Povestea barbatului care a devenit copac

Suntem mai mult decat ceea ce credem ca suntem, chiar daca nu stim intotdeauna acest lucru. 


Intr-o zi, un barbat care iubea mult natura si care se indepartase mult de ea, deoarece trebuia sa calatoreasca tot timpul, s-a hotarat sa devina un copac.
A visat de mai multe ori ca prinde radacini, ca in el incep sa se tese fibre de lemn si devine un stejar sau un mesteacan sau si mai bine, un gorun. Sa devina sau sa fie, un copac solitar, bine inradacinat in pamantul unui camp de verdeata, daca se putea, aproape de un lac pentru a-si putea scalda radacinile sau un copac la marginea unei paduri, aproape de semenii lui si, in acelasi timp, cu un pas inaintea lor, in avangarda, cu fata spre rasarit, pentru a se bucura de primele raze de soare.


Transformarea lui in copac a avut loc mult mai repede decat isi imagina, fara nici o pregatire in prealabil. intr-o noapte, fara luna, cand s-a trezit apoi dimineata, plin de roua a observat ca picioarele lui se transformasera in radacini. Corpul lui greoi, cu coloana verte­brala stramba (in urma unei tuberculoze osoase precoce) devenise un trunchi noduros de copac, batran de aproape o suta de ani, puter­nic si acoperit de o coroana a carei circumferinta se intindea pe mai bine de treizeci de metri. Era plantat in mijlocul gradinii lui. O gradina pe care o cunostea bine, pentru ca el insusi plantase acolo multi copaci. Copiii lui tineau un registru gros in care notau toti copacii pe care ii plantase tatal lor.


Era printre prietenii lui cunoscuti. Precum migdalul din stanga lui. isi amintea perfect ziua cand il plantase, o zi de noiembrie in care vantul sufla in rafale vesele si lua pe sus ultimele frunze ale acelui copac inca tanar pe care a incercat sa il planteze cu multa grija. si in fata lui era smochinul cu frunzele lui fine si sensibile. si dudul care isi raspandea umbra asupra unui artar de Japonia cu frun­ze fragile precum dantela. si apoi copacul acela ciudat, format din cinci trunchiuri, o specie rara care are capacitatea de a atrage aproape de el, brazii mai mici. Langa acel copac cu cinci trunchiuri exista intotdeauna un brad mic, care preia iarna zapada. Un copac inteligent, sociabil, care stie sa isi faca prieteni fideli, precum bradul, care nu il lasa sa moara inghetat.


Barbatul despre care va vorbeam nu parea deloc stingherit de noua lui conditie. I se parea normal faptul ca, crengile lui de jos ii ascundeau vederea caselor din vecini iar cele de sus il lasau sa vada, dincolo de acoperisuri, masivul Luberon, spre sud, la orizont. Parea o masa rotunda si cetoasa la acea ora a zilei.
Pamantul din gradina lui l-a primit cu bunavointa, radacinile lui s-au raspandit incet in cele opt directii esentiale ale vietii: cea a visului, a sperantei, a trecutului, a viitorului, a prezentului, a iubirii, a curajului si a mortii. Putin mai tarziu, spre pranz, a simtit nevoia sa mai adauge o directie: cea a fericirii simple si binevoitoare.
Isi petrecu toata ziua savurand placerea de a fi viu in prezent, in viata lui de copac, care, poate nu stiti, are un ritm foarte lent, foarte incet, in care imobilitatea este aproape o virtute: este un semn de intelepciune, de vitalitate si de pace.


Noaptea l-a invatat sa savureze gustul linistii si al miresmelor, iar aurora i-a oferit hrana subtila a luminii, oxigenul, adierea insufletita a vantului. in cea de a doua dimineata, pasarile l-au invatat sa asculte muzica naturii, care, dupa cum bine stiti, este o mare admi­ratoare a armoniei. Putin mai tarziu, ploaia i-a dezvaluit vibratia arzatoare a calatoriilor nemiscate. Privirile duioase ale catorva trecatori, pe drumul din apropiere, ii transmiteau multa dragoste.


Mai tarziu apoi a simtit miscarile de abia sesizabile ale anotim­purilor, zgomotul surd al unui motor de avion zburand la doua mii de metri altitudine, bazaitul insectelor, ciripitul unor vrabiute, miscarea efemera a norilor. Lumina stralucitoare a pranzului ii daruia bataile din aripi ale unui fluture si umbra trecatoare a unei aripi de pasare, sus pe cer.
Astfel, descoperi infinita tristete adusa de rumoarea impercepti­bila a furtunilor venite din celalalt capat al universului. A invatat sa distinga mirosurile, o multime de parfumuri venite din cele patru zari, a invatat sa observe razele de lumina si fasiile de umbra.


Este nevoie de foarte mult timp pentru a inceta sa mai fii om atunci cand vrei sa devii copac. E nevoie de rabdare pentru a te intari si a te topi in fibrele dense care cizeleaza inima unui copac, pentru a simti scoarta vie, mereu în miscare, in expansiune sub pulsatiile sevei.
In timp a cunoscut brutalitatea celor care nu stiu sa respecte viata unui copac, amaraciunea durerilor provocate de lovituri de cutit, de poluare, de violente.
A descoperit ca viata unui copac aduna o multime de eveni­mente, care trec neobservate pentru majoritatea oamenilor. Este nevoie de o intreaga viata de copac pentru a le accepta, a le integra si a fi capabil sa le transmiti unor oameni care sunt capabili sa le primeasca. Astfel, fiecare copac dobandeste o intelepciune nesfarsita, slefuita in ritmul anotimpurilor.


Daca intr-o zi va lipiti fruntea sau urechea de un copac, poate veti auzi un ecou sau o rezonanta care murmura povestea lumii si povestea vietii voastre.
Apropiati-va, strangeti in brate un copac, respirati, ascultati in liniste, acordati-va ragazul de a-i simti vibratia profunda.
Poate astfel veti descoperi si veti simti ca viata unui copac poate fi la fel de importanta ca viata unui om.


de Jacques Salome

"Cine esti tu?"

Zice bine madam Lise Bourbeau in cartea ei "Cine esti tu?"

"... Crezi ca nu te bucuri de suficienta dragoste? Simti ca nu esti iubita indeajuns? In loc sa nutresti asemenea ganduri, ar fi mult mai bine sa incepi sa daruiesti dragoste si sa fii generoasa in tot ceea ce faci. Daruieste-ti timpul, energia, banii, dragostea, afectiunea, cuvintele frumoase. Pe masura ce vei darui, fara sa astepti ceva in schimb, vei intelege ca esti foarte bogata de vreme ce poti sa daruiesti atat. Astfel vei ajunge sa cultivi gandul ca ai mai mult decat ti-e necesar, pentru ca iti poti permite sa dai si altora.

Se spune ca a fi sarac constituie un mare pacat moral intrucat cel sarac nu stie decat sa primeasca, nu si sa dea. 

Una dintre legile fundamentale ale prosperitatii este urmatoarea: pentru a obtine bunastarea, invata sa daruiesti fara incetare. A darui trezeste in tine gandul ca esti bogata. La fel ca si celelalte ganduri, acesta iti influenteaza viata. Prin urmare, vei ajunge sa te bucuri de tot mai multa prosperitate.
Daca ti se intampla sa crezi ca nu primesti intotdeauna ce vrei, ca iti lipsesc anumite lucruri, in tine exista un gand datorita caruia ai ajuns sa cunosti aceasta lipsa. Recent am primit un exercitiu referitor la acest subiect si mi s-a parut extraordinar. Iata de ce incerc sa ti-l impartasesc si tie. Fa o lista cu cinci lucruri materiale sau de alta natura (bani, afectiune, complimente etc.) care crezi ca iti lipsesc. Gaseste o cale de a darui cate putin din fiecare dintre acestea in urmatoarele douazeci si patru de ore. De fiecare data cand daruiesti, respira adanc si spune-ti: "Ceea ce dau imi este inapoiat inmiit". Urmeaza acest exercitiu in fiecare zi, timp de o saptamana, si schimbarile in modul tau de a gandi si in ceea ce primesti nu vor intarzia sa apara.

Ti se intampla sa te indoiesti de cineva? Ai impresia ca incearca sa te pacaleasca sau sa-ti fure ceva? Constientizeaza modul in care se nasc in tine aceste ganduri de indoiala. Daca nu ai fi si tu astfel, nici nu te-ai gandi la asa ceva. In cazul in care crezi ca vei fi inselata, da-ti seama in ce fel incerci sa-i inseli tu pe altii. Daca nu faci efortul sa te autoexaminezi, vei continua sa nutresti asemenea ganduri fata de oameni si lucrul de care te temi se va intampla. Atunci iti vei spune: "stiam eu ce-o sa se intample! Mi-am dat seama ca vrea sa ma insele!". Te vei simti fericita fiindca orgoliul tau se va simti satisfacut. Intelectul tau va fi, de asemenea, flatat, la fel ca orgoliul, care va continua sa creasca. Oamenii sunt atat de orgoliosi incat sunt gata chiar si sa sufere pentru a-si da dreptate.
Suferinta nu este necesara. Pana in prezent ne-am folosit foarte mult de ea pentru a evolua. Cand omul va deveni suficient de intelept pentru a-si da seama ca poate evolua fara sa sufere, va pune capat suferintelor sale.

Ti se intampla sa crezi ca sotul tau te insala, ca se intereseaza de o alta femeie? In acest caz, chiar tu nutresti ganduri de infidelitate. Poate ca nu esti constienta de ele, dar traiesti o insatisfactie care produce aceste ganduri. Daca ti-ai permite, nu te-ai da in laturi sa-ti inseli sotul. Dar, bineinteles, n-ai indrazni niciodata sa faci asa ceva! Insa noi ne servim deseori de fidelitate, in mod inconstient, pentru a-l domina pe celalalt. Tu afirmi: "Eu n-as face niciodata asa ceva!", desi in forul tau interior poate ca ti-ai dori sa o faci. Aminteste-ti ca a gandi un lucru si a nu-l face nu inseamna ca esti mai buna decat cel care il gandeste si il si face. Este chiar mai rau! O persoana care gandeste un lucru si se convinge pe sine ca nu a gandit acel lucru nu este sincera fata de sine insasi. Iar cel care actioneaza conform cu ceea ce gandeste macar este sincer fata de sine.

Daca ti-e greu sa accepti ca oamenii din jurul tau gandesc altfel decat tine, acesta e un semn de egoism. in prezent, egoismul este una dintre cele mai mari rele din lume. Deseori credem ca actionam din dragoste, cand, in realitate, incercam sa ne impunem parerile celor apropiati. De fapt, ne comportam astfel pentru a ne simti bine si a avea dreptate. Cand celalalt iti spune: "Da, e foarte corect ceea ce spui. Sunt total de acord cu tine!", primesti ceva care iti face placere. A-ti petrece timpul pentru a face, a spune sau a gandi lucruri numai ca sa-ti faci placere, in detrimentul altora, denota egoism. A iubi inseamna a descoperi ce ii face placere celuilalt si a te stradui sa-i daruiesti acel lucru. Aceasta presupune, de asemenea, sa verifici inainte de a actiona si nu sa-ti impui modul de gandire. Este atat de usor sa decizi pentru altcineva! Atunci cand vorbesc despre utilizarea gresita a puterii personale, ma refer la incercarea de a-i domina pe altii. Daca esti o femeie puternica, daca ai un caracter ferm, cu siguranta vei avea tendinta sa le impui altora punctul tau de vedere. Incet-incet, incepi sa asculti, sa vezi ce gandesc oamenii despre o anumita situatie, despre un anumit eveniment, o anumita persoana sau o slujba.

Fii deschis/a si vei descoperi un cu totul alt univers. Atata vreme cat doresti ca altii sa gandeasca la fel ca tine, vei trai in lumea ta, o lume foarte limitata. Daca vei fi deschis/a fata de altii, vei descoperi adevarate minuni, pentru care ti-ar fi trebuit ani intregi sa le descoperi singur/a. ...

Cand se manifesta o boala sau o indispozitie, e bine sa ne punem intrebarile urmatoare: "Ce imi daruieste aceasta boala? Ce avantaje am daca sunt bolnav? Cum ma ajuta? De ce anume vreau sa ma salvez prin asta?". Daca descoperi ca ti-ai provocat boala pentru a scapa de o situatie stresanta, ar fi bine sa accepti ideea urmatoare: nu e nevoie sa-i faci atata rau corpului tau pentru a te salva dintr-o situatie inconfortabila. Poti sa te descurci in orice situatie daca o accepti pur si simplu. Iar cand crezi ca ai nevoie de odihna, de un concediu care sa-ti permita sa te refaci, n-ai decat sa ti-o marturisesti si sa le spui si celor in cauza. Ai puterea de a face fata oricarei situatii fara a fi nevoie sa te imbolnavesti. Cu siguranta, corpul tau prefera aceasta metoda de a scapa de stres! ... "

si, multe alte "invataturi" interesante vom gasi in aceasta carte, care pot fi cu usurinta puse in practica. Eu sunt fan Lise, inca nu i-am citit toate cartile si, recunosc, nu pot fi in totalitate in acord cu tot ceea ce ne impartaseste in scrierile ei, dar culeg ce mi se potriveste (si, gasesc multe potriviri pe placul personalitatii si credintelor mele) si asa recomand tututor cititorilor. 

POVESTEA INTELEPTULUI CARE AFLASE SINGUR DRUMUL SPRE LIBERTATE

In acea tara se raspandise un zvon, mai intai mai razlet, apoi tot mai insistent. Erau o multime de vorbe care circulau intre oameni. Cineva spunea ca cunoaste un intelept care "descoperise singur calea spre libertate".
Intr-o zi, un adolescent pleca la drum ca sa afle mai multe. I s-a spus sa mearga intr-o directie, iar pe drumul pe care a luat-o, a intal­nit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubita. A iubit-o si atunci cand a fost sigura ca este iubita, l-a parasit. Exista astfel de iubiri, de nevoie, care se sfarsesc atunci cand nevoia este implinita.


Tanarul ramase singur. Isi continua drumul si intalni o femeie care l-a iubit si care s-a lasat iubita. A crescut in acea iubire, pana intr-o zi cand a devenit suficient de mare pentru a-si parasi iubita. Exista astfel de iubiri pepiniere care ne permit sa crestem.
Isi continua drumul si timp de cativa ani a trai in singuratate.
Intr-o dimineata se trezi avand o dorinta, aceea de a intalni o alta dorinta. O intalni si atunci a fost o sarbatoare. Sarbatoare a durat o mie de zile si o mie de nopti.
Intr-o noapte insa s-au despartit, fiecare dintre ei fiind atat de minunat de celalalt, incat isi imaginau ca nimic mai frumos nu se mai putea intampla intre ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea sa multi­plice intalnirile. El avea sa gaseasca multe, foarte multe.


Intr-o zi, insa, isi continua drumul. Iar pe drum, a intalnit o femeie care l-a intrebat cu ardoare:
-   Te rog, vreau sa fiu implinita, daruieste-mi un copil.
El i-a daruit cinci. Credea in generozitatea vietii. Cativa ani mai tarziu, intr-o dupa-amiaza insorita, isi relua drumul.


Nu mai era tanar acum, era un barbat plin de cicatrice, in acelasi timp vulnerabil si puternic, care inainta pe drumul libertatii. Au mai fost apoi alte si alte intalniri, alte rataciri, entuziasme si descoperiri, pana cand a ajuns in sfarsit sa-l intalneasca pe inteleptul care gasise drumul spre libertate.
Cand a ajuns in fata lui, barbatul l-a intrebat pe intelept despre secretul lui, despre invatatura lui, despre rigoarea cautarii, despre numele maestrilor pe care ii avusese, despre suferintele si terapiile pe care le facuse.
Inteleptul nu raspunde insa la nici o intrebare. Ii spuse doar atat.
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am facut-o: astazi stiu sa spun da sau nu, fara sa ma ranesc.
Astfel se incheie povestea omului care a incercat mult timp, foarte mult timp, sa caute drumul spre libertate.
Cateva cuvinte apoi pleaca...
Cuvintele insa nu pleaca, raman fixate sau continua sa calatoreasca in vibratii subtile, in invitatii tacute.
Esenta unei povesti consta intr-un cuvant invizibil, strecurat intre alte doua cuvinte scrise sau spuse...


poveste terapeutica de  Jacques Salome

Sa ierti inseamna sa ce?

"... Mai intai vine invinuirea, iar apoi... iertarea? Poate ca da. Poate ca nu.

   Nu mai are nici un rost sa spun ca postura exaltata a iertarii poate veni numai dupa ce cineva este mai intai convins. Ceea ce inseamna ca de obicei privim iertarea ca si cum nu ar fi foarte diferita de invinuire. Ceea ce inseamna ca rar, foarte rar, fara sa ne dam seama, iertam.
   Ceva se intampla, cineva spune ceva si apoi, ca niste foci dresate ce suntem, raspundem vibrational. Daca nu am face-o, am fi intr-o forma grozava. Dar continuam sa permitem ca emotiile noastre negative sa iasa la iveala peste tot si, BUM!, intram in starea de invinuire.

Dar acum hai sa spunem ca ne-am hotarat sa iertam pe cineva. Ce dragut. Iata imaginea: iertarea este o eliberare a rezistentei noastre la energia pozitiva, nu a tintei catre care dorim sa ne indreptam zambetul iertator. ... 

De obicei, cand iertam, constientizam ca oricare ar fi acela pe care-l iertam a facut ceva gresit, ceea ce si este, probabil, adevarat. Apoi, desi spunem ca iertam, mentinem in taina cu lasitate greseala. Totusi adevarata iertare presupune a nu mai sta agatat de acel lucru care te-a dezamagit pentru inceput (si sa nu iti mai indrepti atentia asupra lui). Si asta e valabil, chiar daca s-a intamplat acum cinci minute sau cu cincizeci de ani in urma. De ce? Pentru ca daca nu trecem cu vederea, vom continua sa obtinem mai mult din acel rau, de aceea. Daca ramanem agatati de asa ceva, ramane in vibratiile noastre. Si daca e in vibratiile noastre, fie vom atrage acelasi lucru, fie ceva asemanator ca vibratie. Iar, si iar, si iar.  ...

Daca exista nevoia de a ierta, ar trebui sa existe o judecata sau o invinuire care precede acea nevoie, fiindca altfel nu ar exista nici un motiv sa iertam. Iar judecata sau invinuirea inseamna sa ne concentram asupra enunturilor de tip "Nu vreau". Deci primul pas pentru iertare (si probabil ca nu-ti va placea asta) este eliberarea rezistentei care a cauzat invinuirea la inceput, adica abilitatea de a spune... si de a crede ceva de genul: "Cui ii pasa? Pe cine intereseaza? Poate ca idiotul a facut ceva ingrozitor, ceva fara noima. Si ce daca?" vorbim despre dragostea neconditionata...

 De fapt, ceea ce inseamna cu adevarat dragostea neconditionata este:
   "imi voi pastra supapa deschisa catre starea de bine indiferent cat de nebunesc e lucrul pe care l-ai facut." (tine minte ca nu trebuie sa schimbi, nici macar nu trebuie sa-ti placa; trebuie doar sa te opresti din a te concentra la asta!)
   Inseamna "Nu am nevoie de conditii ca sa am dreptul sa fiu fericit. Nu voi mai da atentie obiceiurilor tale prostesti, pentru ca nu trebuie sa fiu perfect pentru ca dragostea mea sa ajunga la tine."
   "Poti sa fii obraznic, poti sa spui lucruri urate, care ranesc, dar alegerea ta nu o va afecta pe a mea, ceea ce imi va mentine supapa deschisa si ma va face sa ma simt bine. Nu mai dau vina pe nici o conditie negativa si nici pe obiceiurile tale negative pentru felul in care ma simt!!!"
   Desigur, stiu ca suna aproape imposibil, dar ce avem de pierdut permitandu-ne fericirea? Lucrul cert care ne duce catre acest spatiu al "Nu-mi pasa ce ai facut, supapa mea ramane deschisa oricum" este acela ca permiti automat acelui tip de conditii sa intervina in ceea ce doresti - si, cu siguranta, aceasta este ideea. Modul in care tu insuti experimentezi viata nu mai are legatura cu actiunile altora. ..."


Fragment din Lynn Grabhorn - Viata nu asteapta... TREZESTE-TE!

Povestea iubirii furioase - poveste terapeutica

Iubirea partinitoare poate sa distruga dragostea, asa cum otrava ne distruge sanatatea. Intr-o zi, Iubirea se revolta. A simtit o imensa furie care o duse apoi foarte departe de ceilalti oameni. „E prea mult, mult prea mult, murmura ea, fugind cat o tineau picioarele. Eu exist aici de mii de ani si nu-mi vine sa cred ce au facut oamenii cu mine. Cand simt cum sunt maltratata, pervertita, inselata, banalizata, cum sunt apoi reprezentata in filme mediocre, insipide si in romanele moderne care sunt pline de violente, este insuportabil pentru mine, e prea greu, prea dureros asa ca prefer sa renunt.”

Astfel, Iubirea ratacea prin desertul lipsei de iubire, care o inconjura. Mai singura decat orice fiinta ce traia pe pamant, fara nimeni caruia sa poata sa ii spuna ce avea pe suflet, sa-i impartaseasca ceva sau sa-i vorbeasca despre ea.stiu, stiu ca unii dintre voi ar fi foarte bucurosi sa vorbeasca cu ea, sa o linisteasca si chiar sa o iubeasca. Dar chiar si aceasta posibilitate i se parea derizorie, atat de mult o afectau tristetea si disperarea ei fara sfarsit.

O sa va marturisesc cel mai ingrozitor lucru: Iubirea, disperata, deprimata se gandise chiar sa isi puna capat zilelor. Se gandise sa se sinucida. Da, probabil nu o sa ma credeti. Credeti ca exagerez sau ca Iubirea este mai puternica decat orice. Ca poate trece peste orice obstacol, sa invinga violenta si mediocritatea vremurilor in care traieste. Poate, sunteti convinsi ca Iubirea este invincibila, eterna, ca are un curaj sau o vointa de nezdruncinat, ce poate sa treaca peste orice!
Doar ca, amintiti-va, furtunile din ultimul timp, acea furie a cerului, frigul necrutator care a durat mai mult decat de obicei, umiditatea crescuta si persistenta, lipsa vietii, energia scazuta, amintiti-va de toate violentele, incoerentele, razboaiele, foametea, torturile care se intamplau in lume cu putin timp in urma.
Incercati sa regasiti senzatiile pe care le aveati atunci. Poate credeti ca erau doar intamplatoare. Un concurs de circumstante, stare de slabiciune a universului, un moment de neatentie a zeilor, o uitare a divinitatii sau o scapare din plasa vietii, o irupere a cosmosului...

Nu! Nimic din toate acestea, era pur si simplu Iubirea, care descurajata, epuizata, renunta, se lasa invinsa. Va asigur, despre asta e vorba, Iubirea isi dadea demisia!
Prefera sa termine cu acea existenta nebuneasca, voia sa-si puna capat zilelor!
Noroc ca Iubirea era novice in materie de sinucideri. Era pentru prima oara in viata ei fabuloasa, cand voia sa moara si nu stia cum sa procedeze. Se simtea aproape nemuritoare, asa ca nu stia cum sa se suprime, sa dispara pentru totdeauna, luandu-si viata.

Vedea in jurul ei barbati si femei care se iubeau, total inconstient, orbi in fata dramei care se juca intre ei, in ei si in jurul lor.
Pentru ca, ceea ce este caracteristic Iubirii, este faptul ca, in imensa ei generozitate, in abundenta ei fundamentala, Iubirea se daruie, se ofera, fiecarei fiinte vii, fara sa ceara nimic in schimb. Se ofera gratuit, pentru ca fiecare dintre oameni sa poata, in cursul vietii sale, sa se dezvolte, sa se infrumuseteze, sa creasca prin iubire. La sfarsitul vietii, Iubirea se desparte astfel de cel sau de cea pe care i-a insotit si se intalneste, in cosmos cu Iubirea Universala.

O sa ma intrebati probabil: „Asadar, exista Iubire peste tot unde exista viata, intr-un copac, intr-o floare, intr-o leguma?”
Sigur ca da, in orice fiinta vie, fara nici o exceptie, exista Iubire.
Aceasta este cea mai importanta misiune a Iubirii, sa se ofere, sa se abandoneze fara reticenta, fara conditii, increzatoare in tot ceea ce era viu.

Dar, presupun ca fiecare dintre voi stie aceste lucruri si v-as ruga sa nu ma intrerupeti cu intrebari de prisos.
Dupa cum spuneam, Iubirea, dezamagita, trista, deprimata, pentru ca nu se mai simtea iubita de catre oamenii pe care ii iubise atat de mult, a gasit cel mai bun mijloc de a-si pune capat zilelor, adica reincarnarilor sale succesive sau calatoriilor sale, daca vreti sa numim astfel fiecare ciclu din viata ei.
Daca o sa va spun ca a fost foarte aproape de a reusi tentativa de a-si pune capat zilelor, veti intelege mai bine toata acea disperare pe care o simtiti si care se raspandeste tot mai mult in jurul vostru. Ati observat cat de mult si-a pierdut Iubirea din propria ei realitate, cat de abuziv idealizata este pentru copii si cativa adulti naivi, cum este schimbata, vanduta, conservata, banalizata dupa cativa ani de viata in comun, in anumite cupluri...?

Pot sa va asigur de acest lucru: Iubirea este in convalescenta. Slabita, s-a refugiat in vis. Asteapta sa vina zile mai bune. A devenit timida, prudenta, rezervata.
Va spuneam ca astepta, dar nu intr-un fel pasiv, cauta totusi, cauta fiinte care pot sa devina la randul lor Iubire, pentru a alimenta marea roata a timpului. Nu mai vrea sa se ofere unor barbati sau femei care au nevoia de a fi iubiti sau le e teama ca nu vor mai fi iubiti, nu mai vrea sa fie exploatata de catre cei care o reclama, o pretind, nu mai vrea sa fie maltratata de catre cei care o consuma prin intermediul iubirii altora.
Nu mai vrea sa se dezvolte si sa infloreasca la acele fiinte care o vor oferi unei fiinte fara viata, unei persoane care se multumeste sa fie iubita sau unui trecator care o va consuma fara retinere, in graba.

Nu vrea sa i se mai dicteze cum trebuie sa fie.
Nu mai vrea sa fie folosita drept alibi in practica unui terorism relational menit sa-l acapareze, sa-l controleze sau sa-l subjuge pe celalalt propriilor dorinte sau nevoi sau chiar sa-l inchida intr-o multime de temeri.
A devenit exigenta, Iubirea! Vrea fiinte libere care sa o primeasca chiar in inima vietii lor.

Ce as putea sa va mai spun in plus?
Este timpul sa ne reconciliem cu Iubirea!
Este necesar sa ne reinventam relatia cu ea!
Este necesar sa ii dam locul pe care il merita, sa se poata manifesta din plin, sa ii oferim un loc in care sa dezvolte libertatea, creativitatea fiecaruia dintre noi.

Altfel spus, as putea sa indraznesc sa va cer fiecaruia dintre voi, sa indrazniti sa deveniti la randul vostru... Iubire?


de Jaques Salome

Tu cum stai cu stima de sine?

"...  Stima de sine înseamnă să dovedesc că sunt capabil de următoarele:
   • Să spun ce gândesc.
   • Să fac ce vreau.
   • Să insist când mă lovesc de o dificultate.
   • Să nu îmi fie ruşine să renunţ.
   • Să nu mă las păcălit de publicitate sau de modă, care vor să mă facă să cred că nu sunt o persoană cum trebuie dacă nu port cutare marcă de haine sau nu gândesc în cutare mod.
   • Să râd din toată inima dacă sunt luat peste picior fără răutate.
   • Să ştiu că pot supravieţui eşecurilor mele.
   • Să îndrăznesc să spun "nu" sau "stop".
   • Să îndrăznesc să spun "nu ştiu".
   • Să îmi urmez calea, chiar dacă sunt singur(ă).
   • Să îmi acord dreptul de-a fi ferici t(ă).
   • Să suport să nu mai fiu iubit(ă), chiar dacă asta mă face nefericit(ă) pe moment.
   • Să mă simt împăcat cu mine însumi.
   • Să spun "mi-e teamă" sau "sunt nefericit(ă)" fără să mă simt înjosit(ă).
   • Să îi iubesc pe ceilalţi fără să îi supraveghez sau să îi sufoc.
   • Să fac tot ce pot ca să reuşesc ceea ce vreau să reuşesc, dar fără să mă forţez.
   • Să îmi dau dreptul de-a decepţiona sau de-a rata.
   • Să cer ajutor fără să mă simt inferior (inferioară).
   • Să nu mă desconsider şi nici să îmi fac rău când nu sunt mulţumit(ă) de mine.
   • Să nu mă simt invidios (invidioasă) de succesul sau de fericirea celorlalţi.
   • Să pot să supravieţuiesc nefericirilor mele.
   • Să îmi dau dreptul de a-mi schimba părerea după ce chibzuiesc.
   • Să dau dovadă de umor faţă de mine însumi.
   • Să spun ce am de spus, chiar dacă am trac.
   • Să trag învăţăminte din greşelile mele.
   • Să mă arăt în costum de baie chiar dacă corpul meu nu e perfect.
   • Să mă simt în regulă cu rănile din trecutul meu.
   • Să nu îmi fie teamă de viitor.
   • Să găsesc că sunt un/o tip/a bine, cu calităţile şi cu defectele sale.
   • Să simt că progresez şi că trag învăţăminte din viaţă.
   • Să mă accept aşa cum sunt astăzi, fără să renunţ totuşi să mă schimb mâine.
   • Şi, în sfârşit, să ajung să mă gândesc şi la altceva decât la mine... ..."

Zice  - Christophe Andre in cartea "Imperfecti, liberi si fericiti"

Tulburarea obsesiv compulsiva - sau cum perseveram in aceeasi greseala

... Dacă nu eşti conştient de problemele tale, eşti menit să repeţi la nesfârşit acelaşi comportament şi aceleaşi tipicuri nesănătoase în lupta ta inconştientă de a-ţi vindeca vechile răni. Şi, în tot acest timp, nu faci decât să-ţi sabotezi întreaga viaţă. Inconştient, suntem siliţi să reparăm vechile răni. Dar dacă vrei să vezi cum funcţionează în viaţa ta, această tulburare este motivul pentru care întâlneşti de fiecare dată acelaşi nemernic sau pentru care continui să atragi acelaşi gen de prieteni cărora nu le pasă de tine - practic, motivul pentru care pari să te confrunţi de fiecare dată cu aceeaşi dramă, cu aceleaşi probleme.


   Adesea, oamenii se gândesc că problemele lor provin din lipsă de inteligenţă, de atractivitate, de umor şi aşa mai departe. "Dacă aş fi puţin mai drăguţă, mai deşteaptă", ne spunem, "atunci aceste lucruri rele nu mi s-ar mai întâmpla. Nu aş fi fost părăsită. Şeful nu m-ar fi dat afară."
   Insă, aşa cum îţi vei da seama pe măsură ce parcurgi acest proces, problemele tale nu se datorează lipsei de atribute pozitive, ci lipsei de conştientizare a acţiunilor tale. Nu eşti atentă la motivele pentru care atragi un tip ce nu se poate implica într-o relaţie. Nu înţelegi de ce ai probleme cu autoritatea, fiind rebelă la serviciu.


   Am văzut oameni care îşi raţionalizau problemele dând vina pe circumstanţe sau pe "ghinion". Asta e o imensă prostie şi o negare totală. Aşa cum spunea cineva, norocul înseamnă să te pregăteşti să întâlneşti oportunităţile, iar nenorocul se datorează adesea unei lipse de pregătire. Ne creăm propria realitate, iar apoi avem tupeul să ne întrebăm "de ce eu?" E adevărat că oamenilor buni li se întâmplă chestii rele, vom ajunge şi la asta puţin mai târziu, dar la un anumit moment, trebuie să ne recuperăm forţa interioară şi să încetăm să mai trăim şi să mai reacţionăm inconştient. Trebuie să încetăm să mai acţionăm în moduri care să ducă la repetarea tiparelor şi a sentimentelor dureroase din trecut.


   Acum, comportamentele noastre negative sunt inconştiente pentru că sunt dureroase, aşa că le reprimăm. Insă nu-ţi poţi înşela psihicul. Chestiile asupra cărora nu acţionezi şi pe care nu le rezolvi ajung să se repete... iar şi iar.
   Nimănui nu-i place să se uite înapoi, la viaţa sa, şi să scoată la iveală ceva dureros. Acest lucru poate aduce la suprafaţă sentimente de furie, tristeţe, trădare - adesea legate de membri ai familiei care fac parte încă din viaţa ta, cum ar fi părinţii tăi, de exemplu. Doar ei au fost primele tale modele în viaţă şi au jucat un rol extrem de important în modelarea persoanei tale.
   Nimănui nu-i face plăcere să aibă resentimente faţă de părinţii săi. E oribil. Ne face să ne simţim rupţi de ei, ceea ce scoate la iveală sentimentele primare de abandon. Ne face să ne simţim singuri, vinovaţi, plini de resentimente şi derutaţi. Aşa că, în loc să examinăm cu atenţie trecutul, adesea spunem lucruri precum "Am avut o copilărie nemaipomenită." sau "Părinţi mei sunt perfecţi." Pentru că ne iubim părinţii şi pentru că nu dorim să-i învinuim sau să avem resentimente faţă de ei, negăm anumite părţi dureroase din copilărie.


   Răscolirea trecutului ne mai poate face să ne simţim vinovaţi şi nerecunoscători pentru toate lucrurile extraordinare pe care părinţii le-au făcut pentru noi. Atât de multă lume zugrăveşte viaţa doar în alb şi negru: "Am avut o copilărie perfectă." sau "Taică-meu a fost un nemernic." Vezi tu, când cineva este perfect, nu avem de ce să fim înverşunaţi şi sau de ce să suferim. Intrăm în faza de negare, dar ajungem să punem în scenă cu alţii problemele noastre nerecunoscute şi nerezolvate. Pe de altă parte, atunci când ceva sau cineva este întru totul rău, a-l pierde sau a avea resentimente faţă de el nu e chiar aşa de dureros, pentru că nu ai, de fapt, după ce să suferi. Având această atitudine, ne victimizăm: "Săracul de mine. Lucrurile au mers atât de prost pentru mine. Am avut atâta ghinion."


... Niciunul dintre noi nu-şi doreşte răul în viaţa sa, dar s-ar putea să nu avem de ales. ... 
Cum ar putea răul sau tragediile care te-au lovit să-ţi ofere un punct de plecare pentru bunătate? Aceasta este o întrebare de mare anvergură, iar eu nu pot răspunde în locul tău. Va trebui să o porţi cu tine şi să-i găseşti răspunsul pe măsură ce îţi trăieşti viaţa. Tu trebuie să găseşti sensul. Tot ce pot să-ţi spun e că îl vei găsi dacă îl vei căuta. Nu este uşoară punerea în practică a acestei filosofii, cum, de altfel, nicio victorie adevărată nu este. Dar suntem programaţi să supravieţuim şi poţi trece prin orice dacă te pleci, dacă înveţi din acea experienţă şi dacă o transformi.


 TRANSFORMĂ


   Ideea din spatele acestui exerciţiu este de a folosi afirmaţiile pozitive şi de a crea la propriu un antidot pentru fiecare afirmaţie negativă cu care îţi faci rău, inversându-i astfel efectele. Mai întâi, fă o listă cu toate lucrurile negative pe care le gândeşti şi ţi le spui zi de zi. Nu te abţine - pune toate cărţile pe masă, ca să vedem cu ce anume avem de-a face. Iar acum, partea grea.


   Ia fiecare dintre aceste afirmaţii şi transformă acel ceva negativ pe care mintea ta s-a blocat în ceva pozitiv. Exemplul meu favorit pentru asta provine, dintre toate, de la o reclamă la pantofi sport. O femeie vorbeşte despre coapsele sale "trăsnet", dar, în loc să poarte discuţia spre ceva negativ, ea o transformă, spunând cât sunt de puternice, cât de mult o susţin atunci când aleargă şi, mai ales, cum abia aşteaptă să-şi poarte nepoţii pe puternicele ei coapse "trăsnet" când va fi mai în vârstă.


   Poţi face asta cu orice. Poate fi dificil, dar exersează cât de des poţi. Transformând lucrurile, îţi reantrenezi mintea să te susţină şi să evolueze, în loc să te doboare şi să te tragă înapoi.
   Iată alte câteva exemple: îţi spui că eşti prost de fiecare dată când faci o greşeală, cât de mică? Renunţă la acest limbaj puternic negativ şi aminteşte-ţi că toată lumea face greşeli - e un semn pozitiv că eşti viu, că faci şi dregi. Şi nu ştii niciodată unde te pot purta greşelile tale.
   Lucrează la lista ta. Nu te teme să fii creativ. Mintea noastră e înclinată către negativism, aşa că e important să fii înarmat şi pregătit cu suficiente gânduri pozitive pentru a le ţine în frâu pe cele negative. ..."


Fragment din cartea "Fara limite" - Jillian Michaels