Dincolo de cele cinci simturi pe care le avem, capacitatea de a fi fericiti este un sens pe care ar trebui sa il cultivam si sa-l crestem cu dragoste.
Era o data o femeie care suferea foarte mult si, in special, suferea de fiecare data cand ar fi putut fi fericita. Trebuie sa stiti, ca a fost foarte ranita, cand era fetita mama ei a abandonat-o. Din motive de nimeni cunoscute, intr-o zi, mama ei s-a hotarat sa o abandoneze. Nu stim cu siguranta daca acest abandon a fost partial sau total (adica a parasit-o pentru totdeauna fara sa se mai intereseze de ea, sau doar a parasit-o pentru cateva momente lasand-o in niste conditii lipsite de securitate) ceea ce stim este ca mama ei, prin acest abandon, i-a produs fetitei care atunci avea doar cinci anisori, o violenta ingrozitoare. Pentru ca fetita nu a stiut cum sa se protejeze, a pastrat aceasta violenta in corpul ei, in mintea si in inima ei timp de aproximativ treizeci de ani.
Era plina de viata si a reusit sa supravietuiasca in toata aceasta perioada. A fost o fetita curajoasa, apoi o adolescenta dinamica, ce calatorea mult, devenind dupa aceea o femeie activa, cu un caracter puternic. Cu toate acestea, in adancul ei, simtea mereu, un fel de neliniste, o frica de a-i pierde pe cei pe care ii iubea. Era foarte puternica si in acelasi timp foarte fragila. Traise mai multe despartiri in relatiile de cuplu, care au afectat-o mult, deoarece de fiecare data se reactiva in ea rana abandonului care fusese bine imprimata in corpul ei, in copilarie.
Fiind o fire puternica si creativa, intr-o zi inconstientul ei i-a transmis o resursa impachetata intr-o idee, si anume: de a construit o papusa din carpe, o papusa care reprezenta simbolic violenta pe care o primise in momentul abandonului. Se crease intr-un mod necunoscut o urgenta de a restitui in mod simbolic aceasta violenta, sa innapoieze aceasta incarcatura negativa pe care o purtase atat de mult timp in ea.
Si aceasta dorinta de eliberare a indemnat-o sa plece intr-o calatorie. A facut un drum lung, a mers intr-o transa hipnotica, in care in timpul hipnotic (pentru ca stim ca in transa, 2 minute aratate pe ceas se pot transforma in atata timp de cat avem nevoie pentru a face o calatorie) a calatorit foarte mult in cautarea mamei, a mers cu trenul, cu vaporul, pe jos prin paduri tropicale, a urcat, a coborat, a ajuns la marea moarta, a traversat-o innot, a traversat desertul...) pana a gasit-o pe mama ei, cu care a purtat o discutie, care a suna cam asa:
"Draga mama, cand aveam cinci ani tu m-ai parasit, m-ai abandonat. Atunci am trait o mare violenta. Eram prea mica, aveam mare nevoie de o mamica, si mai ales, mai ales, nu am avut posibilitatea sa iti daruiesc toata iubirea pe care o aveam pentru tine. Pe vremea aceea nu stiam cum sa exprim toate acestea si nu vroiam sa amplific evenimentul provocand suferinte celor din jurul meu. Asa ca astazi, cand am o idee care m-ar ajuta sa rezolv aceasta situatie, am construit aceasta papusa pe care ti-am adus-o si pe care vreau sa ti-o ofer, aceasta papusa reprezinta violenta pe care am primit-o atunci, in acel moment. Nu doresc sa te acuz de ceva, sunt convinsa ca ai avut motivele tale de a proceda asa, nici nu doresc sa le cunosc pentru ca sunt ale tale. Ceea ce vreau este sa eliberez aceasta violenta care a pus stapanire pe corpul meu si care nu ma lasa sa imi traiesc viata, care nu ma lasa sa primesc fericirea de care am atata nevoie. Asa ca te rog primeste aceasta papusa simbolica, pe care ti-o inmanez acum. Ia-o! E a ta! Iti apartine acum in totalitate! Iar data viitoare, cand o sa vin in aceasta calatorie, o sa mai aduc un obiect care sa simbolizeze iubirea pe care nu am putut sa ti-o daruiesc si pe care as fi vrut sa ti-o ofer cu atat de multa tandrete si afectiune."
Nu stiu cum s-a incheiat aceasta poveste, dar stiu ca dupa acest ritual, femeia s-a simtit eliberata. La inceput nu era prea increzatoare ca va reusi, dar stia ca se simte usurata. O mare parte din angoasele ei au disparut si a inceput sa isi doreasca sa isi faca mai des pe plac... in ritmul ei.
Si cum, v-am mai spus, era creativa, intr-un fel artista, asa ca a desenat pentru ea insasi o bijuterie foarte frumoasa, pentru a o saluta pe femeia cea noua care se nastea in ea si pe care vroia sa o respecte mult. Si, venind in intampinarea descoperirilor ei, a gasit intr-o carte o fraza care ii confirma demersul:
"Ceea ce este mai important pentru noi, nu este ceea ce ni se intampla, ci ce facem cu acel lucru!"
adaptare dupa povestea lui Jacques Salome "Povestea femeii care intr-o zi s-a hotarat sa nu mai fuga din fata ocaziilor de a intalni fericirea"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu