Imaginea de sine a bebelusului nostru

Iata cateva idei utile, culese din scrierile Virginiei Satre, care ne vor ajuta sa intelegem mai bine cat de important este felul in care un adult se comporta cu copilul mic si cum putem sa il ajutam sa isi construiasca o imagine de sine sanatoasa.

" Copilul vine pe lume ca o coala alba de hartie, iar stima de sine, valoarea pe care si-o acorda sunt un produs al modului in care il trateaza adultii. Ce inseamna asta? Ca, acestia nu pot sa fie constienti de faptul ca felul in care ating un copil poate modifica stima de sine a acestuia.

Copii invata stima de sine din vocile pe care le aud, din expresiile din ochii adultilor care se ocupa de ei, din tonusul musculaturii celor care ii tin in brate, din modul in care adultii raspund la plansul lor.

Daca bebelusul ar putea vorbi, el ar spune: "sunt iubit", nu ma baga nimeni in seama; sunt respins; ma simt singur", "sunt cel mai important", "nu am nici o valoare. sunt o povara". 

Acestia sunt precursorii mesajelor de valoare de sine de mai tarziu.

Cateva idei care ii pot ajuta pe proaspetii parinti sa dezvolte stima de sine a bebelusilor lor:

• Iinvatati sa fiti constienti de modul in care ii atingeti pe ceilalti. Cum v-ati simti daca ati fi voi cei atinsi astfel? Cand va atingeti copilul imaginativa ce afla acesta. Cum este mangaierea voastra: apasata, delicata, lipsita de energie, umeda, iubitoare, ezitanta, nelinistita? Spuneti-i copilului ce anume simtiti.
• Invatati sa fiti constienti de expresiile pe care le aveti in privire. Apoi, recunoasteti-le: "sunt manios", "sunt speriat", "sunt fericit" si asa mai departe. Este important sa ii dati voi copilului invormatii directe despre voi.
• Copii foarte mici au tendinta de a crede ca toate evenimentele din jur se intampla din cauza lor. Aici intra atat intamplarile bune, cat si cele rele. O parte importanta din procesul de invatare a stimei de sine este diferentierea clara dintre acele evenimente care tin de copil si evenimentele care tin de altcineva. Cand vorbiti cu copilul fiti foarte clar cu privire la persoana la care faceti referire. De exemplu, o mama suparata din cauza coportamentului unuia dintre copiii ei poate spune: "VOI NU MA ASCULTATI NICIODATA!" iar acest mesaj este auzit si crezut de toti copii ei prezenti, desi ea dorea sa transmita mesajul doar unuia dintre ei.
• Sprijiniti capacitatea si libertatea copilului de a comenta si de a pune intrebari, astfel incat fiecare persoana sa poata verifica ceea ce se intampla. In exemplul de mai sus, copilul cu libertatea de a pune intrebari poate reactiona: "La mine te referi?"

Toate evenimentele, actiunile, vocile, tot ce se intampla in jurul bebelusilor ramane inregistrat in adancul acestora si, la un anumit nivel, are un inteles. Regresia hipnotica prin care adultii revin in copilarie, valideaza aceste concluzii. Adeseori bebelusii inregistreaza aceste evenimente fara contextul care le-ar putea explica in mod corespunzator. Fara intelegerea acestor circumstante, evenimentele devin baza unor concluzii ulterioare false si al comportamentului ce decurge de aici. Recomandarea este ca parintii sa le spuna copiilor ce se intampla, indicand clar contextul si persoanele implicate. De exemplu daca v-ati certat cu sotul, puteti merge la patul copilului, sau la locul de joaca si ii puteti explica pe rand ce s-a intamplat. Este extrem de important sa faceti asta, mai ales daca numele copilului a aparut in cearta voastra. ...

A fi suparat si a descrie supararea sunt doua lucruri diferite, tonul vocii este complet altul. Am vazut copii de 4 ani plangand cand parintii lor se certau. In momentul in care cearta se incheia si parintii incepeau sa ii explice copilului ce se intamplase, in modul descris mai sus, acesta incepea sa zambeasca si sa se duca linistit la culcare. 

Nu doar evenimentele negative il tulbura pe copil ci si cele pozitive, ... evenimentele produc reactii emotionale si declanseaza raspunsuri emotionale, asa ca este bine sa verbalizam si sa comnunicam cu copilul astfel incat acesta sa stie ce se intampla. Fara ajutor copii nu pot diferentia contextul de eveniment si evenimentul de propria persoana. 

Un alt mod de a ajuta copilul sa capete stima de sine este sa vorbim cu el stand la nivelul lui vizual, pronuntandu-i numele, strigandu-l afectuos, pronuntand cu atentie "eu" si "tu". Cand faceti asta fiti pe deplin prezent pentru copil, asa ii transiteti cu succes iubirea voastra. 

Stima de sine se invata foarte bine si prin sublinierea asemenarilor si a diferentelor. Discutati despre asta din perspectiva descoperirii si nu in contextul competitiei si a comparatiilor. .

Stima de sine se invata si atunci cand ii oferiti copilului multe oportunitati prin care ii stimulati interesul si, mai apoi, il ghidati pe calea performantei. ... 

O fiinta care este vizibil iubita si apreciata va invata mai usor noi lectii. 

Multi dintre noi, parinti fiind, suferim inca de stima de sine scazuta invatata de cand eram si noi copii. Aceasta situatie poate fi un obstacol atunci cand ne propunem sa ii invatam pe altii ceea ce noi nu am fost invatati niciodata. Cu toate astea, partea frumoasa este ca stima de sine poate fi remodelata la orice varsta. Oricine descopera ca nu sta prea bine la acest capitol, doreste sa recunoasca asta si doreste sa se schimbe poate ajunge la un nivel crescut de stima de sine. 

Este un proces care necesita timp, rabdare si curajul de ati asuma noi riscuri. Investind in aceste eforturi, inseamna ca putem descatusa resurse vaste, neutralizate, prin dezvoltarea unor sentimente de pretuire fata de propria persoana. 

Daca maine dimineata ne-am trezi cu o stima de sine mai inalta, am fi capabili sa ne purtam cu noi insisi, dar si cu celilalti, cu iubire, amabilitate, autenticitate. ..."

Femei care iubesc prea mult - continuare

9. Pentru că ai a avut parte de o copilărie lipsită de siguranţă, simţi nevoia disperată de a avea controlul asupra bărbaţilor şi a relaţiilor tale amoroase. Iţi ascunzi acest efort de a controla oamenii şi situaţiile sub masca "ajutorului". Trăind într-unul din mediile haotice ale familiilor dezorganizate-alcoolic, violent, incestuos - copilul va fi cuprins, fără îndoială, de panică, la gândul că familia sa şi-a pierdut controlul. Persoanele de care acesta depinde nu sunt prezente, pentru că sunt prea bolnave ca să-i asigure protecţia. În realitate, familiile din această categorie sunt mai degrabă o sursă de ameninţări şi suferinţă, decât sursa de siguranţă şi protecţie de care are nevoie copilul. …
10. În relaţiile tale, trăieşti mai curând în visul tău despre cum ar putea fi, decât în realitatea situaţiei în care te afli. Când iubim prea mult, trăim într-o lume imaginară, în care bărbatul lângă care suntem nefericite şi nemulţumite se transformă în ceea ce suntem sigure că poate deveni şi va  deveni cu ajutorul nostru. Pentru că ştim foarte puţin despre, ce înseamnă să fii fericit într-o relaţie, pentru că nu avem experienţa a ceea ce înseamnă să fii cu cineva la care ţii şi care îţi împărtăşeşte sentimentele, nu îndrăznim să ne apropiem de ceea ce ne dorim cu adevărat, decât în visul pe care îl trăim. …
11. Eşti dependentă de bărbaţi şi de suferinţa sufletească. In opinia lui Stanton Peele, autorul volumului Love and Addiction ("Dragoste şi dependenţă"), „experienţa care generează dependenţă este aceea care absoarbe conştiinţa persoanei şi, asemeni analgezicelor, calmează anxietatea şi durerea. Poate că nu există nimic mai bun pentru absorbirea conştiinţei noastre decât o relaţie amoroasă de un anumit tip. O relaţie vicioasă se caracterizează prin dorinţa de a te afla mereu în prezenţa liniştitoare a celuilalt... A doua caracteristică este diminuarea capacităţilor persoanei respective de a da atenţie celorlalte aspecte ale vieţii sale şi de a se ocupa de ele." ...
12. Se poate să fii predispusă din punct de vedere emoţional şi, de multe ori, biochimic, la dependenţa de droguri, alcool, şi/sau anumite alimente, mai ales cele care conţin zahăr. Criteriul de mai sus se aplică îndeosebi acelora (dintre femeile ce iubesc prea mult) ce provin din părinţi care fac abuz de anumite substanţe. Toate femeile care iubesc în exces poartă însuflet rămăşiţe din experienţele anterioare, care le-ar putea determina să facă abuz de tranchilizante pentru a scăpa de sentimentele chinuitoare. …
13. Prin atracţia pe care o simţi faţă de persoanele cu probleme care trebuie rezolvate, sau prin implicarea în situaţii de cele mai multe ori haotice, incerte şi chinuitoare din punct de vedere emoţional, eviţi, de fapt, să-ţi îndrepţi atenţia spre responsabilitatea faţă de propria ta persoană. Deşi ne pricepem foarte bine să intuim ce simte altă persoană, sau să ne dăm seama de ce are nevoie altcineva, nu suntem "conectate" la propriile noastre sentimente şi nu suntem capabile să luăm decizii înţelepte în legătură cu problemele importante ale vieţii noastre, care ne tulbură. …
14. S-ar putea să ai o înclinaţie spre stări depresive episodice, pe care încerci să le împiedici prin emoţia pe care ţi-o procură o relaţie instabilă. …
15. Nu te simţi atrasă de bărbaţi amabili, echilibraţi, demni de încredere şi interesaţi de persoana ta. Pe aceştia îi consideri „plicticoşi". ... Bărbatul furios are nevoie de înţelegerea noastră. Nefericitul are nevoie de alinarea noastră. Bărbatul neadaptat are nevoie de încurajarea noastră, iar cel insensibil de căldura noastră sufletească.

Citat din Robin Norwood - Femei care iubesc prea mult

Femei care iubesc prea mult

... Caracteristicile femeilor care iubesc prea mult:
 1. Prin definiţie, provii dintr-o familie dezechilibrată în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute. Poate că o modalitate mai adecvată de a încerca sa înţelegem această caracteristică este de a începe mai întâi cu cea de-adoua parte: „în care nevoile tale emoţionale nu au fost satisfăcute". „Nevoile emoţionale" nu se referă doar la nevoia de dragoste şi afecţiune. Deşi acest aspect are importanţa lui, şi mai grav este faptul că percepţiile şi sentimentele tale au fost în mare masură ignorate şi respinse, în loc să fie acceptate şi validate. ...
 2. Pentru că tu însăţi ai primit prea puţină atenţie, încerci să umpli acest gol cu un substitut, devenind femeia care oferă protecţie, mai ales bărbaţilor care par să aibă nevoie de aşa ceva. Gândiţi-vă cum se poartă copiii, mai ales fetiţele, când sunt lipsiţi de dragostea şi atenţia pe care o doresc şi de care au nevoie. Dacă un băiat poate deveni agresiv şi manifesta un comportament distructiv şi violent, fetiţele îşi îndreaptă cel mai adesea atenţia spre păpuşa favorită. Când o leagănă şi o mângâie, identificându-se cu ea până la un punct, fetiţa se angajează, de fapt, în strădania indirectă de a primi atenţia de care are nevoie. La maturitate, femeile care iubesc prea mult fac acelaşi lucru, poate doar cu mai multă subtilitate.
 3. Întrucât nu ai reuşit să-ţi transformi părinţii (sau doar pe unul din ei) în personajele tandre, iubitoare, după care ai tânjit atât, reacţionezi cu tot sufletul atunci când întâlneşti acel tip arhicunoscut de bărbat indisponibil emoţional, pe care încerci -ca şi în trecut - să-l schimbi prin iubirea pe care i-o arăţ. Poate că a trebuit să lupţi cu unul, sau cu amândoi părinţii. Dar orice ar fi fost greşit, absent sau dureros în trecut reprezintă exact ceea ce încerci să dovedeşti că este bine în prezent. Acum începe să devină evident că se petrece ceva nesănătos şi auto-distructiv. Ar fi bine dacă am veni cu toată afecţiunea, compasiunea şi înţelegerea noastră în relaţia cu bărbaţi sănătoşi, bărbaţi de la care am putea spera să primim ceea ce ne lipseşte. Dar nu suntem atrase de bărbaţi sănătoşi, care ne-ar putea oferi ceea ce avem nevoie. Aceştia ni se par plicticoşi. Suntem atrase de bărbaţi care reproduc pentru noi lupta pe care am dus-o cu părinţii noştri, pe vremea când încercam să fim destul de bune, de iubitoare, de merituoase, de utile şi isteţe ca să câştigăm dragostea, atenţia şi aprecierea celor care nu ni le puteau oferi din cauza propriilor lor probleme şi preocupări. ...
 4. Terorizată de posibilitatea abandonului, faci orice să salvezi de la destrămare relaţia cu un bărbat. Abandonul este un cuvânt tare. Înseamnă să fii părăsit, poate chiar să mori, pentru că s-ar putea să nu fii în stare să supravieţuieşti în singurătate. Există abandon literal şi abandonemoţional. Orice femeie care iubeşte prea mult a trăit abandonul emoţional profund, cu toată groaza şi vidul sufletesc pe care le implică. …
 5. Aproape nimic nu va fi prea dificil, nu va lua prea mult timp, nu va fi prea costisitor dacă îl „ajuta" pe bărbatul cu care ai o relaţie. Teoria din spatele „ajutorului" este că, dacă dă rezultate, bărbatul va deveni aşa cum îl vrei tu, aşa cum simţi nevoia să fie, ceea ce înseamnă că vei fi învingătoare în lupta pentru lucrul după care ai tânjit atâta timp. ...
 6. Obişnuită cu lipsa dragostei într-o relaţie personală, eşti dispusă să aştepţi, să speri şi să îţi dai şi mai mult silinţa să-i faci pe plac. Dacă o altă persoană, cu o viaţă diferită, s-ar găsi în situaţia noastră, ar putea spune: „Dar e îngrozitor. Am să-i pun capăt". Dar noi presupunem că, dacă relaţia nu merge şi noi nu suntem fericite, este pentru că încă n-am făcut tot ce trebuia. Interpretăm fiecare nuanţă de comportament ca un semn că partenerul nostru începe în sfârşit să se schimbe. Trăim cu speranţa că mâine va fi altfel. …
 7. Eşti dispusă să îţi asumi mult mai mult de 50% din responsabilitate, vină şi imputări în orice relaţie. Adesea, acelea dintre noi care provin din familii dezechilibrate au avut părinţi iresponsabili, imaturi şi slabi. Am crescut repede şi am devenit pseudo-adulţi, cu mult înalte de a fi pregătite să purtăm povara acestui rol. în acelaşi timp, însă, ne-a făcut plăcere puterea pe care ne-au conferit-o familia şi cei din jur. ...
 8. Respectul de sine este extrem de scăzut şi în forul tău interior nu crezi că meriţi să fii fericită. Crezi, mai degrabă, că trebuie să lupţi pentru a obţine dreptul la fericire. Dacă părinţii noştri nu ne consideră demne de dragostea şi atenţia lor, cum putem atunci să credem că suntem într-adevăr bune şi pricepute? … ... Va continua ...

 citat din "Femei care iubesc prea mult" - Robin Norwood

Declaratia mea de autoestimare

EU SUNT EU

Nu mai exista nimeni pe lumea asta exact ca mine. Mai sunt persoane care imi seamana in anumite aspecte, dar nimeni nu imi seamana in totalitate. Prin urmare, tot ceea ce emana din mine, este suta la suta al meu, pentru ca eu sunt cel care fAce alegerile.

Posed ceea ce tine de mine: corpul meu, inclusiv tot ceea ce face acesta; mintea mea, inclusiv toate gandurile si ideile; ochii mei, inclusiv imaginile a tot ceea ce vad ei; sentimentele mele, oricare ar fi ele: manie, bucurie, frustrare, iubire, dezamagire, emotie; gura mea si toate cuvintele care ies din ea: politicoase, dulci sau aspre, coreCte sau incorecte; vocea mea, sonora sau linistitoare; si toate actiunile mele, atat cele indreptate catre ceilalti, cat si cele directionate catre mine insumi.

Posed fanteziile, visele, sperantele si temerile mele. Posed toate triumfurile si succesele mele, toate esecurile si toate greselile.

Pentru ca posed tot ceea ce tine de mine ma pot cunoaste foarte bine. Daca fac asta ma pot iubi si pot avea o atitudine binevoitoare fata de intreaga mea fiinta. Apoi, pot face in asa fel incat sa actionez in totalitate pentru binele meu.

Stiu ca exista anumite aspecte in mine care ma nedumeresc si altele pe care nu le cunosc. Dar atata vreme cat ma port cu blandete si iubire cu mine, pot cauta, cu speranta si curaj, solutii pentru puzzle si modalitati pentru a afla mai multe despre mine.

Felul in care arat si vorbesc, tot ceea ce spun si fac, tot ceea ce gandesc si simt la un moment dat, toate acestea sunt eu. Totul este autentic si ma reprezinta pe mine, asa cum sunt in acel moment precis.

Cand, mai tarziu, ma uit in urma la cum am aratat si cum am vorbit, la ce am spus si am facut, la cum am gandit si am simtit, pot gasi elemente care sa mi se para nepotrivite. Pot da deoparte elementele nepotrivite, pot pastra cea ce s-a dovedit adecvat si pot inventa ceva nou pentru ceea ce am indepartat.

Pot sa vad, sa aud, sa simt, sa gandesc, sa vorbesc si sa fac. Am instrumente pentru a supravietui, pentru a fi apropiat de ceilalti, pentru a fi productiv, pentru a intelege si a patrunde marea de oameni Si lucruri din exteriorul meu.

MA POSED PE MINE SI PRIN URMARE MA POT CONSTRUI.

EU sunt EU si sunt OK.

Virginia Satir

Diferitele fete ale iubirii

• majoritatea oamenilor se inseala asupra mai multor atitudini si comportamente pe care le considera dragoste adevarata: afectiunea, mila, devotamentul, iubirea pasionala, comportamentul posesiv, egoismul si a-i face pe plac celuilalt;
• daca persoana care ofera semne de afectiune are cea mai mica asteptare, atunci nu este vorba despre un dar din dragoste: ci despre o asteptare de a primi ceva in schimb, de la celalalt;
• cei care vor sa traiasca o iubire adevarata vor sti intuitiv ca in momentul in care pasiunea se diminueaza atunci apare iubierea adevarata;
• nimeni nu poate face fericit pe altcineva, fericirea nu poate veni decat din interiorul nostru;
• a fi responsabil inseamna a ne asuma consecintele pentru alegerile noastre si a-i lasa pe ceilalti sa isi asume consecintele pentru deciziile lor;
• este imposibil sa fii intotdeauna pe plac celor apropiati. Cei care incearca sa faca acest lucru dau dovada de o mare lipsa de iubire de sine, lucru care va avea drept consecinta faptul ca vor pune la indoiala iubirea adevarata a celorlalti;
• persoana care vrea ca celalalt sa-i raspunda propriilor ei dorinte, este cea egoista. Celalalt, spunand nu, nu face decat sa isi exprime propriile lui nevoi sau limite;
• o minciuna se recunoaste prin incoerenta dintre ceea ce spune, gandeste, simte si face acea persoana. Nimeni nu este obligat sa isi dezvaluie secretele sau gandurile altcuiva, oricine ar fi acea persoana. 

Lise Bourbeau - Iubire, iubire, iubire

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 9

Ma simt atat de singura cand copilul pleaca sa-si viziteze tatal.

Este un sentiment normal sau exagerez?

Nu-ti fie teama, este normal sa simti asa. Aceasta vine din rana pe care ti-a lasat-o divortul, oricat de mult ai “castigat” prin divort, oricat de mult l-ai “pedepsit” pe fostul tau sot, in fond tu te simti mai mult lovita si tradata decat victorioasa.

Copilul pe care-l ai este parte a problemei dar si parte a solutiei. Tu vezi in el modul de a te linisti, esti mai posesiva ca niciodata si nu suporti sa-l sti departe si mai ales cu tatal lui. Atunci ai sentimentul ca ti s-a luat ceva la care ai dreptul numai tu. Doar tu l-ai facut, tu ai suferit, tu sti ce este asta.

Toate astea sunt la nivel bazal, emotional, vind din legatura afectiva pe care o ai cu copilul, nu mai ai cu cine sa imparti dorinta ta de a iubi, toata se intoarce spre copil. Poate incerci sa ai o alta legatura dar inca nu e ceva “captivant”.          

Sfatul meu este sa incerci sa iesi din copcana emotionala, sa te eliberezi, sa incepi sa crezi ca ai dreptul la viata
personala si ca doar fiind echilibrata si puternica vei fi si o mama buna, altfel vei fi una posesiva si                  constrangatoare si asta se va reflecta asupra copilului.

Oricat de devastator ar fi fost divortul, elibereaza-te si porneste la drum, mai sunt atea lucruri de facut, te mai asteapta atatea bucurii, nu privi viata ta prin filtrul unei mame abandonate, nu te-a abandonat nimeni, ai parasit doar o relatie care nu mai putea sa continue, ai acum premizele unui nou inceput, mai bun si mai drept.

Copilul? El este minunea care te va face sa nu gresesti. Cand copilul pleaca pentru un sfarsit de saptamana fa-ti un program numai al tau, iesi cu prietenii in oras, desavasreste-ti educatia, fa sport, implica-te intr-un program comunitar. Nu sta acasa si astepta sa vina si sa vezi ce s-a mai intamplat. Paraseste odata campul acesta de lupta, nu mai e nimeni acolo decat tu...

Dr. Radu Vrasti
Kitchener, Ontario

Ce fac copii si ce fac parintii cand divorteaza. Ep 8

Dupa divort, parintii/familia mea m-a acuzat pe fata sau voalat ca nu am stiut sa-mi salvez casnicia 

Se intampla sa te acuze, cum se poate intamla ca insasi familia ta sa te impinga la divort. Oricum ar fi, decizia a fost a ta si tu stii mai bine ce s-a intamplat si prin ce ai trecut. Viata ti-o cladesti dupa intelegrea si resursele tale, dar oricum esti mama si se presupune ca ai pus interesele copilului mai presus de alte tale. Uneori familia vrea sa salveze aparentele sociale, morale, nu le palce ca un membru al ei sa “esueze”, inca se mai considera ca divortul este un esec atat personal cat si al familiei de origine, la baza lui ar sta slabiciuni educationale sau morale.

Dar nu mai este asa, oamenii de astazi se simt liberi de a decide dupa criteriile proprii dar o balanta nu strica. Generatia mai veche vine cu intelepciunea veche ca in final toate sunt la fel si ca ce conteza de fapt este doar sa-ti faci datoria. Dar traiesti numai odata si este cineva indreptatit sa te judece? Ei bine, este! Peste ani doar copilul te va putea “judeca” in sensul ca te va intreba despre ce s-a intamplat atunci cand ati ramas amandoi singuri, cand a trebuit sa minta la scoala atunci cand copii l-au intrebat cine este tatal sau, etc. Poate ar fi vrut sa va plimbati cu toti de mana sau cat de trist a fost cand a vazut altii copii impreuna cu ambii parinti.

Dupa parerea mea exista doar un singur mod sa treci peste toate: sa pui tot ce simti in cuvinte si sa vorbesti si sa asculti atat ce spui tu cat si altii si asta te va ajuta sa te ridici de la nivelul emotional la cel rational si atunci vei avea urechi sa auzi cu adevarat ce spun ai tai cat si altii si mai ales ce spune inima ta. 


Radu Vrasti - Kitchener, Ontario