Cei mai multi dintre noi am fost invatati ca suntem diferiti de alti oameni. Unii dintre noi ne consideram a fi mai buni decat altii si multi dintre noi credem ca nu suntem cum trebuie. Vietile noastre sunt modelate in functie de aceste judecati de valoare. Aceste judecati sunt cele care ne fac sa spunem "Eu nu sunt ca tine". Daca esti alb, s-ar putea sa crezi ca esti diferit
de negri. Daca esti negru, s-ar putea sa crezi ca esti diferit de un asiatic sau un hispanic. Evreii cred ca sunt diferiti de catolici, iar conservatorii de dreapta cred ca sunt diferiti de liberalii din aripa stanga. Fiecare dintre culturile si civilizatiile noastre ne-a invatat sa credem ca suntem fundamental diferiti de ceilalti. Adoptam, de asemenea, prejudecati de la familii si prieteni.
„Esti diferit, deoarece esti gras si eu sunt slab. Eu sunt destept si tu esti prost. Eu sunt timid si tu esti curajos. Eu sunt pasnic si tu esti agresiv. Eu vorbesc tare si tu vorbesti incet." Aceste convingeri mentin iluzia ca noi suntem separati. Ele creeaza atat bariere interne, cat si externe care ne impiedica sa ne acceptam totalitatea fiintei noastre. Ele continua sa ne faca
sa aratam cu degetul spre ceilalti. Cheia este sa intelegem ca nu exista nimic din ceea ce putem vedea sau percepe - si care noi sa nu fim. Daca nu am avea o anumita calitate, nu am putea-o recunoaste in altul. Daca esti inspirat de curajul altuia, aceasta este o reflectare a curajului care se afla in tine. Daca tu crezi ca cineva este egoist, poti sa fii sigur ca si tu esti in stare sa dai dovada de acelasi egoism. Desi aceste trasaturi nu sunt exprimate tot timpul, fiecare dintre
noi are capacitatea de a manifesta orice trasatura pe care o vede. Dat fiind ca suntem o parte din lumea holografica, noi suntem tot ceea ce vedem, tot ceea ce judecam, tot ceea ce admiram. Indiferent de culoarea pielii, de greutate sau de preferintele religioase, noi avem cu totii aceleasi trasaturi caracteristice universale. in aceasta privinta esentiala, toate fiintele umane sunt la fel. ...
Barbatii si femeile sunt creati egali, prin aceea ca ei impartasesc aceeasi gama completa de trasaturi umane. Cu totii avem putere, forta, creativitate si compasiune. Cu totii
avem lacomie, senzualitate, manie si slabiciune. Nu exista trasatura, calitate sau aspect pe care noi sa nu le avem. Avem din plin lumina divina, dragoste si stralucire si avem din plin - in egala masura - egoism, ascunzisuri si ostilitate. Suntem facuti ca sa continem intreaga lume inauntrul nostru; o parte din sarcina de a fi pe deplin uman este de a gasi dragoste si compasiune pentru fiecare aspect din noi insine. Asa cum este mintea umana, tot asa este si mintea cosmica. Majoritatea dintre noi traim cu o viziune ingusta a ceea ce inseamna a fi uman. Atunci cand permitem caracteristicilor noastre umane sa accepte universalitatea noastra, putem deveni cu usurinta tot ceea ce dorim. ... Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera din castel este perfecta si are un dar special. Fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect.
Cand ati fost copii, ati explorat fiecare centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Fara frica, ati scotocit in fiecare camera, cautand pietrele pretioase si misterul ei. Ati acceptat cu dragoste fiecare camera, fie ea o incapere oarecare, dormitor, baie sau pivnita. Absolut fiecare incapere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune. Apoi, intr-o zi, cineva a venit la castel si v-a spus ca una dintre camere era imperfecta, ca, fara indoiala, ea nu apartinea castelului vostru. V-a sugerat ca, daca doreati sa aveti un castel perfect, trebuia sa incuiati usa de la acea camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare, v-ati grabit sa o incuiati. O data cu trecerea timpului, au venit din ce in ce mai multi oameni
la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere, despre care le placeau si care nu le placeau. Incetul cu incetul, ati inchis usa dupa usa.
Minunatele voastre incaperi au fost inchise, li s-a luat lumina, au fost lasate in intuneric. A inceput un ciclu. De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai
multe usi. Ati inchis usi, deoarece va era teama, sau deoarece credeati ca acele camere erau prea indraznete. Ati inchis usi la camerele care erau prea conservatoare. Ati inchis usi, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca a voastra. Ati inchis usi, deoarece conducatorii vostri religiosi v-au spus sa stati departe de anumite incaperi. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului vostru ideal.
S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit si viitorul parea extraordinar si luminos. Nu va mai gandeati la fiecare incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum, doreati sa dispara camerele de care erati odata mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de aceste incaperi, dar ele faceau parte din structura castelului. Dupa ce ati inchis usa la oricare incapere care nu va placea, o data cu trecerea timpului ati uitat complet ca ea exista. La inceput nu v-ati dat seama ce faceti. Devenise un obicei. Pe masura ce fiecare exprima mesaje diferite despre cum ar trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mult mai usor sa-i ascultati pe ei, decat sa aveti incredere in vocea voastra interioara - cea care iubea intregul castel.
Faptul ca ati inchis acele camere v-a facut sa va simtiti cu adevarat in siguranta, in curand, v-ati trezit ca locuiti doar in cateva incaperi mici. Ati invatat cum sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest lucru. Multi dintre noi am incuiat atat de multe camere, incat am uitat ca am fost odata un castel. Am inceput sa credem ca nu suntem decat o casuta mica cu doua camere, care are nevoie de reparatii. ...:
Fragment din cartea "Partea întunecată a căutătorilor de lumină" de Debbie Ford
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu