Povestea micului raton care era ros de ura

"Ura reprezina cel mai adesea o iubire ranita, pe care o ranim si mai mult prin multimea de resentimete ce de nasc in noi.

Era o data un mic raton care fusese umilit, jignit, redus la neputinta, in toata perioada copilariei lui. In cartierul in care traia, traise toate formele de umilinta si violenta posibile. Lovituri, injurii, jigniri, injuraturi, descalificari, lipsuri... reprezentau hrana lui de fiecare zi, iar aerul pe care il respira continea "tot ce este mai rau intr-o viata".

Intre timp se facuse mai dur, se calise, avand ca singur sprijin, asa credea el, o ura, o violenta interioara, care se putea rezuma intr-o singura fraza: "Cand voi fi mare, o sa ma razbun, vor avea mult de suferit... o sa vada ei de ce sunt capabil..."

Nu stia prea bine cine puteau fi acei "ei", dar simtea ca avea resentimente pentru intreaga lume, mai ales fata de adulti, de parintii lui... Fata de mama lui care se plangea tot timpul ca nu este iubita, fata de tatal lui care tipa, lovea, urla, bea si distrugea totul in jurul lui.

Ii purta pica si invatatorului sau, care nu vedea nimic din toate acestea si care il acuza ca nu facea nici un efort, care voia sa il invete limbi straine ca si cum nu ar fi stiut ca in cartierul lui se vorbeau atatea limbi diferite. Le purta pica prietenilor lui, tuturor baietilor din cartier care nu se gandeau decat sa se joace si sa se bata, si fetelor care nu ii acordau nici o atentie. Ii era ciuda chiar si pe Dumnezeu care parea sa existe dar care nu se arata niciodata si, mai ales, lasa sa se intample atatea nedreptati. 

La inceput nu si-a dat seama ca toata acea violenta, toata acea ura, incepuse sa il roada in interior, ii invada stomacul, capul, gesturile, respiratia. Traia, sau mai degraba supravietuia intr-o continua stare de furie, de violenta retinuta care ii distrugea fiecare zi din viata. 

Intr-o dimineata a inceput sa observe ca ura ii facea cel mai rau din toate violentele primite, deoarece acestea se tot reinnoiau. Era destul sa inchida ochii sau doar sa isi retina putin respiratia si apareau imagini, ganduri, impulsuri care il asaltau si ii invadau corpul cu tensiuni, dureri si suferinta.

Ura era o usa inchisa spre viitor

Nu stia inca fapul ca va avea nevoie de ani intregi pentru a descoperi iubirea si compasiunea, singurele arme impotriva acelei uri imense, pentru a descoperi ca putea sa inceapa sa se iubeasca daca voia sa nu se lase distrus de acea ura... 

A descoperit aceste lucruri atunci cand a intalnit un batran raton, catre trecuse printr-o viata asemanatoare cu a lui, care apoi reusise sa se reconcilieze cu propria lui viata. Acel raton batran i-a spus urmatoarele:

- DOAR TU ESTI SINGURUL RESPONSABIL, NU PENTRU CEEA CE TI S-A INTAMPLAT, CI PENTRU CEEA CE VEI FACE CU CEEA CE AI TRAIT."

"Povestea micului raton care era ros de ura" de Jacques Salome

Comunicarea defectuoasa

"Comunicarea defectuoasa se refera la orice problema despre care nu vrem sa discutam, de la a cere o marire de salariu pana la a-ti atentiona vecinul sa-si potoleasca intr-un fel cainele ce latra intruna. Oamenii se feresc, in general, de aceste discutii de teama consecintelor. Iar cand isi fac curaj si incep totusi conversatia, interlocutorii simt si gandesc mai mult decat lasa sa se vada.
Conversatiile dificile nu presupun un simplu schimb de cuvinte; ele implica si emotii. Intrebarea nu este daca vor genera sentimente puternice, ci cum ar trebui gestionate acestea atunci cand apar. Ar trebui sa-i spui sefului tau ce crezi cu adevarat despre modul lui de a conduce sau despre colegul care ti-a furat ideea? Ar trebui sa-i marturisesti surorii tale cat de tare te-a ranit ca a ramas prietena cu fostul tau iubit? Si ce ar trebui sa faci cu mania pe care este foarte posibil sa o resimti, daca decizi sa discuti cu un vanzator oarecare despre remarcile lui sexiste?
   Cand suntem dominati de sentimente puternice, multi depunem un efort considerabil pentru a ne purta rational. Cufundarea prea adanca in sentimente este ravasitoare, intuneca ratiunea si, in anumite contexte — de exemplu, la munca —, este cu totul nepotrivita. Sa aduci sentimentele in discutie poate fi, de asemenea, stanjenitor si te poate face sa te simti vulnerabil. Pana la urma, ce se intampla daca interlocutorul respinge sentimentele noastre ori ne raspunde fara a da dovada de o intelegere reala.
Cu noi insine suntem mult mai indulgenti. Ceea ce este ironic — si absolut omenesc — in legatura cu tendinta noastra de a atribui intentii rele altora este modul foarte diferit in care ne tratam pe noi insine. Cand sotul tau uita sa ia rufele de la spalatorie, este iresponsabil. Cand uiti tu sa faci rezervari pentru biletele de avion, spui ca esti extenuata si stresata. Cand o colega iti critica munca in fata colegilor din departament, incearca sa te umileasca. Cand le oferi tu altora sugestii in cadrul aceleiasi intalniri, incerci sa fii de ajutor.
   Cand suntem noi cei care actionam, stim ca, de cele mai multe ori, nu vrem sa-i suparam, sa-i jignim sau sa-i facem pe ceilalti sa se simta inferiori. De multe ori cadem prada propriilor griji si nu ne dam intotdeauna seama ca am putea avea un impact negativ asupra altora. Dimpotriva, atunci cand noi suntem cei asupra carora se actioneaza, ajungem mult prea usor sa credem ca celalalt are intentii rele si ca este o persoana rea.
   Nu este niciodata vorba de intentii rele? Desigur, uneori suntem raniti pentru ca cineva ne-a facut rau cu intentie. Persoana cu care avem de-a face este josnica si lipsita de consideratie, hotarata sa ne faca sa ne simtim prost sau sa ne fure cel mai bun prieten. Dar aceste situatii sunt mai rare decat ne imaginam si, fara a afla de la acea persoana care i-au fost intentiile, nu putem sti cu adevarat cum stau lucrurile. ...

  Interpretarea gresita a intentiilor celorlalti este costisitoare

   Intentiile sunt importante, iar interpretarea gresita a acestora este primejdioasa pentru relatiile noastre.
   Presupunem ca a avea intentii rele denota un caracter urat. Probabil, cel mai mare pericol asociat presupunerii ca cealalta persoana a avut intentii rele este acela de a trece cu usurinta de la „a avut intentii rele" la „este o persoana rea". Ne pripim sa-i atribuim un calificativ sugestiv, iar acesta afecteaza semnificativ atat o eventuala conversatie cu persoana respectiva, cat si relatia pe care am putea-o avea. Odata ce consideram ca ne-am dat seama de adevarata fata a persoanei, privim toate actiunile ei prin intermediul acestei lentile. Chiar daca nu-i impartasim punctul nostru de vedere, impactul ramane. Cu cat viziunea noastra despre caracterul celuilalt este mai sumbra, cu atat ne este mai usor sa justificam de ce il evitam sau de ce il vorbim de rau.
   Cand gandesti: „Politistul acela de la circulatie este obsedat de control", „seful meu incearca sa ma manipuleze" sau: „Vecinul meu este insuportabil", intreaba-te care este motivul pentru care ai ajuns la acest punct de vedere. Pe ce se bazeaza el? Daca are la baza faptul ca te simti lipsit de putere, ca ti-e teama de manipulare sau ca esti frustrat, trebuie sa realizezi ca aceasta concluzie este bazata in intregime pe impactul pe care il are comportamentul lor asupra ta — ceea ce nu reprezinta o baza suficienta pentru a fi convins de intentiile sau de caracterul celeilalte persoane.
   Acuzandu-i de intentii rele, ii impingem pe ceilalti inspre o atitudine defensiva. Presupunerile noastre legate de intentiile altor persoane pot avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra conversatiilor pe care le purtam. Cea mai usoara si cea mai des intalnita modalitate de a exprima aceste presupuneri se realizeaza prin adresarea unei intrebari acuzatoare: „De ce ai vrut sa ma ranesti?", „De ce ma ignori asa?", „Ce te face sa crezi ca este in regula sa ma calci in picioare in acest fel?"
   Noi consideram ca, procedand astfel, ne impartasim durerea, frustrarea, mania sau confuzia. Incercam sa incepem o conversatie care sa aiba ca rezultat o mai buna intelegere, un comportament imbunatatit si, poate, scuze din partea celuilalt. Ceea ce considera ei este ca incercam sa-i provocam, sa-i acuzam sau sa-i defaimam. (Cu alte cuvinte, si ei fac acelasi pas gresit atunci cand judeca intentiile noastre.) Si tinand cont de faptul ca presupunerile noastre sunt adeseori nejustificate sau gresite, cealalta persoana se simte nu doar acuzata, ci acuzata pe nedrept. Putine lucruri agraveaza mai mult situatia. ...

Fa presupuneri eliberatoare!

   Discutia centrata pe identitate reprezinta un inceput bun, punand sub semnul intrebarii unele dintre presupunerile obisnuite care pot sta in calea detasarii si impacandu-te cu alegerile tale. ...
   Nu este responsabilitatea mea sa ameliorez situatia; responsabilitatea mea este sa fac tot ce imi sta in putinta. ...

 Si ceilalti au limitari. Uneori ii vei dezvalui celeilalte persoane sentimentele si perspectivele tale sau impactul pe care il are asupra ta, iar ea va spune ca intelege si fiecare dintre voi va fi de acord sa-si schimbe comportamentul. Apoi ea va face din nou acel lucru care te deranjeaza, iar tu vei gandi: „Ei bine, acum stie ce anume ma deranjeaza. Atunci care e problema? Nu sunt suficient de important pentru ea? Vrea cu tot dinadinsul sa ma innebuneasca? Ce ar trebui sa inteleg din asta?"
   Unul dintre lucrurile pe care ar trebui sa le intelegi este ca si cealalta persoana este la fel de imperfecta ca tine. Indiferent de cat de clar ii explici ca iti face rau faptul ca bea, ca te deranjeaza ca uita anumite lucruri sau ca te intristeaza lipsa ei de responsabilitate, este posibil sa nu aiba capacitatea de a fi altfel, cel putin nu in acel moment. ...

Nu exagera cu „intotdeauna" si „niciodata": lasa loc de schimbare

   In tensiunea momentului, e usor sa-ti exprimi frustrarea prin intermediul unei mici exagerari: „De ce critici intotdeauna modul in care ma imbrac?", „Nu-mi spui niciodata nicio vorba de apreciere sau de incurajare. Iti spui parerea numai atunci cand ceva este in neregula!"
   „intotdeauna" si „niciodata" fac o treaba destul de buna in a transmite nemultumire, prezentand doua inconveniente semnificative, in primul rand, rareori este perfect adevarat ca cineva te critica de fiecare data sau ca acea persoana nu a spus niciodata ceva pozitiv despre tine. Folosirea acestor cuvinte invita la o disputa asupra problemei frecventei: „Nu este adevarat. ...
De asemenea, cuvintele „intotdeauna" si „niciodata" mai degraba anuleaza — decat faciliteaza — posibilitatea ca cealalta persoana sa-si schimbe comportamentul. De fapt, cuvintele „intotdeauna" si „niciodata" sugereaza faptul ca schimbarea va fi dificila sau imposibila. Mesajul implicit este: „De ce critici modul in care ma imbrac?" sau chiar: „In mod evident, esti incapabil sa te comporti ca un om normal."
   O abordare mai potrivita este sa te comporti ca si cum cealalta persoana (oricat de greu ar fi de crezut) pur si simplu nu este constienta de impactul actiunilor sale asupra ta si, fiind un om bun, in mod cert va dori sa-si schimbe comportamentul imediat ce va fi constient de necesitatea acestui lucru. Ai putea spune ceva de genul: „Atunci cand imi spui ca hainele mele iti amintesc de niste draperii vechi si tocite, ma simt ranita. Cand imi critici hainele, o iau ca pe un atac la adresa gusturilor mele, ceea ce ma face sa ma simt nepriceputa." Daca poti sugera, de asemenea, ce anume ti-ai dori sa auzi in schimb, cu atat mai bine: „Mi-as dori sa-mi dai mai des de inteles ca ai incredere in mine. Ar fi minunat sa aud un compliment ca acesta: «Cred ca iti sta foarte bine in culoarea asta.» Orice, numai sa fie ceva pozitiv."
   Cheia succesului este aceea de a-ti comunica sentimentele intr-un mod care sa il invite si sa il incurajeze pe interlocutor sa ia in calcul alte moduri de a se comporta, mai degraba decat sa-l faca sa simta ca este un idiot si ca oricum nu are ce face in aceasta privinta.

Ajuta-l pe celalalt sa te inteleaga

   Nu e usor sa privesti lucrurile din perspectiva celeilalte persoane. Este cu atat mai greu atunci cand lucrurile au o anumita incarcatura emotionala sau cand punctele tale de vedere sunt inradacinate intr-o alta generatie sau intr-o cultura complet diferita. Vei avea nevoie de ajutorul celeilalte persoane pentru a o intelege. Iar ea va avea nevoie de ajutorul tau pentru a te intelege.
   Daca te simti coplesit de teama atunci cand iti lasi copii cu o bona, iar sotul tau spune ca ar trebui „sa inveti sa te relaxezi", iti poti exprima anxietatea in termeni pe care el sa-i inteleaga: „Este exact ca si frica ta de a zbura. Stii, e ca in momentul decolarii, cand eu iti spun sa te relaxezi, si acest lucru nu te ajuta, ba chiar inrautateste lucrurile. Ei bine, la fel simt si eu in situatia asta."
   Trebuie sa fii constient de faptul ca oamenii asimileaza informatiile cu viteza diferita si intr-un mod diferit. De exemplu, unii oameni percep mai bine lucurile cu suport vizual. Pentru ei, ai putea folosi comparatii cu obiecte concrete si ai putea face referire la imagini sau, in cazul afacerilor, la grafice. Altii prefera sa-si creeze, la inceput, o perspectiva generala asupra ansamblului problemei si n-or sa poata recepta nimic din ceea ce spui inainte de a reusi sa faca acest lucru. Sau mai sunt persoane care prefera ca toate detaliile sa fie definite clar. Fii atent la aceste diferente!
   Cere-i celuilalt sa repete ce-ai spus
   Parafrazarea te ajuta sa-ti verifici nivelul de intelegere si, de asemenea, il ajuta pe celalalt sa inteleaga ca a fost auzit. Ii poti cere sa faca acelasi lucru pentru tine: „Lasa-ma sa vad daca am fost clar. Te-ar deranja sa repeti ce ai inteles din ceea ce am spus pana acum?"
...
Indiferent de categoria pe care o alegi, ai grija sa le comunici celorlalti ce anume astepti de la ei. Daca ii consulti, iar ei considera ca intentionezi sa colaborezi, s-ar putea sa fie surprinsi de faptul ca, desi le-ai ascultat sfatul, ai decis sa nu il urmezi. Cheia consta in definirea clara si directa a rolurilor. Chiar daca asta implica intr-o oarecare masura o discutie dificila, atunci cand ii conferi unei persoane un alt rol decat cel pe care se astepta sa-l aiba, este mult mai usor sa porti aceasta discutie in mod direct decat sa astepti pana cand ajungi in punctul in care iei o decizie pe care celalalt nu o agreeaza.
   Dar hai sa discutam si despre frustrare. Am simtit-o cu totii: „Eu sunt seful. Ar trebui sa-ti spun ce sa faci, iar tu ar trebui sa o faci." Executa aceasta sarcina corect si la timp. Fii acasa pana la miezul noptii, treaz. Aliniaza-ti echipa la viziunea mea si fa-o sa i se dedice trup si suflet.
   Cu toate ca aceste lucruri ar trebui sa se intample, adevarul este ca, adesea, nu se intampla. Este ca o masina care nu porneste atunci cand apesi pedala de acceleratie. Masinii nu-i pasa care sunt regulile tale privitor la felul in care ar trebui sa functioneze. Masinii nu-i pasa daca trebuie sa ajungi undeva. Masinii nu-i pasa daca esti nervos. Singurul lucru despre care stim ca nu ajuta este sa continuam sa apasam pedala de acceleratie. Iar acesta este exact lucrul pe care il facem in calitate de sefi si parinti. Continuam „sa dam din gura", chiar si atunci cand nu obtinem rezultatele dorite.
   Daca ti s-ar opri masina, primul lucru pe care l-ai face ar fi sa determini cauza. Ai ramas fara benzina? Este cureaua de transmisie defecta? S-a descarcat bateria?
   Aceasta este etapa peste care sarim adesea atunci cand incercam sa influentam comportamentul unei alte persoane. De ce nu face lucrurile asa cum vreau eu? Un posibil raspuns, pe care il evidentiem in capitolele cartii, este contributia comuna la problema. Cand ceva nu merge asa cum trebuie, solutionarea problemei depinde rareori in totalitate de una dintre persoane. Daca tu si angajatul tau ati contribuit amandoi la aparitia problemei, atunci este putin probabil ca directivele unidirectionale sa o solutioneze.
   Insa angajarea intr-o comunicare bidirectionala nu implica renuntarea la rolul, la drepturile si la responsabilitatile tale de lider sau de parinte. Totul se rezuma, repetam, la perspectiva „si". Sa luam, spre exemplu, situatia dintre un parinte si un copil. Adolescentul ar trebui sa aiba voie sa consume alcool si apoi sa conduca? Nu. Aceasta nu este o chestiune pentru care e necesar sa-ti consulti copilul. Si totusi, transmiterea acestui mesaj cu claritate si fermitate nu reprezinta finalul conversatiei. Trebuie sa asculti gandurile, sentimentele si intrebarile adolescentului. Nu pentru ca esti dispus sa negociezi regula, ci pentru ca exista aspecte asociate acesteia — si, in special, increderii privind aplicarea ei — care pot necesita clarificari suplimentare si poate chiar solutionarea unor probleme. A se droga e acelasi lucru cu a bea alcool? A merge doar cateva sute de metri cu masina inseamna a conduce? Care este cea mai buna modalitate prin care te poate contacta fiul sau fiica ta? Cum va-fi gestionata problema disciplinei in cazul in care copilul tau consuma alcool impreuna cu alti minori si te suna pentru a te duce sa-l iei acasa? Ce fel de presiuni suporta copilul tau in ceea ce priveste consumul de alcool, popularitatea si relatiile intime si cum pot fi gestionate acestea?
   Hai sa luam un exemplu din sfera profesionala. Ai decis sa-ti supui unul dintre angajati unei perioade de proba. In afara de a-l informa despre acest lucru, ce ar mai fi de discutat? Pana la urma, decizia ta este finala.
   Nu pierde din vedere perspectiva „si". In calitate de lider, ai luat o decizie care este clara, ferma si finala. Si, pentru a intelege numeroasele cauze ale problemei, pentru a construi o legatura umana si pentru a imbunatati relatia de lucru, pentru a te asigura ca decizia ta si consecintele acesteia sunt, intr-adevar, clare, este necesar sa porti o conversatie bidirectionala. In parte, aceasta ar putea suna astfel: „inteleg ca nu consideri ca e corect sa fii supus unei perioade de proba. Hai sa discutam despre asta. Vreau sa-ti ascult punctul de vedere si sa ti-l prezint pe al meu. inainte insa, as vrea sa clarificam faptul ca nu intentionez sa negociez sau sa decid impreuna cu tine asupra acestui aspect."

Fragmente din cartea "Comunicarea defectuoasa" de Douglas Stone, Bruce Patton, Sheila Heen