Povestea micului raton care era ros de ura

"Ura reprezina cel mai adesea o iubire ranita, pe care o ranim si mai mult prin multimea de resentimete ce de nasc in noi.

Era o data un mic raton care fusese umilit, jignit, redus la neputinta, in toata perioada copilariei lui. In cartierul in care traia, traise toate formele de umilinta si violenta posibile. Lovituri, injurii, jigniri, injuraturi, descalificari, lipsuri... reprezentau hrana lui de fiecare zi, iar aerul pe care il respira continea "tot ce este mai rau intr-o viata".

Intre timp se facuse mai dur, se calise, avand ca singur sprijin, asa credea el, o ura, o violenta interioara, care se putea rezuma intr-o singura fraza: "Cand voi fi mare, o sa ma razbun, vor avea mult de suferit... o sa vada ei de ce sunt capabil..."

Nu stia prea bine cine puteau fi acei "ei", dar simtea ca avea resentimente pentru intreaga lume, mai ales fata de adulti, de parintii lui... Fata de mama lui care se plangea tot timpul ca nu este iubita, fata de tatal lui care tipa, lovea, urla, bea si distrugea totul in jurul lui.

Ii purta pica si invatatorului sau, care nu vedea nimic din toate acestea si care il acuza ca nu facea nici un efort, care voia sa il invete limbi straine ca si cum nu ar fi stiut ca in cartierul lui se vorbeau atatea limbi diferite. Le purta pica prietenilor lui, tuturor baietilor din cartier care nu se gandeau decat sa se joace si sa se bata, si fetelor care nu ii acordau nici o atentie. Ii era ciuda chiar si pe Dumnezeu care parea sa existe dar care nu se arata niciodata si, mai ales, lasa sa se intample atatea nedreptati. 

La inceput nu si-a dat seama ca toata acea violenta, toata acea ura, incepuse sa il roada in interior, ii invada stomacul, capul, gesturile, respiratia. Traia, sau mai degraba supravietuia intr-o continua stare de furie, de violenta retinuta care ii distrugea fiecare zi din viata. 

Intr-o dimineata a inceput sa observe ca ura ii facea cel mai rau din toate violentele primite, deoarece acestea se tot reinnoiau. Era destul sa inchida ochii sau doar sa isi retina putin respiratia si apareau imagini, ganduri, impulsuri care il asaltau si ii invadau corpul cu tensiuni, dureri si suferinta.

Ura era o usa inchisa spre viitor

Nu stia inca fapul ca va avea nevoie de ani intregi pentru a descoperi iubirea si compasiunea, singurele arme impotriva acelei uri imense, pentru a descoperi ca putea sa inceapa sa se iubeasca daca voia sa nu se lase distrus de acea ura... 

A descoperit aceste lucruri atunci cand a intalnit un batran raton, catre trecuse printr-o viata asemanatoare cu a lui, care apoi reusise sa se reconcilieze cu propria lui viata. Acel raton batran i-a spus urmatoarele:

- DOAR TU ESTI SINGURUL RESPONSABIL, NU PENTRU CEEA CE TI S-A INTAMPLAT, CI PENTRU CEEA CE VEI FACE CU CEEA CE AI TRAIT."

"Povestea micului raton care era ros de ura" de Jacques Salome

Comunicarea defectuoasa

"Comunicarea defectuoasa se refera la orice problema despre care nu vrem sa discutam, de la a cere o marire de salariu pana la a-ti atentiona vecinul sa-si potoleasca intr-un fel cainele ce latra intruna. Oamenii se feresc, in general, de aceste discutii de teama consecintelor. Iar cand isi fac curaj si incep totusi conversatia, interlocutorii simt si gandesc mai mult decat lasa sa se vada.
Conversatiile dificile nu presupun un simplu schimb de cuvinte; ele implica si emotii. Intrebarea nu este daca vor genera sentimente puternice, ci cum ar trebui gestionate acestea atunci cand apar. Ar trebui sa-i spui sefului tau ce crezi cu adevarat despre modul lui de a conduce sau despre colegul care ti-a furat ideea? Ar trebui sa-i marturisesti surorii tale cat de tare te-a ranit ca a ramas prietena cu fostul tau iubit? Si ce ar trebui sa faci cu mania pe care este foarte posibil sa o resimti, daca decizi sa discuti cu un vanzator oarecare despre remarcile lui sexiste?
   Cand suntem dominati de sentimente puternice, multi depunem un efort considerabil pentru a ne purta rational. Cufundarea prea adanca in sentimente este ravasitoare, intuneca ratiunea si, in anumite contexte — de exemplu, la munca —, este cu totul nepotrivita. Sa aduci sentimentele in discutie poate fi, de asemenea, stanjenitor si te poate face sa te simti vulnerabil. Pana la urma, ce se intampla daca interlocutorul respinge sentimentele noastre ori ne raspunde fara a da dovada de o intelegere reala.
Cu noi insine suntem mult mai indulgenti. Ceea ce este ironic — si absolut omenesc — in legatura cu tendinta noastra de a atribui intentii rele altora este modul foarte diferit in care ne tratam pe noi insine. Cand sotul tau uita sa ia rufele de la spalatorie, este iresponsabil. Cand uiti tu sa faci rezervari pentru biletele de avion, spui ca esti extenuata si stresata. Cand o colega iti critica munca in fata colegilor din departament, incearca sa te umileasca. Cand le oferi tu altora sugestii in cadrul aceleiasi intalniri, incerci sa fii de ajutor.
   Cand suntem noi cei care actionam, stim ca, de cele mai multe ori, nu vrem sa-i suparam, sa-i jignim sau sa-i facem pe ceilalti sa se simta inferiori. De multe ori cadem prada propriilor griji si nu ne dam intotdeauna seama ca am putea avea un impact negativ asupra altora. Dimpotriva, atunci cand noi suntem cei asupra carora se actioneaza, ajungem mult prea usor sa credem ca celalalt are intentii rele si ca este o persoana rea.
   Nu este niciodata vorba de intentii rele? Desigur, uneori suntem raniti pentru ca cineva ne-a facut rau cu intentie. Persoana cu care avem de-a face este josnica si lipsita de consideratie, hotarata sa ne faca sa ne simtim prost sau sa ne fure cel mai bun prieten. Dar aceste situatii sunt mai rare decat ne imaginam si, fara a afla de la acea persoana care i-au fost intentiile, nu putem sti cu adevarat cum stau lucrurile. ...

  Interpretarea gresita a intentiilor celorlalti este costisitoare

   Intentiile sunt importante, iar interpretarea gresita a acestora este primejdioasa pentru relatiile noastre.
   Presupunem ca a avea intentii rele denota un caracter urat. Probabil, cel mai mare pericol asociat presupunerii ca cealalta persoana a avut intentii rele este acela de a trece cu usurinta de la „a avut intentii rele" la „este o persoana rea". Ne pripim sa-i atribuim un calificativ sugestiv, iar acesta afecteaza semnificativ atat o eventuala conversatie cu persoana respectiva, cat si relatia pe care am putea-o avea. Odata ce consideram ca ne-am dat seama de adevarata fata a persoanei, privim toate actiunile ei prin intermediul acestei lentile. Chiar daca nu-i impartasim punctul nostru de vedere, impactul ramane. Cu cat viziunea noastra despre caracterul celuilalt este mai sumbra, cu atat ne este mai usor sa justificam de ce il evitam sau de ce il vorbim de rau.
   Cand gandesti: „Politistul acela de la circulatie este obsedat de control", „seful meu incearca sa ma manipuleze" sau: „Vecinul meu este insuportabil", intreaba-te care este motivul pentru care ai ajuns la acest punct de vedere. Pe ce se bazeaza el? Daca are la baza faptul ca te simti lipsit de putere, ca ti-e teama de manipulare sau ca esti frustrat, trebuie sa realizezi ca aceasta concluzie este bazata in intregime pe impactul pe care il are comportamentul lor asupra ta — ceea ce nu reprezinta o baza suficienta pentru a fi convins de intentiile sau de caracterul celeilalte persoane.
   Acuzandu-i de intentii rele, ii impingem pe ceilalti inspre o atitudine defensiva. Presupunerile noastre legate de intentiile altor persoane pot avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra conversatiilor pe care le purtam. Cea mai usoara si cea mai des intalnita modalitate de a exprima aceste presupuneri se realizeaza prin adresarea unei intrebari acuzatoare: „De ce ai vrut sa ma ranesti?", „De ce ma ignori asa?", „Ce te face sa crezi ca este in regula sa ma calci in picioare in acest fel?"
   Noi consideram ca, procedand astfel, ne impartasim durerea, frustrarea, mania sau confuzia. Incercam sa incepem o conversatie care sa aiba ca rezultat o mai buna intelegere, un comportament imbunatatit si, poate, scuze din partea celuilalt. Ceea ce considera ei este ca incercam sa-i provocam, sa-i acuzam sau sa-i defaimam. (Cu alte cuvinte, si ei fac acelasi pas gresit atunci cand judeca intentiile noastre.) Si tinand cont de faptul ca presupunerile noastre sunt adeseori nejustificate sau gresite, cealalta persoana se simte nu doar acuzata, ci acuzata pe nedrept. Putine lucruri agraveaza mai mult situatia. ...

Fa presupuneri eliberatoare!

   Discutia centrata pe identitate reprezinta un inceput bun, punand sub semnul intrebarii unele dintre presupunerile obisnuite care pot sta in calea detasarii si impacandu-te cu alegerile tale. ...
   Nu este responsabilitatea mea sa ameliorez situatia; responsabilitatea mea este sa fac tot ce imi sta in putinta. ...

 Si ceilalti au limitari. Uneori ii vei dezvalui celeilalte persoane sentimentele si perspectivele tale sau impactul pe care il are asupra ta, iar ea va spune ca intelege si fiecare dintre voi va fi de acord sa-si schimbe comportamentul. Apoi ea va face din nou acel lucru care te deranjeaza, iar tu vei gandi: „Ei bine, acum stie ce anume ma deranjeaza. Atunci care e problema? Nu sunt suficient de important pentru ea? Vrea cu tot dinadinsul sa ma innebuneasca? Ce ar trebui sa inteleg din asta?"
   Unul dintre lucrurile pe care ar trebui sa le intelegi este ca si cealalta persoana este la fel de imperfecta ca tine. Indiferent de cat de clar ii explici ca iti face rau faptul ca bea, ca te deranjeaza ca uita anumite lucruri sau ca te intristeaza lipsa ei de responsabilitate, este posibil sa nu aiba capacitatea de a fi altfel, cel putin nu in acel moment. ...

Nu exagera cu „intotdeauna" si „niciodata": lasa loc de schimbare

   In tensiunea momentului, e usor sa-ti exprimi frustrarea prin intermediul unei mici exagerari: „De ce critici intotdeauna modul in care ma imbrac?", „Nu-mi spui niciodata nicio vorba de apreciere sau de incurajare. Iti spui parerea numai atunci cand ceva este in neregula!"
   „intotdeauna" si „niciodata" fac o treaba destul de buna in a transmite nemultumire, prezentand doua inconveniente semnificative, in primul rand, rareori este perfect adevarat ca cineva te critica de fiecare data sau ca acea persoana nu a spus niciodata ceva pozitiv despre tine. Folosirea acestor cuvinte invita la o disputa asupra problemei frecventei: „Nu este adevarat. ...
De asemenea, cuvintele „intotdeauna" si „niciodata" mai degraba anuleaza — decat faciliteaza — posibilitatea ca cealalta persoana sa-si schimbe comportamentul. De fapt, cuvintele „intotdeauna" si „niciodata" sugereaza faptul ca schimbarea va fi dificila sau imposibila. Mesajul implicit este: „De ce critici modul in care ma imbrac?" sau chiar: „In mod evident, esti incapabil sa te comporti ca un om normal."
   O abordare mai potrivita este sa te comporti ca si cum cealalta persoana (oricat de greu ar fi de crezut) pur si simplu nu este constienta de impactul actiunilor sale asupra ta si, fiind un om bun, in mod cert va dori sa-si schimbe comportamentul imediat ce va fi constient de necesitatea acestui lucru. Ai putea spune ceva de genul: „Atunci cand imi spui ca hainele mele iti amintesc de niste draperii vechi si tocite, ma simt ranita. Cand imi critici hainele, o iau ca pe un atac la adresa gusturilor mele, ceea ce ma face sa ma simt nepriceputa." Daca poti sugera, de asemenea, ce anume ti-ai dori sa auzi in schimb, cu atat mai bine: „Mi-as dori sa-mi dai mai des de inteles ca ai incredere in mine. Ar fi minunat sa aud un compliment ca acesta: «Cred ca iti sta foarte bine in culoarea asta.» Orice, numai sa fie ceva pozitiv."
   Cheia succesului este aceea de a-ti comunica sentimentele intr-un mod care sa il invite si sa il incurajeze pe interlocutor sa ia in calcul alte moduri de a se comporta, mai degraba decat sa-l faca sa simta ca este un idiot si ca oricum nu are ce face in aceasta privinta.

Ajuta-l pe celalalt sa te inteleaga

   Nu e usor sa privesti lucrurile din perspectiva celeilalte persoane. Este cu atat mai greu atunci cand lucrurile au o anumita incarcatura emotionala sau cand punctele tale de vedere sunt inradacinate intr-o alta generatie sau intr-o cultura complet diferita. Vei avea nevoie de ajutorul celeilalte persoane pentru a o intelege. Iar ea va avea nevoie de ajutorul tau pentru a te intelege.
   Daca te simti coplesit de teama atunci cand iti lasi copii cu o bona, iar sotul tau spune ca ar trebui „sa inveti sa te relaxezi", iti poti exprima anxietatea in termeni pe care el sa-i inteleaga: „Este exact ca si frica ta de a zbura. Stii, e ca in momentul decolarii, cand eu iti spun sa te relaxezi, si acest lucru nu te ajuta, ba chiar inrautateste lucrurile. Ei bine, la fel simt si eu in situatia asta."
   Trebuie sa fii constient de faptul ca oamenii asimileaza informatiile cu viteza diferita si intr-un mod diferit. De exemplu, unii oameni percep mai bine lucurile cu suport vizual. Pentru ei, ai putea folosi comparatii cu obiecte concrete si ai putea face referire la imagini sau, in cazul afacerilor, la grafice. Altii prefera sa-si creeze, la inceput, o perspectiva generala asupra ansamblului problemei si n-or sa poata recepta nimic din ceea ce spui inainte de a reusi sa faca acest lucru. Sau mai sunt persoane care prefera ca toate detaliile sa fie definite clar. Fii atent la aceste diferente!
   Cere-i celuilalt sa repete ce-ai spus
   Parafrazarea te ajuta sa-ti verifici nivelul de intelegere si, de asemenea, il ajuta pe celalalt sa inteleaga ca a fost auzit. Ii poti cere sa faca acelasi lucru pentru tine: „Lasa-ma sa vad daca am fost clar. Te-ar deranja sa repeti ce ai inteles din ceea ce am spus pana acum?"
...
Indiferent de categoria pe care o alegi, ai grija sa le comunici celorlalti ce anume astepti de la ei. Daca ii consulti, iar ei considera ca intentionezi sa colaborezi, s-ar putea sa fie surprinsi de faptul ca, desi le-ai ascultat sfatul, ai decis sa nu il urmezi. Cheia consta in definirea clara si directa a rolurilor. Chiar daca asta implica intr-o oarecare masura o discutie dificila, atunci cand ii conferi unei persoane un alt rol decat cel pe care se astepta sa-l aiba, este mult mai usor sa porti aceasta discutie in mod direct decat sa astepti pana cand ajungi in punctul in care iei o decizie pe care celalalt nu o agreeaza.
   Dar hai sa discutam si despre frustrare. Am simtit-o cu totii: „Eu sunt seful. Ar trebui sa-ti spun ce sa faci, iar tu ar trebui sa o faci." Executa aceasta sarcina corect si la timp. Fii acasa pana la miezul noptii, treaz. Aliniaza-ti echipa la viziunea mea si fa-o sa i se dedice trup si suflet.
   Cu toate ca aceste lucruri ar trebui sa se intample, adevarul este ca, adesea, nu se intampla. Este ca o masina care nu porneste atunci cand apesi pedala de acceleratie. Masinii nu-i pasa care sunt regulile tale privitor la felul in care ar trebui sa functioneze. Masinii nu-i pasa daca trebuie sa ajungi undeva. Masinii nu-i pasa daca esti nervos. Singurul lucru despre care stim ca nu ajuta este sa continuam sa apasam pedala de acceleratie. Iar acesta este exact lucrul pe care il facem in calitate de sefi si parinti. Continuam „sa dam din gura", chiar si atunci cand nu obtinem rezultatele dorite.
   Daca ti s-ar opri masina, primul lucru pe care l-ai face ar fi sa determini cauza. Ai ramas fara benzina? Este cureaua de transmisie defecta? S-a descarcat bateria?
   Aceasta este etapa peste care sarim adesea atunci cand incercam sa influentam comportamentul unei alte persoane. De ce nu face lucrurile asa cum vreau eu? Un posibil raspuns, pe care il evidentiem in capitolele cartii, este contributia comuna la problema. Cand ceva nu merge asa cum trebuie, solutionarea problemei depinde rareori in totalitate de una dintre persoane. Daca tu si angajatul tau ati contribuit amandoi la aparitia problemei, atunci este putin probabil ca directivele unidirectionale sa o solutioneze.
   Insa angajarea intr-o comunicare bidirectionala nu implica renuntarea la rolul, la drepturile si la responsabilitatile tale de lider sau de parinte. Totul se rezuma, repetam, la perspectiva „si". Sa luam, spre exemplu, situatia dintre un parinte si un copil. Adolescentul ar trebui sa aiba voie sa consume alcool si apoi sa conduca? Nu. Aceasta nu este o chestiune pentru care e necesar sa-ti consulti copilul. Si totusi, transmiterea acestui mesaj cu claritate si fermitate nu reprezinta finalul conversatiei. Trebuie sa asculti gandurile, sentimentele si intrebarile adolescentului. Nu pentru ca esti dispus sa negociezi regula, ci pentru ca exista aspecte asociate acesteia — si, in special, increderii privind aplicarea ei — care pot necesita clarificari suplimentare si poate chiar solutionarea unor probleme. A se droga e acelasi lucru cu a bea alcool? A merge doar cateva sute de metri cu masina inseamna a conduce? Care este cea mai buna modalitate prin care te poate contacta fiul sau fiica ta? Cum va-fi gestionata problema disciplinei in cazul in care copilul tau consuma alcool impreuna cu alti minori si te suna pentru a te duce sa-l iei acasa? Ce fel de presiuni suporta copilul tau in ceea ce priveste consumul de alcool, popularitatea si relatiile intime si cum pot fi gestionate acestea?
   Hai sa luam un exemplu din sfera profesionala. Ai decis sa-ti supui unul dintre angajati unei perioade de proba. In afara de a-l informa despre acest lucru, ce ar mai fi de discutat? Pana la urma, decizia ta este finala.
   Nu pierde din vedere perspectiva „si". In calitate de lider, ai luat o decizie care este clara, ferma si finala. Si, pentru a intelege numeroasele cauze ale problemei, pentru a construi o legatura umana si pentru a imbunatati relatia de lucru, pentru a te asigura ca decizia ta si consecintele acesteia sunt, intr-adevar, clare, este necesar sa porti o conversatie bidirectionala. In parte, aceasta ar putea suna astfel: „inteleg ca nu consideri ca e corect sa fii supus unei perioade de proba. Hai sa discutam despre asta. Vreau sa-ti ascult punctul de vedere si sa ti-l prezint pe al meu. inainte insa, as vrea sa clarificam faptul ca nu intentionez sa negociez sau sa decid impreuna cu tine asupra acestui aspect."

Fragmente din cartea "Comunicarea defectuoasa" de Douglas Stone, Bruce Patton, Sheila Heen

Povestea fetitei care voia sa poata iubi fara limite

Era odata o fetita care traia intr-o tara ciudata, numita dintotdeauna: Afidelia. Iar locuitorii acelei tari se numeau Fidelieni.

In acea tara, foarte speciala, oamenii nu puteau sa iubeasca decât o persoana o data. Era total neindicat sa iubesti mai multe persoane in acelasi timp.

Foarte devreme, copiii invatau ca trebuia sa aleaga pe cine sa iubeasca si pe cine sa nu iubeasca. Era ca si cum, eventualitatea de a iubi, doua, trei sau patru persoane in acelasi timp, ar fi declansat un adevarat haos. O singura persoana: barbat, femeie sau copil tre­buia sa le ocupe tot spatiul afectiv. Deviza acelei tari era:

"O singura iubire de persoana."

Astfel, in acea tara, iubirile nu durau prea mult. Viata unei iubiri era foarte scurta.

Dar, cum este posibil asa ceva, o sa ma intrebati.

Pai, este evident. Cum nu era posibil sa iubesti decât o singura persoana, imediat de cineva cunostea pe cineva nou si se nastea un sentiment intre cei doi, se simtea obligat (obligata) de a renunta si chiar de a parasi iubirea dinainte pentru a indrazni sa traiasca doar noua iubire.

Iar, cum viata este alcatuita doar din intâlniri si fiecare intâlnire contine in ea sâmburele unei posibile iubiri, va dati seama de difi­cultatea unora.

Bineinteles, unii dintre ei rezistau si... se atasau.

A te atasa de cineva inseamna a te decide sa te legi de acea per­soana si mai ales de a o vrea mereu aproape de tine. Uneori inseamna sa incerci sa o captezi, pentru a nu o mai lasa sa plece. Atasamentul era o practica destul de raspândita in acea tara.

intr-o zi, fetita despre care vorbeam la inceput, s-a revoltat. Avea cam zece ani când le spuse parintilor ei:

- Am nevoie sa va vorbesc. Ceea ce traiesc eu este foarte grav, am un conflict interior puternic. Eu am nevoie sa va iubesc pe amândoi in acelasi timp si pe Jeremy, cel mai bun prieten al meu si pe Sara, prietena mea si pe Iulia, verisoara mea.

Pentru mine, este imposibil sa iubesc doar o persoana. Simt ca am o inima foarte mare si in ea pot exista multe iubiri diferite. Exista loc pentru mai multe iubiri in acelasi timp.

Era foarte fericita ca a spus toate aceste lucruri.

- Dar este imposibil, stii foarte bine!

in tara noastra nu poti iubi decât o persoana o data. De aceea ne numim Fidelieni.

-   Dar eu, nu pot sa traiesc asa, ma sufoc, striga fetita.

Tatal ei incerca sa nu se enerveze si sa-i exprime foarte calm rationamentul lui.

- Nu este bine sa-ti imparti sentimentele in bucatele. Daca o iubesti pe mama ta, nu poti sa ma iubesti si pe mine, tatal tau, in acelasi timp. Iar când ma iubesti pe mine, nu poti sa o iubesti si pe ea in acelasi timp.

Mama ei il aproba pe tata si ii sustinu argumentatia printr-o con­cluzie ferma:

Unde am ajunge daca am accepta sa poti iubi mai multe per­soane, in acelasi timp, asa cum spui tu? Ar insemna sfârsitul valo­rilor noastre, disparitia familiei si a sigurantei noastre. Ar insemna ca nu exista nici o speranta sa ai parte de o iubire intreaga.

Fetita simtea ca nu va fi nici inteleasa, nici sustinuta de parintii ei.

si, asemenea multor copii care se simt neintelesi, se inchise intr-o tacere deplina.

Totusi, ii marturisi unei pisici, care era confidenta ei intima, deoarece ea nu ii dicta ceea ce trebuia sa gândeasca, simta sau sa spuna.

- Eu stiu ca sunt capabila sa iubesc mai multe persoane in acelasi timp, având o iubire diferita pentru fiecare, ii sopti ea pisicii.

Aceasta o privi in liniste, atent, cu mustatile nemiscate.

Fetita adauga:

- Ceea ce iti spun acum, este un lucru pe care il simt profund, iar când voi fi mare, iti jur, ii voi invata pe copii mei ca avem aceasta libertate de a iubi mai multe persoane in acelasi timp. Pe fiecare dintre ele, pentru ceea ce este, asa cum este.

Iubirile mele nu vor fi nici imprastiate, nici taiate in bucatele, fiecare dintre ele va ramâne intreaga si unica.

Nu stiu daca fetita când a devenit mare si-a mai pastrat promisi­unea. Stiu insa ca exista o alta tara, numita Libertatea sentimentelor, unde fiecare stie ca poate fi iubit de mai multe persoane si poate iubi mai multe persoane. O tara in care este posibil sa iubesti mai multe persoane in acelasi timp, fara ca acest lucru sa deranjeze pe cineva....

O tara in care fiecare simte ca poate iubi intr-un fel unic.

"Povestea fetitei care voia sa poata iubi fara limite" - dupa Jacques Salome

Sindromul Othello sau "paranoia conjugala"

"... O persoana indragostita crede impotriva tuturor ratiunilor ca iubitul (iubita) sau (sa) ii este infidel din punct de vedere sexual; poate de asemenea crede ca ea comploteaza impotriva iui urmarind in mod deliberat sa demonstreze ca acesta este impotent.
 Majoritatea dintre noi au simtit, in momente si moduri diferite, ca sindromul Othello poate sa ne slabeasca, prin indoieli chinuitoare, increderea in propria persoana si in cei apropiati.
   Daca ati fost vreodata gelos, veti constata ca aparitia sentimentului s-a produs aproximativ dupa cum scrie mai departe: o intamplare tulburatoare v-a facut sa aveti indoieli cu privire la fidelitatea partenerului de drept sau, in anumite cazuri, a celui „potential". Iata cateva exemple de asemenea intamplari:
   • v-ati vazut partenerul cu o alta persoana si nu stiati de ce sunt impreuna;
   • ati observat anumite schimbari la el, cum ar fi o dorinta crescuta sau scazuta fata de sex, schimbari vestimentare ori ale unor obiceiuri sau dezvoltarea subita a unor preocupari noi;
   • ati depistat dovezi ale posibilei infidelitati, cum ar fi un extras de cont si factura mare la telefon;
   • v-ati reamintit pe neasteptate de relatia anterioara a partenerului sau poate ca si-a facut iarasi aparitia fostul ori fosta;
   In aceasta faza, unii dintre noi sunt mai predispusi la gelozie, iar anumiti oameni ajung sa fie gelosi pe partenerii lor din motive neintemeiate sau, in cazuri extreme, fara niciun motiv; altii au un „prag" al geloziei foarte ridicat si nesimtindu-se, in general, amenintati de nimic, ei sunt fericiti daca partenerii isi petrec timp cu alte persoane care ar putea sa le devina concurenti; oamenii au diverse motive pentru care se simt „amenintati" sexual in cadrul relatiilor;
   Sunteti ingrijorat si va faceti tot felul de ganduri cu privire la fidelitatea sau la infidelitatea partenerului. Gandurile dumneavoastra pot sa vizeze:
   • fantezii in care partenerul face dragoste cu alta persoana;
   • teama de a fi perceput drept ridicol sau „incornorat" de cei care va cunosc si care stiu ceea ce dumneavoastra nu stiti: faptul ca partenerul va insala;
   • fantezii in care dati la iveala infidelitatea partenerului in prezenta altor oameni, precum prietenii, parintii sau copiii;
   • tot felul de scenarii nascute din dorinta de razbunare, in care va imaginati ca aveti si dumneavoastra o aventura, intorcandu-va la fostul/fosta sau tacand, pur si simplu, sex cu cine se nimereste; e posibil chiar sa puneti in practica unele dintre aceste scenarii;
   • daca sunteti tata, va faceti griji ca micutii dumneavoastra vor creste alaturi de un alt barbat, pe post de tata;
   • va inchipuiti ca, ingrijindu-va mai mult si acordand o atentie deosebita garderobei, coafurii etc, o sa-l faceti pe celalalt sa inceteze cu „aventurile" si sa se dedice exclusiv relatiei dumneavoastra de cuplu;
   • asemenea lui Othello, repulsia sau ura dumneavoastra fata de partener e intensificata de iubirea pentru el pe care o mai simtiti inca in adancul fiintei;
   • fantezii virulente cu raul pe care o sa i-l faceti partenerului sau amantei sale secrete, propriei persoane sau celor din jur, care au calitatea de martori, precum familia partenerului, propriii copii etc;
   Schimbari si reactii fiziologice identice cu cele pe care le-ati fi avut, daca evenimentele inchipuite ar fi fost intocmai. Aici intra starea de anxietate si manifestarile ei fiziologice: cresterea pulsului, a tensiunii arteriale si a nivelului de adrenalina. Adesea, intensitatea fanteziilor asociate cu sindromul Othello e atat de mare, incat concureaza cu intensitatea reactiilor la probleme reale, cum este atacul fizic. ... 
 Acuzatiile si invinuirea
   E preferabil si chiar firesc sa incercati sa evitati acuzatiile in aceasta etapa. Ambele parti, chiar si persoana infidela (daca se pune problema infidelitatii efective), simt nevoia sa dea vina pe celalalt pentru iminenta dezbinare a cuplului, incercand sa se disculpe.
   S-ar putea sa se iste discutii aprinse, chiar si in relatiile in care acestea n-au existat in trecut. Invinuirile sunt emise prin schimburi de replici ce se aseamana cu o batalie medievala in care sunt folosite catapulte pentru a da cu pietroaie in fortele armate. Intentia este aceea de a-i face cat mai mult rau celeilalte parti. In astfel de momente, rostim lucruri precum:
   • „Sunt ani de zile de cand te-ai detasat de relatia noastra! Eu sunt cel/cea care a incercat s-o tina pe linia de plutire."
   • „Ai fost un sot jalnic! Nu inteleg de ce-am pierdut atatia ani cu relatia noastra!"
   Cand terminam cu acuzatiile, recurgem la amenintari... si cooptam, desigur, un avocat dur care va purta un adevarat razboi in urma caruia celalalt va ramane fara niciun ban sau fara posibilitatea de a-si vedea copiii etc. 
Cum reproducem scenariul piesei Othello
   In aceasta perioada critica, majoritatea oamenilor incearca sa se autoconvinga ca au fost nedreptatiti in relatie si ca dorinta lor de a incheia relatia si de a-si vedea mai departe de viata e perfect justificata. Uneori, partenerii simt, pur si simplu, nevoia sa creeze un scenariu pe care sa-l invoce pentru a le explica altor oameni ce anume nu a functionat in relatia lor.
   Daca aveti prieteni care au iesit din relatii, ati auzit, cu siguranta, afirmatia „nevoile mele nu sunt satisfacute", specifica acestei perioade critice. V-au ajuns, poate, la urechi si motivele pentru care s-au simtit indreptatiti sa-si paraseasca partenerul. Se spune ca unii oameni isi acuza partenerii tocmai de ceea ce au ei de gand sa faca: sa aiba o aventura. Altii le zic ca nu sunt parinti buni sau ca nu sunt de incredere in privinta banilor. Si lista poate continua.
   Uneori nemultumirile sunt, toate, justificate. In definitiv, niciun partener nu este perfect! Si totusi, este adevarat ca, atunci cand ne pregatim sa iesim dintr-o relatie, defectele si greselile partenerilor, pe care inainte le-am acceptat cu bunavointa, devin, acum, o sursa inepuizabila de inspiratie pentru scenariile pe care le invocam in scopul de a ne justifica dorinta de separare. ..
   AVENTURA CA RITUAL DE DISPARITIE
   Atat barbatii, cat si femeile recurg la aventuri pentru a incheia o relatie. Initiind o aventura sau dandu-i partenerului de inteles ca au o alta relatie, acestia dobadesc libertatea de a iesi din relatie si de a-si gasi noi parteneri sexuali, pentru ca bunavointa si increderea au disparut! ...
CAND INCREDEREA DIN CUPLU LIPSESTE
  Desi traiesc impreuna, unii oameni sunt straini de anumite detalii din viata lor. Un barbat care a apelat Ia autorul Ken Ruge pentru consiliere nu stia nici macar numele pisicii pe care o avea acasa, desi el si partenera lui o aveau de cinci ani de zile. Un alt barbat efectiv nu stia ce tacea sotia lui la serviciu. Ea se ducea si se intorcea de la munca, dar cei doi nu vorbeau niciodata despre ce facea ea acolo.
   Deloc surprinzator ca aceste cupluri aveau probleme. Familiaritatea este absolut fundamentala pentru increderea dintre parteneri. Adesea, aspectele pe care nu le cunoastem dau la iveala probleme la care nu ne asteptam.
   Intr-o relatie de dragoste, increderea inseamna ca va puteti baza pe sot/sotie, pe prieten/a, pe cel drag, pe partenerul dumneavoastra.
   Aveti incredere in cealalta persoana si stiti ca aceasta va va fi alaturi si ca va vrea binele. Stiti ca va avea grija de dumneavoastra. Va puteti baza pe acest lucru. Va bucurati de o relatie sau de o casnicie bazata pe incredere, asa cum ar trebui sa fie toate.
   De unde vine increderea? Cum se formeaza? Aceasta nu apare din senin in momentul in care partenerii isi spun „te iubesc" isi pun verighetele pe deget, isi fac juraminte sau promit ca o sa-si fie fideli unul altuia. Oricat de frumoase ar fi povestile de dragoste, increderea se construieste in timp. Pentru ca aceasta sa infloreasca si sa se consolideze, intre cei doi parteneri trebuie sa existe un profund sentiment de familiaritate. Evident, cei doi trebuie sa aiba la fel de multa incredere unul in altul. Aceasta nu poate veni doar din partea unuia. Situatia trebuie sa fie echilibrata, altfel vor aparea probleme. ...
   Sentimentul de vinovatie normal, sanatos, serveste ca mecanism intern pentru a ne mentine vietile pe drumul cel bun, sigur si lin. Dar noi stim, fireste, ca sentimentul de vinovatie nu are numai parti bune. In raport cu sindromul Othello, vinovatia are diverse moduri de manifestare:
   • putem sa proiectam sentimentul de vinovatie asupra partenerilor nostri. Proiectarea este tendinta de a asocia sau a atribui lumii exterioare ceea ce se intampla in mintile si in sufletul nostru. Sfarsim prin a-i invinovati pe parteneri pentru ganduri sau fantezii care sunt, de fapt, doar ale noastre. Cateodata, proiectarea este atat de intensa, incat totul la partenerii nostri ni se pare, practic, de condamnat. Ajungem sa gandim in felul urmator: „Eu sunt cel bun si cel nevinovat in aceasta relatie!" sau: „Eu sunt foarte bun, iar partenerul meu este foarte rau!" Cand perceptia noastra asupra realitatii este atat de distorsionata, ne serveste ca „strategie de iesire" din relatie. Cel care-si proiecteaza vinovatia creeaza un scenariu negativ la adresa partenerului, cu scopul de a-l invoca drept scuza pentru incheierea relatiei. Proiectarea nu este mereu foarte grava sau dramatica. Deseori, aceasta cunoaste manifestari simple, precum faptul de a spune: „Cred ca esti suparat", cand, de fapt, ambii parteneri sunt suparati, sau: „Simt ca te plictisesti alaturi de mine", cand, de fapt, amandoi se plictisesc. Sau chiar: „Nu-ti mai doresti sa faci dragoste cu mine", cand ambii parteneri si-au pierdut acest interes.
   ... Ne simtim prea vinovati sa recunoastem (chiar si fata de noi insine) ca suntem plictisiti, ca vrem sa avem relatii sexuale cu altcineva sau ca avem ganduri care nu se potrivesc cu standardele noastre de viata. Pentru a ne proteja de sentimentul de vinovatie, alegem sa-l directionam spre partenerii nostri, fapt ce poate avea consecinte dezastruoase. Aceasta tendinta este mai des intalnita la oamenii educati dupa sisteme religioase moralizatoare si foarte rigide sau dupa norme ce condamna toate pornirile erotice, pe motiv ca sunt pacatoase si inacceptabile.
   • ne suprimam sau ne reprimam dorintele inacceptabile. Suprimarea apare atunci cand ne luptam cu dorinte sau nevoi care ni se par atat de inacceptabile, incat, simtindu-ne vinovati, incercam sa le ascundem sau sa le negam. Drept consecinta, tensiunea din vietile noastre poate deveni insuportabila. Cel mai comun exemplu in acest sens transpare din relatarile despre recunoasterea orientarii homosexuale la persoanele pentru care homosexualitatea intra in conflict cu convingerile lor religioase sau cu „principiile morale" impuse de familiile sau comunitatile in care traiesc. Pentru astfel de oameni, faptul de a-si recunoaste orientarea sexuala este foarte dureros si traumatizant. Si dezvaluirea altor dorinte reprimate este, deseori, aproape la fel de dureroasa, in unele cazuri, acest lucru nici nu poate fi realizat. Pentru unii dintre noi e de neconceput sa recunoasca in fata partenerilor ca sunt atrasi sexual de alti indivizi decat cei cu care au o relatie. Multi gasesc ca este mai usor sa amane discutiile de acest gen. Uneori le amana la nesfarsit. Prefera sa evite conflictul decat sa dezvaluie problema, chit ca acest lucru inseamna sa traiasca ani de zile nefericiti. ...
Sa ai un ego centrat pe observatie inseamna, in principiu, sa stii sa te analizezi bine.
   Sa ai un ego centrat pe observatie inseamna sa ai capacitatea de a te analiza si de a constata, in mod calm, ce faci in toate ariile vietii tale. Efortul e mare, dar poate fi simplificat prin tinerea unui jurnal sau discutand cu partenerul despre ceea ce simtiti, ce faceti, ce se intampla in sufletul dumneavoastra ori impartasindu-i visurile pe care le aveti.
   Un alt ajutor in formarea unui ego centrat pe observatie este sa va creati obiceiul de a raspunde in loc de a reactiona. („Raspunde, nu reactiona" spune o zicala budista.) Adesea, cand cineva ne provoaca, avem tendinta sa reactionam la fel sau sa fim defensivi.
   „Raspunde, nu reactiona" ne indeamna sa nu ne pripim, sa ne gandim la cele intamplate si sa raspundem corespunzator: de obicei, prin compasiune si o doza de autocontrol adecvate situatiei. Acest lucru e similar cu solertia lui Toma din Aquino, care inseamna sa iei rapid decizia corecta, intr-un mod intelept si tinand cont de starea de fapt a lucrurilor. ...
... conditia unei vieti moderate: fiti calm!
   A va pastra calmul in interactiunile cu partenerii va ajuta sa spuneti ce trebuie atunci cand trebuie sau sa vedeti lucrurile asa cum sunt, in loc sa reactionati in baza unor automatisme care sunt deseori defensive sau critice. Calmul ne face sa ajungem la un raspuns bun cu privire la ce se intampla in vietile noastre. Pastrarea cumpatului e oportuna in oricare dintre urmatoarele situatii si chiar mai mult:
   • cand partenerul va critica, respirati adanc si calmati-va inainte de a raspunde;
   • cand faceti eforturi sa va amintiti sau sa spuneti adevarul; toti stim ca e greu sa facem acest lucru atunci cand ne confruntam cu evenimente, acuzatii sau lucruri neplacute;
   • inainte sa faceti un lucru ce va avea un impact major asupra relatiei dumneavoastra (a-i cere partenerului sa luati o pauza, a incheia o relatie, a incepe o relatie noua sau chiar a avea o aventura), acordati-va o zi sau macar o dupa-amiaza pentru a va limpezi gandurile si a analiza consecintele cu calm si calculat;
   • cand sunteti tentat sa va criticati partenerul, domoliti-va si nu spuneti ceva neplacut; invingandu-va dorinta de a ataca sau critica, castigati timp si reusiti sa constientizati situatia, putand ulterior sa actionati in moduri mai bune si mai conforme cu realitatea relatiei.
   Traim vremuri comode... ... Daca vrem sa ducem o viata moderata, pe de alta parte, trebuie sa incepem din vreme, sa avem timp sa facem toate eforturile necesare pentru o existenta mai buna, bazata pe intelegerea deplina a lumii noastre sufletesti si a celei inconjuratoare."


Fragmente din cartea "Sindromul Othelo" de Kenneth C. Ruge, Barry Lenson

Povestea fetitei care si vedea mama ca pe un monstru

"A fost odata o fetita pe care o chema Eaea, care o vedea pe mama ei ca pe un monstru infricosator cu noua capete. Bineinteles, mama ei era o mama normala, ca multe alte mame, dar Eaea o vedea intr-adevar ca pe un monstru, cu capetele schimbatoare. Fiecare dintre capetele ei reprezenta cate o violenta, o amenintare sau un pericol pentru fetita.

Aceasta este descrierea sumara a celor noua capete ale mamei:

1. Unul dintre capete spunea intotdeauna contrariul a ceea ce spunea fetita.

"Nu se poate sa spui asa ceva."

"Nu pot sa te las sa faci nimic, tot timpul faci prostii."

"Vrei sa ma contrazici mereu. "

Un cap care scotea niste tipete ingrozitoare, de fiecare data cand fetita facea ceva doar pentru ea. Trebuia sa faca ceva pentru ceilalti, doar pentru ceilalti, niciodata pentru ea insasi!

Un altul era cel care lovea. Lovea cu furie pe spate, pe fese, pe burta si chiar pe capul fetitei, de fiecare data cand mama era con­trariata, lucru care se intampla foarte des.

"Nu esti in stare de nimic, ar trebui sa te pedepsesc mai des!"

4.Alt cap era cel care critica tot timpul, descalifica, acuza si mai ales o culpabiliza pe fetita.

"Din cauza ta nu ma inteleg cu tatal tau." "Sunt nefericita pentru ca tu faci doar ceea ce iti trece prin cap." "Cu caracterul pe care il ai, nu vei reusi sa faci mare lucru si nimeni nu va vrea sa stea cu tine."

5. Un alt cap vorbea, vorbea fara incetare. Sute de cuvinte tasneau si invadau tot spatiul, lucruri spuse de mii si mii de ori, care se repetau. Iar fetita, care se straduia sa asculte, se pierdea in cuvintele mamei ei.

"Nimeni nu ma intelege, spunea capul mamei, imi petrec viata facand tot timpul ceva pentru ceilalti si ei mai vor sa fiu si fericita. Daca o sa continui asa, ma voi sinucide intr-o zi, dar asta o sa-i bucure prea mult pe ceilalti. O sa le arat eu lor, de ce sunt in stare..."

6.Un alt cap avea tot timpul o privire foarte severa, plina de judecati. Orice ar fi facut fetita, niciodata nu era ceea ce ar fi trebuit sa faca!

"Nu pot sa am deloc incredere in tine, e groaznic, ai fi putut sa pui masa in loc sa stai sa-ti faci acum temele. "

"Stai mai departe un pic, ma impiedic de tine, dar sa nu mergi prea departe, ca sa te pot vedea, poate o sa am nevoie de tine".

7.Capul acesta o compara mereu pe fetita cu sora ei!

"Sora ta nu m-ar fi suparat atat de mult.... Ei nu e nevoie sa ii spun mereu acelasi lucru, intelege repede, uneori stau si ma intreb tu al cui copil esti?"

8.Un altul dintre capete se plangea de conditia sa de mama.

"Nu sunt deloc fericita, as fi putut avea o alta viata. Daca tu nu te-ai fi nascut, as fi reusit sa imi refac viata....!"

9.Ultimul cap era cel care il numea pe tatal fetitei in toate felurile - mincinos, slab, sarac cu duhul.

"Nu poti sa-i ceri nimic, nu e in stare sa termine ceva."

"Oare ce m-a apucat in ziua in care l-am cunoscut? Probabil am fost oarba, nu-mi vine sa cred acum."

"Ma intreb ce ma determina sa raman cu un barbat care nici macar nu stie sa fie barbat."

Fetita se afla intr-o mare dificultate, deoarece nu mai stia de care dintre cele noua capete sa asculte.

Cand alegea sa ii faca pe plac primului dintre capete, al treilea si al cincilea nu erau deloc de acord.

Cand facea tot ce-i statea in putere pentru a-l multumi pe al patrulea sau pe al saselea, al saptelea si al noualea se revoltau ime­diat.

Fetita isi imaginase chiar ca va innebuni pentru a reusi sa scape de capetele mamei sale. Visase ca va deveni lipsita de importanta, lipsita de inteligenta, inexistenta. Gandea ceva de genul acesta: "Sa nu mai exist pentru a nu mai suferi."

Timpul a trecut. Fetita a crescut, a devenit femeie si intr-o zi, a purtat in pantece un copil. O stapanea o frica foarte puternica: "Oare si eu o sa am noua capete de monstru cand voi avea un copil?"

Incepuse sa aiba cosmaruri. Se vedea pe ea cu cele noua capete ingrozitoare si il vedea in acelasi timp pe bebelusul ei care inchidea ochii pentru a nu o mai vedea. isi imagina chiar ca nu ar trebui sa pastreze copilul.

Intr-o noapte avu un vis. in vis o vedea pe mama ei, cu cele noua capete ale sale. Dar, in centrul monstrului cu noua capete, era o fetita speriata, cu ochii larg deschisi, cu pumnii stransi, cu buzele crispate, cu respiratia sacadata, cu pielea rece de groaza. Iar acea fetita, care semana cu o fotografie pe care o vazuse in albumul mamei sale, o privea in liniste, ca printr-o oglinda. Erau atat de multe lucruri intre ele, care nu fusesera niciodata rostite! Parea ca o prapastie adanca o despartea pe fetita, care fusese mama ei cu mult timp in urma, cu parul scurt, de ea, care purta parul lung. Parea o prapastie de netrecut, care impiedica orice apropiere. Dupa vis, Eaea se trezi plangand.

in urma acelui vis, a stiut ca o sa ii ceara mamei ei sa ii vorbeasca despre fetita care fusese candva. isi imagina un dialog intre ele.

Spune-mi cum traiai tu cand aveai opt ani? In cine aveai incredere?

Aveai un prieten, cand aveai varsta mea de acum? Ce ii placea mamei tale sa faca?

Propunandu-si sa o intalneasca pe fetita care exista inca in mama ei, Eaea era sigura ca acel schimb avea sa-i permita sa descopere "cine era cu adevarat mama ei".

Nu stiu urmarea povestii, ca in cazul multor povesti despre parinti. Deoarece este intotdeauna o mirare, sa descoperi dincolo de aparente, dincolo de cele noua capete cu o multime de fete, inima unei persoane, sensibilitatea, bogatia ascunsa de o fiinta ranita in copilaria sa.

Fiecare mama mai poarta in ea, o fetita impietrita sau speriata, o fetita vesela si plina de viata care inca isi cauta locul, dupa ani de zile de cand nu mai este copil."

 "Povestea fetitei care isi vedea mama ca pe un monstru cu noua capete" - de Jacgues Salome

Tu cum calatoresti in iubirea ta?

"... Cand ne indragostim, experienta noastra e atat de captivanta, incat trecem usor cu vederea potentialele probleme dintr-o relatie. Mai tarziu insa, cand ele se dovedesc dificile sau greu de gestionat, avem nevoie de ceva mai mult decat simpla inspiratie. Aici intervine problema angajamentului. Angajamentul inseamna sa alegi sa lucrezi cu obstacolele ce interfereaza cu fluxul liber al iubirii, atat in tine, cat si in relatie.

   Acum insa, nu mai e atat de clar ca in trecut de ce doi oameni trebuie sa jure ca vor ramane impreuna si sa persevereze cand apar probleme si obstacole intre ei. Avem putine exemple ale felului cum ar arata un angajament sanatos si viu intre doi oameni. Vechiul model - bazat pe datorie - transforma angajamentul intr-un fel de adeziv. Atat de multi dintre parintii nostri "au ramas impreuna pentru copii" sau din teama dezaprobarii familiei, sacrificandu-si evolutia, integritatea si libertatea, incat nu e deloc surprinzator ca notiunea de angajament pe termen lung nu mai trezeste entuziasmul generatiilor tinere de azi. La cealalta extrema, multe cupluri decid sa se casatoreasca dintr-o speranta idealista, fara sa se gandeasca atent la ce presupune acest pas.

Isi imagineaza ca sentimentele lor romantice vor fi suficiente ca sa-i tina impreuna. Apoi, cand perioada de gratie se termina si apar conflictele, sunt nepregatiti sa faca fata situatiei.
   In trecut, angajamentul era definit si impus unui cuplu de societate si familie. Intr-o casnicie traditionala aranjata, un barbat si o femeie trebuia sa jure sa ramana impreuna toata viata chiar fara sa se cunoasca. Pe un astfel de fond, nu e surprinzator ca angajamentul e inconjurat astazi de o aura atat de mare de inconstienta si ca multi dintre noi intra intr-o casnicie pe jumatate adormiti. Acum, cand presiunile exterioare nu mai impun sau sustin angajamentul unui cuplu, e nevoie de o abordare mai constienta.
   A sta impreuna e doar o mica parte a ceea ce presupune angajamentul autentic, doar expresia exterioara a unei dedicari interioare. Esenta unui angajament viu este devotamentul a doi oameni fata de dezvoltarea lor simultana, care se poate baza doar pe un angajament primar al fiecarui individ de a se deschide complet catre viata insasi.
   Initial, doi parteneri nu pot sti sigur ce cauta impreuna sau cat de departe poate merge relatia lor. Testand insa forta legaturii dintre ei - profunzimea iubirii lor si capacitatea de a face fata provocarilor ei - le devine tot mai clar locul relatiei in viata lor si o pot astfel onora si exprima mai plenar. In loc sa inceapa cu o promisiune - "pana cand moartea ne va desparti" - spusa la altarul de cununie, angajamentul constient e ceva ce se dezvolta gradat. E un stadiu mai avansat al unei relatii care a evoluat din depasirea cu succes a multor probe si provocari anterioare. Un astfel de angajament e treaz si viu. Spre deosebire de ceva nascut din datorie, speranta sau idei preconcepute, se naste organic din insusi procesul de maturizare a relatiei, si e plin de pasiune, prospetime si spontaneitate - esenta iubirii.

…sa privim intimitatea ca pe o modalitate de a deveni vii mai deplin, ca pe ceva care sa ne ajute sa scoatem la lumina bunatatea si puterea mereu prezente in interiorul nostru. In loc sa cautam adapost intr-o relatie, ne-am putea bucura de puterea ei de a ne trezi acele zone in care suntem adormiti si in care evitam contactul gol, direct cu viata. Aceasta abordare ne deschide in fata o cale. Ne angajeaza in miscare si schimbare, ne ofera o directie inainte, aratandu-ne unde avem cel mai mult nevoie sa crestem. Imbratisarea relatiei ca pe o cale de evolutie ne ofera si o practica: sa invatam sa folosim fiecare dificultate de pe parcurs ca o oportunitate de a merge mai departe, de a intra intr-un contact mai profund, nu numai cu partenerul nostru, ci si cu propria noastra vitalitate. ...

 La fel, cand cantam din voce sau la un instrument impreuna cu cineva, ne unim intr-un singur curent de energie care ne ridica din sentimentul nostru normal de separare, in timp ce contrastul dintre vocile sau instrumentele noastre tese o tapiterie mai bogata de sunete decat ar fi putut produce singur oricare dintre noi. Astfel, in actul iubirii, campurile corpurilor subtile ale barbatului si femeii se amesteca intr-un joc mai vast de energii care ii scoate din izolare, ii imbogateste pe amandoi si in acelasi timp foloseste si lumineaza diferentele dintre naturile lor.

Cele mai profunde momente de comuniune sexuala sunt un joc sacru de "doi intr-unul", in care toate polaritatile vietii se unesc intr-un dans mai amplu. Aici, in aceasta mare a curgerii, fluxul si refluxul contrariilor - ridicarea si caderea, furtuna si armonia, suprafata si adincimea, frictiunea si alunecarea, luarea in stapinire si renuntarea, ferocitatea si blandetea, puterea si vulnerabilitatea, inspiratia cereasca si placerea paminteasca - curg in si din fiecare. Cand cimpurile energetice polare ale barbatului si femeii se unesc astfel, nu e niciodata doar ceva fizic, emotional sau personal. Momentele de intimitate sexuala profunda genereaza o transfuzie puternica de energie de la un nivel aflat dincolo de modurile noastre familiare de relationare. Cand un barbat devine masculinul pur, iar o femeie, feminitatea pura, apar zeul si zeita.

Astfel, cand zeul intunecat al raului sangelui intra si se misca in corpul meu, nu mai sunt complexul de personalitate familiar pe care il numesc "eu". Sunt luat de torentul puterii masculine care imi curge prin vene, cu propriile lui ritmuri si melodii, pe care le aud ca pentru prima oara. Partenera mea nu mai e un eu, ci femeia primordiala, dincolo de timp si spatiu. Cand facem dragoste, am putea fi leu si leoaica, indigeni in jungla, lord si lady sau delfini in mare. Suntem parteneri in dansul etern.
  Ridicindu-ne din carcasa ingusta a personalitatii, comuniunea sexuala ne pune in contact cu energiile mai vaste ale vietii care curg prin corpul nostru. Tunetul, fulgerul, electricitatea, ploaia, razele lunii si ale soarelui - iubitii care nu au simtit aceste energii cand au facut dragoste nu au gustat toata bogatia experientei sexuale. In comuniunea sexuala profunda, mastile noastre lumesti ne cad de pe fata si spiritul viu poate fi simtit si impartasit in forma sa pura.

… cand mintea moderna reduce sexul la o functie grosiera a corpului sau la un instinct animalic subordonat eului rational, savarseste o forma de sacrilegiu. Cu cat incercam sa definim sau sa manipulam experienta sexuala, cu atat pierdem contactul cu capacitatea ei de a innoi si lumina inaltimile si adincurile experientei umane. Nu putem aprecia complet calitatea ei transformatoare daca nu intram in contact cu spiritul nostru salbatic elementar, care va ramine vesnic de nepatruns pentru mintea rationala. In acest mister se afla puterea de trezire si sacralitatea sexualitatii.

…. "

Fragment din cartea "Calatoria inimii"  de John Welwood

Povestea mamicii care suferise un accident grav

De multe ori, incercam sa rezolvam un conflict printr-o auto-violenta, cu scopul de a dezechilibra una din mizele conflictului. Uneori acest lucru se traduce printr-o renastere.

Era o data o femeie care avea un copilas si, bineinteles, un sot care era tatal copilului.
Pana aici este clar, dar atentie, lucrurile se vor complica putin.
Mamei i se intamplase un lucru foarte ciudat. Intr-o seara de primavara, sotul ei a anuntat-o ca vrea sa divorteze. Astfel de situatii se intampla uneori in tara in care traieste aceasta familie, cand iubirea nu mai exista, cand s-au facut toate incercarile de a reimprospata relatia si rezultatele sunt nule, pentru a suda un cuplu sau cand exista o atractie pentru o alta persoana. In aceste situatii convietuirea dintre cei doi parteneri devine foarte dificila. Uneori, in aceasta tara, cand cuplurile cu copii ajung in asemenea situatii, fac compromisuri si pastreaza aparentele relatiei, dar acest lucru nu duce decat la crearea unui sentiment de frustrare... Dar aceasta este o alta poveste si ca sa nu ne abatem ... sa revenim la cuplul nostru...
A doua zi, dupa ce barbatul ii comunicase vestea, femeia a avut un accident grav de masina. A fost grav ranita, a stat mult in spital, apoi a urmat o recuperare anevoioasa, ingrijiri indelungate, insa peste toate aceste suferinte fizice, a ramas o rana mult mai profunda in suflet, care nu fusese ingrijita deloc.
A fost bineinteles un accident involuntar, asemenea multor accidente, dar poate veti intelege in acelasi timp faptul ca, prin acel accident, acea femeie incerca sa il retina pe sotul ei . Deoarece, bineinteles ca dupa accident sotul nu a mai plecat. Nu poti sa abandonezi asfel pe cineva pe care l-ai iubit candva si care a avut un accident atat de grav.
Astfel, se intampla uneori, in acea tara, ca intr-un cuplu unul dintre parteneri sa fie pregatit sa il imobilizeze astfel pe cel care avea intentia sa plece... cu orice pret... chiar si cu pretul de a suferi accidente grave... chiar si cu pretul de a incarca emotional cu o falsa vina...
Cand copilul a intrebat-o pe mama lui: "de ce ai avut acest accident?", mamei ii era foarte greu sa ii raspunda de ce. Insa i-ar fi putut raspunde la nivelul sensului acelui accident.
I-ar fi putut spune copilului:
- In acea zi eram foarte vulnerabila, adica fragila, pentru ca, cu o seara inainte primisem o veste care m-a tulburat mult si nu ma mai puteam concentra pe ceea ce faceam. Parca iesisem in afara mea. Iar acel accident m-a centrat din nou pe mine, m-a facut sa inteleg ca viata mea era importanta, ca merita sa ma respect si puteam sa depasesc acea disperare si lipsa de iubire.
Ar fi putut deasemenea sa profite de ocazie si sa ii spuna puiului ei ca iubirea intr-un cuplu nu este la fel ca iubirea parintilor pentru copii lor. Ca iubirea parentala dureaza toata viata, nimic si nimeni nu o poate altera.
Iar iubirea pe care o simte pentru el o va purta toata viata.
Dar iubirea pentru un partener, pentru sotul ei de exemplu, este mult mai nesigura. Deoarece nimeni nu stie dinainte durata de viata a unei astfel de iubiri. De aceea este bine sa iubim in prezent si sa nu maltratam iubirea atunci cand ea exista. Cand nu mai iubim sa ne continuam zborul liber alegandu-ne o noua directie si/sau sa lasam partenerul care nu mai iubeste sa zboare liber, in propria lui directie...
Ar fi putut sa ii spuna aceste lucruri si inca multe altele... depinde de libertatea ei de a indrazni sa vorbeasca despre ea si despre tot ceea ce simte.

Adaptare dupa "Povestea mamicii vrabiuta care suferise un accident grav" de Jacques Salome