Declaratia mea de autoestimare

EU SUNT EU

Nu mai exista nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine, este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel care fAce alegerile.

Posed ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, coreCte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele. Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra cea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumente pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni Si lucruri din exteriorul meu.

MA POSED PE MINE SI PRIN URMARE MA POT CONSTRUI.

EU sunt EU si sunt OK.

Virginia Satir

Diferitele fete ale iubirii

• majoritatea oamenilor se inseala asupra mai multor atitudini si comportamente pe care le considera dragoste adevarata: afectiunea, mila, devotamentul, iubirea pasionala, comportamentul posesiv, egoismul si a-i face pe plac celuilalt;
• daca persoana care ofera semne de afectiune are cea mai mica asteptare, atunci nu este vorba despre un dar din dragoste: ci despre o asteptare de a primi ceva in schimb, de la celalalt;
• cei care vor sa traiasca o iubire adevarata vor sti intuitiv ca in momentul in care pasiunea se diminueaza atunci apare iubierea adevarata;
• nimeni nu poate face fericit pe altcineva, fericirea nu poate veni decat din interiorul nostru;
• a fi responsabil inseamna a ne asuma consecintele pentru alegerile noastre si a-i lasa pe ceilalti sa isi asume consecintele pentru deciziile lor;
• este imposibil sa fii intotdeauna pe plac celor apropiati. Cei care incearca sa faca acest lucru dau dovada de o mare lipsa de iubire de sine, lucru care va avea drept consecinta faptul ca vor pune la indoiala iubirea adevarata a celorlalti;
• persoana care vrea ca celalalt sa-i raspunda propriilor ei dorinte, este cea egoista. Celalalt, spunand nu, nu face decat sa isi exprime propriile lui nevoi sau limite;
• o minciuna se recunoaste prin incoerenta dintre ceea ce spune, gandeste, simte si face acea persoana. Nimeni nu este obligat sa isi dezvaluie secretele sau gandurile altcuiva, oricine ar fi acea persoana. 

Lise Bourbeau - Iubire, iubire, iubire

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 9

Ma simt atat de singura cand copilul pleaca sa-si viziteze tatal.

Este un sentiment normal sau exagerez?

Nu-ti fie teama, este normal sa simti asa. Aceasta vine din rana pe care ti-a lasat-o divortul, oricat de mult ai “castigat” prin divort, oricat de mult l-ai “pedepsit” pe fostul tau sot, in fond tu te simti mai mult lovita si tradata decat victorioasa.

Copilul pe care-l ai este parte a problemei dar si parte a solutiei. Tu vezi in el modul de a te linisti, esti mai posesiva ca niciodata si nu suporti sa-l sti departe si mai ales cu tatal lui. Atunci ai sentimentul ca ti s-a luat ceva la care ai dreptul numai tu. Doar tu l-ai facut, tu ai suferit, tu sti ce este asta.

Toate astea sunt la nivel bazal, emotional, vind din legatura afectiva pe care o ai cu copilul, nu mai ai cu cine sa imparti dorinta ta de a iubi, toata se intoarce spre copil. Poate incerci sa ai o alta legatura dar inca nu e ceva “captivant”.          

Sfatul meu este sa incerci sa iesi din copcana emotionala, sa te eliberezi, sa incepi sa crezi ca ai dreptul la viata
personala si ca doar fiind echilibrata si puternica vei fi si o mama buna, altfel vei fi una posesiva si                  constrangatoare si asta se va reflecta asupra copilului.

Oricat de devastator ar fi fost divortul, elibereaza-te si porneste la drum, mai sunt atea lucruri de facut, te mai asteapta atatea bucurii, nu privi viata ta prin filtrul unei mame abandonate, nu te-a abandonat nimeni, ai parasit doar o relatie care nu mai putea sa continue, ai acum premizele unui nou inceput, mai bun si mai drept.

Copilul? El este minunea care te va face sa nu gresesti. Cand copilul pleaca pentru un sfarsit de saptamana fa-ti un program numai al tau, iesi cu prietenii in oras, desavasreste-ti educatia, fa sport, implica-te intr-un program comunitar. Nu sta acasa si astepta sa vina si sa vezi ce s-a mai intamplat. Paraseste odata campul acesta de lupta, nu mai e nimeni acolo decat tu...

Dr. Radu Vrasti
Kitchener, Ontario

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 8

Dupa divort, parintii/familia mea m-a acuzat pe fata sau voalat ca nu am stiut sa-mi salvez casnicia 

Se intampla sa te acuze, cum se poate intamla ca insasi familia ta sa te impinga la divort. Oricum ar fi, decizia a fost a ta si tu stii mai bine ce s-a intamplat si prin ce ai trecut. Viata ti-o cladesti dupa intelegrea si resursele tale, dar oricum esti mama si se presupune ca ai pus interesele copilului mai presus de alte tale. Uneori familia vrea sa salveze aparentele sociale, morale, nu le palce ca un membru al ei sa “esueze”, inca se mai considera ca divortul este un esec atat personal cat si al familiei de origine, la baza lui ar sta slabiciuni educationale sau morale.

Dar nu mai este asa, oamenii de astazi se simt liberi de a decide dupa criteriile proprii dar o balanta nu strica. Generatia mai veche vine cu intelepciunea veche ca in final toate sunt la fel si ca ce conteza de fapt este doar sa-ti faci datoria. Dar traiesti numai odata si este cineva indreptatit sa te judece? Ei bine, este! Peste ani doar copilul te va putea “judeca” in sensul ca te va intreba despre ce s-a intamplat atunci cand ati ramas amandoi singuri, cand a trebuit sa minta la scoala atunci cand copii l-au intrebat cine este tatal sau, etc. Poate ar fi vrut sa va plimbati cu toti de mana sau cat de trist a fost cand a vazut altii copii impreuna cu ambii parinti.

Dupa parerea mea exista doar un singur mod sa treci peste toate: sa pui tot ce simti in cuvinte si sa vorbesti si sa asculti atat ce spui tu cat si altii si asta te va ajuta sa te ridici de la nivelul emotional la cel rational si atunci vei avea urechi sa auzi cu adevarat ce spun ai tai cat si altii si mai ales ce spune inima ta. 


Radu Vrasti - Kitchener, Ontario