Doamna Doctor Psiholog

Pentru ca sa nu imi mai spuna lumea Doamna Doctor Psiholog, (nu ca nu mi-ar placea, dar inca nu sunt doctor, si nu imi place sa primesc tiluri pe care nu le detin) am hotarat ca aceasta postare sa o dedic distinctiei intre titulaturile de Psiholog, Psihoterapeut si Doctor (ma refer la psihiatri pentru ca, cu ei suntem confundati deseori). Bun, sa vedem cum a ajuns fiecare din ei sa detina titlul in cauza.  

Psihologul este acea persoana care a absolvit o forma de invatamant superior, avand licenta in psihologie. Din pacate, fara o pregatire in plus fata de facultate, un psiholog nu poate sa faca multe sau sa ajute pe cineva. De aceea, absolventii de psihologie isi continua educatia fie cu un masterat intr-unul din domeniile aplicative ale psihologiei (psihologie organizationala, psihologie clinica, educationala, psihologia muncii, apararii, etc.), fie o formare (sau mai multe) intr-o psihoterapie (ericksoniana, cogntiv comportamentala, experientilala, psihodramatica, psihanalitica, adleriana, pozitiva...).  

Consilierul psihologic este psihologul care s-a specializat in consiliere psihologica (urmand un master) si are rolul de a optimiza, stimula autocunoasterea si dezvoltarea personala, a preveni anumite probleme emotionale, cognitive si de comportament.

Psihoterapeutul poate fi psiholog sau medic psihiatru care s-a specializat intr-o anumita forma de psihoterapie, iar scopul interventiei sale este de a optimiza si dezvolta anumite calitati si capacitati personale (ceea ce poate face si consilierul psihologic), de a modifica anumiti factori psihologici care sunt implicati in tulburarile psihice, somatice, psihosomatice.
 
Psihiatrul este persoana care a absolvit facultatea de medicina si s-a specializat in psihiatrie. Acesta are rolul de a diagnostica diversele tulburari psihice, de a prescrie tratamentul medicamentos adecvat, de a urmari eficacitatea sa si de a recomanda o psihoterapie adecvata tulburarii. Multa lume confunda psihoterapeutul cu kinetoterapeutul sau fizioterapeutul, de aceea majoritatea psihoterapeutilor se recomanda ca fiind psihologi. Este mult mai aproape de ceea ce intelege sau stie tot omul.

Definitia de strada a psihologului fiind: "ala care se ocupa de cei care au probleme la masarda". :))

Iubire, iubire, iubire - Lise Bourbeau

"... Femeia face dragoste din dragoste, iar barbatul face dragoste pentru dragoste. In realitate, sexul nu are nimic de aface cu dragostea adevarata. Cu toate acestea, a face dragoste atunci cand exista o iubire adevarata intre doua persoane, reprezinta o experienta de coeziune si placere extraordinara. Insa cel mai adesea, acest act se face din qdatorie, din teama de al pierde pe celalalt, din frica de a nu-i fi pe plac, din nevoia de atentie, din nevoia de afectiune, din manipulare sau din frica de reactie sau de violenta celuilalt sau pur si simplu entru a avea o senzatie fizica de placere sau de putere... ... exista iubirea adevarata, neconditionata, care poate fi exprimata intr-un mod general, pentru toate formele de iubire. Fie ca este vorba de iubire paternala, maternala, faternala, intima sau amicala, iubirea neconditionata se exprima in acelasi mod. Exista mai multe moduri de a recunoaste aceasta iubire. IUBIREA DE SINE: - a-mi acorda dreptul de a fi ceea ce sunt, in fiecare moment, chiar daca nu sunt ceea ce vreau sa fiu (de exempli: sa fiu nerabdator, mincinos, etc.); - sa-mi accept diferentele fata de ceilalti, fara nici o judecata; - sa fiu in stare sa imi fac pe plac, chiar daca cred ca nu merit acest lucru; - sa imi acord dreptul de a fi uman (ex. sa am temeri, slabiciuni, limite); - sa imi reamintesc ca tot ceea ce traim este o experienta. Nu o eroare, lucru care evita judecata; - sa imi las inima sa hotarasca in loc sa tin cont de notiunea de bine si de rau, sugerata de ceilalti; - sa invat din fiecare experienta, in loc sa ma condamn; - sa imi ascult nevoia, chiar daca ceilalti ma sfatuiesc sa fac altfel; - sa imi fie bine chiar daca nu raspund propriilor mele asteptari, sau daca nu imi tin promisiunea fata de mine insumi sau fata de ceilalti; - sa observ ceea ce se intampla chiar daca exista o mica voce interioara care nu este deacord; - sa imi reamintesc ca nimeni nu se poate ocupa de fericirea mea, ca eu sunt singura ersoana responsabila pentru ceea ce mi se intampla. IUBIREA FATA DE CEILALTI - sa le acord dreptul sa fie ceea ce sunt, in fiecare moment, mai ales atunci cand nu sunt asa cum as vrea eu sa fiu (ex. celalalt e lenes sau negativ); - sa accept diferenta celorlalti fara sa ii judec; - sa dau sfatori celorlalti fara sa astept nimic in schimb; - sa le acord dreptul de a fi umani (de ex. sa aiba frici, slabiciuni, limite); - sa le permit sa decida singuri, mai ales atunci cand cred ca este vorba despre o decizie inacceptabila; - sa imi reamintesc ca fiecare persoana are nevoie sa traiasca experiente diferite, in functie de propriul sau plan de viata; - sa formulez cereri fara asteptari (ex. sa stiu ca sunt iubit, chiar daca celalalt imi spune nu); - sa tin cont de faptul ca o asteptare este legitima, doar atunci cand exista o intelegere clara intre doua persoane; - sa ii observ pe ceilalti, mai degraba decat sa ii judec sau sa ii critic; sa tin minte ca nu pot face pe altcineva fericit; acesta este singurul responsabil de fericirea lui.

Poti sa scapa de fumat cu ajutorul hipnozei

Da, am incercat pe pielea mea si de 1 an si o luna sunt nefumatoare. Si nu imi doresc sa mai fumez. Inainte sa ma las ma gadeam ca mi-ar placea sa ajung la performanta la care as putea sa fumez o tigara pe zi, la cafea. Sau cand ies afara cu prietenii. Insa acum nu imi mai doresc lucrul acesta. Am ajuns la conclizia ca tigarile ma manipulau, dar asta s-a intamplat dupa ce m-am lasat de fumat. Orice faceam trebuia sa iau in calcul fumatul. Imi ocupa mintea si tot timpul ma asiguram ca locul in care merg are blestematul loc de fumat. Daca nu, faceam in asa fel incat sa ajung afara sa trag macar cateva fumuri. Groaznic. Cand ieseam de la cinema sau de la cumparaturi, primul lucru e care il faceam era sa mi bag o tigara in gura. Iarna statem pe balcon in frig sau cu capul afara pe geam, sau la birou trebuia sa ies pe terasa. Cand ploua, stateam zgribulita prin colturi, sau cu umbrela deasupra capului, vara in arsita si soarele ucigator. Batea vatul si gerul de mi se lipeau narile cand respiram, sau ma batea soarele in cap si abia puteam respira de canicula si tot nu ma impiedeca sa renunt la tigara aia, care credeam eu ca ma destinde. Imi spuneam cu mandrie, ca sa ma incurajez si sa intaresc convingerea ca este bine ce fac, ca: "este singurul meu viciu". Acum ma uit in urma relaxata si degajata si ma gandesc cum de am putut sa fumez aproape 20 de ani... Cam cat de slaba am putut fi ca sa las tigara sa ocupe un loc atat de important in viata mea? Nu stiu daca lasatul de fumat cu ajutorul hipnozei functioneaza la toata lumea, dar merita incercat. Nu strica la nimic si nu afecteaza ficatul. Mie mi-a fost suficienta o singura transa, dar am avut parte de o pregatire psihica foarte buna, iar motivatia era extrem puternica. FIICA MEA. Periodic ma intreba cand ma las, iar eu ii spuneam, total convinsa ca asa o sa fie, ca asta este ultimul pachet (si chiar credeam ce spun, rili). Dar cand fumam ultima tigara din pachet, imi induceam un soi de neliniste si depresie ca, inevitabil ajungeam sa mai cumpar un pachet. Si ala era tot ultimul...Si am tinut-o asa aproximativ 1 an de zile. Pana cand, intr-o zi, am rugat o colega de breazla sa imi induca o transa hipnotica, care m-a "condus catre reusita". Aproximativ 5 intalniri ar putea fi suficiente pentru ca hipnoza sa actioneze asupra inconstientului si inca 2 sau 3 intalniri de urmarire, insa depinde foarte mult de cat de puternica este motivatia de a renunta la acest obicei. Merita, jur :)

Inconstientul

Cu cateva zile in urma vorbeam cu un prieten care imi spunea ca: "habar nu avea de el (de inconstient) pana de relativ curand". Cu toate ca el este ce-a mai importanta instanta psihica a noastra, foarte putini oameni stiu de existenta lui. Nu este nimic rau in a nu sti ca ai inconstient. Doar ca, daca ii cunosti existenta poti sa faci anumite asocieri cu ceea ce ti se intampla, cu filing-urile carora nu le gasesti intelesul. Dar sa povestim putin despre aceasta instanta psihica. Dictionarul de psihanaliza Larousse spune ca: "incosntientul ... loc al reprezentarilor refulate, opus preconstientului - constientului in prima topica freudiana. ..." "Inconstientul are un sens dinamic (baza pulsionala si sediu principal al conflictelor interne) si un sens topic (delimitat de constiinta uneori chiar inchis). Inconstientul reprezinta o latura ascunsa a vietii psihice si existentei personalitatii." dictionar de psihologie - Paul Popescu - Neveanu. Bun, mai pe "romaneste" si metaforic vorbind acest incosntient al nostru este un fel de "stomac camara" care stocheaza "alimentele" care, noua, constient nu ne convin, de care ne este greata, de care nu ne face bine sa ne amintim, de care vrem sa scapam pentru totdeauna... Iar acest "stomac camara" ne trimite cate un aliment cand suntem cat de cat pregatiti sa il digeram. De multe ori acest stomac asteapta un miros specific, care ne trezeste curiozitatea, ne face chiar pofta, si in functie de mirosul respectiv primim alimentul la digerat. Cate o data, alimentele pe care le primim ne fac greata, alteori ne produc indigestie, arsuri, ulcer... dar de multe ori putem digera bine, iar mirosul nu ne intoarce stomacul pe dos (asta este idealul produsului refulat). Alteori cand simtim ca gustul este mult prea amar si nu putem suporta, il trimitem inapoi. Nu reusim tot timpul sa facem lucrul acesta. Asa ca, atunci cand simtim ca alimentul pe care l-am primit este alterat, si nu il putem forwarda, cand el ne produce o greata de care nu mai putem scapa, care se transforma in greata cronica, ne produce indigestie, arsuri si se indreapta catre ulcer este bine sa mergem la "doctor" care ne ajuta sa "vomitam raul". Putem stoca in acest stomac camara foarte multe alimente si pe termen foarte lung. Unele din alimente nu vin la digerat, raman acolo pentru totdeauna. Sunt foarte multe de povestit despre inconstient si mecanismele lui de functionare. Vom mai avea trimiteri si referiri la el in alte postari. Aici am facut doar o mica prezentare generala. :)

Psihoterapia si Tango-ul

Tango-ul Argentinian este un dans si un gen muzical. S-a nascut in Argentina, Buenos Aires, la sfarsitul secolului XIX in suburbiile sarace ale orasului care adaposteau un numar foarte mare de emigranti de pe toate continentele. Mai multe detalii generale gasiti urmarind link-ul http://www.bewell.ro/evadare-din-cotidian/tangoul_argentinian-604.html.

 De ce Tango Argentinian? Pentru ca de 10 luni studiez acest fenomen ca practicant si ca observator. Multumita lui Razvan, care s-a facut instructor de tango :). Beneficiile psihoterapeutice: - Inveti un stil de dans interesant si pasional. Practici ceva nou. Este greu dar, cine spune ca lucrurile care ne plac si ne ajuta sa evoluam sunt usoare? Multi zic ca inveti cu adevart sa dansezi bine abia dupa 5 ani de practica, altii spun ca dupa 10 ani. Eu cred ca e dupa cum simti, dupa starea pe care o ai in momentul in care incepi sa practici, dupa motivatia pe care o ai... Asa cum e fiecare din noi, cu personalitatea si cu dispozitia de moment. Uneori suntem receptivi, alteori absenti. Uneori cu greu reusim sa invatam anumite lucruri, alteori facem aceleasi lucruri cu usurinta. Este adevarat ca unele persoane sunt mai taletate, altele mai putin talentate. Dar asta nu ne impiedica sa invatam sa dansam. Pentru ca talentul poate fi un dat, dar poate fi si dobandit prin practica, din fericire.

Si, tot din fericire, exista locuri in care poti sa practici dansul pe care il inveti la cursuri, la Practica sau la Milonga. - Inveti sa relationezi cu partea masculina/feminina. El lider. Ea follower. El dirijeaza cu maiestrie pasii pe care ea ii urmeaza cu multa gratie. Se naste O adevarata poezie. Ea nu stie niciodata ce urmeaza sa faca, asa ca este mereu in "alerta". El improvizeaza in functie de ritmul divin al muzicii si de starea pe care o are. Ea raspunde cererii. Cum poate ea raspunde daca nu stie ce el urmeaza sa faca? SIMTE. Da, este extraordinar cand inveti sa simti partenerul (desi nu l-ai mai vazut sau nu ai mai dansat nici o data cu acea persoana). Ca follower inveti sa "citesti" intentia pe care el o transmite prin piept. Ca lider, inveti sa transmiti intentia. Conexiunea care se formeaza in cuplu este abolut si de-a dreptul hipnotica. Intri in transa ascultand ritmul si urmandu-ti partenerul. Se creaza o relatie arhaica, am putea sa ii spunem, in care ea isi urmeaza cu sfintenie partenerul si din care ies lucruri absolut tamaduitoare.

Inveti sa socializezi. Atat la cursul de dans cat si la petrecere esti "nevoit" sa socializezi. Niciodata nu dansezi cu acelasi partener. Pentru ca inveti sa simti sau sa transmiti acea intentie despre care vorbeam mai devreme, practicand cu mai multi parteneri. Exista o comunitate frumoasa de tangueros in care esti primit bine. Nu te face nimeni sa te simti incepator si neindemanatic. Toata lumea cu care intri in contact este dispusa sa te "ajute". - Inveti sa asculti si sa simti muzica. Pentru ca evident, ca sa poti dansa este bine sa intelegi muzica si ritmul ei. De aceea se organizeaza lectii de muzicalitate, in care esti invatat sa urmaresti ritmul, care nu este dat de tobe ci de bandoneon.

Muzica de tango este absolut divina. Parca ar fi rupta din suflet si redata cu daruire si pasiune, pentru suflet. Una peste alta, inveti ceva nou, faci miscare, relationezi, creezi noi prietenii, iti descarci greutatile sufletului intr-un mod unic si te umpli de bucurie si voiosie, inveti sa relationezi mai bine in cuplu, sa depasesti anumite inhibitii, poti sa scapi de depresie, potisa scapi de anxietate, adaugi vietii tale un nou stil si noi viziuni...

Sinuciderea si starile psihopatice

Nu am practica in domeniu, pentru ca nu am intrat pana acum in contact cu vre-un client care sa fi avut ganduri sinucigase. Dar am auzit povesti de la colegii mei si, teotetic am aprofundat acest subiect la diferite cusuri. Emile Durkheim, in cartea sa SINUCIDEREA (este un studiu de sociologie, publicat de editura Antet) explica foarte clar si pe intelesul tuturor urmatoarele: "Asa zisii monomani (in terminologia traditionala a patologiei mintale, delirul cu arie restransa se numeste monomanie), exista intotdeauna o stare generala a intregii activitati minale care constituie fondul bolii si din care ideile delirante nu sunt decat expresia superficiala si temporara: fie o exaltare excesiva, fie depresie extrema, fie o perversiune generala si, mai ales absenta echilibrului si coordonarii la nivelul gandirii si al actiunii. Subiectul gandeste, si totusi ideile lui nu se inlantuie fara lacune, el nu se poarta in mod absurd, dar comportamentul lui este lipsit de coerenta. Deci, nu este exact daca spunem ca nebunia poate sa aiba partea ei, imediat ce a partruns la nivelul judecatii, ea invadeaza totul. ... Alienistii (medici specializati in boli mintale) afirma ca majoritatea sinugigasilor pe care i-au intalnit prezentau toate sentimentele alienarii mintale, marturie insa nu indeajuns de concludenta spre a rezolva problema, trecerea in revista despre care vorbesc acestia ramane in toate cazurile mult prea sumara. ... Pentru a sti daca sinuciderea este un act specific alienatilor, trebuie determinate formele pe care le imbraca ea in cazul alienarii mintale si trebuie vazut apoi daca sinuciderea ii afecteaza numai pe alienati. ... Clasificarile esentiale ale sinucigasilor stabilite de Jousset si Moreau de Tours: 1. sinuciderea maniacala. Este daorata fie halucinatiilor, fie unor conceptii delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginare, ori pentru a da ascultare unui ordin misterios primit din ceruri, etc. Motivele acestei sinucideri si modul ei de evolutie reflecta caracterele generale ale bolii din care decurge mania. Este o afectine particularizata printr-o moblitate extrema. ... 2. sinuciderea melancolica. Este legata de o stare generala de extrema depresie, de tristete exagerata, care face ca bolnavul sa nu mai aprecieze cu chibzuiala raporturile pe care le au cu el persoanele si lucrurile din jur. Placerile nu-l mai atrag si vede totul in negru. Viata i se pare plicticoasa si chinuitoare. Cum aceste dispozitii sunt permanente si ideea sinuciderii il bantuie neincetat, ca o idee fixa, iar motivele generale care il indeamna sa ia decizia sunt intotdeauna cam aceleasi. ... 3. sinuciderea obsesiva. In acest caz sinuciderea nu este cauzata de un motiv anume, nici imaginar nici real, ci doar de ideea fixa a mortii, care fara noima pune total stapanire pe mintea subiectului. El este obsedat de o dorinta de a se omori, desi stie perfect ca nu are nici un motiv rezonabil sa o faca. Este o nevoie instinctiva asupra careia reflectia si judecata nu au putere, asemanatoare cu acea nevoie de a fura, de a ucide, de a incendia... ... 4. Sinuciderea impulsiva sau automatismul sinucigas. Ca si precedentul tip de sinucidere nici acesta nu este motivat. Nici in raport cu realitatea, nici in functie de imaginatia subiectului. Numai ca in loc sa fie produsul unei idei fixe, care acapareaza spiritul o vreme mai mult sau mai putin indelungata, punand apoi stapanire asupra vointei subiectului, ea rezulta dintr-un impuls brusc si irepresibil. Cat ai clipi din ochi, tasneste in toata plenitudinea si incita la savarsirea actului, sau cel putin la incercarea de a-l comite. ... Nu se poate face o destul de stransa apropiere intre sinucidere si nebunie, decat repingand arbitrar sensul cuvintelor. "Nu este ucigas de sine - scrie Esquirol - acela care neascultand de sentimentele nobile si generoase, se avanta intr-o primejdie, se exprima unei morti inevitatbile si isi sacrifica in mod voluntar viata pentru a se supune legilor, pentru asi tine un juramant de credinta, pentru salvarea partriei..." ... Deoarece sinuciderea alienatilor nu reprezinta intregul gen, ci doar o specie, starile psihopatice care alcatuiesc alienarea mintala, nu pot sa dea seama de tendinta colectiva spre sinucidere. Dar intre alienarea mintala propriu-zisa si echilibrul perfect al inteligentei, exista o serie intreaga de trepte - sunt diverse anomalii reunite de obicei sub denumirea de neurastenie. Insasi existenta sinciderii cauzate de tulburari intelectuale ridica aceasta problema. ..." Continua cu tabele pe tari, mediu, sex, etnie, religie ... si ajungem la ereditate. De unde citez urmatorul paragraf: "... ... Dar in cu totul alt inteles au vorbit psihologii despre ereditate. Aceasta ar fi tendinta de a se omori, care se transmite direct si in totalitate de la parinti la copii si care, o data transmisa, ar da nastere sinuciderii ca un veritabil automatism. Ea ar consta intr-un soi de mecanism psihologic, dotat cu oarecate autonomie ... " Acest pasaj din urma este o justificare pentru vehementa din postarea mea de miercuri. Sa speram ca Petru va avea o constructie psihologica robusta, ca va intelege, tolera, accepta, ierta moartea prin sinucidere a mamei. Cam atat am avut de citat si de spus.

Serotonina, endorfinele si dopamina

ok, ieri si astazi am scris 3 postari pe care le-am sters. Nici una nu a fost demna de postat. Cand am inceput sa scriu pe acest blog mi-am spus: - am sa scriu academic, am sa scot definitii din dictionarul de psihologie al lui Paul Popescu Neveanu, sau din dictionarul de psihanaliza/ psihiatrie/ lacanian... am sa fac recenzii si studii... pentru ca cititorii acestui blog sa fie informati. bla, bla, bla. Dar cui ii poate folosi teoria... Mie si celor din breasla. De ce cineva care ar dori sa dobandeasca aceste informari psihologico-in-for-mative nu si-ar cumpara o carte de specialtitate sau nu ar face un curs informativ de weekend... Zic si eu. In tot cazul, aceasta postare nu este ca cele din urma. Asta seara, facand obisnuitul around to the moghioros parc, in pas alergator combinat cu mers rapid, si ca de obicei gandindu-ma la ale mele si nevazand pe nimeni si nimic in jur. Cand alerg, de regula imi pun castile, masor asfaltul pe care il stivesc cu pasi rapizi si apasati, ridic privirea cand este cazul sa traversez (ma asigur sa nu ma calce vre=o masina)si ma gandesc la ale mele. Imi pun in ordine activitatea din ziua ce tocmai a trecut si ma pregatesc pentru ziua ce are sa urmeze. Cand ajung in fata blocului, dupa doua ture, sunt un zabmet toata (in copilarie, antrenorul meu imi spunea: "- Nu inteleg cum dupa 5000 de metri treci linia de sosire cu zambetul pe buze"). Dar astazi nu a fost asa. Astazi, alergam eu acolo cu gandurile mele. Cand, de o data, din senin mi-a venit grandioasa si geniala idee sa ridic ochii din asfalt si sa vad oamenii de pe trotuar. Asa am descoperit ca nu sunt singura care alearga, mai sunt multi alti runnersi. Unii profesionisti as putea spune, echipati pana n dinti. M-a amuzat foarte tare un nene cu o varsta mai avansata, care isi sugrumase barbatia cu pantalonasii mulati si luciosi. Unii runnersi iesiti pentru ca sa se tonifieze, altii ca sa slabeasca. O tanti grasunica in exces, probabil s-a uitat in oglinda intr-o doara, asa cum am ridicat si eu privirea din asfalt si a hotarat ca nu se mai poate. I s-a trezit vointa si a scos-o de urechi afara din casa. Tremura asfalul sub ea in tandem cu straturile de grasime si lacul de sudoare. Intre straturile de pe ea si asfalt se crease un adevarat ritm cataclismic. Dar ce conteaza, ce conteaza... Ferice de ea. Oamenii ies sa faca miscare, asta conteaza. Multi oameni, impresionant de multi. Imi venea sa ii imbratisez si sa ii felicit. Bravo oameni buni! Sportul face bine la inima, la creier, la psihic, la sulfet, la sunculite, la tonifiere. Facand sport putem depasi sau ameliora depresia, starile de anxietate, inlaturam stresul. Ca sa nu zic ca in timpul activitatilor sportive secretam hormonul fericirii (serotonina), ceea ce ne aduce o stare de bine si un somn sanatos. Dar si mai frumos este ca ne putem droga natural in timp ce alergam, secretand endorfine. Ele ne ajuta sa gandim pozitiv si sa avem o stare zen. Dopamina isi face si ea aparitia, nu fara insemnatate. Pentru ca pe langa faptul ca transmite informatii multelor celule din creier ne poate ajuta sa avem orgasm multiplu. Tare, nu?