Povestea micului raton care era ros de ura

"Ura reprezina cel mai adesea o iubire ranita, pe care o ranim si mai mult prin multimea de resentimete ce de nasc in noi.

Era o data un mic raton care fusese umilit, jignit, redus la neputinta, in toata perioada copilariei lui. In cartierul in care traia, traise toate formele de umilinta si violenta posibile. Lovituri, injurii, jigniri, injuraturi, descalificari, lipsuri... reprezentau hrana lui de fiecare zi, iar aerul pe care il respira continea "tot ce este mai rau intr-o viata".

Intre timp se facuse mai dur, se calise, avand ca singur sprijin, asa credea el, o ura, o violenta interioara, care se putea rezuma intr-o singura fraza: "Cand voi fi mare, o sa ma razbun, vor avea mult de suferit... o sa vada ei de ce sunt capabil..."

Nu stia prea bine cine puteau fi acei "ei", dar simtea ca avea resentimente pentru intreaga lume, mai ales fata de adulti, de parintii lui... Fata de mama lui care se plangea tot timpul ca nu este iubita, fata de tatal lui care tipa, lovea, urla, bea si distrugea totul in jurul lui.

Ii purta pica si invatatorului sau, care nu vedea nimic din toate acestea si care il acuza ca nu facea nici un efort, care voia sa il invete limbi straine ca si cum nu ar fi stiut ca in cartierul lui se vorbeau atatea limbi diferite. Le purta pica prietenilor lui, tuturor baietilor din cartier care nu se gandeau decat sa se joace si sa se bata, si fetelor care nu ii acordau nici o atentie. Ii era ciuda chiar si pe Dumnezeu care parea sa existe dar care nu se arata niciodata si, mai ales, lasa sa se intample atatea nedreptati. 

La inceput nu si-a dat seama ca toata acea violenta, toata acea ura, incepuse sa il roada in interior, ii invada stomacul, capul, gesturile, respiratia. Traia, sau mai degraba supravietuia intr-o continua stare de furie, de violenta retinuta care ii distrugea fiecare zi din viata. 

Intr-o dimineata a inceput sa observe ca ura ii facea cel mai rau din toate violentele primite, deoarece acestea se tot reinnoiau. Era destul sa inchida ochii sau doar sa isi retina putin respiratia si apareau imagini, ganduri, impulsuri care il asaltau si ii invadau corpul cu tensiuni, dureri si suferinta.

Ura era o usa inchisa spre viitor

Nu stia inca fapul ca va avea nevoie de ani intregi pentru a descoperi iubirea si compasiunea, singurele arme impotriva acelei uri imense, pentru a descoperi ca putea sa inceapa sa se iubeasca daca voia sa nu se lase distrus de acea ura... 

A descoperit aceste lucruri atunci cand a intalnit un batran raton, catre trecuse printr-o viata asemanatoare cu a lui, care apoi reusise sa se reconcilieze cu propria lui viata. Acel raton batran i-a spus urmatoarele:

- DOAR TU ESTI SINGURUL RESPONSABIL, NU PENTRU CEEA CE TI S-A INTAMPLAT, CI PENTRU CEEA CE VEI FACE CU CEEA CE AI TRAIT."

"Povestea micului raton care era ros de ura" de Jacques Salome