Astfel, Iubirea ratacea prin desertul lipsei de iubire, care o inconjura. Mai singura decat orice fiinta ce traia pe pamant, fara nimeni caruia sa poata sa ii spuna ce avea pe suflet, sa-i impartaseasca ceva sau sa-i vorbeasca despre ea.stiu, stiu ca unii dintre voi ar fi foarte bucurosi sa vorbeasca cu ea, sa o linisteasca si chiar sa o iubeasca. Dar chiar si aceasta posibilitate i se parea derizorie, atat de mult o afectau tristetea si disperarea ei fara sfarsit.
O sa va marturisesc cel mai ingrozitor lucru: Iubirea, disperata, deprimata se gandise chiar sa isi puna capat zilelor. Se gandise sa se sinucida. Da, probabil nu o sa ma credeti. Credeti ca exagerez sau ca Iubirea este mai puternica decat orice. Ca poate trece peste orice obstacol, sa invinga violenta si mediocritatea vremurilor in care traieste. Poate, sunteti convinsi ca Iubirea este invincibila, eterna, ca are un curaj sau o vointa de nezdruncinat, ce poate sa treaca peste orice!
Doar ca, amintiti-va, furtunile din ultimul timp, acea furie a cerului, frigul necrutator care a durat mai mult decat de obicei, umiditatea crescuta si persistenta, lipsa vietii, energia scazuta, amintiti-va de toate violentele, incoerentele, razboaiele, foametea, torturile care se intamplau in lume cu putin timp in urma.
Incercati sa regasiti senzatiile pe care le aveati atunci. Poate credeti ca erau doar intamplatoare. Un concurs de circumstante, stare de slabiciune a universului, un moment de neatentie a zeilor, o uitare a divinitatii sau o scapare din plasa vietii, o irupere a cosmosului...
Nu! Nimic din toate acestea, era pur si simplu Iubirea, care descurajata, epuizata, renunta, se lasa invinsa. Va asigur, despre asta e vorba, Iubirea isi dadea demisia!
Prefera sa termine cu acea existenta nebuneasca, voia sa-si puna capat zilelor!
Noroc ca Iubirea era novice in materie de sinucideri. Era pentru prima oara in viata ei fabuloasa, cand voia sa moara si nu stia cum sa procedeze. Se simtea aproape nemuritoare, asa ca nu stia cum sa se suprime, sa dispara pentru totdeauna, luandu-si viata.
Vedea in jurul ei barbati si femei care se iubeau, total inconstient, orbi in fata dramei care se juca intre ei, in ei si in jurul lor.
Pentru ca, ceea ce este caracteristic Iubirii, este faptul ca, in imensa ei generozitate, in abundenta ei fundamentala, Iubirea se daruie, se ofera, fiecarei fiinte vii, fara sa ceara nimic in schimb. Se ofera gratuit, pentru ca fiecare dintre oameni sa poata, in cursul vietii sale, sa se dezvolte, sa se infrumuseteze, sa creasca prin iubire. La sfarsitul vietii, Iubirea se desparte astfel de cel sau de cea pe care i-a insotit si se intalneste, in cosmos cu Iubirea Universala.
O sa ma intrebati probabil: „Asadar, exista Iubire peste tot unde exista viata, intr-un copac, intr-o floare, intr-o leguma?”
Sigur ca da, in orice fiinta vie, fara nici o exceptie, exista Iubire.
Aceasta este cea mai importanta misiune a Iubirii, sa se ofere, sa se abandoneze fara reticenta, fara conditii, increzatoare in tot ceea ce era viu.
Dar, presupun ca fiecare dintre voi stie aceste lucruri si v-as ruga sa nu ma intrerupeti cu intrebari de prisos.
Dupa cum spuneam, Iubirea, dezamagita, trista, deprimata, pentru ca nu se mai simtea iubita de catre oamenii pe care ii iubise atat de mult, a gasit cel mai bun mijloc de a-si pune capat zilelor, adica reincarnarilor sale succesive sau calatoriilor sale, daca vreti sa numim astfel fiecare ciclu din viata ei.
Daca o sa va spun ca a fost foarte aproape de a reusi tentativa de a-si pune capat zilelor, veti intelege mai bine toata acea disperare pe care o simtiti si care se raspandeste tot mai mult in jurul vostru. Ati observat cat de mult si-a pierdut Iubirea din propria ei realitate, cat de abuziv idealizata este pentru copii si cativa adulti naivi, cum este schimbata, vanduta, conservata, banalizata dupa cativa ani de viata in comun, in anumite cupluri...?
Pot sa va asigur de acest lucru: Iubirea este in convalescenta. Slabita, s-a refugiat in vis. Asteapta sa vina zile mai bune. A devenit timida, prudenta, rezervata.
Va spuneam ca astepta, dar nu intr-un fel pasiv, cauta totusi, cauta fiinte care pot sa devina la randul lor Iubire, pentru a alimenta marea roata a timpului. Nu mai vrea sa se ofere unor barbati sau femei care au nevoia de a fi iubiti sau le e teama ca nu vor mai fi iubiti, nu mai vrea sa fie exploatata de catre cei care o reclama, o pretind, nu mai vrea sa fie maltratata de catre cei care o consuma prin intermediul iubirii altora.
Nu mai vrea sa se dezvolte si sa infloreasca la acele fiinte care o vor oferi unei fiinte fara viata, unei persoane care se multumeste sa fie iubita sau unui trecator care o va consuma fara retinere, in graba.
Nu vrea sa i se mai dicteze cum trebuie sa fie.
Nu mai vrea sa fie folosita drept alibi in practica unui terorism relational menit sa-l acapareze, sa-l controleze sau sa-l subjuge pe celalalt propriilor dorinte sau nevoi sau chiar sa-l inchida intr-o multime de temeri.
A devenit exigenta, Iubirea! Vrea fiinte libere care sa o primeasca chiar in inima vietii lor.
Ce as putea sa va mai spun in plus?
Este timpul sa ne reconciliem cu Iubirea!
Este necesar sa ne reinventam relatia cu ea!
Este necesar sa ii dam locul pe care il merita, sa se poata manifesta din plin, sa ii oferim un loc in care sa dezvolte libertatea, creativitatea fiecaruia dintre noi.
Altfel spus, as putea sa indraznesc sa va cer fiecaruia dintre voi, sa indrazniti sa deveniti la randul vostru... Iubire?
de Jaques Salome
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu