Femei care iubesc prea mult

... Caracteristicile femeilor care iubesc prea mult:
 1. Prin definiţie, provii dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute. Poate că o modalitate mai adecvată de a încerca sa înţelegem această caracteristică este de a începe mai întâi cu cea de-adoua parte: „în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute". „Nevoile emoţionale" nu se referă doar la nevoia de dragoste şi afecţiune. Deşi acest aspect are importanţa lui, şi mai grav este faptul că percepţiile şi sentimentele tale au fost în mare masură ignorate şi respinse, în loc să fie acceptate şi validate. ...
 2. Pentru că tu însăţi ai primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva. Gândiţi-vă cum se poartă copiii, mai ales fetiţele, când sunt lipsiţi de dragostea şi atenţia pe care o doresc şi de care au nevoie. Dacă un băiat poate deveni agresiv şi manifesta un comportament distructiv şi violent, fetiţele îşi îndreaptă cel mai adesea atenţia spre păpuşa favorită. Când o leagănă şi o mângâie, identificându-se cu ea până la un punct, fetiţa se angajează, de fapt, în strădania indirectă de a primi atenţia de care are nevoie. La maturitate, femeile care iubesc prea mult fac acelaşi lucru, poate doar cu mai multă subtilitate.
 3. Întrucât nu ai reuşit să-ţi transformi părinţii (sau doar pe unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerci -ca şi în trecut - să-l schimbi prin iubirea pe care i-o arăţ. Poate că a trebuit să lupţi cu unul, sau cu amândoi părinţii. Dar orice ar fi fost greşit, absent sau dureros în trecut reprezintă exact ceea ce încerci să dovedeşti că este bine în prezent. Acum începe să devină evident că se petrece ceva nesănătos şi auto-distructiv. Ar fi bine dacă am veni cu toată afecţiunea, compasiunea şi înţelegerea noastră în relaţia cu bărbaţi sănătoşi, bărbaţi de la care am putea spera să primim ceea ce ne lipseşte. Dar nu suntem atrase de bărbaţi sănătoşi, care ne-ar putea oferi ceea ce avem nevoie. Aceştia ni se par plicticoşi. Suntem atrase de bărbaţi care reproduc pentru noi lupta pe care am dus-o cu părinţii noştri, pe vremea când încercam să fim destul de bune, de iubitoare, de merituoase, de utile şi isteţe ca să câştigăm dragostea, atenţia şi aprecierea celor care nu ni le puteau oferi din cauza propriilor lor probleme şi preocupări. ...
 4. Terorizată de posibilitatea abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat. Abandonul este un cuvânt tare. Înseamnă să fii părăsit, poate chiar să mori, pentru că s-ar putea să nu fii în stare să supravieţuieşti în singurătate. Există abandon literal şi abandonemoţional. Orice femeie care iubeşte prea mult a trăit abandonul emoţional profund, cu toată groaza şi vidul sufletesc pe care le implică. …
 5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajuta" pe bărbatul cu care ai o relaţie. Teoria din spatele „ajutorului" este că, dacă dă rezultate, bărbatul va deveni aşa cum îl vrei tu, aşa cum simţi nevoia să fie, ceea ce înseamnă că vei fi învingătoare în lupta pentru lucrul după care ai tânjit atâta timp. ...
 6. Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi mai mult silinţa să-i faci pe plac. Dacă o altă persoană, cu o viaţă diferită, s-ar găsi în situaţia noastră, ar putea spune: „Dar e îngrozitor. Am să-i pun capăt". Dar noi presupunem că, dacă relaţia nu merge şi noi nu suntem fericite, este pentru că încă n-am făcut tot ce trebuia. Interpretăm fiecare nuanţă de comportament ca un semn că partenerul nostru începe în sfârşit să se schimbe. Trăim cu speranţa că mâine va fi altfel. …
 7. Eşti dispusă să îţi asumi mult mai mult de 50% din responsabilitate, vină şi imputări în orice relaţie. Adesea, acelea dintre noi care provin din familii dezechilibrate au avut părinţi iresponsabili, imaturi şi slabi. Am crescut repede şi am devenit pseudo-adulţi, cu mult înalte de a fi pregătite să purtăm povara acestui rol. în acelaşi timp, însă, ne-a făcut plăcere puterea pe care ne-au conferit-o familia şi cei din jur. ...
 8. Respectul de sine este extrem de scăzut şi în forul tău interior nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi, mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire. Dacă părinţii noştri nu ne consideră demne de dragostea şi atenţia lor, cum putem atunci să credem că suntem într-adevăr bune şi pricepute? … ... Va continua ...

 citat din "Femei care iubesc prea mult" - Robin Norwood

Declaratia mea de autoestimare

EU SUNT EU

Nu mai exista nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine, este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel care fAce alegerile.

Posed ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, coreCte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele. Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra cea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumente pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni Si lucruri din exteriorul meu.

MA POSED PE MINE SI PRIN URMARE MA POT CONSTRUI.

EU sunt EU si sunt OK.

Virginia Satir

Diferitele fete ale iubirii

• majoritatea oamenilor se inseala asupra mai multor atitudini si comportamente pe care le considera dragoste adevarata: afectiunea, mila, devotamentul, iubirea pasionala, comportamentul posesiv, egoismul si a-i face pe plac celuilalt;
• daca persoana care ofera semne de afectiune are cea mai mica asteptare, atunci nu este vorba despre un dar din dragoste: ci despre o asteptare de a primi ceva in schimb, de la celalalt;
• cei care vor sa traiasca o iubire adevarata vor sti intuitiv ca in momentul in care pasiunea se diminueaza atunci apare iubierea adevarata;
• nimeni nu poate face fericit pe altcineva, fericirea nu poate veni decat din interiorul nostru;
• a fi responsabil inseamna a ne asuma consecintele pentru alegerile noastre si a-i lasa pe ceilalti sa isi asume consecintele pentru deciziile lor;
• este imposibil sa fii intotdeauna pe plac celor apropiati. Cei care incearca sa faca acest lucru dau dovada de o mare lipsa de iubire de sine, lucru care va avea drept consecinta faptul ca vor pune la indoiala iubirea adevarata a celorlalti;
• persoana care vrea ca celalalt sa-i raspunda propriilor ei dorinte, este cea egoista. Celalalt, spunand nu, nu face decat sa isi exprime propriile lui nevoi sau limite;
• o minciuna se recunoaste prin incoerenta dintre ceea ce spune, gandeste, simte si face acea persoana. Nimeni nu este obligat sa isi dezvaluie secretele sau gandurile altcuiva, oricine ar fi acea persoana. 

Lise Bourbeau - Iubire, iubire, iubire

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 9

Ma simt atat de singura cand copilul pleaca sa-si viziteze tatal.

Este un sentiment normal sau exagerez?

Nu-ti fie teama, este normal sa simti asa. Aceasta vine din rana pe care ti-a lasat-o divortul, oricat de mult ai “castigat” prin divort, oricat de mult l-ai “pedepsit” pe fostul tau sot, in fond tu te simti mai mult lovita si tradata decat victorioasa.

Copilul pe care-l ai este parte a problemei dar si parte a solutiei. Tu vezi in el modul de a te linisti, esti mai posesiva ca niciodata si nu suporti sa-l sti departe si mai ales cu tatal lui. Atunci ai sentimentul ca ti s-a luat ceva la care ai dreptul numai tu. Doar tu l-ai facut, tu ai suferit, tu sti ce este asta.

Toate astea sunt la nivel bazal, emotional, vind din legatura afectiva pe care o ai cu copilul, nu mai ai cu cine sa imparti dorinta ta de a iubi, toata se intoarce spre copil. Poate incerci sa ai o alta legatura dar inca nu e ceva “captivant”.          

Sfatul meu este sa incerci sa iesi din copcana emotionala, sa te eliberezi, sa incepi sa crezi ca ai dreptul la viata
personala si ca doar fiind echilibrata si puternica vei fi si o mama buna, altfel vei fi una posesiva si                  constrangatoare si asta se va reflecta asupra copilului.

Oricat de devastator ar fi fost divortul, elibereaza-te si porneste la drum, mai sunt atea lucruri de facut, te mai asteapta atatea bucurii, nu privi viata ta prin filtrul unei mame abandonate, nu te-a abandonat nimeni, ai parasit doar o relatie care nu mai putea sa continue, ai acum premizele unui nou inceput, mai bun si mai drept.

Copilul? El este minunea care te va face sa nu gresesti. Cand copilul pleaca pentru un sfarsit de saptamana fa-ti un program numai al tau, iesi cu prietenii in oras, desavasreste-ti educatia, fa sport, implica-te intr-un program comunitar. Nu sta acasa si astepta sa vina si sa vezi ce s-a mai intamplat. Paraseste odata campul acesta de lupta, nu mai e nimeni acolo decat tu...

Dr. Radu Vrasti
Kitchener, Ontario

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 8

Dupa divort, parintii/familia mea m-a acuzat pe fata sau voalat ca nu am stiut sa-mi salvez casnicia 

Se intampla sa te acuze, cum se poate intamla ca insasi familia ta sa te impinga la divort. Oricum ar fi, decizia a fost a ta si tu stii mai bine ce s-a intamplat si prin ce ai trecut. Viata ti-o cladesti dupa intelegrea si resursele tale, dar oricum esti mama si se presupune ca ai pus interesele copilului mai presus de alte tale. Uneori familia vrea sa salveze aparentele sociale, morale, nu le palce ca un membru al ei sa “esueze”, inca se mai considera ca divortul este un esec atat personal cat si al familiei de origine, la baza lui ar sta slabiciuni educationale sau morale.

Dar nu mai este asa, oamenii de astazi se simt liberi de a decide dupa criteriile proprii dar o balanta nu strica. Generatia mai veche vine cu intelepciunea veche ca in final toate sunt la fel si ca ce conteza de fapt este doar sa-ti faci datoria. Dar traiesti numai odata si este cineva indreptatit sa te judece? Ei bine, este! Peste ani doar copilul te va putea “judeca” in sensul ca te va intreba despre ce s-a intamplat atunci cand ati ramas amandoi singuri, cand a trebuit sa minta la scoala atunci cand copii l-au intrebat cine este tatal sau, etc. Poate ar fi vrut sa va plimbati cu toti de mana sau cat de trist a fost cand a vazut altii copii impreuna cu ambii parinti.

Dupa parerea mea exista doar un singur mod sa treci peste toate: sa pui tot ce simti in cuvinte si sa vorbesti si sa asculti atat ce spui tu cat si altii si asta te va ajuta sa te ridici de la nivelul emotional la cel rational si atunci vei avea urechi sa auzi cu adevarat ce spun ai tai cat si altii si mai ales ce spune inima ta. 


Radu Vrasti - Kitchener, Ontario

Povestea inimii

Stiu ca este o poveste hiper cunoscuta, dar tin neaparat sa o postez pentru ca aduce invataminte si pentru cel care o citeste dar si pentru cel care o reciteste.

"Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.

Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:

- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.

Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.

"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti oamenii???

Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
- Cred ca glumesti, batrane. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasito cu cel de lânga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. 


Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.

Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întinso cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.

Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete..."

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 7

Dupa ce s-a recasatorit, fostul meu sot cere acum incredintarea copilului. 


Este destul de frecvent ca dupa divort copilul sa fie incredintat mamei ca persoana cea mai capabila sa-l creasca si tatal nu se impotriveste in mod esential. Brusc, problema se schimba dupa ce sotul s-a recasatorit. Acum, avand o alta familie el se simte indreptatit sa ceara incredintarea copilului precum o femeie ca sa
ingrijireasca si sa educe copilul. Este frustrant pentru mama ca sa afle ca, copilul ei este obiect de disputa cu o alta femeie care nu are nici un drept sa se considere apta sa creasca copilul ei.

Pentru a evita astfel de complicatii si confuzii in care parintii despartiti pot cadea din considerente mai mult emotionale si economice decat rationale, sugerez ca de la inceput sa se construiasca intre soti un plan de
“parenting” care sa definieasca atat obiectivele cat si modalitatile de indeplinire a lui: ce religie va avea copilul, ce scoala sa urmeze, cum sa-si sarbatoreasca ziua de nastere si onomastica, cum sa-si petreaca vacantele, cum sa-si petreaca timpul liber, ce sporturi sa faca, etc. si care ar fi contributia fiecarui parinte si mai ales cum sa fie accesul fiecarui parinte la a vedea copilul si a contribui la cresterea si educarea lui.

Planul trebuie sa fie discutat amical, sa fie concret si sa se actualizeze regulat pe aceleasi baze. Parintii pot evita orice conflict daca pun pe primul plan interesele copilului si se considera parteneri cu responsabilitate egala, iar relatia fiecaruia cu copilul este transparenta pentru celalalt. Construirea a doua cetati in care copilul sa fie dus dupa metereze nu face decat sa cultive suspiciozitate si sa duca in final la conflict. Trebuie inteles si acceptat ca in nici intr-o situatie parintii nu sunt mai implicati decat atunci cand au divortat si au un copil/copii impreuna.

Implicarea nu trebuie sa duca la discordie ci mai degraba la o co-participare activa si flexibila, dirijata de planul de parenting si pliata pe etapele de dezvoltare a copilului. 


Dr Radu Vrasti - Kitchener, Ontario