Povestea golului si a plinului

Era odata o femeie care descoperise, cu mult timp in urma, ca in adancul ei simtea un mare gol. Un gol imens, umplut in intregime de singuratate.

- Dintotdeauna am simtit aceasta singuratate, spunea ea.

Si timp de ani de zile incercase cu disperare, cu curaj, uneori cu violenta, sa umple acel gol.
Cat de multe eforturi facuse pentru a alunga acea singuratate, lasand sa intre forta in locul acela plin de persoane.
Era plin mai ales cu barbati. Plin de activitati si de o multime de lucruri de facut.
Cei care o vedeau din exterior, credeau ca vad o femeie puter­nica, solida, dinamica.
Ei vedeau o persoana sigura de ea, rezistenta, care stia sa se afirme. Nu ezitau sa se sprijine pe ea, sa-i ceara tot felul de servicii acelei femei puternice si pline de resurse.
Nimeni insa nu vedea golul imens, umplut de singuratate, care ocupa tot interiorul acelei femei.
Intr-o zi, a intalnit pe cineva care avea acea calitate rara de a vedea in interiorul oamenilor, nu ceea ce erau, nu ceea ce aratau sau ascundeau, ci ceea ce aveau sa devina.
Vedea in ei ceea ce inca nu se intamplase si care avea sa se ma­nifeste, ceea ce nu se nascuse inca si avea sa se nasca. Percepea ceea ce ei urmau sa descopere, inainte chiar ca ei sa descopere acel lucru in ei insisi.
Iar acel barbat ii spuse:
- Vad o multime de posibilitati in tine.
Ea care se simtea atat de golita, invadata doar de imensa ei sin­guratate, lipsita de sperante, reusi sa intrevada in acea zi prima din­tre posibilitati: era posibil sa umple acel gol cu posibilitatile din viata ei.
Astfel se incheie povestea femeii care credea ca poate umple golul existentei ei printr-o multime de intalniri si de activitati.

Poveste trerapeutica de Jacques Salome

Cum sa iti gasesti partenerul potrivit - Partea a 2-a

Din seria: "Cum sa iti gasesti partenerul potrivit" continuu sa citez din aceeasi carte din care am citat in postarea trecuta, aceiasi autori simpatici Allan si Barbara Peace - maestri in relatii umane - de data asta subliniez ceea ce explica autorii despre prioritatile de baza sexuale ale ei si ale lui. Fiecare intelege ce vrea, ce poate, ce i se potriveste... Eu o vad ca pe o abordare de bun simt, buna de luat in considerare.

"Diferentele dintre barbati si femei sunt maxime atunci cand este vorba despre sex. Iar acesta este un lucru bine cunoscut de mii de ani. In plus, este cauza celor mai multe certuri dintre barbati si femei. Ba chiar o gluma cunoscuta spune ca a face dragoste este ceea ce face o femeie atunci cand un barbat face sex cu ea :)). Acesta este insa numai unul dintre aspectele care arata diferenta dintre sexe.
De exemplu, barbatii sunt mereu pregatiti sa faca sex. Pe de alta parte, femeile au nevoie de o ocazie si de o camera potrivita pentru a face sex, si tocmai de aceea le reproseaza barbatilor ca sunt gata oricand sa faca sex. Apetitul sexual impulsiv si entuziast al barbatilor are un scop clar: asigurarea perpetuarii speciei. De asemenea, ei simt nevoia sa-si imprastie mai des samanta pe un teriroriu cat mai mare. Pentru ca o femeie sa simta dorinta de a face sex, trebuie sa se simta iubita, adorata si importanta. Iata un lucru pe care putini il stiu - barbatul simte nevoia de a face sex inainte de a sti ce simte exact pentru partenera lui. Din pacate, femeia are nevoie ca el sa isi clarifice sentimentele inainte de a deveni disponibila sexual. Femeile sunt indoctrinate inca din copilarie cum ca "barbatii urmaresc un singur lucru" - sex - dar lucrurile nu stau chiar asa. Barbatii cauta dragostea, dar o gasesc, de obicei, numai prin sex.
Cand vine vorba despre sex barbatii sunt precum aragazul - se aprind intr-o clipa - pe cand femeile se aseamana mai degraba cu cuptoarele electrice - le ia ceva timp pana se infierbanta, ceea ce poate duce la anumite probleme intr-un cuplu. De asemenea, de cele mai multe ori, barbatii exprima prin sex ceea ce nu pot comunica la nivel emotional. Pentru barbati, sunt putine probleme care nu pot fi rezolvate prin sex, pentru a se simti implinit sexual, are nevoie sa scape de tensiune. La femei este invers - au nevoie sa simta o acumulare a tensiunii pe o perioada mai lunga de timp ceea ce inseamna ca au nevoie de multa atentie si conversatie. El vrea sa se elibereze, ea vrea sa se incarce. Barbatii pot deveni amanti mai buni daca inteleg aceasta diferenta.
Pe de alta parte, femeile ar trebui sa fie intelegatoare cand, dupa o partida de sex, barbatul se ridica si se apuca sa faca ceva, cum ar fi sa se uite la televizor, sa schimbe un bec sau sa pregateasca o cafea. Acest lucru se intampla pentru ca barbatii simt nevoia sa se controleze tot timpul, si in timpul orgasmului, pierd acest control. Astfel, ca ei au ocazia sa isi recapete stapanirea de sine, ridicandu-se si apucandu-se de o activitate.
Majoritatea cuplurilor ignora aceste diferente si fiecare dintre parteneri se asteapta ca celalalt sa ii inteleaga nevoile; dar natura a planuit altfel lucrurile. Poate ca e la moda sa spunem ca, in ziua de azi, interesul sexual este identic la ambii parteneri sau, despre cuplurile moderne, ca sunt bazate pe o compatibilitate sexuala perfecta, dar realitatea este alta.

Prioritatile sexuale ale barbatilor si ale femeilor sunt atat de diferite, incat nu are rost sa ne pedepsim unii pe altii din pricina lor. Nu avem cum sa ne schimbam; ele stau in natura noastra ca oameni."


Fragment din cartea: "Cat de compatibili sunteti" - de Allan si Barbara Peace

Stadiile dezvoltarii psihosociale

1. Stadiul de la nastere - 1 an


Criza: incredere versus neincredere
In acest prim stadiu se formeaza sentimentul de incredere versus neancredere in ceilalti, in functie de ingrijirea si dragostea acordata copilului, cand acesta este nevoit sa aiba incredere absoluta in cei care-i ingrijesc.


Rezultate pozitive:
Satisfacerea corespunzatoare a nevoilor bebelusilor va conduce la dezvoltarea unei atitudini increzatoare fata de mediu si speranta in viitor.


Rezultate negative:
Nesatisfacerea acestor nevoi existentiale intr-un mod favorabil va conduce in viitor la dezvoltarea sentimentului de neincredere, insecuritatate, suspiciune si teama de viitor in general.




2. Stadiul 1-3 ani (copilaria mica)


Criza: autonomie versus indoiala, rusine
In acest stadiu se dezvolta sentimentul de autonomie, incredere in sine, cand copilul vrea sa se apuce si sa faca anumite lucruri, cu riscul de a gresi.


Rezultate pozitive:
Incurajarea din partea parintilor in aceasta etapa va dezvolta copilului sentimentul de siguranta si incredere in sine absolut necesare in viitoarele situatii-problema pe care le pot intampina in viitor (in stadiile urmatoare).


Rezultate negative:
Daca dimpotriva, parintii manifesta dezaprobare in tot ceea ce fac copiii, mai ales prin ridiculizarea unei fapte, ca de exemplu atunci cand copiii mai fac in pat uneori si sunt apostrofati la genul: "nu ti-e rusine, esti baiat mare si mai faci in pat?" cand acesta din urma va incepe sa se rusineze de propriile actiuni, dar va pierde si increderea in propriile decizii.


Cum recunoastem ca s-a instalat rusinea la copil?
Copilul este in spatele fustei mamei in momentul in care va intalniti sau ii faceti cunostinta cu cineva




3. Stadiul 3-6 ani (copilaria mijlocie)


Criza: initiativa versus culpabilitate 


Efecte pozitive:
In aceasta perioada a vietii, copilul incepe sa exploreze lucruri noi, sa-si descopere abilitati motorii, sa interactioneze mai mult cu cei din jur, incepe sa aiba initiativa multor activitati imitand de obicei adultii; frecvent vor incalca interdictiile impuse de parinti, fapt penalizat verbal sau mai mult. In aceste situatii rolul parintilor este foarte important si daca acestia vor fi suportivi, dar si consecventi disciplinar in acelasi timp, copiii vor invata cu timpul ca nu toate lucrurile le sunt permise, fara a se simti vinovati si, in acelasi timp, vor continua sa exploreze fara a se rusina de ceea ce fac, iar asumarea de responsabilitati va conduce la dezvoltarea simtului de initiativa. De asemenea, parintii trebuie sa manifeste intelegere fata de curiozitatea sexuala specifica la aceasta varsta.


Efecte negative:
Interventia educativa necorespunzatoare va dezvolta copilului o tema de pedeapsa exagerata; acesta va considera pe viitor ca orice initiativa personala este gresita; daca anumite actiuni nu au fost finalizate corespunzator se va dezvolta sentimentului de vinovatie.




4. Stadiul 6-12 ani (copilaria mare)


Criza: competenta/harnicie versus inferioritate
In acest stadiu copilul achizitioneaza cunostinte si deprinderi in special prin intermediul scolii, specifice culturii din care face parte. Odata cu inceperea scolii, apare prima comparatie sociala. Astfel, o abordare corespunzatoare din partea parintilor, dar si a invatatorilor vor dezvolta un simt al competentei sau dimpotriva, printr-o atitudine  necorespunzatore, vor dezvolta sentimentul de inferioritate. Cea mai frecventa greseala a parintilor este de a-si compara permanent copilul in functie daca si-a facut temele, daca a luat rezultate mai proaste ca ale vecinului sau prietenului Costica etc.


"Vezi, Vasilica a luat mai mult la lucrare decat tine, tu nu scri la fel de frumos ca Ionica" s.a.m.d.


Aceste comparatii si reactii nefavorabile, nu fac decat sa adancesca sentimentul de inferioritate si inadecvare, deci o nerezolvare corespunzatoare a acestui stadiu va cantari decisiv in rezolvarea satisfacatoare a urmatoarei perioade de crize, deosebit de importanta in viziunea lui Erikson si anume, criza adolescentei.


"Modificarile personalitatii din perioada adolescentei si maturizarii reprezinta elementul principal in dezvoltare"




5. Stadiul 12-20 ani (adolescenta)


Criza: Identitate de sine versus confuzie de rol
In acesta perioada, adolescentul cauta sa-si formeze si sa-si dezvolte o identitate personala si vocationala, incearca sa se identifice cu un rol profesional. In acelasi timp se formeaza comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece adolescentul; este o perioada de tatonare a comportamentului sexual in care baietii de exemplu se dau cu gel, isi fac tepi, iar fetele se machiaza si incearca sa se puna in evidenta printr-o vestimentatie cat mai sumara. Pentru a ajunge la un simt clar si coerent al identitatii, adolescentii se implica in diverse roluri, fara a se angrena concret in vreunul.


In acest stadiu apare confuzia de roluri si intrebarea frecventa a adolescentului: "Cine sunt eu?"; adolescentul manifesta totodata si un comportament indezirabil, prin insusi conflictul interior prin care trece: "sa am initiativa sa fac cutare lucru?"; pe de o parte isi doreste sa aiba initiativa intr-o actiune, pe de alta parte este inhibat de parintii care-i dirijeaza si limiteaza fiecare actiune. Esecul in dobandirea unei identitati clare, durabile are ca rezultat difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este si ceea ce doreste sa fie. Scopul educational in aceasta etapa este de formare a copilului autonom prin acordarea unei anumite independente, as adauga eu oarecum controlata.


Parintele care si la aceasta varsta isi insoteste copilul la examen si-l asteapta in curtea liceului sau facultatii - este o forma de dependenta creata si intretinuta de parinti, o mare greseala din partea acestora. Adler spunea ca: "orice copil problema este un parinte problema".


Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, considera ca adolescenta reprezinta criza centrala a intregii dezvoltari. Criza de identitate este considerata ca fiind singurul conflict puternic pe care o persoana il are de infruntat in aceasta viata, iar depasirea intr-un mod satisfacator se poate realiza in conditiile in care si celelalte stadii au avut o rezolvare pozitiva.


Efecte pozitive:
Capacitatea de a se percepe ca o persoana consecventa, cu o identitate personala puternica.


Efecte negative:
Confuzie in legatura cu cine este si ce reprezinta, incapacitatea de a lua decizii si a alege in mod special in privinta vocatiei, a orientarii sexuale etc.


Presiunile puternice din partea parintilor sau a societatii pot determina dezorientarea si disperarea adolescentului; acestea au ca rezultat instrainarea fizica sau psihica de mediile normale, iar in cazurile extreme ale difuziunii rolului, tanarul poate adopta o identitate negativa. Spre deosebire de baieti, fetele se dezvolta diferit privind dezvoltarea identitatii, acestea manifestand tendinta de amanare a dezvoltarii identitatii pana la gasirea partenerului de viata, care are un rol important in determinarea statutului lor.


"Stabilirea identitatii in adolescenta reprezinta elementul-cheie in realizarea ulterioara a unor relatii intime adecvate"
  




6. Stadiul 20-30/35 ani (tanarul adult)


Criza: Intimitatii sau izolarii de ceilalti


Efecte pozitive si negative:


Caracteristicile principale ale acestui stadiu sunt dragostea si relatiile inter-umane, in care tanarul adult cauta relatii profunde si de durata. Inca de la varsta de 20 ani, fiecare om isi cauta un partener. Fiecare om are o trebuinta afectiva si sexuala, iar dupa cum spunea si Erikson, nu are importanta cat de mult succes ai in activitatea profesionala. Nu esti dezvoltat complet pana nu cunosti si dezvolti sentimentul intimitatii, iar realizarea acestui lucru are ca efect pozitiv capacitatea adultilor de a dezvolta relatii apropiate si profunde cu altii, capacitatea de a iubi si de a raspunde angajamentelor fata de ceilalti.


In cazul cand individul nu si-a gasit partenerul sau este parasit, dupa cum spunea Erikson, se ajunge la o izolare sociala, la o relationare superficiala.


Majoritatea persoanelor care solicita o consiliere psihologica in aceasta perioada au ca problema singuratatea; efectele care decurg de aici: depresii, tulburari psihosomatice, psihologice, chiar tentative de suicid etc. Trebuie mentionat ca celibatul nu atrage o tulburare de comportament - este o alegere voita care nu afecteaza viata sentimentala a persoanei.
  


7. Stadiul 35-65 ani(adultul)


Criza: Productivitate/realizare versus stagnare, mai este denumita criza generativitatii sau stagnarii


Aceasta perioada se caracterizeaza prin nevoia adultului de a fi productiv, de a fi capabil sa se orienteze catre exteriorul sau/si de a-si exersa rolul profesional si/sau parental (este stadiul in care acest rol este accentuat si se simte nevoia de a avea un mostenitor cu orice pret daca nu s-a putut realiza pana in acest stadiu); de asemenea, individul simte nevoia de a impartasi si altora din experienta acumulata. Din acest motiv se mai numeste si "perioada mesterului"; Erikson afirma ca adultii au nevoie de copii asa cum acestia au nevoie de adulti. 
  
Efecte pozitive:
Criza se poate rezolva avand copii sau prin impartasirea cunostintelor in diverse moduri, activitati ca profesor, psiholog, ingrijirea unui copil etc.


Efecte negative:
In acest stadiu, problemele apar in cazul cand din diverse motive nu a avut loc acumularea de cunostinte sau experienta sau nu are cui imartasi din exeperientele sale; omul trece prin asa zisa criza a stagnarii; de aceea parintii spun: "eu la varsta ta... etc". Cu atat mai mult daca individul este singur in acest stadiu, stagnarea se referea la relatiile sociale, are loc oprirea evolutiei, limitarea si exagerarea preocuparilor fata de sine.


8. Stadiul de la 65 de ani (batranetea)


Criza: integritatii psihice sau a disperarii


Efecte pozitive si negative:
In aceasta perioada, batranul isi vede si-si evalueaza realizarile din timpul vietii. In cazurile cand raspunsurile sunt acceptabile exista satisfactie pentru propria viata si acceptarea mortii; se atinge astfel un echilibru de integritate psihica.


Dupa 65 ani, dispare rolul profesional odata cu pensionarea, dispare si rolul parental cand copiii sunt la casele lor (asta in cazul in care acest rol a fost indeplinit) sau a intervenit decesul partenerului de viata; incep sa apara mai frecvent intrebari despre rolul propriei existente, teama de moarte, iar atunci cand aceste probleme nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o faza de disperare, numita si depresia batranetii.


Erikson spunea: "asa cum un copil nu se teme de viata, nici un adult echilibrat nu se va teme de moarte".

Povestea puiului de vulpe care pastra totul in burta lui

Este foarte greu sa umpli o sticla deja plina. Celui care pastreaza totul ii este greu sa primeasca.


"Era o data un pui de vulpe care traia o mare angoasa, in adancul lui. Nu stiu daca stiati, dar puii de vulpe nu sunt doar inteligenti, ci si foarte sensibili. Daca se simt raniti de o vorba, un gest sau o privire a mamei sau tatalui lor, atunci in ei se fixeaza frica, tristetea sau furia pe care au simtit-o si se depun in burtica lor.
Astfel, unii dintre puii de vulpe ajung a pastreze totul in burtica lor.
Stiti ce putem gasi in stomacul unui pui de vulpe? Nu doar mancare, taitei, cartofi prajiti, ciocolata, carne, peste si resturi de guma de mestecat, exista de asemenea acolo si taceri, umiliri, nedreptati, suparari si tristeti.
Va las sa va imaginati ce amestec ingrozitor formau toate aceste lucruri in stomacul puiului de vulpe: furie si ciocolata, taitei si umilire, cartofi prajiti si nedreptate, peste si frici... De asemenea, nu veti fi uimiti daca va spun ca acel pui de vulpe facea caca pe el, ca si cum s-ar fi eliberat astfel, in ciuda vointei lui, de tot ceea ce era rau in corpul lui.
Sa nu credeti ca facea acest lucru din placere, e nevoie de mult curaj sa faci caca ziua in amiaza mare, in pantaloni! Cu atat mai mult cu cat isi dadea seama ca il dezamagea pe tatal lui si suferea mult din cauza aceasta.
Vedea ca o nelinisteste pe mama lui, iar acest lucru ii dadea sentimentul ca nu este bun, ca risca astfel sa fie iubit mai putin. Daca va spun ca acel pui de vulpe era foarte curajos, trebuie sa ma credeti.
Voi ce credeti ca ar fi putut face pentru a iesi din aceasta situatie?
Ei bine, o multime de lucruri! De exemplu, ar fi putut sa puna intr-o cutie niste pietricele sau obiecte mici care sa reprezinte tot ceea ce pastra in el si nu a reusit sa ii spuna mamei lui pana atunci. Ar fi putut sa deseneze, sa picteze. Ar fi putut face o marioneta! O marioneta care sa spuna in locul lui tot ceea ce el nu putea sa spuna.
Ar putea de asemenea, dar e ceva mai complicat, sa decupeze doua urechi mari, dintr-o bucata de carton, sa le dea tatalui sau mamei si sa le spuna: "as vrea sa fiu ascultat, doar ascultat, sa nu imi raspundeti imediat cand vreau sa va vorbesc. Nu aveti tot timpul raspunsul corect pentru intrebarile mele si as vrea sa intelegeti interogatia din spatele acestor intrebari. As vrea sa nu mai stiti dinainte ceea ce trebuie sa fac sau sa nu fac. Sa acceptati sa ma ascultati, doar sa ma ascultati.
Acestea sunt cateva din demersurile pe care le putea face puiul de vulpe. Va spuneam la inceput, e nevoie de mult curaj si de vointa pentru a putea sa exprimi ceea ce nu se poate spune in cuvinte. Mai ales cand este vorba despre o fetita, care nu indrasneste sa spuna ca anumite gesturi care ii ating corpul, nu sunt deloc bune pentru ea, mai ales cand sunt facute de un adult foarte apropiat.
Este foarte greu sa taci atunci cand sunt atat de multe lucruri de spus."

"Povestea puiului de vulpe care pastra totul in burta lui" - de Jacques Salome

Cum sa iti gasesti partenerul potrivit. Partea 1

Allan Peace si distinsa sa sotie Barbara au o experienta de peste 30 de ani in cercetarea dintre relatiile umane. Cartile lor sunt extrem de interesante si pline de invataminte ce pot fi adaptate/aplicate cu usurinta in viata noastra de cuplu si nu numai. Gasiti mai jos o buna descriere a chimiei inceputurilor si, cum sa aflam daca persoana de care ne-am indragostit este cea cu care putem trai frumos si demn, pe care o putem iubi, respecta, accepta pana cand viata ne va desparti, dar si cea care doreste sa traiasca cu noi frumos si demn, sa ne iubeasca, sa ne respecte si accepte  ... 4 ever :) pentru ca este foarte important sa fim pe aceeasi lungime de unda, nu-i asa???

" La inceput, dragostea este, de obicei, dorinta fizica. Aceasta poate dura cateva ore, cateva zile sau cateva saptamani. Apoi vine pasiunea, care dureaza, in medie, de la 3 la 12 luni, pana ce se transforma in atasament. Dupa ce avalansa de hormoni se mai domoleste, adica dupa 6-12 luni, ne vedem partenerul in lumina cruda a zilei si acele obiceiuri care ni se pareau la inceput incantatoare ajung sa ne scoata din minti. Ti se parea dragalas cand nu reusea sa gaseasca nimic in frigider sau cand isi pierdea cheile de la masina in fiecare zi, dar acum te scoate din sarite. inainte ii placea sa te asculte o seara intreaga vorbind, dar acum il irita la culme. 

Asa ca te intrebi: 

"Pot sa traiesc asa toata viata ? Ce avem in comun ?"

   Este foarte probabil sa nu prea ai multe in comun sau prea multe subiecte de conversatie. Obiectivul Mamei Naturi este sa uneasca barbatii si femeile prin intermediul unei adevarate furtuni hormonale care-i face sa procreeze, nu sa gandeasca. Sa gasesti partenerul potrivit inseamna sa decizi ce lucruri vrei sa ai in comun cu cineva pe termen lung, si asta inainte de a fi asaltat de valurile de hormoni. 

Cand faza de pasiune trece - si va trece - poti mentine o relatie bazata pe prietenie si interese comune? 

Intocmeste o lista cu calitatile si interesele pe care le cauti intr-un partener pe termen lung si vei sti exact ce fel de persoana cauti. "

Va continua :)

Fragment din cartea "Cat de compatibili sunteti" de Allan Peace, Barbara Peace

De ce barbatii nu asculta si femeile nu stiu sa se uite pe o harta

Povestea barbatului care semana vise de viata

In viata fiecaruia din noi exista intalniri structurate care trezesc tot ce este mai bun in noi si ne accentueaza posibilitatile. Si noi, la randul nostru putem fi o astfel de intalnire care va trezi si va stimula ceea ce este mai bun in celalalt. 


"Era o data un barbat care avea o profesie ciudata. O meserie pe care o inventase in a doua jumate a vietii lui tumultuase si pe care o practica zi de zi. O meserie rara, care consta in a semana vise de viata in oamenii pe care ii intalnea.

AH, sa nu credeti ca le impunea ceva, nici vorba! Cand se intalnea cu cineva, dupa ce schimbau cateva cuvinte, el depunea in mintea celuilalt o imagine sau o metafora si, interlocutorul lui pleca, purtand un vis care avea sa creasca in el, in saptamanile, lunile si anii ce veneau. Deoarece exista vise ce au nevoie de mult timp pentru a se maturiza, pentru a se dezvolta si apoi sa se nasca in plina lumina, in viata unei femei sau a unui barbat.

Cu siguranta o sa ma intrebati cum facea acest lucru, cum reusea sa isi gaseasca cuvintele pe care le depunea apoi in mintea celorlalti.
In modul cel mai simplu.
Mai intai asculta. Asculta cu ochii lui, cu tot corpul. El numea acest lucru, a ara terenul, pentru a-l pregati. Apoi spunea:
- Din ceea ce ati spus acum uitati ce am inteles eu...
Si repeta cat mai exact ceea ce spunea interlocutorul lui. Retransmitea persoanei din fata lui cuvintele pe care le spusese inainte. El numea acest lucru, a desteleni terenul, a grebla. Foarte des, intre ceea ce spunea el si ceea ce spunea persoana cu care vorbea exista un mic decalaj, un spatiu deschis pentru o noua ascultare.

Cel care semana vise de viata stia ca ascultarea adevarata este cea care ii permite celui care vorbeste sa inteleaga in sfarsit ceea ce spune. Barbatul acela punea foarte putine intrebari, avea un soi de pudoare la ideea de a depinde de raspunsurile celuilalt. Uneori se simtea la el o urma, o amintire unor rani mai vechi. La prima vedere, vulnerabilitatea lui ii uimea pe ceilalti, dar in acelasi timp ii ajuta sa indraseasca sa vorbeasca despre ei cu incredere, intr-un abandon in care se simteau liberi.

Nu mai stiu ce s-a intamplat cu el si nici cu persoanele la care a semanat dorinta de a trai mai viu si mai deplin. Stiu oameni care ii datoreaza cele mai frumoase momente de renastere din viata lor. Cred ca multi sunt recunoscatori si nu se simt de loc datori pentru acel moment de libertate in care s-a trezit un vis care a inceput apoi sa le transforme viata.

Daca si voi sunteti atenti si traiti in prezent imprevizibilul unei intalniri, cu siguranta veti intalni in drumul votru un semanator de vise. Sunt mai multi decat va imaginati voi.

Si poate printre voi, cei care cititi aceste randuri exista semanatori de vise, dar nu stiti acest lucru."

"Povestea barbatului care semana vise de viata" - de Jacques Salome

Cum sa nu mori din dragoste

Walter Riso este psiholog de origine italiana, profesor universitar de terapie cognitiva. El a gasit o modalitate simpla de a explica care sunt principalele probleme care ne impiedica sa ne traim viata pe deplin. Citez cateva fragmente din cartea lui, care vor fi utile in "supravituire emotionala" ... in caz de nevoie :).

"Pentru multi, dragostea e o povara, o durere dulce si inevitabila sau o cruce pe care trebuie s-o duca in spate, deoarece nu stiu, nu pot sau nu-si doresc sa iubeasca altfel.

... pentru a iubi nu trebuie "sa mori din dragoste", sa suferi, sa devii sters, sa-ti pierzi orientarea, sa fii una cu cealalta persoana sau sa-ti anulezi identitatea.

 ... Are sens sa urmaresti ceva sau pe cineva care ti-a scapat de sub control? A plecat, nu mai este, nu mai vrea sa fie - de ce sa insisti? Exista lucruri care sunt imposibil de indeplinit, indiferent de dorinta si nazuinta ta de a le avea. Ce ai spune despre cineva care ar face o criza de isterie si s-ar agita de furie din cauza ploii? Nu ar fi mai bine sa scoata umbrela decat sa se sclifoseasca si sa protesteze impotriva umiditatii? A invata sa pierzi este capacitatea unei persoane de a discerne ceea ce depinde de sine si ce nu, cand sa insiste si cand sa accepte situatia data. Nu are prea mult sens sa "convingi" pe cineva ca te iubeste (iubirea nu urmeaza aceasta cale), dar poti sa-ti eliberezi mintea pentru a lasa sa intre o persoana care sa se simta fericita iubindu-te. Fiecare picatura de energie si sudoare pe care o investesti in lamentari pentru ceea ce ar fi putut sa fie, dar nu a fost, mai bine foloseste-o pentru a-ti vindeca sufletul. Cei care se iubesc folosesc aceasta expresie afirmativa si mandra, dar sanatoasa pana la urma: Daca cineva nu ma iubeste, nu stie ce pierde. ...

... Gandeste-te la iubirile care au trecut prin viata ta, la ce au reprezentat ele la momentul respectiv, in adolescenta aceea oarba si frenetica dupa dragoste, si uita-te la ele acum din perspectiva pe care ti-o da trecerea timpului. Iti provoaca vreun impuls necontrolat, vreo senzatie coplesitoare: te agita, te misca, iti provoaca vreo suferinta? Nu, nu-i asa? Memoria afectiva a cedat in fata unei memorii mai conceptuale, mai reci si mai inteligente. Multe dintre aceste amintiri nu sunt nimic mai mult decat o poveste, elemente ale istoriei tale personale si o parte din CV-ul tau afectiv. Si ai fi facut orice pentru a pastra acele relatii! La momentul respectiv, ai crezut si ai simtit ca vei muri pentru fiecare adio sau la fiecare iubire neimpartasita, dar actualmente te lasa rece. Ei bine, acelasi lucru se va intampla si cu persoana care a incetat sa te iubeasca azi; va deveni doar o amintire din ce in ce mai indepartata. Pe masura ce timpul trece si vei incepe sa-ti traiesti viata, va sosi calmul.

  ... Nu exisa pastile pentru tipul acesta de durere, nu exista o pilula pentru a doua zi sau dupa sase luni - caci, mai mult sau mai putin, cam atat dureaza durerea. Trebuie sa o suporti si sa rezisti, ca si cand ar fi vorba de un meci de box: azi reusesti o lovitura de dreapta asupra suferintei si maine te va dobori ea. Tot ce ar trebui sa te preocupe este sa nu pierzi prin knockout, pentru ca, daca rezisti, chiar daca vei cadea in ring in repetate randuri, pot sa te asigur ca vei castiga puncte.

Intr-o iubire imposibila, primul lucru pe care trebuie sa il pierzi este speranta. ...

... A iubi inseamna si sa fii fascinat si surprins in mod pozitiv de ceea ce persoana respectiva face sau gandeste, chiar daca numai din cand in cand. A-ti admira partenerul inseamna sa fii mandru de el, sa fii fascinat de o caracteristica sau de un atribut care iese in evidenta si te capteaza. Este posibil ca tu sa fii singurul care observa toate acestea, dar e suficient pentru ca entuziasmul sa te mentina in suspans. Ce admiram? Orice, ceea ce ne place si ne atinge inima: frumusete, inteligenta, munca, tenacitate, onestitate, modul lor de a face dragoste sau toate cele de mai sus; ce vrei si cum vrei. Aceasta nu este supunere oarba sau cult al personalitatii, ci entuziasm.
   Daca nu simti din cand in cand o anumita fascinatie, daca nimic nu te uimeste si nu te captiveaza la partenerul tau, inseamna ca relatia nu merge deloc bine. ...

... Comunicarea deschisa si spontana trebuie sa fie regula care sa-ti ghideze comportamentul interpersonal, nu numai cu partenerul tau, ci si cu lumea care te inconjoara. Cum sa traiesti pentru tine insuti si pentru altii, daca te ascunzi in spatele unei gramezi de prejudecati, tabuuri si temeri? Ai nevoie de afirmare: sa-ti exprimi sentimentele pozitive si negative intr-un mod adecvat din punct de vedere social. Este intotdeauna posibil sa spui lucrurile intr-un mod benefic si sa nu te ineci cu ele. Daca accepti provocarea de a-ti arata fiinta fara prea multe rezerve, de a nu te rusina de sentimentele tale, de a fi tu insuti in fiecare sarut si in fiecare atingere, vei avea toata autoritatea morala pentru a refuza indiferenta partenerului tau. ...

...  Daca ai acceptat, chiar si fara tragere de inima, ca poate nu-ti cunosti atat de bine jumatatea, trebuie sa-ti sustii dreptul de a te indoi prin acte inteligente si bine orientate psihologic. Daca esti curajos, vei inlatura valul "cosmetizarii" pentru a vedea persoana iubita in mod direct si in stare naturala. Identifica distorsiunile: orbirea emotionala, exagerarea binelui si minimizarea celor rele, si, atunci cand afli care sunt acestea, elimina-le. Nu exclude lucrurile negative, ci integreaza-le in celelalte. Si nici nu amplifica punctele sale forte si minimiza greselile, ci observa-le in dimensiunea lor reala. Evalueaza totul la justa sa valoare. Pentru a putea privi lucrurile fara partinire, trebuie sa renunti la ideea ca persoana iubita este vecina cu perfectiunea. ..."

Fragmente din cartea: "Cum sa nu mori din dragoste" de Walter Riso

Paste fericit!

Cu sufletul mai usor, mai liber. Cu inima mai pura si mai frumoasa ca niciodata. Cu mintea mai limpede. Cu fetele pline de zambete largi care exprima liniste, pace, frumusete. Caci ne-am eliberat din greutatile pe care le purtam, ne-am iertat unii pe altii  si ne-am promis, cel putin in gand, sa fim mai buni, mai sinceri, mai adevarati. Ne-am promis ca ne vom accepta si ne vom iubi pe noi insine, ca apoi sa putem sa acceptam si sa iubim si sa ne lasam acceptati si iubiti.

Paste fericit!

"DA" - Poveste terapeutica

Primul cuvant s-a nascut cu siguranta intr-o intalnire intre indragostiti. A fost un cadou pentru a armoniza dimensiunile de a da si a primi. 


"Cum sa va spun in cuvinte acest lucru? Unde si cum a inceput? Cum sa ne imaginam trecerea de la tacere la tipat? Este foarte greu de raspuns, deoarece trebuie sa mergem in urma, foarte departe, in istoria omenirii. Insa primii oameni, cei care traiau in copaci sau in pesteri nu isi amintesc astfel de lucruri.

Cred ca era intr-o noapte, a fost o furtuna. O furtuna foarte puternica, cu fulgere, tot cerul se lumina de fulgere rosii si albastre, galbene si albe, in noaptea aceea cand un copil s-a trezit.
Parintii lui dormeau adanc, cel putin asa credea el. Erau obisnuiti cu astfel de furtuni si nu se trezeau ei pentru atata lucru. Copilul merse in 4 labe prin intunericul din pestera. Ajuns la iesire a vazut toate aceste lumini. Cerul era ca un cal dezlantuit, care alerga deasupra capului sau, buzele lui s-au rotunjit de uimire si atunci a pronuntat primul cuvant, ca pe un suspin prelung... "Da, da, da..."
A doua zi dimineata incepu sa strige, trezind-o pe mama lui: "Da, da!" si arata cu degetul iesirea din pestera. Mama lui l-a urmat, il privea pe copilul ei care spunea da, da aratand cerul. A ridicat ochii, a vazut un cer senin, albastru, ca si ochii copilului ei. Si repeta si ea: "Da, da". Si in aceeasi zi, jumatate din tribul lor spunea deja Da! aratand spre cer. Ceea ce au facut dupa aceea este o alta poveste despre care nu voi vorbi acum.

Ceea ce nu stia copilul, era faptul ca, in acea noapte, inainte sa inceapa furtuna, inainte sa se trezeasca la zgomotul tunetelor, auzise deja acel cuvant, Da, in somn.
Fusese pronuntat de femeia care era mama lui atunci cand simtise placerea care ii invada corpul... Si acel cuvant nou nout, care iesea din gura ei, vroia sa ii spuna partenerului ei despre placerea simturilor ei... acel cuvant, unic deocamdata. Voia sa spuna o multime de lucruri, foarte diferite si incerca sa exprime mai multe simtaminte precum:
"Esti foarte important pentru mine, ramai aproape de mine, plin de viata, pretios, te iubesc si ma simt atat de bine cu tine..."
Cuvantul acela esential, continea toata bucuria, increderea, abandonul unei femei in iubirea cu partenerul ei.
Acel cuvant ce tasnise, mai bland, mai fragil decat un tipat era o victorie asupra gemetelor, a suspinelor, a murmurelor neclare care de obicei se auzeau cand un cuplu facea dragoste.
Si acel cuvant, nascut din pasiunea unui moment, fusese auzit, apoi cules de un copil care a vrut sa ii atribuie noi sensuri, sa-l dezvolte.
Nu stiu daca voi cunoasteti un cuvant mai frumos, mai puternic decat acest cuvant care a aparut primul pe lume. Daca stiti, oferiti-l cu drag celor apropiati si tuturor celor pe care ii iubiti."

"Povestea originii vorbirii" de Jaquea Salome

Povestea barbatului care se simtea mereu indignat

"Ceea ce judecam in  interiorul nostru ca fiind inacceptabil se afla ascuns, adeseori, de foarte mult timp in cel mai secret dintre gandurile sau comportamentele noastre.


Era o data un barbat care era tot timpul indignat. Era foarte sensibil cand avea de a face cu prostia, intolerant fata de mediocritate, dadea dovada de o invulnerabilitate exagerata fata de nedreptate, de fragilitatea fata de abuzul de putere, astfel incat reactiona, se aprindea foarte des, mai des decat majoritatea barbatilor si femeilor.
Traia mereu intre doua stari neplacute, revolta si furia. Nu trecea nici o zi, fara ca un gest, o vorba, un eveniment care sa nu i se para nepotrivit, inadecvat, inoportun, fara ca o atitudine, un comportament observat, sa nu il faca sa se enerveze, sa se manifeste si sa exprime ceea ce gandea despre acel eveniment, acea vorba sau acel simplu gest pe care l-a vazut sau le-a auzit. Fie ca este vorba despre un lucru in care era implicat direct, fie ca nu, se simtea obligat sa intervina.
Probabil va ganditi ca acel moment de viata era epuizant pentru el sau cel putin ii rapea cea mai mare parte din energie. Dar nu era de loc asa, avea mereu o energie tinereasca neschimbata, o incredere nezdruncinata in viata si in oameni. De parca anii aceea intregi de deceptii nu ar fi lasat nici o urma asupra lui.
Avea o curiozitate inepuizabila fata de comportamentele semenilor lui si un entuziasm permanent pentru tot ceea ce era legat de relatiile umane.
Nu putea sa creada in  rautate sau in intentii rele, se gandea de fiecare data ca era vorba despre o scapare, despre o greseala, de o slabiciune trecatoare, o neintelegere usor de inteles si, prin urmare reparabila.
Credea ca prin constientizarea lucrurilor, prin bunavointa, printr-o mai mare atentie ar putea sa evite in viitor repetarea a ceea ce el considera "prostie sau inconstienta".
Cu toate aceastea, intr-o zi a trebuit sa isi dea seama de un lucru: trebuia sa existe totusi in fiinta umana o parte de rautate, foarte bine inscrisa in trecutul lui si care nu trebuia decat sa fie exprimata.
Exista in fiecare individ o parte de umbra si de conflicte care il agresau in interior, il angoasau si il dezechilibrau intratat incat uneori se transforma intr-un adevarat calau, terorist sau excroc.
Astfel a ajuns sa se intrebe pe sine insasi: "Dar oare ce este atins in mine de fiecare data atat de puternic incat reactioneaz asa de puternic? Oare ce este reactivat, starnit in adancul fiintei mele si ma face sa intervin, pentru a repara ceea ce mi se pare inacceptabil, nedrept sau insuportabil? Oare ce alimenteaza in mine sursa aceea de indignare care nu se opreste niciodata?"
Astfe s-a confruntat cu partea aceea de umbra si violenta pe care o avea in el. Cu acele zone nesigure si neclare din el insusi, pe care le impinsese cat mai adanc in uitare.
A fost foarte surprins sa descopere in el locuri in care mocnea ura, in care astepta furia, in care se schimonisea furia, gata sa izbucneasca oricand si unde meschinaria si sordidul se manifestau fara nici o piedica.
Simtea ca in fiecare om si in el insusi coabitau nu doar binele si raul, ci mai ales imprevizibilul si necunoscutul. Iar conflictul lui nu era de fapt cu ceilalti, ci in interiorul lui, in adancul fiintei lui si trebuia sa se lupte pentru a ramane vigilent, centrat, in acord cu propriile sale valori.
A ramas pana la sfarsitul vietii un om indignat si nefericit, insa cu o toleranta si o compasiune mult mai mari pentru acele lucruri neintelese si inacceptabile ce pot aparea in comportamentele oamenilor. Deoarece acum stia ca acea parte de violenta, distructiva putea sa se manifeste si in el."

Poveste terapeutica de Jacques Salome - "Povestea barbatului care se simtea mereu indignat"