"Uneori dam dovada de o surzenie uimitoare si de orbire incredibila atunci cand ne alegem partenerii, acest lucru ar trebui sa ne faca sa ne gandim insa nu sa ne paralizeze.
Era o data un cuplu de vulpoi care triau impreuna de ani de zile, intr-un sistem relational foarte ciudat. In tara vulpilor se numeste "sistem relational" un anume fel de comunicare ce functioneaza intre doua persoane, intr-un mod repetitiv, in care fiecare dintre protagonisti adopta o pozitie de inceput care ii permite sa subordoneze comunicarea, sa creeze un conflict sau o infruntare, in scopul de a confirma faptul ca celalalt "este cu adevarat insuportabil".
Astfel, faptul de a incepe o comunicare printr-o acuzatie, o punere in cauza, o plangere, ii permite celuilalt fie sa se opuna celuilalt, fie sa se supuna, fie sa manifeste o pseudo-adeziune pentru a-si acorda mai tarziu mijloacele de a contracara si de a-l invinge pe celalalt. Daca unul dintre parteneri vrea sa saboteze comunicarea, poate deschide discutia printr-un repros: "iar ai uitat sa ma trezesti dimineata!". Alta data ar putea sa il faca pe celalalt responsabil de un regret inutil:"ah, daca as fi stiut ca azi va ploua, as fi iesit ieri, cand era timp frumos!". Sau poate folosi o descalificare: "Tie nu pot sa iti spun nimic, ai un caracter insuportabil!" sau printr-o afirmatie care nu lasa loc de dicutie: "oricum, tu nu esti niciodata multumita, asa ca azi o sa fac ce vreau eu!" Acest tip de comunicare, cred ca v-ati dat seama, duce intotdeauna la evitarea schimburilor si transformarea lor in conflicte.
Cuplul despre care va vorbesc avea un mod de viata, de a comunica, de a-si provoca suferinta unul altuia, care i-ar fi descurajat pe multi oameni. Dar aici este vorba despre vulpi si probabil, obiceiurile lor de viata sunt mult diferite de cele ale oamenilor. 'Era ca si cum unul dintre ei, masculul, avea o nevoie foarte mare de a-i face rau partenerei lui. O nevoie imensa de a o face sa sufere! Parea foarte ciudat, sa vrei sa faci sa sufere pe cineva pe care il iubesti. Insa in tara vulpilor, se intampla destul de des acest lucru. Se poate numi in mai multe feluri: perversitate, sadism, cruzime, hartuire morala...
Cel mai curios era faptul ca, vulpita lui, spera mereu ca partenerul ei se va schimba, ca va intelege, ca va inceta sa o mai chinuie, sa o umileasca sau sa o loveasca, asa cum facea uneori cand isi pierdea controlul, cu o violenta ingrozitoare.
Ea incerca de obicei "sa indrepte lucrurile", cum spunea ea, sa fie cat mai intelegatoare, sa nu il provoace, sa nu ii starneasca furia. Si, mai ales, voia sa inteleaga. Sa inteleaga de ce se purta asa cu ea, in timp ce ea facea totul pentru a-i fi lui pe plac, pentru a nu-l supara, pentru a-i infrumuseta viata. Sa inteleaga de ce, el, cel care pretindea ca o iubeste, ii facea atat de mult rau!
Sotul ei avea o mare abilitate de a o face pe ea sa se simta mereu in defensiva, pentru a-i distruge increderea in sine. O contrazicea mereu, radea de convingerile ei, ii descalifica actiunile, ii rupea hainele pe care le cumpara fara incuviintarea lui, spargea obiectele la care ea tinea, ii critica prietenii. Atat de mult, incat, in cativa ani nu mai venea nimeni la ei acasa. Chiar si parintii ei nu mai puteau veni decat daca erau chemati in vizite foarte scurte. Vulpoiul facea mereu in asa fel incat sa aiba el mereu dreptate si nu suporta niciodata sa fie contrazis.
Cu toate astea, la inceputul relatie lor, fusese foarte dragut cu ea, foarte atent, politicos, prevenitor, incat sotia lui credea ca a fost foarte norocoasa sa intalneasca un vulpoi atat de atent si iubitor. Si nu putea decat sa fie de acord cu cineva atat de grijuliu si de iubitor, care ii placea atat de mult, dupa cum le spunea atunci prietenilor ei!
"Ceea ce m-a sedus la el era ca ma intreba mereu ceea ce credeam eu, care este punctul meu de vedere, apoi imi demonstra ca ceea ce credeam eu era atat de asemanator cu ceea ce credea el si, ca oricum, schimband cutare sau cutare lucru, puteam sa imi imbunatatesc ideile, care sa corespunda altfel si mai mult cu ale lui. Cu el aveam sentimentul ca sunt mai inteligenta, deoarece imi confirma ca gandeste la fel ca mine si, de altfel, pentru a intelege mai bine, reformula de fiecare data, in felul lui, ceea ce spuneam eu pentru a fi de acord unul cu altul!
Doar dupa cateva luni de la casatorie mi-am dat seama ca ma atragea mereu in directia lui, ca imi impunea vointa lui si ajungeam sa fac ceea ce voia el. Ma convinsese ca nici macar nu imi dadeam seama de faptul ca eram adese ori in eroare... O data insa, am vrut sa imi mentin pozitia si de atunci au inceput accesele lui de furie. M-a surprins acest lucru si m-am gandit ca nu am fost eu atenta, ca l-am ranit, ca era mai sensibil decat credeam, ca merita sa fac un efort... Apoi nici nu mai astepta sa imi exprim punctul de vedere, incepea imediat sa tipe, spunand ca oricum nu sunt de acord cu el. Uneori, devenea vulgar, folosea cuvinte grele si ma ranea mult. Cand i-am cerut sa ma respecte, sa fie mai atent cu mine, s-a dezlantuit ca si cum l-as fi insultat, a devenit si mai agresiv, urland: "vrei sa te respect, dar tu nu meriti nimic, te-am luat de sotie de mila, nimeni nu ar fi vrut sa te ia, esti proasta, nu stii sa faci dragoste, ai tot timpul niste idei ridicole..." si multe alte lucruri si mai rele, cu cuvinte pe care nu indraznesc sa le spun, pentru ca mi-e rusine!"
Relatia asta dura de vre-o doisprezece ani, cand intr-o dimineata, fetita acelei vulpi (am uitat sa va spun ca aveau o fetita) i-a spus mamei ei:
"Mama, eu sufar foarte tare, te iubesc si in acelasi timp te urasc. te detest atunci cand vad ca accepti sa traiesti cu cineva care nu te respecta. Mie imi este foarte greu, pentru ca nu pot sa ma formez cu acest model de supunere si de slabiciune a mamei mele, in relatia cu sotul ei. In acelasi timp nu mai pot sa il iubesc pe tata cand vad cat de multa suferinta iti provoaca! ma simt sufocata! Nu mai stiu unde ma aflu si care sunt sentimentele mele fata de voi doi!"
Este nevoie de mult curaj pentru ca un copil sa se pozitioneze astfel in fata mamei lui. Dar, in tara vulpilor, se intampla uneori ca unii copii sa se afirme si sa se defineasca mai bine decat copii oamenilor. Si fetita a adaugat: " Si in plus, mai am o dificultate foarte mare: am impresia ca ramai cu tata din cauza mea. Te-am auzit cand ii spuneai vecinei noastre. "Atata timp cat este inca mica nu o pot lipsi de tatal ei!" Mama, astfel imi pui in spate o misiune insuportabila> Trebuie sa iei o decizie pentru tine> Astfel voi putea sa ma formez mai bine, sa exist fara sa ma simt responsabila pentru umilirea ta si pentru victimizarea ta!"
Puteti sa va imaginati continuarea povestii. Sa nu credeti ca mama ei a luat foarte repede o decizie, dar toate acestea au facut-o sa se gandeasca foarte mult si, intr-o buna zi, s-a hotarat sa ceara divortul, sa-l paraseasca pe sotul ei, pe care il mai iubea inca, dar care ii propunea o relatie insuportabila pentru ea. A indraznit sa se desparta, nu doar de sotul ei, ci si de acel sistem relational in care se inchisese atat de mult timp. Deoarece, in cazul vulpilor, cel mai greu lucru nu este acela de a parasi o persoana cu care nu te mai intelegi sau care nu mai corespunde cu ceea ce ai devenit tu. Cel mai dificil este sa renunti la sistemul relational pe care fiecare dintre cei doi parteneri l-au intretinut si care (foarte frecvent) tine mult. Inseamna sa incepi sa faci alegerea de a te respecta, stiind ca alegand sa te indepartezi, inseamna a indrazni sa renunti la ceva cunoscut pentru a merge in intampinarea unui lucru necunoscut."
"Povestea vulpoiului caruia ii placea mult sa o faca sa sufere pe sotia" lui dupa Jacques Salome
