eu cred ca este extraordinar sa poti spune "am crescut". Desi, voi oamenii, sunteti atat de obisnuiti sa credeti ceea ce vi se spune sau ceea ce vi se povesteste, atat de escusiti in a va creea iluzii despre voi insiva, incat, in majoritatea timpului, atunci cand pronuntati sau scrieti: "am crescut", sunteti siguri ca vorbiti despre crestere, despe implinire.
- Eu, verbul a crede sunt foarte liber. Nu ma tem de nimic, am inca multi ani frumosi inaintea mea. Si credeti-ma, dupa experienta mea de batran verb intelept: atunci cand ma scrieti, castigati putin din acel timp atat de pretios pentru voi.
_ Va va fi foarte folositor, daca veti fi atenti, veti avea toata energia necesara pentru a creste si a va dezvolta, a spus verbul a creste. In acest sens, a creste inseamna a putea renunta, apierde, a te priva de ceva. Nu exista liniste sufleteasca daca te sprijini pe iluzii. Din contra, pe masura ce renuntati la credintele voastre fize si le inlocuiti cu repere ajutatoare, va intariti reperele si baza pentru libertatea voastra interioara. De aceea eu am, doar doua litere diferite fata de colegul meu de la aceeasi pagina de dictionar si o palarie pe cap, care ma protejeaza de isolatiile provocate uneori de stralucirea prea arzatoare a unor iluzii!

"Povestea despre domnisoara crestere si doamna credinta" de Jacques Salome

I-au zis inger cu o aripa franta

Vorbesc de Laurentiu, care este un copilas care s-a nascut fara o manuta :(. Pentru ca viata lui sa fie ceva mai usoara, copilutul are nevoie de proteza Mioelectrica care costa aproximativ 12.000 euro si va trebui inlocuita periodic, pe masura ce Laurentiu va creste. Pentru că aceste sume sunt uriaşe, Laurentiu si părintii au nevoie de suportul nostru financiar. Pentru ca sa cunoasteti povestea in detaliu intrati pe blogul lui personal unde veti gasi toate informatiile de care aveti nevoie. Pentru a spijini aceasta campanie Zully Mustafa ofera banii din vanzarile cartii "Balada capsunilor fara culoare" care se vor aduna pe parcusrul a 5 luni de zile. Detalii despre cum puteti intra in posesia cartii gasiti aici. De asemeni mai puteti vira cei 2%, desi este cam ultima zi... detalii aici. 

Depresiile femeilor

Acest articol a aparut cu ceva timp in urma pe site-ul http://www.thesexist.ro/, m-am gandit ca e potrivit sa fie si aici J

Ce vina avem noi, femeile ca producem estrogen?

Estrogenul este principalul  factor pentru care femeile sunt de doua ori mai predispuse la depresie decat barbatii. Pentru ca, estrogenul, hormonul sexual al femeii poate prelua fraiele unei enzime cerebrale care este responsabila cu producerea hormonului fericirii si anume serotonina. In momentul in care creierul nostru nu mai produce serotonina se instaleaza cu pasi repezi tristetea patologica.

Depresia, boala secolului cum mai este numita sau tristetea patologica este o tulburare a starii afective.  Apare in momentul in care partea creierului care este responsabila cu dispozitia, sufera o tulburare. Aceasta tulburare poate fi cauzata de stres, un eveniment traumatic, probleme fincanciare, dieta deficitara, consum excesiv de zahar, sedentarism, lipsa luminii naturale, consum de alcool, de droguri, boala, perioada menstruatiei, avort spontan sau chiuretaj, nastere, menopauza etc.

De multe ori suntem mai sensibile in perioada ovulatiei sau inainte de inceperea menstruatiei, inainte de menopauza sau dupa ce dam nastere unui copil, pentru ca atunci corpul nostru sufera modificari hormonale care pot declansa mecanismul explicat mai sus. Dar asta nu este o regula generala. Fiecare personalitate este unica si fiecare organism reactioneaza in felul lui.   

Un stres suplimentar la care putem fi supuse este cel cauzat de responsabilitatea cresterii si ingrijirii copiilor, abuzurilor sexuale la care unele femei sunt supuse, relatii nefericite, ingrijirea varstinicilor bolnavi din famile, violenta conjugala etc.

Majoritatea oamenilor se simt deprimati uneori, insa aceasta este o reactie naturala la stres si la tensiunile vietii cotidiene. Daca aceasta stare persista ca intensitate si durata este bine sa luam masuri de combatere a ei. Daca ne simtim triste, ne chinuim noaptea sa dormim, avem un randament scazut atat in viata personala cat si in cea profesionala, shopingul nu ne satisface, nimic nu ne intereseaza, ne neglijam tinuta vestimentara si diversele responsabilitati cotidiene.

Daca pozitia corpului nostru este una de incovoiere, umerii sunt cazuti spre inainte, barbia si privirea sunt indreptate in jos, iar bratele atarna pe langa corp ca si cand ar fi total lipsite de viata.

Daca identificam aceste semnalmente atunci inseamna ca am facut primul pas catre starea de alerta.

Urmatorul pas este sa ne corectam pozitia. Ne indreptam umerii si ii aducem la nivelul soldurilor. Ne ridicam privirea catre inainte sau catre cer. Parca ne simtim ceva mai bine J. Apoi, ne gandim la o mutra amuzanta sau la un moment fericit din viata noastra si déjà lucrurile incep sa prinda culoare.

Daca nu dorim sa mergem la un specialist care sa ne ajute sa depasim momentul, putem sa incepem sa avem activitati sociale mai multe, sa facem sport, sa ne petrecem cat mai mult timp in aer liber, sa discutam cu apropiatii nostri cat mai mult posibil despre ce anume ne-a produs aceasta stare, sa gandim pozitiv dar realist si sa avem o atitudine de acceptare si intelegere fata de propria persoana. Ne putem simti mult mai bine daca ne acceptam, daca ne intelegem, daca ne apreciem, daca ne iubim asa cum suntem cu bune si cu rele. Pentru ca suntem oameni si nu putem fi perfecti (si nici nu ne dorim asta).

Si, sa nu uitam ca:

“Depresia reprezinta incapacitatea de a construi un viitor.”,

Rollo May,  psiholog existentialist

cu cat scapam mai repede de “ea” cu atat mai repede ne putem vedea de bunul mers al vietii.

Cu siguranta avem ceva mult mai frumos si constructiv de facut J.

Povestea cutiei cu sarutari

Atunci cand o situatie este blocata la nivelul realitatii, este intotdeauna posibil sa facem apel la ... nivelul simbolic!


Era o data un fost copil, care devenise un adult important, foarte solicitat si foarte ocupat. Cand spun important, vreau sa spun ca dobandise o oarecare reputatie in lumea afacerilor si acesta era motivul pentru care era mereu ocupat. Avea intotdeauna ceva de rezolvat, ceva de pus la punct. Umbla cat era ziua de lunga. Si pentru ca era un om bun la suflet, toata lumea tragea de el si toata lumea isi dorea ceva de la el, iar el isi dorea sa nu ramana nimeni nemultumit asa ca facea tot posibilul sa ii multumeasca pe aproape toti. Spun aproape toti, pentru ca nu putea chiar sa ii multumeasca pe toti, va dati seama. Cineva si nu stiu cum de se intampla ca, Cineva sa fie mereu aceeasi persoana, ramanea de cele mai multe ori nemultumita.
Ajunsese la o oarecare varsta, Barbatul, cand incepuse sa se intrebe daca nu cumva a venit vremea sa lase afacerile mai incet si sa se ocupe si de viata lui, si sa fie mai atent cu Cineva care ramanea de cele mai multe ori pe dinafara.
Acea Cineva asa cum probabil ati ghicit deja, era o persoana speciala pentru el, o persoana pe care, el, Barbatul, o alesese cu grija si o pusese pe un piedestal important din viata lui. Insa valurile vietii nu ii permiteau sa se urce prea des pe piedestal, sa ii impartaseasca ceea ce simtea si ceea ce isi dorea sa construiasca. Comunicarea de la distanta era tot mai greu de depasit.
Intre Barbat si Cineva exista o legatura speciala, un atasament profund. Dincolo de sentimentele de iubire si afectiune care circulau, se dezvoltase o relatie de schimb si de impartasiri care era benefica pentru amandoi.
Dar, distanta dintre cei doi devenise apasatoare. Mai ales pentru Cineva. I se parea ca nu il vede destul si asa si era.
Binenteles vorbeau la telefon, comunicau in scris, insa Cineva, considera ca toate acestea nu puteau inlocui prezenta lui si mai ales micile saruturi de tandreturi pe care si le dadeau cand erau unul aproape de altul si ... alchimia care se producea cand erau impreuna. Momente MAGICE.
Cineva, stia cumva, ca atunci cand o situatie era blocata in realitate, putea fi hranita prin demersuri simbolice. Si cum ii placea sa faureasca cu mainile tot felul de lucruri frumoase, a construit o cutie pentru saruturi, tandreturi, vorbe bune ... a facut o cutie de saruturi pe care a daruit-o Barbatului (simbolic a daruti-o, pentru ca Barbatul nu isi permitea sa vina sa o primeasca si nici sa o poarte cu el).
Stiti cum functioneaza o cutie a saruturilor?
Mai intai cutia este bine sa aiba capac care sa se inchida cu grija pentru a nu iesi nimic din ea. Trebuie sa o aveti mereu aproape, intr-un loc sigur, aproape de suflet, pentru a o putea folositi cand vreti si cand aveti nevoie. Dupa ce o umpleti cu saruturi pline de trandrete si ganduri fericite si benefice, emotii pozitive care incarca si tot ce mai simtiti voi nevoia sa transmiteti, inchideti capacul bine si oferiti cutia persoanei careia doriti sa o dati (oferirea poate la fel de simbolica ca si ceea ce puneti in cutie). Iar persoana care o primeste, poate deschide usor cutia, pentru a primi un sarut sau doua sau sa primeasca un mesaj de tandrete (daca cutia este reala, mesajele de trandrete poti fi transformate in petale de trandafir de exemplu). Persoana trebuie sa deschida cutia cu grija si sa fie foarte atenta sa nu risipeasca continutul cutii, pentru ca saruturile sunt foarte efemere, au tendinta sa se risipeasca in natura in cautarea celor care le pot accepta.
Cand cutia este goala, persoana o trimte inapoi pentru a o umple la loc si a o trimite, inchisa cu grija, invaluita de parfumul dragostei, delicat decorata.
Si astfel Barbatul, a primit ACUM o cutie frumoasa, deosebita, ne-mai-vazuta si ne-mai-intalnita. Cineva i-a explicat barbatului ce inseamna si cum functioneaza.

- De fiecare data cand ne vedem, cand vorbim intr-un fel sau altul sau cand se goleste o voi umple cu tot ce am nevoie sa iti transmit si cu tot ce cred ca ai nevoie sa primesti de la mine, simbolic. O sa te rog sa ai grija cum o folosesti, sa nu o lasi la indemana pentru ca barbatii sunt mari consumatori de saruturi si saruturile cauta persoane care au nevoie de ele. Cutia este doar pentru tine, de altfel saruturile pe care le pun in ea sunt doar pentru tine. Pentru mine este o modalitate de a fi prezenta, in fiecare zi, aproape de tine si de a-ti marturisi dragostea mea in fiecare moment. Pare micuta insa contine tot ce am mai frumos pentru tine, ganduri frumoase, saruturi, tandreturi! spune Cineva catre Barbat, cu cea mai tandra si frumoasa voce pe care o poate transite in acest moment, pentru ca mesajul sa fie primit asa cum este nevoie.

Nu stiu cum a continuat povestea, dar stiu ca Cineva s-a simtit mai bine dupa ce a oferit cutia Barbatului.


Viata este intotdeauna minunata ... atunci cand nu o chinuim!

Poti oferi aceasta cutie cui doresti tu. Poate iubitului tau, poate mamei tale, poate fratelui sau surorii, sau copiilor... Nu ai nevoie decat de imaginatie pentru a construi cutia si sa pui in ea tot ce doresti sa pui, pentru acea persoana speciaia. Este eliberator sa stii ca poti sa oferi ceea ce au nevoie cei dragi atunci cand nu poti fi fizic aproape de ei.

Aceasta poveste terapeutica este adaptata dupa "Povestea cutiei de sarutari" de Jacques Salome

Despre plictiseala

tot din cartea "Din adancul sufletului" citez despre fenomenul PLICTISEALA. Gray Zucav si Linda Francis zic asa:


"Plictiseala te determina sa te indepartezi de ceea ce este cu adevarat important. Precum dependenta de munca si perfectionismul, plictiseala este o modalitate de a-ti distrage atentia de la experientele interioare. Obsesia pentru munca si perfectiunea distrag atentia de la emotii, concentrand-o in afara, spre alte preocupari. Persoanele dependente de munca si perfectionistii isi distrag atentia de la ceea ce simt, concentrandu-se asupra circumstantelor. Ei se gandesc intotdeauna la ce reparatii sa mai faca prin casa, la proiectul care trebuie finalizat, la examenul care se apropie si asa mai departe. In timp ce se concentreaza asupra unei activitati sau a alteia, semnalele sistemului energetic trec fara a fi observate.

   Plictiseala este esecul in a gasi o preocupare sau o situatie suficient de interesanta pentru a-ti indeparta atentia de la ceea ce simti cu adevarat. Apare atunci cand privesti in exterior si nu gasesti niciun lucru care sa-ti atraga atentia. In loc sa-ti traiesti emotiile - sa devii constient de functionarea sistemului energetic - devii plictisit. Plictiseala este o impotrivire la a deveni constient de ceea ce simti. Este o traire bogata, pentru ca are loc doar atunci cand celelalte metode a-ti distrage atentia au esuat.

   Plictiseala este un mecanism de aparare pentru cei dependenti de munca si pentru perfectionisti. Acestia isi concentreaza atentia asupra activitatilor exterioare pentru a evita trairea emotiilor. Intr-un final, acele activitati devin istovitoare. Tot mai multe lucruri raman neterminate sau nearanjate perfect, iar ei nu mai au energie pentru a continua. Acesta este sindromul de epuizare psihica. Dupa o vacanta, incep din nou si apoi din nou, pana cand nu mai pot continua. Fuga de emotiile care sunt prea dureroase pentru a fi abordate sau prea rusinoase pentru a fi recunoscute da gres. in loc sa se indrepte spre interior, pentru a explora acele emotii, ei devin plictisiti.

   Plictiseala este esecul in cautarea implinirii provenite din exterior si refuzul de a vedea ce a dus din start la aceasta cautare. Dupa ce toate eforturile de a-ti distrage atentia de la emotii s-au dovedit a fi in zadar, plictiseala ramane, in continuare, o impotrivire puternica de a trai emotiile. Cauza plictiselii se gaseste in emotiile dureroase. Aceasta este si radacina dependentei de munca si a perfectionismului. in unele cazuri, prima data se instaleaza starea de plictiseala, din care incerci sa evadezi refugiindu-te in munca si intr-un comportament perfectionist. In alte cazuri, obsesia pentru munca si perfectionismul preceda plictiseala.

   Nu te-ai nascut pentru a te pierde in activitati. Scopul tau pe pamant este sa daruiesti cadourile pe care sufletul doreste sa le daruiasca, acelea care creeaza armonie, cooperare, impartasire si bucuria de a trai, sub orice forma s-ar arata. Poti avea o familie, poti sa pui pe picioare o afacere, poti deveni instalator sau poti sa mergi la scoala. Sufletul va gasi intotdeauna cai de a se exprima atunci cand localizezi si vindeci partile care-i blocheaza intentiile.

   Partile ce se se opun intentiilor sufletului - armonie, cooperare, impartasire si bucuria de a trai - sunt partile pline de teama, partile care creeaza obsesia pentru munca, perfectionismul si plictiseala. Plictiseala, la fel ca celelalte doua, reprezinta o cale de a fugi de potentialul cel mai inalt. Se materializeaza sub forma fricii vizavi de transformarea care vrea sa aiba loc si care va avea loc, in interiorul tau, atunci cand iti vei explora emotiile. Plictiseala este impotrivirea ta la dezvoltarea spirituala."

Deci, spune-mi cat de mult te plictisesti ca sa iti spun cine esti :). 

Povestea albinii care se balbaia

Nu totul se poate explica, insa totul are un sens


"Era o data o mica albina care se balbaia de fiecare data cand nu mai avea incredere in ea, cand isi imagina ca ceilalti o judeca sau o sa spuna ceva ce ii va deranja pe celilalti.
Este foarte greu pentru ea, deoarece, albinele zboara in zig-zag si astfel, ii era greu sa stea exact acolo unde voia.
Parintii au dus-o la pediatrul albinelor care a spus ca mica albina "era lipsita de afectiune".
Si atunci, mama ei care se simtea acuzata, a inceptu sa strige"
- Dar nu este de loc asa, are parte de multa afectiune, ce vreti sa spuneti prin asta, credeti ca sunt o mama rea, ca nu imi iubesc destul fiica?
Si a iesit trantind usa si tragand-o "cu multa afectiune" i-a reprosat intr-un mod foarte agresiv fiicei sale pentru ca a vorbit cu vecina ei.
Mica albina s-a gandit apoi, chiar si dupa ani de zile, ce ar fi putut sa spuna acelei vecine, din moment ce o suparase atat de tare pe mama ei. Ce a activat, ce a dezvaluit, din moment ce mama ei a fost atat de furioasa?
Iar cel mai greu pentru mica albina a fost la scoala, unde ii era foarte greu sa prinunte sunetul "ci", care la ea devenea "TZI" si o facea sa se balbaie foarte tare!
Cand cantau cantecelul "Maci pe campie" era un chin sau cand spunea tabla inmultirii "5X5 fac douazeci si cinci" si sa nu uitam de fiecare data cand trebuia sa se prezinte, deoarece am uitat sa va spun, pe mica noastra albina o chema Cintia".
Timp de ani de zile se intrebase apoi:
- Oare la cine ma trimite acest CI, nu imi dau seama... oare de ce pronunt gresit de fiecare data cand exista un cuvant cu aceste litere?

Dar poate stiti si voi ca, in tara albinelor ca si in tara oamenilor nimeni nu este mai surd decat cel care aude.


Doar mult mai tarziu, in timp ce o invata pe propria fiica despre curatenie - stiti cand o mama il invata pe copilul ei sa nu mai faca pipi in scutece, ci intr-un loc special pentru acest lucru PE OLITA, abia atunci a inteles de ce se balbaia cand pronunta acel sunet.
Sia adus aminte de ceva din trecut, cand era amenintata de cineva care tipa la ea "sa nu mai faci asa niciodata!" de fiecare data cand nu putea sa se tina si facea pipi in pantalonasi.
As vrea sa cred ca incepand de atunci nu s-a mai balbait."

"Povestea micii albine care se balbaia" - dupa Jacques Salome

Critic pentru ca

O descriere de bun simt a nevoii de a critica, "vazuta prin ochii" lui Gray Zucav si Linda Francis, "creionata" in cartea "In adancul sufletului" capitolul "Critica"


"Atunci cand judeci iti indepartezi atentia de la tine si o indrepti spre ceilalti. Concentrandu-te asupra lucrurilor din exterior tii atentia la distanta de ceea ce se intampla in interiorul tau.
   Criticarea celorlalti este o cale de a incerca sa schimbi lumea sau s-o rearanjezi dupa placul tau. Este o pierdere masiva de energie - cu alte cuvinte, o pierdere a puterii. Pierzi putere in fata persoanelor si a circumstantelor pe care le judeci. Ele iti ocupa gandurile si-ti slabesc capacitatea de concentrare. Esti vrajit de acestea, la fel cum esti fascinat de un film care-ti capteaza atentia.
   Cand ii judeci pe ceilalti, uiti cine esti, care sunt scopurile si dorintele tale si, cel mai important, uiti ceea ce simti. Impulsul de a-i critica pe ceilalti este un bilet la un film pe care l-ai mai vazut, dar care inca iti place. Cand actionezi sub imperiul acelui impuls, intri in cinematograf. In filmul care ruleaza, esti superior celorlalti si ai dreptul sa-ti impui vointa in fata lor. De fapt, atentia ta nu este focalizata asupra celorlalti pentru ca nu-ti pasa ce gandesc sau ce simt ei. Nu esti interesat de eforturile si de realizarile lor. Trecutul lor nu are nicio importanta pentru tine; nu-i consideri prieteni, nu-i consideri colegi in scoala vietii si nu-i percepi nici macar ca pe niste indivizi. Esti orbit de ceea ce este inacceptabil pentru tine - lucrurile care te fac sa te simti inconfortabil.
   Imboldul de a critica este generat de durerea interioara. Este mai mult decat un simplu impuls psihic. Dincolo de el se afla o durere fizica a carei traire este extrem de neplacuta. Asadar, in loc s-o traiesti, preferi sa actionezi sub acest impuls si sa judeci. Atentia ta este fixata asupra comportamentelor pe care le percepi ca fiind inadecvate, asupra hainelor care nu-ti sunt pe plac sau asupra vocii unei persoane, care ti se pare a fi stridenta sau vlaguita. Etichetezi.
   Majoritatea oamenilor nu-si dau seama ca dincolo de impulsul de a judeca situatii si oameni se afla o durere fizica. In timp ce ii dispretuiesc pe ceilalti sau se infurie pe ei, isi ascund propriul disconfort fata de ei insisi. Pana cand nu vor fi capabili sa traiasca acel disconfort, sa le devina familiar si sa-l infrunte, vor da in continuare vina pe circumstante si pe ceilalti."