O poveste despre somatizare

Bolile noastre poarta un sens, chiar daca ne este greu sa il recunoastem si sa il intelegem atunci cand ne invadeaza corpul. Incercand sa gasim dincolo de cauza, sensul pe care incearca sa ni-l transmita maladiile noastre, putem elibera o mare parte din energie pentru a infrunta mai bine consecintele si distrugerile somatizarii noastre. 

Era o data o mierla, care a descoperit intr-o zi, sub aripioara ei, foarte aproape de sanul stang, o umflatura care nu era acolo cu cateva zile inainte. Si-a pipait cu grija zona aceea, pentru a simti nodul care se formase sub piele. Acea umflatura nu avea ce sa caute acolo. Era o umflatura de carne si de piele, tare, deloc dureroasa, dar foarte prezenta dintr-o data, ca si cum ar fi invadat corpul micii mierle.

Stiti probabil, ca pieptul, pentru o mierla este un loc foarte delicat, foarte sensibil, plin de emotii, deoarece este foarte aproape de inima. Este un loc foarte fragil si sensibil.

Folosim in diverse exprimari ale noastre ca "am o greutate pe imima", din foarte multe motive. Din motive cunoscute, sau necunoscute, uitate dar care sunt in continuare prezente in interiorul nostru. In cazul mierlelor, in ciuda veseliei lor aproape permanente (stiti ca ele canta tot timpul), inima poate sa pastreze dureri mai vechi, depuse cu mult timp in urma in colturile tacerii, iubiri ranite sau agresate, supuneri indelung acceptate, resentimente innecate... Pe scurt, se poate intampla, mai ales in cazul mierlelor, care totusi au o rabdare nesfarsita, ca organismul lor sa transmita un avertisment. Este ca si cum acesta le-ar zice: "Atentie, nu ma simt respectat. Bineinteles, ai facut mult sport, ai avut grija de infatisarea ta exterioara, m-ai antrenat intr-o multime de aventuri in tara in care te-ai nascut. Te-am urmat mereu, fara retinere, atunci cand ai vrut sa il insotesti pe sotul tau in calatorie de serviciu pe un alte continente, am acceptat multe sacrificii chiar daca nu ma simteam mereu ascultat si inteles! corpul ei ar fi putut sa adauge: "Mi-au placut mult sederile la soare, am purtat trei copii, am suportat o munca cat pentru trei oameni, aceea de mama, de invatatoare si de femeie. Am daruit mult, am acceptat si mai mult, iar astazi vreau sa iti transmit un mesaj: ai grija de tine, asculta-ma..."

Cred ca in acea zi, mierla a inteles mesajul transmis de corpul ei. ...

Deoarece nu este suficient sa ingrijesti simptomele unei boli sau chiar sa le faci sa dispara, poti sa incerci sa intelegi meajul transmis de corpul tau pentru a intelege sensul acelei boli. Pentru a incerca sa intelegi la ce anume vrea sa ne faca atenti acea boala, pentru a putea sa ne exprimam in cuvinte ceva ce nu s-a spus, pentru a incheia o situatie neterminata, pentru a iesi dintr-un conflict sau a repara o rana mai veche.

Astazi, fie este vorba de tara mirlelor, fie este vorba de lumea oamenilor, medincina moderna dispune de multe mijloace de a suprima diverse boli, insa mai este nevoie sa incercam sa intelegem ce anume doreste sa ne transmita acea boala??? Ce vroia sa ne spuna despre noi insine? Ceva ce de altfel stim de mult, dar fie nu vrem sa intelegem, fie nu vream sa recunoastem. Amintirea unui eveniment, a unui sentiment, un simtamant pe care il purtam de mult in noi, fara sa indraznim sa in numim sau sa ne confruntam cu el. Pentru ca cel mai greu nu este sa le spunem celorlalti ce simtitm sau ce ne preocupa, ci sa indraznim sa ne spunem acest lucru noua insine!

Adaptare dupa "Povestea micii umflaturi care nu mai voia sa ramana tacuta" de Jacques Salome

De ce alegem sa fim nefericiti?

"...  Pentru ca vrem sa fim acceptati de civilizatia noastra. Viata intr-o metropola aglomerata ne obliga sa fim politicosi, cuvant care provine din grecescul polis, oras-stat; si urbani, din latinescul urbs, adica oras. Daca vrem sa ne descurcam in oras, daca vrem sa facem ceva pentru noi, trebuie sa avem in vedere modul in care purtarea noastra afecteaza milioanele de oameni din jur. Trebuie sa ne purtam cum se cuvine si sa dobandim maniere metropolitane, pentru ca, altminteri, nu vom fi acceptati in societatea civilizata. Trebuie sa obtinem aprobarea strainilor printre care traim si sa evitam dezaprobarea lor. Simtul nostru inerent al rusinii si dorinta noastra de aprobare publica fac posibila existenta civilizatiei. Noi internalizam privirea scrutatoare a celorlalti si acest spectator launtric devine atotputernic fata de noi. Insa Diogene arata ca sentimentul nostru de rusine a devenit atat de supra-rafinat de civilizatie, incat am ajuns niste fiinte anxioase, nevrotice, alienate, care sunt ingrozite sa nu faca celorlalti o proasta impresie. Ne cheltuim toata energia incercand sa fim pe plac unor straini, purtand o masca bine intinsa de civilitate, in timp ce ne ascundem de privirea celorlalti tot ce ar putea sa para grosolan, brutal sau primitiv. Aceasta teroare de a nu face o proasta impresie este cauza multora dintre insatisfactiile noastre civilizate. Diogene a abandonat acest sistem de valori si a decis, in schimb, sa „traiasca conform naturii". Daca un comportament este natural, de ce trebuie sa ne fie rusine de el? De ce sa-l tinem ascuns de opinia publica? Cinicii darama zidul dintre sinele public si cel privat si pe cel dintre moralitatea publica si cea privata. ...

Modul de viata cinic presupune un soi de desensibilizare fata de ridicolul si dezaprobarea publica. Ne pasa mult prea mult de ceea ce gandesc altii despre noi si suntem terorizati de blamul lor. Drept rezultat, ajungem anxiosi, nefericiti si prinsi in capcana unei vieti inautentice. Asa ca trebuie sa ne proclamam independenta, refuzand sa ne ascundem comportamentul natural, si sa ne antrenam sa nu ne pese daca ceilalti rad de noi si ne batjocoresc. Trebuie sa atacam cenzura noastra interioara, sa ucidem politistul din capul nostru. Valorile civilizatiei au deturnat simtul nostru natural al rusinii, asa ca trebuie sa ne reprogramam, astfel incat sa ne fie rusine de actele care sunt intr-adevar rusinoase, in timp ce nu ne rusinam deloc de actele naturale. ..."
Fragment din cartea "Filosofie pentru viaţă şi alte situaţii periculoase" de Jules Evans

Nu este de ajuns sa iubesti

"Nu e de ajuns sa ii spun te iubesc daca nu pot primi toata aceasta dragoste in mine.
Nu e de ajuns sa vreau sa fiu iubit daca relatia mea nu este in acord cu darul iubirii primite. 

Nu e de ajuns sa îmi exprim dorintele, ar fi bine sa accept sa nu le impun. 
Nu e de ajuns ca ea sa-mi spuna dorintele ei,  daca nu stiu sa le primesc sau sa le amplific.
Nu e de ajuns sa o las sa creada ca vreau o relatie de cuplu cand eu îmi doresc doar sa ne intâlnim.
Nu e de ajuns sa raspund asteptarilor ei daca nu stiu sa le exprim pe ale mele.
Nu e de ajuns sa o las sa creada ca ma poate iubi , daca mie mi-e teama de iubire sau mi-e frica sa devin dependent.
Nu e de ajuns sa ma las iubit daca nu sunt sigur de propriile mele sentimente.
Nu e de ajuns sa fiu pasional daca nu disting nevoile ei de ale mele.
Nu e de ajuns sa ma arat cu ea daca nu o vad cand suntem impreuna. 
Nu e de ajuns sa îi promit ziua de maine daca nu sunt capabil sa traiesc in prezent.
Nu e de ajuns sa ii spun: vreau sa traiesc cu tine daca nu sunt eliberat de angajamentele mai vechi.
Nu e de ajuns sa ii spun: poti conta pe mine daca eu sunt inca dependent.
Nu e de ajuns sa ii fiu fidel daca simt ca nu imi sunt fidel mie insumi.
Dar uneori e de ajuns sa-mi asum riscul de a spune toate acestea si mai multe pentru a incepe sa construim impreuna dincolo de intalnire, o relatie plina de viata."

de Jacques Salome

Povestea domisoarei Buba

Pentru a capta atentia unei persoane iubite, suntem capabili sa ne asumam multe riscuri. Si mai ales pe acela de a ne maltrata propriul corp.

Era o data o fetita foarte zglobie si plina de viata careia toti membrii familiei ii spuneau domnisoara Buba.
Sa nu credeti ca fetita se plangea mereu ca o doare ceva sau ca este bolnava sau ca se vaicareste din nimic. Era dinamica, cu o conformatie frumoasa, plina de vitalitate, insa i se intampla mereu ceva: se lovea, se zgaria, cadea. Spargea foarte multe lucruri la care mama ei tinea mult.
Asta era specialitatea ei de baza. Obiectelor le era foarte greu sa ii reziste atunci cand le atingea.

De obicei era plina de vanatai, de zgarieturi, de lovituri. Era ca si cum lumea in care se invartea era prea mica pentru ea, prea stramta pentru nevolie ei, neadaptata la corpul ei de copil care era plin de enerie, agitat de o multime de dorinte, stimulat de atatea tentatii invizibile, condus de o energie debordanta, incat asa cum spuneam mai sus, nimic din ce ii iesea din cale nu ii rezista. Nu aveai cum sa ii spui universului sa stea linistit atunci can trecea Buba pe langa el!
Bineinteles, toate aceste nazdravanii ii nelinistea pe parintii fetitei, mai ales pe mama ei, care si-ar fi dorit sa "rotunjeasca" toate asperitatile vietii, sa indrepte si sa acopere tot ce ii iesea fetitei in cale pentru a evita lovitutile copilei.

Fetitei nu prea ii placea sa i se spuna domnisoara Buba. De parca ea ar fi fost singurul copil din lume care ar fi primit toate loviturile. I-ar fi placut sa i se spuna Inima Iubitoare, Tandrete, Blandete.

Ceea ce cauta copila era in primul rand contactul, ii placea mult sa atinga, sa mangaie, avea o mare nevoie sa imblanzeasca lucrurile. In sinea ei de copil avea senzatia ca mama ei era de neatins, era perfecta si inaccesibila. Dar nu ar fi putut sa spuna acest lucru pentru nimic in lume.

Cat de mult si-ar fi dorit sa stea pe genunchii mamei ei, sa o imbratiseze, sa inchida ochii si sa simta toate energiile pozitive pe care avea nevoie sa le primeasca prin contactul cu corpul mamei. Ar fi vrut atat de mult ca mama ei, care era mereu ocupata, sa se opreasca din treburile ei, sa aiba mainile libere si sa ii spuna in sfarsit incantatia:

Vino, vino la mama in brate!!!

Isi dorea atat de mult sa ii simta mirosul, caldura, bataile inimii, sa stea increzatoare la pieptul ei si sa simta ca este ocrotita. Nu dorea sa ceara nimic, ci pur si simplu sa simta ca era inteleasa, primita, acceptata. Ca are in sfarsit un loc al ei si ca nu deranjeaza pe nimeni. Si atunci nu va mai avea nevoie sa se loveasca, se se ciocneasca de toate lucrurile ascutite, sa isi deformeze corpul...

Nu stiu insa daca dorinta fetitei a fost sau va fi inteleasa, insa sper din tot sufletul sa fie asa!

Adaptare dupa "Povestea domnisoarei Buba" de Jacques Salome

Acceptare, asumare si iar acceptare

"... Stai cu umerii contractati si ridicati? Simti o durere la nivelul plexului solar? Ai maxilarele inclestate? Toate acestea sunt semnale de avertisment care iti spun ca gandurile si actiunile tale nu sunt la unison cu dorintele tale si cu lucrurile care te fac sa fii fericit.

Daca ai petrecut foarte mult timp focalizandu-te asupra lucrurilor din viata ta care nu sunt in armonie, este foarte posibil sa fi facut o boala cronica. Corpul este cel mai bun indicator in aceasta directie. Semnalele sale de avertisment iti spun ca: „Trebuie sa incetezi ceea ce faci si sa fii atent la ceea ce simti. Ce iti doresti cu adevarat? Ce anume te poate face sa te simti mai bine? Ce poti face imediat pentru a te simti mai bine?"

Daca ai invatat sa respiri profund si sa fii prezent in momentul de fata, acceptand situatia curenta in care te afli, ce trebuie sa faci in continuare? Sa ti-o asumi.
Tu te afli in situatia in care te afli pentru ca te-ai focalizat prea mult timp asupra lucrurilor care nu merg in viata ta.

Asumarea responsabilitatii pentru situatiile negative prin care treci iti reda puterea personala. Tu esti cel care a intrat singur in aceste situatii, fie instinctiv, fie pentru ca nu ai ascultat vocea interioara a intuitiei.
Vestea buna este ca tot tu poti schimba actuala situatie, indiferent cat de sumbra ti se pare ea la ora actuala. Orice arc contractat va sfarsi prin a se destinde. Sarcina ta este pur si simplu sa fii prezent in momentul de fata, constient ca te afli in punctul A, dar ca te pregatesti sa te deplasezi catre punctul B.

Stim ca nu este intotdeauna usor de crezut, dar indiferent in ce loc te afli, acesta este perfect pentru tine. Cum poate fi el perfect, daca te face sa te simti atat de groaznic? Ei bine, este. Oamenii si situatiile din viata ta care se opun dorintelor tale te ajuta de fapt sa iti corectezi cursul. Circumstantele exterioare te informeaza ca nu numai ca nu atragi ceea ce iti doresti cu adevarat, dar faci chiar opusul, ceea ce inseamna ca te-ai ratacit de la cursul pe care ti l-ai propus, indepartandu-te de adevarata ta tinta. Daca nu ai dispune de acest instrument al contrastului, tu nu ai putea avea niciodata dorinte noi.

Sa luam exemplul tehnologiei. Aceasta avanseaza cu viteza luminii, da nastere anumitor produse, pe care oamenii le folosesc, dupa care producatorii primesc un anumit feedback de la consumatori, care le spune cum isi pot imbunatati produsele, imbunatatirea unui produs nu inseamna ca originalul a fost o greseala sau ceva rau. Cum am putea afla noi ce ne place cu adevarat daca nu am avea tot timpul la dispozitie alte produse cu care sa le comparam pe cele care ne plac sau care nu ne plac?
La fel functioneaza si viata ta. Fiecare pas pe care il faci te conduce catre urmatorul. Nu exista ganduri, sentimente si actiuni corecte sau gresite. Singurul lucru care conteaza este sa te focalizezi asupra aspectelor care te fac sa te simti bine, inspirat, si care te umplu de bucurie. Criticile si condamnarea de sine echivaleaza cu a turna suc de lamaie peste o rana deschisa. Durerea pe care o simti deja nu face decat sa se amplifice. 0 astfel de actiune nu serveste nimanui si nu face decat sa iti sporeasca si mai mult disperarea.

Daca te-ai impiedicat si ai cazut in patru labe, intoarce-te si aseaza-te in fund. Fa o pauza si aduna-ti gandurile, incercand sa te reconectezi cu senzatia de bunastare. Cand te simti pregatit sa te ridici, fa-o in mod deliberat si constient. Chiar daca vor mai fi si alte lovituri in viata, ce conteaza? Toate fac parte integranta din procesul evolutiei si al cresterii spirituale. Drumul pe care mergi nu este intotdeauna neted, dar important este felul in care reactionezi tu, nu damburile sau gropile din calea ta.

Ofera-ti permisiunea de a te afla exact in locul in care te afli. Indiferent care este starea curenta a relatiilor tale, a situatiei tale financiare, a starii de sanatate sau a celorlalte domenii ale vietii, accepta faptul ca esti ok. ..."

Fragment din cartea "Lectii de viata pentru mai buna intelegere si aplicare a Legii Atractiei" de Mark Victor Hansen, Jack Canfield, Jeanna Gabellini, Eva Gregory

Happy 2013

Tu esti deja perfect?

  "... Cine sunt eu? Aceasta este cea mai importanta intrebare dintre toate, iar cei mai multi dintre oameni nu au nicio idee cat de simplu este raspunsul la ea.

   Este important sa ne aducem aminte ca noi ne-am nascut din acelasi Vid Beatific si ca Lumina Perfecta ne-a creat dupa chipul si asemanarea ei, adica „Perfecti", caci ceva perfect nu poate crea niciodata ceva imperfect. A fi perfect inseamna a nu avea opinii, convingeri si judecati critice.
   Noi suntem perfecti! Nu putem spune insa acelasi lucru despre gandurile, convingerile, opiniile si judecatile noastre critice, care sunt in mod evident imperfecte. Aceste amintiri si programe mentale limitatoare si generatoare de confuzie sunt inserate in constiinta noastra de catre societate si de experientele pe care le-am trait de-a lungul timpului.
   Daca devenim constienti de faptul ca nu suntem totuna cu amintirile noastre, noi putem deveni martorii actiunilor noastre, fara a ne simti atasati de rezultatul lor final, si ne putem intoarce astfel la starea noastra primordiala de perfectiune.

   Tot ce ai de facut in acest scop este sa iti observi reactiile in fata oamenilor si a diferitelor situatii, fara a te lasa condus de ele. Daca vei invata sa controlezi acest proces, vei deveni din ce in ce mai constient de gandurile, opiniile si judecatile tale critice, te vei distanta de ele si iti vei pastra seninatatea in toate situatiile. Daca vei putea observa o situatie fara a o eticheta, spunand ca este buna sau rea, te vei elibera.
   Din pacate, modul nostru obisnuit de operare consta in a astepta anumite situatii pentru a decide, a actiona sau a simti intr-un anume fel. Noi „devenim" in functie de circumstantele exterioare si credem ca suntem ceea ce am devenit. In acest fel, le permitem posesiunilor, circumstantelor si informatiilor din lumea exterioara sa ne defineasca identitatea.

   ...

   In aproape toate cazurile, daca vei inceta sa te mai definesti in functie de circumstantele exterioare, beneficiile pe care le vei primi iti vor depasi cu mult imaginatia. Daca te vei intoarce la adevarata ta esenta, oamenii te vor aprecia mai mult, pentru simplul motiv ca te vei aprecia tu insuti mai mult. Ei te vor recunoaste pentru iubirea, respectul si increderea pe care ti le acorzi singur. Aceasta recunoastere nu va avea nimic de-a face cu diplomele tale, ci numai cu fiinta ta REALA. Acest proces este simplu si natural.
   Daca vei trece prin acest proces si te vei elibera, vei constata ca nu ai nevoie de prea multe explicatii pentru ca oamenii sa inceapa sa te intrebe singuri: „Ce ai facut? Arati altfel, mai tanar si mai bine!"
...

Noi avem tendinta sa analizam totul trecand informatiile prin anumite filtre: atasamentele, convingerile si temerile noastre. Perceptia este un element cheie al realitatii noastre, dar din pacate, noi nu realizam ca ceea ce vedem nu este realitatea in sine, ci ceea ce ne permit filtrele noastre sa vedem din aceasta. Noi nu vedem niciodata imaginea de ansamblu, motiv pentru care ratam numeroase oportunitati, intrucat credem orbeste in ceea ce ne arata sau ne spun filtrele noastre. Cu alte cuvinte, noi traim intr-o lume pe care o cream noi insine, pornind de la amintirile si de la convingerile noastre. Universul se afla intr-o continua transformare, dar noi ramanem cantonati in convingerile pentru care am optat candva. Problema este ca din cauza legii atractiei, in viata noastra apar persoane si situatii care ne confirma in permanenta convingerile, motiv pentru care ramanem in continuare victimele circumstantelor exterioare. in acest fel, suntem prinsi intr-un cerc vicios din care ne este imposibil sa scapam. Albert Einstein a spus candva: „Nebunia consta in a repeta aceleasi lucruri la infinit, asteptandu-te insa sa obtii rezultate diferite."

   Unica noastra sarcina este aceea de a ne detasa si de a ne deschide, astfel incat sa putem primi. Este ca si cum ne-am intoarce in copilarie. Iti mai amintesti de aceasta perioada din viata ta, cand erai intotdeauna dornic sa te joci, sa visezi si sa razi? Uita-te cu atentie la copii. Atunci cand ceva ii deranjeaza, acestia se supara la fel ca adultii - caci acest lucru este extrem de greu de evitat - dar, spre deosebire de adulti, ei revin foarte rapid la starea lor de spirit obisnuita si reincep sa se joace, sa viseze si sa rada. Copiii traiesc intotdeauna clipa. Ei nu se gandesc prea mult la trecut si nu-si fac griji legate de viitor. In mod evident, acesta este secretul. Noi trebuie sa renuntam la acele programe subconstiente care ne spun la ce trebuie sa ne asteptam si trebuie sa ne jucam la fel ca si copiii, fara sa insistam prea mult asupra amintirilor noastre si fara sa ne focalizam asupra unor asteptari preconcepute.

   Daca esti dispus sa te deschizi, sa devii flexibil si sa renunti la ceea ce crezi tu ca este bine pentru tine, vei descoperi in jurul tau un intreg univers pe care pana acum nu l-ai bagat in seama, caci te-ai asteptat intotdeauna la anumite rezultate, neavand ochi pentru altele. Asteptarile se nasc din atasamentele noastre fata de anumite lucruri, persoane si locuri. Prin intermediul lor, noi ne cream propria noastra inchisoare si devenim propriii nostri sclavi.
   Elibereaza-te! Renunta la atasamentele tale si la asteptarile de a obtine anumite rezultate. Accepta lucrurile asa cum sunt si cum iti apar in fata. Secretul consta in a fi liber, iar acest lucru inseamna sa nu ai nevoie de nimic si de nimeni. Porneste de la premisa ca Universul este perfect si este exact asa cum trebuie sa fie. Singura maniera prin care poti face acest lucru consta in a fi prezent si a observa viata cu curiozitatea unui copil mic, fara judecati critice si fara opinii subiective. Daca vei invata sa traiesti clipa prezenta si sa observi realitatea fara prejudecati, vei deveni incredibil de fericit, iar aceasta fericire nu va depinde de implinirea anumitor asteptari. ... "


Fragment extras din cartea "Cea mai usoara cale de a-ti trai viata" de Mabel Katz