Boboteaza (Iordanul), serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.
la Boboteaza nu se spala rufe, apa sfintita luata acum are puteri miraculoase, ea nu se strica niciodata. La Boboteaza se sfintesc toate apele, iar preotul se duce la o apa unde va arunca crucea. Mai multi barbati se arunca in apa ca sa o aduca inapoi, iar cel care va scoate crucea din apa va avea noroc tot anul.
Iordanitul femeilor: in satele din nordul tarii, pe vremuri, femeile se adunau in grupuri mari acasa la cineva si duceau alimente si bautura. Dupa ce serveau masa, ele cantau si jucau toata noaptea. Dimineata ieseau pe strada si luau pe sus barbatii care apareau intamplator pe drum, ii luau cu forta la rau amenintandu-i cu aruncatul in apa. Tot acum, in unele regiuni, avea loc integrarea tinerelor neveste in comunitatea femeilor casatorite prin udarea cu apa din fantana sau dintr-un rau. In noaptea de Boboteaza, tinerele fete isi viseaza ursitul. Ele isi leaga pe inelar un fir rosu de matase si o bucatica de busuioc; busuioc se pune si sub perna. Fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in acel an.
Sfantul Ioan Botezatorul - 7 ianuarie: acest obicei, numit "Udatul Ionilor", are loc in Transilvania si Bucovina. In Bucovina, la portile tuturor care poarta acest nume se pune un brad impodobit, iar acesta da o petrecere cu lautari. In Transilvania cei care poarta acest nume sunt purtati cu mare alai prin sat pana la rau unde sunt botezati/ purificati.
Matei ne relateaza ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan unde boteza Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a zis: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine" (Matei 3, 14), iar la raspunsul lui Iisus ca asa se cuvine, a fost botezat in cele din urma de catre Ioan. Boboteaza (Botezul Domnului) este o manifestare a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se boteaza in Iordan de catre Ioan, Spiritul Sfant se coboara asupra lui Iisus in chip de porumbel, iar Tatal din cer Il declara ca fiind Fiul sau.
bine, bine, da' ce treaba are Boboteaza cu ...Psi..., Psi... si Hipno..? e ca oistea-n gard.
RăspundețiȘtergere