Comunicarea in procesul terapeutic

În opinia lui Eric Fromm, si tind sa fiu total in acord cu domnia sa, cea mai imperioasă trebuinţă a omului este aceea de a-şi depăşi izolarea, închisoarea singurătăţii sale. Pentru aceasta el, omul, trebuie să spună ceva cuiva care să-l asculte, şi care să ia în consideraţie cele spuse. Zi de zi, când vorbim celor din jur, ne dăm seama că ei doar ne aud, nu ne ascultă. Mesajele verbale cotidiene sunt banale. De fapt, nu comunicăm, uneori nici cu cei din familie. De aceea se întâmplă să nu ne înţelegem, cu toate că avem aceleaşi păreri. Comunicarea este vitală în procesul psihoterapeutic. Ea se realizează totuşi dificil, mai ales sub presiunea timpului. Însăşi durata psihoterapiei depinde de eficienţa comunicării. Puţin clienti înţeleg că terapeutul nu le rezolvă el însuşi problema. Acest lucru nu le-ar fi de nici un folos real. Rolul lui este să-i asculte, să-i asiste, să-i însoţească pe calea descoperirii forţei interioare a propriilor resurse de soluţionare a problemei. Dar pentru a se lăsa condus astfel, pacientul trebuie să aibă încredere, să aibă clar senzaţia comunicării cu cineva care nu-l judecă, nu decide, nu-şi asumă responsabilităţile sale.