"... Mai intai vine invinuirea, iar apoi... iertarea? Poate ca da. Poate ca nu.
Nu mai are nici un rost sa spun ca postura exaltata a iertarii poate veni numai dupa ce cineva este mai intai convins. Ceea ce inseamna ca de obicei privim iertarea ca si cum nu ar fi foarte diferita de invinuire. Ceea ce inseamna ca rar, foarte rar, fara sa ne dam seama, iertam.
Ceva se intampla, cineva spune ceva si apoi, ca niste foci dresate ce suntem, raspundem vibrational. Daca nu am face-o, am fi intr-o forma grozava. Dar continuam sa permitem ca emotiile noastre negative sa iasa la iveala peste tot si, BUM!, intram in starea de invinuire.
Dar acum hai sa spunem ca ne-am hotarat sa iertam pe cineva. Ce dragut. Iata imaginea: iertarea este o eliberare a rezistentei noastre la energia pozitiva, nu a tintei catre care dorim sa ne indreptam zambetul iertator. ...
De obicei, cand iertam, constientizam ca oricare ar fi acela pe care-l iertam a facut ceva gresit, ceea ce si este, probabil, adevarat. Apoi, desi spunem ca iertam, mentinem in taina cu lasitate greseala. Totusi adevarata iertare presupune a nu mai sta agatat de acel lucru care te-a dezamagit pentru inceput (si sa nu iti mai indrepti atentia asupra lui). Si asta e valabil, chiar daca s-a intamplat acum cinci minute sau cu cincizeci de ani in urma. De ce? Pentru ca daca nu trecem cu vederea, vom continua sa obtinem mai mult din acel rau, de aceea. Daca ramanem agatati de asa ceva, ramane in vibratiile noastre. Si daca e in vibratiile noastre, fie vom atrage acelasi lucru, fie ceva asemanator ca vibratie. Iar, si iar, si iar. ...
Daca exista nevoia de a ierta, ar trebui sa existe o judecata sau o invinuire care precede acea nevoie, fiindca altfel nu ar exista nici un motiv sa iertam. Iar judecata sau invinuirea inseamna sa ne concentram asupra enunturilor de tip "Nu vreau". Deci primul pas pentru iertare (si probabil ca nu-ti va placea asta) este eliberarea rezistentei care a cauzat invinuirea la inceput, adica abilitatea de a spune... si de a crede ceva de genul: "Cui ii pasa? Pe cine intereseaza? Poate ca idiotul a facut ceva ingrozitor, ceva fara noima. Si ce daca?" vorbim despre dragostea neconditionata...
De fapt, ceea ce inseamna cu adevarat dragostea neconditionata este:
"imi voi pastra supapa deschisa catre starea de bine indiferent cat de nebunesc e lucrul pe care l-ai facut." (tine minte ca nu trebuie sa schimbi, nici macar nu trebuie sa-ti placa; trebuie doar sa te opresti din a te concentra la asta!)
Inseamna "Nu am nevoie de conditii ca sa am dreptul sa fiu fericit. Nu voi mai da atentie obiceiurilor tale prostesti, pentru ca nu trebuie sa fiu perfect pentru ca dragostea mea sa ajunga la tine."
"Poti sa fii obraznic, poti sa spui lucruri urate, care ranesc, dar alegerea ta nu o va afecta pe a mea, ceea ce imi va mentine supapa deschisa si ma va face sa ma simt bine. Nu mai dau vina pe nici o conditie negativa si nici pe obiceiurile tale negative pentru felul in care ma simt!!!"
Desigur, stiu ca suna aproape imposibil, dar ce avem de pierdut permitandu-ne fericirea? Lucrul cert care ne duce catre acest spatiu al "Nu-mi pasa ce ai facut, supapa mea ramane deschisa oricum" este acela ca permiti automat acelui tip de conditii sa intervina in ceea ce doresti - si, cu siguranta, aceasta este ideea. Modul in care tu insuti experimentezi viata nu mai are legatura cu actiunile altora. ..."
Fragment din Lynn Grabhorn - Viata nu asteapta... TREZESTE-TE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu