Tendinte nevrotice - Karin Horney - partea a 3 -a

Ceea ce frapreaza, aruncand o privire asupra acestor tendinte este faptul ca nici unul din eforturile sau atitudinile pe care le implica NU ESTE ANORMAL (in sine) sau lipsit de valoare umana. Cea mai mare parte dintre noi apreciaza afectiunea , controlul de sine, modestia, respectul fata de ceilalti. Se considera ca speranta de a fi satisfacut de o alta fiinta, este cel putin pentru o femeie considerata nu numai "normala", ci chiar o virtute. Printre aceste tendinte sunt cateva pe care evitam sa le apreciem. In general, se apreciaza ca scopuri valabile, dorinta de autonomie, independenta si o conduita bazata pe ratiune. In fata acestor fapte, revine mereu o intrebare nedefinita: pentru ce sunt clasificate aceste tendinte ca nevrotice? Ce au ele in mod esential rau? Tinand cont ca, la unii, o tendinta predomina cu o oarecare rigiditate, aceste diverse scopuri nu ar fi simpla expresie a diferentelor date, a diferitelor jocuri de valori, a modului de a privi viata? nu este normal de exemplu, ca un subiect cu inima calda sa faca provizii de afectiune, in timp ce o fiinta puternica va cauta independenta si autoritatea? Este util sa se puna intrebarea, caci este important nu numai teoretic ci si practic, sa se stie prin ce se disting tendintele umane la fel de esentiale de contrapartida lor nevrotica. Scopul celor doua tipuri de efort este similar, dar fundamentul si semnificatia lor sunt in intregime diferite. Diferenta este tot atat de mare. Ramane de inteles in mod aproximativ, pana la ce punct, tendintele nevrotice pot sa determine caracterul subiectului si sa aiba influente asupra vietii sale. Mai intai aceasta il obliga sa-si dezvolte unele sentimente si moduri de conduita auxiliara. Daca tendinta sa il impinge spre o independenta nelimitata, subiectul va dori secretul si solitudinea, se va irita pentru orice i se poate parea ca o intruziune in viata sa privata si va elabora tehnici pentru ai tine pe ceilalti la distanta. Daca tendinta sa il impinge sa-si minimalizeze viata, el va fi modest, se va multumi cu putin, si se va dovedi gata sa se supuna oricui care se va arata mai agresiv ca el. Tendintele nevrotice determina de asemenea, intr-o mare masura, ideea pe care un subiect o are despre el insusi sau despre ceea ce i-ar placea sa fie. Toate personalitatile nevrotice au o notiune instabila despre evaluarea nevrotica care oscileaza intre o imagine umflata si una depreciativa. Cand o tendinta nevrotica este recunoscuta, devine posibil sa se inteleaga motivele pentru care o persoana e constienta de unele aprecieri despre ea insasi, in timp ce ea isi reprima altele, cu toate ca in constiinta sa, sau in subconstient ea sa fie exagerat de mandra de unele atitudini sau calitati, in loc ca ea sa dispretuiasca altele fara de care s-ar putea sa discearna motivul obiectiv. Nu numai aprecierea de sine este influentata profund de tendintele nevrotice, dar si aprecierea fata de ceilalti: persoana care este insetata de prestigiu, ii va judeca pe ceilalti numai prin consideratia de care ei se bucura; va pune mai presus de ea persoana care se bucura de un prestigiu mai mare si o va desconsidera pe cea mai putin dotata din acest punct de vedere, fara a tine seama de valorile reale.

Tendinte nevrotice - Karen Horney - partea a 2-a

6. Nevoia de apreciere sociala si de prestigiu (se pot combina cu o sete de putere): toate lucrurile, obiecte, bani, persoane - apreciate numai in functie de prestigiul lor; respectul de sine in intregime dependent de natura aprobarii oamenilor; diferente in maniera de a suscita invidia sau admiratia: fie prin pretentie fie prin scandal; teama de a-si pierde rangul (umilirea) fie datorita circumstantelor exterioare, fie factorilor interni. 7. Nevoia de a fi admirat pentru sine: NARCISISMUL; nevoia de a fi admirat nu pentru ceea ce poseda sau ofera vederii, ci pentru ideea pe care o are despre sine; Respectul de sine, functie a realizarii acestei imagini si a admiratiei primite; Teama de a pierde admiratia (umilirea). 8. Nevoia reusitei personale: nevoia de a fi admirat nu pentru ceea ce poseda sau ofera vederii, ci prin ocupatii; respectul fata de sine dependent de posibilitatea de a-i depasi pe ceilalti - in dragoste, in sport, in talent literai, in munca, in special in proprii sai ochi recunoasterea talentelor sale de catre ceilalti, fiind totusi de o importanta vitala, absenta iritand; tendinte distructive de intensitati diferite "vizand sfidarea celorlalti"; oricat ar fi de impresurat de angoasa, subiectul se constrange sa urmareasca realizari MAI AMBITIOASE; teama de esec (umilire). Tendintele 6, 7 si 8 au in comun un spirit de competitie mai mult sau mai putin aparent vizand o superioritate absoluta asupra celorlalti. Dar cu toate ca ele se intrepatrund si se pot combina, unul dintre aspectele lor poate sa excluda pe un altul. Nevoia de admiratie fata de sine se poate insoti cu dispretul fata de prestigiul social 9. Nevoia de a suferi de unul singur si de a fi independent: Necesitatea de a nu avea nevoie niciodata de ceilalti, sau de a nu se supune nici unei influente, sau de a nu fi legat de nimic, orice intimitate implicand un pericol de scalvie; indepartarea si izolarea, singura certitudine a securitatii; teama de a avea nevoie de ceilalti, de legaturi de intimitate si dragoste. 10. Nevoia de perfectiune si invulnerabilitate: efort neabtut spre perfectiune, repros interior pe tema unei greseli posibile; sentimet de superioritate asupra celorlalti, justificat prin certitudinea propriei perfectiuni; teama de a descoperi in sine greseli sau de a se insela.

Comunicarea in procesul terapeutic

În opinia lui Eric Fromm, si tind sa fiu total in acord cu domnia sa, cea mai imperioasă trebuinţă a omului este aceea de a-şi depăşi izolarea, închisoarea singurătăţii sale. Pentru aceasta el, omul, trebuie să spună ceva cuiva care să-l asculte, şi care să ia în consideraţie cele spuse. Zi de zi, când vorbim celor din jur, ne dăm seama că ei doar ne aud, nu ne ascultă. Mesajele verbale cotidiene sunt banale. De fapt, nu comunicăm, uneori nici cu cei din familie. De aceea se întâmplă să nu ne înţelegem, cu toate că avem aceleaşi păreri. Comunicarea este vitală în procesul psihoterapeutic. Ea se realizează totuşi dificil, mai ales sub presiunea timpului. Însăşi durata psihoterapiei depinde de eficienţa comunicării. Puţin clienti înţeleg că terapeutul nu le rezolvă el însuşi problema. Acest lucru nu le-ar fi de nici un folos real. Rolul lui este să-i asculte, să-i asiste, să-i însoţească pe calea descoperirii forţei interioare a propriilor resurse de soluţionare a problemei. Dar pentru a se lăsa condus astfel, pacientul trebuie să aibă încredere, să aibă clar senzaţia comunicării cu cineva care nu-l judecă, nu decide, nu-şi asumă responsabilităţile sale.

Tendinte nevrotice - Karen Horney- partea 1

1. Nevoia nevrotica de afectiune si aprobare: nevoia oarba de a placea celorlalti si de a le primi dragostea si aporbarea; reglarea automata a actelor pentru a raspunde conform asteptarilor celorlalti; frica de afirmare; teama de a suscita agresivitatea celorlalti. 2. Nevoia nevrotica de "partener" care sa ia in grija subiectul: centrul de greutate plasat in acest partener, care urmeaza sa realizeze tot ceea ce subiectul asteapta de la viata si sa isi ia responsabilitatea pentru tot ce este bun sau mai rau, devine ocupatia primordiala; supraestimarea dragostei, care urmeaza sa rezolve toate problemele; teama de abandon; teama de a nu fi singur. 3. Nevoia nevrotica de a fi putin exigent, de a se multumi cu putin, de a-si inabusi ambitiile si dorintele privind bunastarea materiala; necesitatea de a se comporta modest si de a se multumi cu locul al 2-lea; minimalizarea capacitatilor si a posibilitatilor, modestia aparand ca o valoare suprema; nevoia de a economisi si teama de risipa; teama de a cere; teama de a avea sau de a exprima dorinte costisitoare. Aceste tendinte de multe ori sunt asociate, pentru ca ele implica o atitudine de slabiciune, tinand toate 3 sa cladeasca personalitatea in functie de aceasta. Cele trei tendinte se opun increderii in sine dar si unei atitudini de responsabilitate. 4. Necesitatea nevrotica de putere: devotament fata de o cauza, de o datorie sau o complicatie care desi avand un rol, nu reprezinta motorul; lipsa totala de respect pentru ceilalti, pentru individualitatea lor, pentru sentimentele lor, pentru demnitatea lor, singurul lor interes fiind dominarea; marea importanta a elementelor distructive angajate; veneratia oarba a fortei si dispretuirea slabiciunii; teama de situatii necontrolabile; teama de neputinta. 4.a. Nevoia de control de sine insusi si asupra celorlalti prin ratiune si previziune: credinta in autoritatea absoluta s inteligentei si ratiunii; negarea puterii fortelor emotionale si dispret pentru ele; mare valoare acordata previziunilor; sentiment de superioritate asupra celorlalti bazat pe aceasta putere de previziune; dispret pentru tot ceea ce se ascunde in spatele fatadei unei superioritati intelectuale; teama de a trebui sa admita limite obiective puterii de a arationa; teama de a fi prost si de a se insela in rationamentele sale. 4.b. Nevoia de a crede in puterea absoluta a vointei: sentiment de curaj obtinut din credinta in puterea majora a vointei; reactii de disperare la orice frustratii; tendinta de a renunta la dorintele sale sau de a le limita si de a se detasa din cauza fricii de esec; teama de a recunoaste o limita vointei pure. 5. nevoia de a-i exploata pe ceilalti si de a profita de ei cu orice pret: aprecierea celorlalti fondata in special pe posibilitatea de a-i exploata sau nu; diverse modalitati de exploatare - bani, ideile, sexualitatea, sentimentele; aroganta cu care ii exploateaza pe ceilalti, teama de a fi exploatat si prin urmare inselat.

NEVROZA

STIATI CA: "Nevroza este o afecţiune psihogenă unde simptomele sunt expresia simbolică a unui conflict psihic ce-şi are rădăcinile in istoria infantilă a subiectului şi constitue compromisuri intre dorinţă şi apărare."(Laplanche: dicţionar de psihanaliză) Nevroza este declansata de factorii de mediul de viata suprasolicitant si de factori cum ar fi efortul intelectual sau traumele psihice. In cadrul acestei boli sunt cuprinse tulburarile anxioase si tulburarile obsesive, tulburari afective minore si reactii de adaptare. Tipuri de nevroza: astenica, anxioasa, cardiaca, isterica, neurastenia, depresiva, fobica, stari nevrotice cu exprimare motorie. Nevroza astenica se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseala, lipsa de energie si imposibilitatea de concentrare in schimb, in cazul nevrozei anxioase, bolnavul acuza diferite tulburari cum ar fi fobiile, diferite frici, care ar putea fi urmarile unor traume psihice pe care le-a trait in trecut. La toate acestea se adauga o permanenta stare de neliniste, palpitatii, senzatia ca inima ii sta in loc, tremuraturi insotite de o racire brusca a mainilor si picioarelor, crampe abdominale. "Nevroza viscero-vegetativa, numita si nevroza cardiaca, se manifesta printr-un complex de tulburari cardiace cum ar fi palpitatii, dureri precordiale, respiratie superficiala, senzatie de oboseala, balonari abdominale, constipatie. Nevroza isterica poate fi explicată prin dorinţe suprimate: persoana doreşte să fie altcineva decât îi permit capacităţile, posibilităţile, îşi doreşte ca mediul său s-o aprecieze, să fie mai atent cu ea.Dacă de exemplu nu este apreciată aşa cum îşi doreşte, nu este în centrul atenţiei, persoana în cauză se îmbolnăveşte, atrăgând atenţia asupra sa chiar prin această nevroză isterică. Persoana isterica nu constientizeaza boala. Nevroza depresiva incepe cel mai des din pricina problemelor de viata. Omului I se inrautateste dispozitia, nimic nu il mai bucura, totul il enerveaza, cade in trandavie, intristare, descurajare, tot ce il inconjura ii apare intr-o lumina intunecata. Neurastenia, senzaţia de astenie şi lipsă de energie vitală este apăsătoare, penibilă, cu totul dezagreabilă, înrădăcinată în conştient şi care trezeşte un sentiment de tristeţe, de nemulţumire, de durere morală. Individul este demoralizat, confuz în sentimente şi în forţele proprii dar perfect conştient de suferinţa prin care trece, chiar dacă nu poate să-i explice determinismul. Nevroza fobica este nevroza care asociaza o personalitate invecinata cu cea a istericului (subiect emotiv si sensibil, cu imaginatie vie), cu crizele de fobie. Aceasta nevroza este caracterizata prin crize de fobie, care deplaseaza angoasa provocata de un conflict interior pe o situatie exterioara precisa, teama de spatiile inchise (claustrofobie), de spatiile deschise (agorafobie), de privirea altuia etc. Individul lupta impotriva fobiei sale evitand situatia de care se teme sau cautand sa fie insotit de o persoana apropiata. Stari nevrotice cu exprimare motorie caracterizate prin tulburari motorii ca si maladia ticurilor, crampa profesionala, logonevroza (balbismul sau balbaiala). Tratamentul bolnavilor este de durata, dar cu ajutorul psihoterapiei si in special al familiei, se ajunge la o stare de ameliorare a bolii Alte tipuri de nevroze (extras de pe site-ul APR). NEVROZA ACTUALA Tip de nevroza pe care Freud il distinge de psihonevroze: a) Originea nevrozelor actuale nu trebuie cautata in conflictele infantile, ci in prezent; Simptomele acestei nevroze nu sunt o expresie simbolica si supradeterminata, ci rezulta direct din absenta sau inadecvarea satisfactiei sexuale. Freud a inclus initial in categoria nevrozelor actuale nevroza de angoasa si neurastenia, propunand ulterior alaturarea ipohondriei. NEVROZA DE ANGOASA Tip de boala pe care Freud a izolat-o si a diferentiat-o: a) Din punct de vedere simptomatologic, de neurastenie, prin predominanta angoasei (asteptare anxioasa cronica, acces de angoasa sau echivalente somatice ale acesteia); Din punct de vedere etiologic, de isterie: nevroza de angoasa este o forma de nevroza actuala caracterizata in mod specific prin acumularea unei excitatii sexuale care se transforma direct in simptom, fara mediere psihica. NEVROZA DE CARACTER Tip de nevroza in care conflictul defensiv nu se traduce prin formarea de simptome izolabile in mod clar, ci prin trasaturi de caracter, tipuri de comportament, chiar printr-o organizare patologica a ansamblului personalitatii. NEVROZA DE DESTIN Desemneaza o forma de existenta caracterizata prin revenirea periodica a unor inlantuiri identice de evenimente, de obicei nefericite, inlantuiri carora subiectul pare sa le fie supus ca unei fatalitati exterioare, desi, din punct de vedere psihanalitic, mecanismele trebuie cautate in inconstient si, in mod special, in compulsia la repetitie. NEVROZA (sau SINDROM) DE ESEC Termen introdus de Rene Laforgue si avand o acceptie foarte larga: desemneaza structura psihologica a unei intregi game de subiecti, de la cei care par, in general, sa fie responsabili de propria lor nenorocire, pana la cei care nu pot suporta sa obtina tocmai ceea ce par sa-si doreasca mai intens. NEVROZA DE TRANSFER A) In sens nosografic, categorie de nevroze (isteria de angoasa, isteria de conversie, nevroza obsesionala) pe care Freud le distinge de nevrozele narcisice, in cadrul grupului de psihonevroze. Fata de nevrozele narcisice, ele se caracterizeaza prin faptul ca libidoul este totdeauna deplasat asupra obiectelor reale sau imaginare, in loc sa fie retras de la aceasta asupra eului. De aici rezulta ca nevrozele de transfer sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic pentru ca se preteaza la constituirea in cadrul curei a unei nevroze de transfer in sensul B. In teoria curei psihanalitice, nevroza artificiala in cadrul careia tind sa se organizeze manifestarile de transfer. Ea se constituie in jurul relatiei cu analistul; este o reeditare a nevrozei clinice; elucidarea ei conduce la descoperirea nevrozei infantile. NEVROZA FAMILIALA Termen folosit pentru a desemna faptul ca, intr-o familie data, nevrozele individuale se completeaza reciproc, punand in evidenta influenta patogena pe care o poate exercita asupra copiilor structura familiala si, in primul rand, cea a cuplului parental. NEVROZA MIXTA Forma de nevroza caracterizata prin coexistenta unor simptome care evidentiaza, dupa Freud, existenta unor nevroze distincte din punct de vedere etiologic. NEVROZA NARCISICA Termen pe cale de disparitie in psihiatrie si psihanaliza, dar care se gaseste in scrierile lui Freud, unde desemneaza o boala mentala caracterizata prin retragerea libidoului la nivelul eului. Se opune astfel nevrozelor de transfer. Din punct de vedere nosografic, grupul nevrozelor narcisice desemneaza ansamblul psihozelor functionale (ale caror simptome nu sunt efectul unei leziuni somatice). NEVROZA OBSESIONALA Clasa de nevroze definita de Freud si constituind unul dintre domeniile majore ale clinicii psihanalitice. Conflictul psihic, in forma sa cea mai tipica, se exprima prin simptome numite compulsive: idei obsedante, compulsie la comiterea de acte indezirabile, lupta contra acestor ganduri si tendinte, ritualuri de exorcizare, etc. si printr-un mod de gandire definit mai ales prin ruminatie mentala, scrupule si ducand la inhibitii ale gandirii si actiunii. Freud a delimitat progresiv specificitatea etiopatogenica a nevrozei obsesionale (deplasarea afectului asupra reprezentarilor mai mult sau mai putin departate de conflictul originar, izolare, anulare retroactiva); din punct de vedere al vietii pulsionale (ambivalenta, fixatie la stadiul anal si regresie); in sfarsit, din punct de vedere topic (relatie sado-masochista interiorizata sub forma tensiunii dintre eu si un supraeu extrem de crud). Aceasta punere in evidenta a dinamicii subiacente nevrozei obsesioanle si, pe de alta parte, descrierea caracterului anal si a formatiunilor reactionale care il constituie, permit adaugarea la nevroza obsesionala a unor tablouri clinice in care simptomele propriu-zise nu sunt evidente la prima vedere. NEVROZA TRAUMATICA Tip de nevroza in care aparitia simptomelor este consecutiva unui soc emotional legat, in general, de o situatie in care subiectul si-a simtit viata amenintata. Ea se manifesta, in momentul socului, printr-o criza anxioasa paroxistica, ce poate provoca stari de agitatie, de stupoare sau de confuzie mentala. Evolutia ei ulterioara, care survine cel mai des dupa un interval liber, permite desprinderea schematica a doua situatii: a) Traumatismul functioneaza ca element declansator, care pune in evidenta o structura nevrotica preexistenta; Traumatismul capata o pondere determinanta in insusi continutul simptomului (retrairea evenimentului traumatizant, cosmar repetitiv, tulburari de somn, etc.), care apare ca o tentativa repetata de a "lega" si a provoca abreactia traumei; o asemenea "fixatie la trauma" e insotita de o inhibitie mai mult sau mai putin generalizata a activitatii subiectului. Freud si psihanalistii rezerva, de obicei, denumirea de nevroza traumatica acestui al doilea tablou clinic.

Psihoterapia se adreseaza

unei game largi de probleme, difcultati si afectiuni, printre care: - enurezisul nocturn; - bruxismul; - psoriazisul; - stima de sine scazuta; - complexele; - abuzul de alcool; - abuzul de droguri; - atacurile de panica; - anxietatea generalizata; - stress-ul; - dificultatile scolare si academice; - probleme comportamentale la adolsecenti; - anorexia; - cosmarurile; - sindromul de stress postraumatic; - dependenta de fumat; - dependenta de jocuri de noroc; - timiditatea; - problemele existentiale; - depresia; - dificultatile afective; - agresivitatea; - fobiile; - alergiile cu componenta psihologica; - insomnia; - doliul neprelucrat; - disfunctii sexuale: dispareunia, vaginismul, anorgasmia, dorinta sexuala inhibata, ejacularea precoce, tulburarile de erectie, etc - nevrozele; - astenia; - tulburarile de personalitate: schizoafectiva, schizoida, obsesiv-compulsiva, paranoida, antisociala, narcisista, ipohondriaca, etc; - durerea fizica cronica; - probleme de cuplu; - probleme familiale; - sentimentul singuratatii; - boli cronice- ca forma de suport si interventii la nivelul sistemului imunitar; - supraponderalitatea si obezitatea; - etc...

Atacul de panica

STIATI CA: Atacul de panica este un acces brusc de frica intensa sau anxietate (stare afectiva caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect) care cauzeaza simptome ingrijoratoare, dar care nu ameninta viata. Aceste simptome ar putea fi: batai accentuate ale inimii, dificultatea respiratiei, sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta, frisoane sau valuri de caldura, ameteli sau senzatie de lesin, tremuraturi sau contractii ale muschilor, durere sau disconfort toracic... In mod obisnuit, dureaza de la 5 la 20 minute si poate fi cauzat de circumstante stresante sau poate aparea pe nesteptate. Organismul are un sistem de raspuns la frica, care pregateste individul pentru a face fata unei situatii sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panica survine atunci cand acest sistem reactioneaza exagerat sau cand nu este necesar. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reactioneaza ca atunci cand se are de a face cu o situatie amenintatoare de viata. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare. Tulburarile legate de panica se diagnosticheaza atunci cand o persoana are atacuri de panica repetate, este ingrijorata de eventualitatea unuia nou si evita locuri care ii pot cauza un atac. Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica, aceste atacuri aparand cu tulburari de anxietate. Este destul de greu de deosebit simptomele atacului de panica de cele ale infarctului miocardic sau a unei alte probleme medicale serioase. Daca o persoana are simptomele atacului de panica trebuie sa consulte un medic pentru a inlatura alte cauze medicale. Atacurile de panica pot fi declansate de o anumita actiune (de exemplu se utilizeaza prea multa cofeina), situatie (de exemplu, mare aglomeratie) sau fara cauza aparenta. Persoanele care au trecut printr-un atac de panica dezvolta frica de a mai trece prin aceasta experienta (anxietate anticipativa) si evita activitatile sociale (agorafobia). Aproximativ jumatate din persoanele care au tulburari legate de panica au agorafobie. Izolarea interfereaza cu serviciul si cu relatiile interpersonale, in special cu rude si prieteni apropiati. Expertii considera ca circumstante stresante pot da nastere la un ciclu de atacuri de panica la oamenii cu predispozitie la tulburari legate de panica. Atacurile de panica recurente pot fi de la usoare la severe si pot continua ani de zile, in special cand este asociata si agorafobia. Pot exista perioade lungi de timp fara atacuri, dar si perioade cu atacuri frecvente. Tulburarile legate de panica pot urma toata viata, dar simptomele se pot controla cu tratament. Majoritatea oamenilor cu aceasta problema se recupereaza cu tratament si duc o viata normala. Poate recidiva in cazul in care tratamentul este intrerupt prea devreme. Depinde de severitatea atacurilor de panica, de frica si anxietatea la gandul unui nou atac, de prezenta agorafobiei alaturi de tulburarile cauzate de panica.