Moartea

In mitologie, moartea este prevestita de fiinte neobisnuite, pricoliciforme. De exemplu, in copilaria mea aveam insomnii cand auzeam cantand o cucuvea, pentru ca stiam de la bunicii mei ca ea prevesteste moartea cuiva si imi era frica sa nu cumva sa se intample ceva cuiva drag. Tot de la batrani am auzit ca atunci cand o auzim cucuveind e bine sa aruncam cu paine in ea ca sa ii distragem atentia de la jobul pe care il are de indeplinit. Nu am facut niciodata asta, pentru ca imi era si mai frica ca nu cumva sa dau cu ochii de ea.

Dar sa vedem cum este moartea vazuta/primita/privita in diferite mitologii.

Irlandezii au in mitologie niste vestitoare ale mortii deghizate in chip de zane inspaimantatoare. Ele se numesc banshee si sunt chiar inspaimantatoare. Li se arata oamenilor care sunt pe cale sa isi dea sufletul. Un fel de cucuvea vizuala.

In mitologia romaneasca moartea nu reprezinta sfarsitul sufletului ci continuarea sub alte forme de existenta. Dupa moarte sufletul se desparte de trup, se integreaza cosmosului si se uneste cu natura formand un intreg.

In religia crestina, soarta omului este stabilita dupa judecata lui, in functie de fidelitatea de care a dat dovada in decursul vietii. Aici exista doua dimensiuni finale: raiul sau iadul. In rai merg doar cei drepti, care au fost rascumparati cu sangele lui Isus, iar in iad merg pacatosii pentru chinuri vesnice.

La azteci, moartea face parte din spiritualitatea poporului, moartea, violenta si sacrificiul uman fiind acceptate, recunoscute si necesare divinitatii.

Paganii credeau ca lumea lor este formata dintr-un copac urias, crengile lui reprezinta paradisul, iar radacinile reprezinta moartea.

Pentru Platon moartea inseamna de fapt adevarata viata care incepe dupa judecarea greselilor savarsite inaintea parasirii corpului. Ceea ce numim noi viata, pentru el este moarte. Adica, sufletul este inchis in corp ca intr-un mormant drept pedeapsa pentru nelegiuirea primordiala.

Nordicii vad moartea ca pe un eveniment tragic pentru ca omul se desparte pentru totdeauna de lumea celor vii.

Pentru daci, moartea nu era decat o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpamanean al fertilitatii si al vegetatiei. Moartea unui dac insemna un prilej de bucurie si sarbatoare.

Pentru budisti nu exista termenul de suflet. Samsara este termenul folosit pentru ciclul nesfarsit viata - moarte. Budistul este prins in acest ciclu in functie de karma acumulata in timpul vetii, asadar moartea nu este decat o etapa de trecere intre viata si moarte.

Pentru musulmani moartea vine ca o amorteala care nu poate fi invinsa. Omul care este pe moarte in vede pe ingerul mortii pe nume Azrial care ii trage sufletul prin gura (probabil de aici inspiratia autoarei J. K. Rowling pentru dementori), apoi da sufletul altor 2 ingeri albi care il vor duce prin ceruri (succesiv prin cele sapte ceruri) ajungand apoi alaturi de Allah.

La egipteni, conform legendei, zeul Khnum (cu cap de berbec) modeleaza fiecare om inainte de nastere. Acorda fiecarui trup energie KA si suflet BA. KA si BA sunt invizibile in timpul vietii, insa dupa moarte BA isi ia zborul sub infatisarea unei pasari cu cap de om si KA se materializeaza pe satuia mortului in doua brate ce se ridica deasupra capului ca o scufie. Mortul este preluat de Zeita Isis sau de zeul Anubis care il conduc la barca lui Ra pentru a fi transportat la judecata zeului Osiris. Zeita Maat este responsabila cu balanta sufltelor in care este cantarita inima mortului. Daca inima este grea insemna ca e plina de pacate si e ighitita de monstrul cu cap de crocodil, coama de leu si corp de hipopotam. Daca balanta ramane in echilibru Osiris accepta sa ofere viata vesnica alaturi de el.

In basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte"  moartea ii spune lui Fat Frumos:

"- Bine ai venit, ca de mai intarziai si eu ma prapadeam..."

Ceea ce ne sugereaza ca si moartea poate avea un sfarsit.

Ramas bun celui care a fost bunicul meu, al carui suflet a plecat cine stie pe ce taramuri, in aceasta dimineata la varsta de 93 de ani!!!