In acea tara se raspandise un zvon, mai intai mai razlet, apoi tot mai insistent. Erau o multime de vorbe care circulau intre oameni. Cineva spunea ca cunoaste un intelept care "descoperise singur calea spre libertate".
Intr-o zi, un adolescent pleca la drum ca sa afle mai multe. I s-a spus sa mearga intr-o directie, iar pe drumul pe care a luat-o, a intalnit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubita. A iubit-o si atunci cand a fost sigura ca este iubita, l-a parasit. Exista astfel de iubiri, de nevoie, care se sfarsesc atunci cand nevoia este implinita.
Tanarul ramase singur. Isi continua drumul si intalni o femeie care l-a iubit si care s-a lasat iubita. A crescut in acea iubire, pana intr-o zi cand a devenit suficient de mare pentru a-si parasi iubita. Exista astfel de iubiri pepiniere care ne permit sa crestem.
Isi continua drumul si timp de cativa ani a trai in singuratate.
Intr-o dimineata se trezi avand o dorinta, aceea de a intalni o alta dorinta. O intalni si atunci a fost o sarbatoare. Sarbatoare a durat o mie de zile si o mie de nopti.
Intr-o noapte insa s-au despartit, fiecare dintre ei fiind atat de minunat de celalalt, incat isi imaginau ca nimic mai frumos nu se mai putea intampla intre ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea sa multiplice intalnirile. El avea sa gaseasca multe, foarte multe.
Intr-o zi, insa, isi continua drumul. Iar pe drum, a intalnit o femeie care l-a intrebat cu ardoare:
- Te rog, vreau sa fiu implinita, daruieste-mi un copil.
El i-a daruit cinci. Credea in generozitatea vietii. Cativa ani mai tarziu, intr-o dupa-amiaza insorita, isi relua drumul.
Nu mai era tanar acum, era un barbat plin de cicatrice, in acelasi timp vulnerabil si puternic, care inainta pe drumul libertatii. Au mai fost apoi alte si alte intalniri, alte rataciri, entuziasme si descoperiri, pana cand a ajuns in sfarsit sa-l intalneasca pe inteleptul care gasise drumul spre libertate.
Cand a ajuns in fata lui, barbatul l-a intrebat pe intelept despre secretul lui, despre invatatura lui, despre rigoarea cautarii, despre numele maestrilor pe care ii avusese, despre suferintele si terapiile pe care le facuse.
Inteleptul nu raspunde insa la nici o intrebare. Ii spuse doar atat.
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am facut-o: astazi stiu sa spun da sau nu, fara sa ma ranesc.
Astfel se incheie povestea omului care a incercat mult timp, foarte mult timp, sa caute drumul spre libertate.
Cateva cuvinte apoi pleaca...
Cuvintele insa nu pleaca, raman fixate sau continua sa calatoreasca in vibratii subtile, in invitatii tacute.
Esenta unei povesti consta intr-un cuvant invizibil, strecurat intre alte doua cuvinte scrise sau spuse...
poveste terapeutica de Jacques Salome
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu