A te angaja intr-o relatie, fara sa iti clarifici asteptarile, aporturile si zonele de intoleranta, inseamna a-ti asuma riscul de a te rani, a suferi si uneori cei doi parteneri se pot indeparta reciproc.
Erau o data doi arici (un barbat si o femeie), care se indragostisera unul de altul la prima vedere. In tara ariceasca, dragostea la prima vedere este ceva ce apare pe neasteptate, ceva ce apropie foarte mult doua persoane si ii da fiecareia dintre ele sentimentul ca este cea mai frumoasa, inteligenta, deosebita, unica, pretioasa si atat de necesara celuilalt.
Atractia lor, apropierea, placerea de a fi impreuna i-a unit puternic timp de cateva luni. Erau fericiti pentru noua lor pasiune si pentru o libertate pe care au descoperit-o dintr-o data. Ar fi de folos sa va mai spun ca fiecare dintre ei tocmai iesise dintr-o relatie conjugala care se terminase cu o despartire, pentru unul si cu un divort, pentru celalalt.
Naivi, cum sunt de obicei aricii proaspat iesiti dintr-o relatie care se implica imediat in alta relatie, se purtau ca si cum ar fi pe deplin liberi, autonomi si independenti, In timp ce de fapt, unul dintre ei era inca prins de legatura afectiva din cealalta relatie, iar celalalt era constrans inca de legaturile sociale. In primii ani ai relatiei lor s-au inteles perfect, isi vorbeau putin dar se simteau foarte bine impreuna. Au calatorit mult impreuna.
Intr-o zi, s-au hotarat sa-si exprime reciproc angajamentul pe care si-l luau unul fata de celalalt: ca nu vor incalca teritoriul intim al celuilalt, ca nu vor interveni in viata celuilalt, ca se vor sustine si vor impartasi impreuna ceea ce avea fiecare mai bun in el. Insa, ceea ce nu stia nici unul dintre ei era faptul ca, dupa acea perioada idilica, plina de savoare, de sentimente frumoase, vor aparea din nou asa cum sunt ei de fapt, vor urca la suprafata, intr-un mod imprevizibil suferintele legate de ranile pe care le aveau din copilarie.
O sa ma intrebati probabil: „Dar cum este posibil asa ceva?”
Acesta este riscul oricarei relatii intime, comportamentele, vorbele, gesturile cele mai banale, mai neinsemnate ale unuia dintre parteneri, pot sa rezoneze intr-o situatie neterminata, intr-un episod din copilarie, legat de umilire, nedreptate, tradare sau un sentiment de neputinta, din trecutul celuilalt. Bineinteles nici unul dintre cei doi parteneri arici nu stiau nimic din toate acestea.
Ea, Aricica, de exemplu, nu presimtea faptul ca propria ei nesiguranta o facea sa puna la incercare, foarte des, relatia cu celalalt. Prin cuvinte, atitudini, gesturi care o faceau sa nu aiba incredere in taria angajamentelor luate si uneori duceau chiar la comportamente prin care il descalifica pe partenerul ei.
Aricica nu banuia ca astfel, atingea propria imagine de sine a celuilalt. Iar pentru arici ca specie, imaginea de sine constituie un lucru foarte important, este baza pe care se pot sprijini, locul in care se pot refugia in caz de incertitudine, de nesiguranta, de fragilitate.
Iar el, Aricel, ignora faptul ca, de fiecare data cand nu isi respecta un angajament, de fiecare data cand prefera sa improvizeze pe moment, cand inventa un proiect nou, nu stia ca va reactiva angoasa partenerei lui, o va face sa se simta rau, desi o iubea si o aprecia. Aricica, in astfel de momente, se refugia in tacere, se bloca in refuzuri, atat de mare era nevoia ei de a preveni lucrurile, de a le organiza si chiar de a controla uneori imprevizibilul din viata ei.
Astfel, fiecare dintre ei, cu o sinceritate oarba si bine intentionata din punctul lor de vedere, in necunostinta de cauza, puteau sa provoace la fiinta iubita exact ceea ce ii speria mai tare. Fiecare dintre ei, producea o serie de comportamente care se dovedeau a fi nocive pentru celalalt, toxice si care destabilizau echilibrul relatiei lor pe termen lung.
Era ca si cum fiecare dintre cei doi ar fi trimis celuilalt urmatorul mesaj: „Nu pot sa iti ofer tot ce e mai bun in mine, pentru ca vreau mai intai sa imi arati ca ma accepti asa cum sunt, chiar si atunci cand comportamentul meu te nelinisteste.”
Si fiecare situatie de acest gen o pregatea pe urmatoarea, facandu-i sa sufere fara sa-si dea seama de ce.
Ca si cum fiecare dintre ei astepta de la persoana iubita exact acel lucru pe care nu puteau sa il ofere, pentru ca il cereau insistent celuilalt.
Astfel, in ciuda vointei lor, au aparut conditiile unei despartiri, pe care insa nu si-o doreau cu adevarat. Pentru ca este foarte greu sa te bucuri de momentele frumoase petrecute impreuna atunci cand esti asaltat de vechi temeri, cand te simti sufocat de toate tacerile refulate, cand corpul iti aminteste ca are nevoie de tandrete pentru a se implini, pentru a se exprima in toata frumusetea lui.
Cred ca, pentru o astfel de situatie nu exista solutii usoare. Iar acuzatiile, reprosurile, judecatile apar pentru a intretine de fapt ceea ce fiecare ar vrea sa nu mai existe. Practic, cei doi parteneri colaboreaza astfel la mentinerea unei situatii care devine insuportabila.
Pe de alta parte, a nu spune nimic, a tolera totul, a suferi, a astepta, inseamna a nu-ti respecta acea parte din tine care are nevoie de recunoastere, inseamna a ajunge sa iti incalci propriile valori.
Poate ar fi de dorit sa li se spuna celor doi arici din povestea noastra sa isi acorde timp pentru a sta de vorba despre sine, nu despre ceea ce simt si gandesc pe moment, nu despre lucrurile neplacute din viata de zi cu zi, ci despre ranile lor din trecut si despre temerile care le invadeaza prezentul, polueaza disponibilitatea relatiei actuale si antreneaza atat de multe deceptii si frustrari.
Cred ca ati inteles ce voiam sa spun, nu i-as invita sa vorbeasca despre fapte, despre senzatiile de moment, care uneori ne orbesc si ne fac sa reactionam puternic, ci despre acea rezonanta, despre impactul inconstient al celuilalt asupra ranilor din copilarie ale fiecaruia.
Acest lucru presupune asumarea riscului de a te arata asa cum esti in interior, de a dezvalui fata ascunsa ce poate exista uneori! O fata vulnerabila, sensibila, fragila, pentru exprimarea careia este nevoie de mult curaj, de luciditate si iubire de sine, o parte care descopera ranile adanci ale copilariei si toate compensarile construite in jurul lor pentru a ascunde apoi toate mastile ce apar din cauza acelor rani.
Unii parteneri reusesc, daca simt multa iubire pentru celalalt, daca se simt iubiti in de ajuns, sa infrunte aceasta descoperire a sinelui. Totusi, este bine sa ne amintim ca in tara aricilor, un partener, o partenera, sot sau iubit, sotie sau iubita nu poate fi terapeutul celuilalt. El este declansatorul, cel care reactiveaza ranile din trecutul celuilalt si poate chiar o oglinda in care acestea se vor proiecta in mod izbitor.
Aceasta infruntare devine posibila prin ascultarea atenta, ascultare de sine si ascultarea celuilalt, prin atentie afectiva si compasiune.
Poveste adaptata dupa "POVESTEA CELOR DOUA CITRICE CARE SE HOTARASERA SA CONSTRUIASCA O RELATIE DE LUNGA DURATA" de Jacques Salome
joi, 16 februarie 2012
marți, 14 februarie 2012
Psihoterapia Ericksoniana si Hipnoza clinica
Scriu aceasta prezentare pentru ca azi, in timp ce aveam o discutie cu o tanara domnisoara, in momentul in care am intrebat-o ce stie despre hipnoza mi-a raspuns sincer si spontan ca HIPNOZA ESTE PERICULOASA. M-am amuzat usor si i-am spus ca eu practic hipnoza clinica, iar ea, foarte simpatica a dres-o spunand: DACA ESTE FOLOSITA DE NECUNOSCATORI. Ceea ce este corect.
M-am amuzat usor dar m-a si intristat intr-o anumita masura, pentru ca oamenii, in 2012 se sperie de hipnoza clinica. Nu pentru ca ar fi ceva de speriat in asta ci pentru ca nu este un fenomen cunoscut,explicat, dezbatut. Au fost prezentate la televizor tot felul de emisiuni legate de hipnoza demonstrativa care i-a ajutat sa capete conceptii gresite despre aceasta tehnica care pe mine si clientii mei ne ajuta atat de mult in evolutia demersului psihoterapeutic.
O intamplare intamplatoare, face ca o prietena, medic cu competente de psihotrapeut ericksonian sa sustina pe site-ul Romania Libera un interviu de prezentare a psihoterapiei Ericksoniene si Hipnozei clinice, lucru care mi-a mai inlaturat din tristete, pentru ca aceasta postare, interviul Cristei si cate articole de informare mai sunt pe net despre aceasta abordare, sa ajute cu macar o parte din informatie, pe cei care au curiozitatea sa inteleaga cu ce se mananca hipnoza clinica de fapt si de drept.
Am sa incep prin a face o scurta trecere in revista a evolutiei hipnozei.
Este practicata inca din antichitate de preoti si vrajitori care o foloseau prin incantatii cu scopul vindecarii.
Franz Anton Mesmer, doctor de profesie, a vazut un vanzator ambulant care adormea oameni cu ajutorul unui magnet. De aici, nenea doctorul a dezvoltat o tehnica inedita de inducere a transei. A construit bazine in care a introdus tije metalice umplute cu pilitura de fier, unde, isi invita pacientii sa isi aseze poponeturile, pe tijele de spuneam, conectati fiind la niste corzi, eu prin asta nu pot decat sa imi imaginez ca se tineau de sforile respective care presupun ca ii ajutau si la echilibru, (pentru ca terapia se practica in grup) doctorul imbracat intr-o mantie inchisa la culoare aparea intr-o lumina obscura, purtand misteros un baston de fildes cu care isi atingea pacientii. Sugestia ca vor fi vindecati era atat de puternica incat pacientii, la atingerea bastonului de fildes, intrau rapid in transa, iar efectele erau pe masura asteptarilor. Asta se intampla pe la o mie sapte sute saizeci si ceva. Din pacate fericirea nu a durat prea mult. Pentru ca si pe vremea aceea exista concurenta intre medici si invidie si pentru ca rezultatele lui erau bune si pacientii veneau la aceasta procedura atrasi ca de "magnet", rivalii au chemat o comisie de investigatie care a ajuns la concluzia ca aceasta metoda este o sarlatanie, motiv pentru care l-au pus pe fuga pe binefacatorul hipnotizator Mesmer. Parca ii si vad, pe domni, purtand rudimentarii ochelarii bifocali marca Benjamin Franklin, plimbandu-se cu mainile la spate, sceptici... stramband din nas...
Saptezeci de ani mai tarziu, James Esdaile, chirurg, foloseste hipnoza ca anestezic si descopera ca pacientii la care s-a folosit hipnoza ca anestezic dezvoltau infectii intr-un procent mult mai mic. Colegiul medicilor din India, unde doctorul scotian practica hipnoza, a respins metoda, considerand ca e greu sa isi instruiasca toti doctorii in hipnoza. Deci nici domnul Esdaile nu a avut multa putere de convingere, iar anestezia prin transa hipnotica a luat sfarsit. Dar nu pentru mult timp.
Tot in aproximativ aceeasi perioada, britanicul James Braid, fiind impresionat de Le Fontaine pe care l-a vazut facand o demonstratie de mesmerism, "construieste" o lanseta stralucitoare care ajuta la induceriea transei hipnotice, stare in care le "planteaza" pacientilor sugestii vindecatoare. El ajunge la concluzia ca obiectul stralucitor oboseste sistemul nervos si de aici introduce termenul de "somn nervos" si hipnoza (Hypnos fiind zeul somnului la greci).
Apoi, spre sfarsitul anilor 1880 psihiatrii Breuer si Freud sustin ca prin hipnoza pot fi eliminate cauzele aparente ale bolii. Breuer continua sa prectice hipnoza, in timp ce Freud se despreinde, crosetand la terapia "leacul prin vorbit" care in timp devine psihanaliza.
Hipnoza este foarte greu acceptata, insa este recunoscuta in sfarsit ca stiinta prin 1884, (se pare ca este greu acceptata si azi, mai ales in Romania, dar nu numai hipnoza clinica ci si psihoterapia) cand Bernhaim (Bernhaim si Lieubeault inovatori ai psihologiei moderne) publica cartea "Sugestia in starea hipnotica si in starea de veghe".
Prin 1915 dr Schultz introduce o noua tehnica a hipnozei pe care o denumeste antrenamentul autogen. Antrenamentul autogen este o tehnica de relaxare musculara progresiva care mai este denumita si tehnica spirituala pentru reducerea stresului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctorul american Milton Erickson lanseaza teoria ca hipnoza "este starea in care intram cu totii spontan si frecvent in momentul in care ne concentram pe o actiune". Metoda doctorului Erickson este recunoscuta ca fiind cea mai creativa metoda psihoterapeutica a tuturor timpurilor. Este o metoda care se bazeaza pe "invatarea inconstienta" experientiala, iar Erickson este recunoscut ca fiind cel mai mare profesionist din lume in materie de comunicare.
Bun, am prezentat in mare cum a fost ea (puctand cateva episoade) hipnoza, "nascuta", urmeaza sa ma ocup putin de prezentarea starii de fapt.
Prin definitie Hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune...
Abordarea Ericksoniana este una indirecta si permisiva si se realizeaza prin intermediul comunicarii analogice si metaforice, are un caracter individualizat. Hipnoza este o metoda utilizata in psihoterapie si faciliteaza trairea experientiala care conduce la cresterea eficienta a interventiei psihoterapeutice.
Transa hipnotica poate fi comparata cu o visare cu ochii deschisi, persoana hipnotizata fiind constienta in permanenta. Hipnoza nu inseamna somn, dar poate fi comparata cu o stare de somnolenta. In transa hipnotica nu iti pierzi cunostinta, nu scapi controlul, nu esti pus de hipnoterapeut in situatii ridicole, nu este intruziva si nu dauneaza sanatatii. Tu esti cel detine controlul si, oricand doresti poti iesi din transa.
Transa hipnotica este "calea regala" de a ajunge la inconstient, si spun asta pentru ca aici se pot rezolva mai usor dificultatile cu care ne confruntam, deoarece el, inconstientul este detinatorul cheii sau cheilor de la usa sau usile pe care nu le putem deschide constienti. Nu este pacat sa respingem acest rasfat atat de benefic, din cauza ca ne-am creat conceptii gresite?
Cu alte cuvinte, hipnoza nu face decat sa ne deschida mintea, sa ne ajute sa regasim resurse adormite in colturile inconstientului.
Este folosita in intarirea stimei de sine, ajuta la rezovarea depresiei, starilor de anxietate, fobiilor, adictiilor, atacurilor de panica, ticuri, dureri de orice fel ...
Pentru orice intrebari, nelamuriri, clarificari sunt aici, iar daca doriti, atunci cand sunteti pregatiti, vocea mea va va insoti catre o transa hipnotica.
M-am amuzat usor dar m-a si intristat intr-o anumita masura, pentru ca oamenii, in 2012 se sperie de hipnoza clinica. Nu pentru ca ar fi ceva de speriat in asta ci pentru ca nu este un fenomen cunoscut,explicat, dezbatut. Au fost prezentate la televizor tot felul de emisiuni legate de hipnoza demonstrativa care i-a ajutat sa capete conceptii gresite despre aceasta tehnica care pe mine si clientii mei ne ajuta atat de mult in evolutia demersului psihoterapeutic.
O intamplare intamplatoare, face ca o prietena, medic cu competente de psihotrapeut ericksonian sa sustina pe site-ul Romania Libera un interviu de prezentare a psihoterapiei Ericksoniene si Hipnozei clinice, lucru care mi-a mai inlaturat din tristete, pentru ca aceasta postare, interviul Cristei si cate articole de informare mai sunt pe net despre aceasta abordare, sa ajute cu macar o parte din informatie, pe cei care au curiozitatea sa inteleaga cu ce se mananca hipnoza clinica de fapt si de drept.
Am sa incep prin a face o scurta trecere in revista a evolutiei hipnozei.
Este practicata inca din antichitate de preoti si vrajitori care o foloseau prin incantatii cu scopul vindecarii.
Franz Anton Mesmer, doctor de profesie, a vazut un vanzator ambulant care adormea oameni cu ajutorul unui magnet. De aici, nenea doctorul a dezvoltat o tehnica inedita de inducere a transei. A construit bazine in care a introdus tije metalice umplute cu pilitura de fier, unde, isi invita pacientii sa isi aseze poponeturile, pe tijele de spuneam, conectati fiind la niste corzi, eu prin asta nu pot decat sa imi imaginez ca se tineau de sforile respective care presupun ca ii ajutau si la echilibru, (pentru ca terapia se practica in grup) doctorul imbracat intr-o mantie inchisa la culoare aparea intr-o lumina obscura, purtand misteros un baston de fildes cu care isi atingea pacientii. Sugestia ca vor fi vindecati era atat de puternica incat pacientii, la atingerea bastonului de fildes, intrau rapid in transa, iar efectele erau pe masura asteptarilor. Asta se intampla pe la o mie sapte sute saizeci si ceva. Din pacate fericirea nu a durat prea mult. Pentru ca si pe vremea aceea exista concurenta intre medici si invidie si pentru ca rezultatele lui erau bune si pacientii veneau la aceasta procedura atrasi ca de "magnet", rivalii au chemat o comisie de investigatie care a ajuns la concluzia ca aceasta metoda este o sarlatanie, motiv pentru care l-au pus pe fuga pe binefacatorul hipnotizator Mesmer. Parca ii si vad, pe domni, purtand rudimentarii ochelarii bifocali marca Benjamin Franklin, plimbandu-se cu mainile la spate, sceptici... stramband din nas...
Saptezeci de ani mai tarziu, James Esdaile, chirurg, foloseste hipnoza ca anestezic si descopera ca pacientii la care s-a folosit hipnoza ca anestezic dezvoltau infectii intr-un procent mult mai mic. Colegiul medicilor din India, unde doctorul scotian practica hipnoza, a respins metoda, considerand ca e greu sa isi instruiasca toti doctorii in hipnoza. Deci nici domnul Esdaile nu a avut multa putere de convingere, iar anestezia prin transa hipnotica a luat sfarsit. Dar nu pentru mult timp.
Tot in aproximativ aceeasi perioada, britanicul James Braid, fiind impresionat de Le Fontaine pe care l-a vazut facand o demonstratie de mesmerism, "construieste" o lanseta stralucitoare care ajuta la induceriea transei hipnotice, stare in care le "planteaza" pacientilor sugestii vindecatoare. El ajunge la concluzia ca obiectul stralucitor oboseste sistemul nervos si de aici introduce termenul de "somn nervos" si hipnoza (Hypnos fiind zeul somnului la greci).
Apoi, spre sfarsitul anilor 1880 psihiatrii Breuer si Freud sustin ca prin hipnoza pot fi eliminate cauzele aparente ale bolii. Breuer continua sa prectice hipnoza, in timp ce Freud se despreinde, crosetand la terapia "leacul prin vorbit" care in timp devine psihanaliza.
Hipnoza este foarte greu acceptata, insa este recunoscuta in sfarsit ca stiinta prin 1884, (se pare ca este greu acceptata si azi, mai ales in Romania, dar nu numai hipnoza clinica ci si psihoterapia) cand Bernhaim (Bernhaim si Lieubeault inovatori ai psihologiei moderne) publica cartea "Sugestia in starea hipnotica si in starea de veghe".
Prin 1915 dr Schultz introduce o noua tehnica a hipnozei pe care o denumeste antrenamentul autogen. Antrenamentul autogen este o tehnica de relaxare musculara progresiva care mai este denumita si tehnica spirituala pentru reducerea stresului.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, doctorul american Milton Erickson lanseaza teoria ca hipnoza "este starea in care intram cu totii spontan si frecvent in momentul in care ne concentram pe o actiune". Metoda doctorului Erickson este recunoscuta ca fiind cea mai creativa metoda psihoterapeutica a tuturor timpurilor. Este o metoda care se bazeaza pe "invatarea inconstienta" experientiala, iar Erickson este recunoscut ca fiind cel mai mare profesionist din lume in materie de comunicare.
Bun, am prezentat in mare cum a fost ea (puctand cateva episoade) hipnoza, "nascuta", urmeaza sa ma ocup putin de prezentarea starii de fapt.
Prin definitie Hipnoza este o stare modificata a constiintei, in cadrul careia persoana implicata se deconecteaza de stimulii externi si se orienteaza spre interior. Acest fenomen se petrece si in viata de zi cu zi, atunci cand suntem absorbiti de un eveniment, o carte, un film, o actiune...
Abordarea Ericksoniana este una indirecta si permisiva si se realizeaza prin intermediul comunicarii analogice si metaforice, are un caracter individualizat. Hipnoza este o metoda utilizata in psihoterapie si faciliteaza trairea experientiala care conduce la cresterea eficienta a interventiei psihoterapeutice.
Transa hipnotica poate fi comparata cu o visare cu ochii deschisi, persoana hipnotizata fiind constienta in permanenta. Hipnoza nu inseamna somn, dar poate fi comparata cu o stare de somnolenta. In transa hipnotica nu iti pierzi cunostinta, nu scapi controlul, nu esti pus de hipnoterapeut in situatii ridicole, nu este intruziva si nu dauneaza sanatatii. Tu esti cel detine controlul si, oricand doresti poti iesi din transa.
Transa hipnotica este "calea regala" de a ajunge la inconstient, si spun asta pentru ca aici se pot rezolva mai usor dificultatile cu care ne confruntam, deoarece el, inconstientul este detinatorul cheii sau cheilor de la usa sau usile pe care nu le putem deschide constienti. Nu este pacat sa respingem acest rasfat atat de benefic, din cauza ca ne-am creat conceptii gresite?
Pentru facilitarea transei hipnotice, psihoterapeutul incepe cu o inductie de relaxare urmata de transa in sine care este un text adaptat special in functie de personalitatea si nevoile beneficiarului, care ajuta la activarea resurselor inconstiente de vindecare a dificultatii cu care persoana se confrunta. Schimbarea terapeutica este un proces activ care se deruleaza treptat, in ritmul propriu al clientului, o schimbare mica fiind urmata de alta schimbare si tot asa pana la solutionarea/ rezolvarea dificultatii. Cand protocolul hipnotic ajunge la final, psihoterapeutul invita clientul sa iasa din transa, lucru care se realizeaza cu usurinta.
O temere pe care am intalnit-o in decursul activitatii mele este aceea de a nu mai iesi din transa. Nimeni nu a ramas blocat din transa, dar multi clienti mi-au relatat ca doresc sa ramana mai mult timp acolo, pentru ca se simt atat de bine. In cazul in care din exterior apare vre-un pericol, iesirea din transa se face spontan.
Cu alte cuvinte, hipnoza nu face decat sa ne deschida mintea, sa ne ajute sa regasim resurse adormite in colturile inconstientului.
Este folosita in intarirea stimei de sine, ajuta la rezovarea depresiei, starilor de anxietate, fobiilor, adictiilor, atacurilor de panica, ticuri, dureri de orice fel ...
Pentru orice intrebari, nelamuriri, clarificari sunt aici, iar daca doriti, atunci cand sunteti pregatiti, vocea mea va va insoti catre o transa hipnotica.
luni, 6 februarie 2012
Povestea barbatului care a devenit copac
Suntem mai mult decat ceea ce credem ca suntem, chiar daca nu stim intotdeauna acest lucru.
Intr-o zi, un barbat care iubea mult natura si care se indepartase mult de ea, deoarece trebuia sa calatoreasca tot timpul, s-a hotarat sa devina un copac.
A visat de mai multe ori ca prinde radacini, ca in el incep sa se tese fibre de lemn si devine un stejar sau un mesteacan sau si mai bine, un gorun. Sa devina sau sa fie, un copac solitar, bine inradacinat in pamantul unui camp de verdeata, daca se putea, aproape de un lac pentru a-si putea scalda radacinile sau un copac la marginea unei paduri, aproape de semenii lui si, in acelasi timp, cu un pas inaintea lor, in avangarda, cu fata spre rasarit, pentru a se bucura de primele raze de soare.
Transformarea lui in copac a avut loc mult mai repede decat isi imagina, fara nici o pregatire in prealabil. intr-o noapte, fara luna, cand s-a trezit apoi dimineata, plin de roua a observat ca picioarele lui se transformasera in radacini. Corpul lui greoi, cu coloana vertebrala stramba (in urma unei tuberculoze osoase precoce) devenise un trunchi noduros de copac, batran de aproape o suta de ani, puternic si acoperit de o coroana a carei circumferinta se intindea pe mai bine de treizeci de metri. Era plantat in mijlocul gradinii lui. O gradina pe care o cunostea bine, pentru ca el insusi plantase acolo multi copaci. Copiii lui tineau un registru gros in care notau toti copacii pe care ii plantase tatal lor.
Era printre prietenii lui cunoscuti. Precum migdalul din stanga lui. isi amintea perfect ziua cand il plantase, o zi de noiembrie in care vantul sufla in rafale vesele si lua pe sus ultimele frunze ale acelui copac inca tanar pe care a incercat sa il planteze cu multa grija. si in fata lui era smochinul cu frunzele lui fine si sensibile. si dudul care isi raspandea umbra asupra unui artar de Japonia cu frunze fragile precum dantela. si apoi copacul acela ciudat, format din cinci trunchiuri, o specie rara care are capacitatea de a atrage aproape de el, brazii mai mici. Langa acel copac cu cinci trunchiuri exista intotdeauna un brad mic, care preia iarna zapada. Un copac inteligent, sociabil, care stie sa isi faca prieteni fideli, precum bradul, care nu il lasa sa moara inghetat.
Barbatul despre care va vorbeam nu parea deloc stingherit de noua lui conditie. I se parea normal faptul ca, crengile lui de jos ii ascundeau vederea caselor din vecini iar cele de sus il lasau sa vada, dincolo de acoperisuri, masivul Luberon, spre sud, la orizont. Parea o masa rotunda si cetoasa la acea ora a zilei.
Pamantul din gradina lui l-a primit cu bunavointa, radacinile lui s-au raspandit incet in cele opt directii esentiale ale vietii: cea a visului, a sperantei, a trecutului, a viitorului, a prezentului, a iubirii, a curajului si a mortii. Putin mai tarziu, spre pranz, a simtit nevoia sa mai adauge o directie: cea a fericirii simple si binevoitoare.
Isi petrecu toata ziua savurand placerea de a fi viu in prezent, in viata lui de copac, care, poate nu stiti, are un ritm foarte lent, foarte incet, in care imobilitatea este aproape o virtute: este un semn de intelepciune, de vitalitate si de pace.
Noaptea l-a invatat sa savureze gustul linistii si al miresmelor, iar aurora i-a oferit hrana subtila a luminii, oxigenul, adierea insufletita a vantului. in cea de a doua dimineata, pasarile l-au invatat sa asculte muzica naturii, care, dupa cum bine stiti, este o mare admiratoare a armoniei. Putin mai tarziu, ploaia i-a dezvaluit vibratia arzatoare a calatoriilor nemiscate. Privirile duioase ale catorva trecatori, pe drumul din apropiere, ii transmiteau multa dragoste.
Mai tarziu apoi a simtit miscarile de abia sesizabile ale anotimpurilor, zgomotul surd al unui motor de avion zburand la doua mii de metri altitudine, bazaitul insectelor, ciripitul unor vrabiute, miscarea efemera a norilor. Lumina stralucitoare a pranzului ii daruia bataile din aripi ale unui fluture si umbra trecatoare a unei aripi de pasare, sus pe cer.
Astfel, descoperi infinita tristete adusa de rumoarea imperceptibila a furtunilor venite din celalalt capat al universului. A invatat sa distinga mirosurile, o multime de parfumuri venite din cele patru zari, a invatat sa observe razele de lumina si fasiile de umbra.
Este nevoie de foarte mult timp pentru a inceta sa mai fii om atunci cand vrei sa devii copac. E nevoie de rabdare pentru a te intari si a te topi in fibrele dense care cizeleaza inima unui copac, pentru a simti scoarta vie, mereu în miscare, in expansiune sub pulsatiile sevei.
In timp a cunoscut brutalitatea celor care nu stiu sa respecte viata unui copac, amaraciunea durerilor provocate de lovituri de cutit, de poluare, de violente.
A descoperit ca viata unui copac aduna o multime de evenimente, care trec neobservate pentru majoritatea oamenilor. Este nevoie de o intreaga viata de copac pentru a le accepta, a le integra si a fi capabil sa le transmiti unor oameni care sunt capabili sa le primeasca. Astfel, fiecare copac dobandeste o intelepciune nesfarsita, slefuita in ritmul anotimpurilor.
Daca intr-o zi va lipiti fruntea sau urechea de un copac, poate veti auzi un ecou sau o rezonanta care murmura povestea lumii si povestea vietii voastre.
Apropiati-va, strangeti in brate un copac, respirati, ascultati in liniste, acordati-va ragazul de a-i simti vibratia profunda.
Poate astfel veti descoperi si veti simti ca viata unui copac poate fi la fel de importanta ca viata unui om.
de Jacques Salome
Intr-o zi, un barbat care iubea mult natura si care se indepartase mult de ea, deoarece trebuia sa calatoreasca tot timpul, s-a hotarat sa devina un copac.
A visat de mai multe ori ca prinde radacini, ca in el incep sa se tese fibre de lemn si devine un stejar sau un mesteacan sau si mai bine, un gorun. Sa devina sau sa fie, un copac solitar, bine inradacinat in pamantul unui camp de verdeata, daca se putea, aproape de un lac pentru a-si putea scalda radacinile sau un copac la marginea unei paduri, aproape de semenii lui si, in acelasi timp, cu un pas inaintea lor, in avangarda, cu fata spre rasarit, pentru a se bucura de primele raze de soare.
Transformarea lui in copac a avut loc mult mai repede decat isi imagina, fara nici o pregatire in prealabil. intr-o noapte, fara luna, cand s-a trezit apoi dimineata, plin de roua a observat ca picioarele lui se transformasera in radacini. Corpul lui greoi, cu coloana vertebrala stramba (in urma unei tuberculoze osoase precoce) devenise un trunchi noduros de copac, batran de aproape o suta de ani, puternic si acoperit de o coroana a carei circumferinta se intindea pe mai bine de treizeci de metri. Era plantat in mijlocul gradinii lui. O gradina pe care o cunostea bine, pentru ca el insusi plantase acolo multi copaci. Copiii lui tineau un registru gros in care notau toti copacii pe care ii plantase tatal lor.
Era printre prietenii lui cunoscuti. Precum migdalul din stanga lui. isi amintea perfect ziua cand il plantase, o zi de noiembrie in care vantul sufla in rafale vesele si lua pe sus ultimele frunze ale acelui copac inca tanar pe care a incercat sa il planteze cu multa grija. si in fata lui era smochinul cu frunzele lui fine si sensibile. si dudul care isi raspandea umbra asupra unui artar de Japonia cu frunze fragile precum dantela. si apoi copacul acela ciudat, format din cinci trunchiuri, o specie rara care are capacitatea de a atrage aproape de el, brazii mai mici. Langa acel copac cu cinci trunchiuri exista intotdeauna un brad mic, care preia iarna zapada. Un copac inteligent, sociabil, care stie sa isi faca prieteni fideli, precum bradul, care nu il lasa sa moara inghetat.
Barbatul despre care va vorbeam nu parea deloc stingherit de noua lui conditie. I se parea normal faptul ca, crengile lui de jos ii ascundeau vederea caselor din vecini iar cele de sus il lasau sa vada, dincolo de acoperisuri, masivul Luberon, spre sud, la orizont. Parea o masa rotunda si cetoasa la acea ora a zilei.
Pamantul din gradina lui l-a primit cu bunavointa, radacinile lui s-au raspandit incet in cele opt directii esentiale ale vietii: cea a visului, a sperantei, a trecutului, a viitorului, a prezentului, a iubirii, a curajului si a mortii. Putin mai tarziu, spre pranz, a simtit nevoia sa mai adauge o directie: cea a fericirii simple si binevoitoare.
Isi petrecu toata ziua savurand placerea de a fi viu in prezent, in viata lui de copac, care, poate nu stiti, are un ritm foarte lent, foarte incet, in care imobilitatea este aproape o virtute: este un semn de intelepciune, de vitalitate si de pace.
Noaptea l-a invatat sa savureze gustul linistii si al miresmelor, iar aurora i-a oferit hrana subtila a luminii, oxigenul, adierea insufletita a vantului. in cea de a doua dimineata, pasarile l-au invatat sa asculte muzica naturii, care, dupa cum bine stiti, este o mare admiratoare a armoniei. Putin mai tarziu, ploaia i-a dezvaluit vibratia arzatoare a calatoriilor nemiscate. Privirile duioase ale catorva trecatori, pe drumul din apropiere, ii transmiteau multa dragoste.
Mai tarziu apoi a simtit miscarile de abia sesizabile ale anotimpurilor, zgomotul surd al unui motor de avion zburand la doua mii de metri altitudine, bazaitul insectelor, ciripitul unor vrabiute, miscarea efemera a norilor. Lumina stralucitoare a pranzului ii daruia bataile din aripi ale unui fluture si umbra trecatoare a unei aripi de pasare, sus pe cer.
Astfel, descoperi infinita tristete adusa de rumoarea imperceptibila a furtunilor venite din celalalt capat al universului. A invatat sa distinga mirosurile, o multime de parfumuri venite din cele patru zari, a invatat sa observe razele de lumina si fasiile de umbra.
Este nevoie de foarte mult timp pentru a inceta sa mai fii om atunci cand vrei sa devii copac. E nevoie de rabdare pentru a te intari si a te topi in fibrele dense care cizeleaza inima unui copac, pentru a simti scoarta vie, mereu în miscare, in expansiune sub pulsatiile sevei.
In timp a cunoscut brutalitatea celor care nu stiu sa respecte viata unui copac, amaraciunea durerilor provocate de lovituri de cutit, de poluare, de violente.
A descoperit ca viata unui copac aduna o multime de evenimente, care trec neobservate pentru majoritatea oamenilor. Este nevoie de o intreaga viata de copac pentru a le accepta, a le integra si a fi capabil sa le transmiti unor oameni care sunt capabili sa le primeasca. Astfel, fiecare copac dobandeste o intelepciune nesfarsita, slefuita in ritmul anotimpurilor.
Daca intr-o zi va lipiti fruntea sau urechea de un copac, poate veti auzi un ecou sau o rezonanta care murmura povestea lumii si povestea vietii voastre.
Apropiati-va, strangeti in brate un copac, respirati, ascultati in liniste, acordati-va ragazul de a-i simti vibratia profunda.
Poate astfel veti descoperi si veti simti ca viata unui copac poate fi la fel de importanta ca viata unui om.
de Jacques Salome
joi, 2 februarie 2012
Program de dezvoltare personală
”Devino cel / cea care esti!”
Programul de dezvoltare personală Devino cel/cea care esti! reprezintă o activitate de grup, în limita a 150 ore, destinată în primul rând persoanelor aflate în formare în hipno-psihoterapie Ericksoniană (program ARCHTE), dar si oricăror alte persoane cu vârsta peste 20 ani, interesate de evolutia personală în plan psihologic.
Programul este clădit pe premisa fundamentală că o viată ghidată de ceea ce este cu adevărat important pentru noi reprezintă o viată plină de sens, în care avem posibilitatea de a ne dezvolta potentialitătile în cel mai înalt grad posibil. De aceea, în primul rând, dorim să oferim participantilor posibilitatea de a (re)veni în contact cu valorile lor profunde referitoare la domeniile fundamentale ale vietii (relatii, muncă/educatie, sănătate si dezvoltare personală, recreere etc.).; în acelasi timp activitatea propune un antrenament psihologic ce vizează dezvoltarea abilitătilor necesare gestionării eficiente a provocărilor si dificultătilor inerente vietii, astfel încât persoana să se poată angaja cât mai eficient în urmărirea scopurilor sale definite prin prisma propriilor valori. Având în vedere natura profesiei de psihoterapeut, în cadrul căreia abilitatea de a stabili si mentine relatii sănătoase reciproc este fundamentală, se va pune un accent deosebit pe explorarea si optimizarea unor aspecte ca: afirmarea de sine si limitele personale, stima de sine, acceptarea si compasiunea (fată de sine si fată de celălalt), cooperarea, comunicarea non-defensivă, intimitatea, constiinta de sine, ”prezenta” psihologică în aici si acum etc. În acelasi timp, fiecare participant va putea beneficia posibilitatea de a aborda orice temă personală relevantă. Nu în ultimul rând, ne propunem să ne cunoastem (mai bine), să formăm un adevărat grup, cu relatii vii si prezente, care să ne îmbogătească pe fiecare.
La sfârsitul celor 150 ore, participantii vor putea:
- cunoaste valorile lor fundamentale referitoare la domeniile majore ale vietii
- stabili scopuri personale pe termen scurt, mediu si lung în concordantă cu valorile personale
- identifica acele elemente si mecanisme ale functionării psihologice care constribuie la sporirea si respectiv la diminuarea suferintei psihologice
- cunoaste si aplica o serie de modalităti si tehnici destinate reducerii/eliminării suferintei psihologice evitabile
- cunoaste si aplica o serie de modalităti si tenhici destinate sporirii acceptarii si tolerantei fată de stressul/suferinta inevitabilă
- cunoaste si aplica modalităti si tehnici destinate sporirii curajului de a persista în angajamentul fată de valorile asumate
Abordarea este una integrativă, metodele si tehnicile utilizate provenind din diverse domenii, cum ar fi cel al hipnozei, al abordării centrate pe persoană (focusing), mindfulness si acceptare, respectiv al psihodramei.
Activitatea se va desfăsura în module de câte 15 ore, în zile de sâmbătă si duminică, la intervale de aproximativ 2-3 luni si va fi moderată de Dr. Jenő-László Vargha si Dr. Krisztina Szabó, psihoterapeuti formatori si supervizori certificati de către Colegiul Psihologilor si de către Federatia Română de Psihoterapie.
miercuri, 1 februarie 2012
"Cine esti tu?"
Zice bine madam Lise Bourbeau in cartea ei "Cine esti tu?"
"... Crezi ca nu te bucuri de suficienta dragoste? Simti ca nu esti iubita indeajuns? In loc sa nutresti asemenea ganduri, ar fi mult mai bine sa incepi sa daruiesti dragoste si sa fii generoasa in tot ceea ce faci. Daruieste-ti timpul, energia, banii, dragostea, afectiunea, cuvintele frumoase. Pe masura ce vei darui, fara sa astepti ceva in schimb, vei intelege ca esti foarte bogata de vreme ce poti sa daruiesti atat. Astfel vei ajunge sa cultivi gandul ca ai mai mult decat ti-e necesar, pentru ca iti poti permite sa dai si altora.
Se spune ca a fi sarac constituie un mare pacat moral intrucat cel sarac nu stie decat sa primeasca, nu si sa dea.
Una dintre legile fundamentale ale prosperitatii este urmatoarea: pentru a obtine bunastarea, invata sa daruiesti fara incetare. A darui trezeste in tine gandul ca esti bogata. La fel ca si celelalte ganduri, acesta iti influenteaza viata. Prin urmare, vei ajunge sa te bucuri de tot mai multa prosperitate.
Daca ti se intampla sa crezi ca nu primesti intotdeauna ce vrei, ca iti lipsesc anumite lucruri, in tine exista un gand datorita caruia ai ajuns sa cunosti aceasta lipsa. Recent am primit un exercitiu referitor la acest subiect si mi s-a parut extraordinar. Iata de ce incerc sa ti-l impartasesc si tie. Fa o lista cu cinci lucruri materiale sau de alta natura (bani, afectiune, complimente etc.) care crezi ca iti lipsesc. Gaseste o cale de a darui cate putin din fiecare dintre acestea in urmatoarele douazeci si patru de ore. De fiecare data cand daruiesti, respira adanc si spune-ti: "Ceea ce dau imi este inapoiat inmiit". Urmeaza acest exercitiu in fiecare zi, timp de o saptamana, si schimbarile in modul tau de a gandi si in ceea ce primesti nu vor intarzia sa apara.
Daca ti se intampla sa crezi ca nu primesti intotdeauna ce vrei, ca iti lipsesc anumite lucruri, in tine exista un gand datorita caruia ai ajuns sa cunosti aceasta lipsa. Recent am primit un exercitiu referitor la acest subiect si mi s-a parut extraordinar. Iata de ce incerc sa ti-l impartasesc si tie. Fa o lista cu cinci lucruri materiale sau de alta natura (bani, afectiune, complimente etc.) care crezi ca iti lipsesc. Gaseste o cale de a darui cate putin din fiecare dintre acestea in urmatoarele douazeci si patru de ore. De fiecare data cand daruiesti, respira adanc si spune-ti: "Ceea ce dau imi este inapoiat inmiit". Urmeaza acest exercitiu in fiecare zi, timp de o saptamana, si schimbarile in modul tau de a gandi si in ceea ce primesti nu vor intarzia sa apara.
Ti se intampla sa te indoiesti de cineva? Ai impresia ca incearca sa te pacaleasca sau sa-ti fure ceva? Constientizeaza modul in care se nasc in tine aceste ganduri de indoiala. Daca nu ai fi si tu astfel, nici nu te-ai gandi la asa ceva. In cazul in care crezi ca vei fi inselata, da-ti seama in ce fel incerci sa-i inseli tu pe altii. Daca nu faci efortul sa te autoexaminezi, vei continua sa nutresti asemenea ganduri fata de oameni si lucrul de care te temi se va intampla. Atunci iti vei spune: "stiam eu ce-o sa se intample! Mi-am dat seama ca vrea sa ma insele!". Te vei simti fericita fiindca orgoliul tau se va simti satisfacut. Intelectul tau va fi, de asemenea, flatat, la fel ca orgoliul, care va continua sa creasca. Oamenii sunt atat de orgoliosi incat sunt gata chiar si sa sufere pentru a-si da dreptate.
Suferinta nu este necesara. Pana in prezent ne-am folosit foarte mult de ea pentru a evolua. Cand omul va deveni suficient de intelept pentru a-si da seama ca poate evolua fara sa sufere, va pune capat suferintelor sale.
Ti se intampla sa crezi ca sotul tau te insala, ca se intereseaza de o alta femeie? In acest caz, chiar tu nutresti ganduri de infidelitate. Poate ca nu esti constienta de ele, dar traiesti o insatisfactie care produce aceste ganduri. Daca ti-ai permite, nu te-ai da in laturi sa-ti inseli sotul. Dar, bineinteles, n-ai indrazni niciodata sa faci asa ceva! Insa noi ne servim deseori de fidelitate, in mod inconstient, pentru a-l domina pe celalalt. Tu afirmi: "Eu n-as face niciodata asa ceva!", desi in forul tau interior poate ca ti-ai dori sa o faci. Aminteste-ti ca a gandi un lucru si a nu-l face nu inseamna ca esti mai buna decat cel care il gandeste si il si face. Este chiar mai rau! O persoana care gandeste un lucru si se convinge pe sine ca nu a gandit acel lucru nu este sincera fata de sine insasi. Iar cel care actioneaza conform cu ceea ce gandeste macar este sincer fata de sine.
Daca ti-e greu sa accepti ca oamenii din jurul tau gandesc altfel decat tine, acesta e un semn de egoism. in prezent, egoismul este una dintre cele mai mari rele din lume. Deseori credem ca actionam din dragoste, cand, in realitate, incercam sa ne impunem parerile celor apropiati. De fapt, ne comportam astfel pentru a ne simti bine si a avea dreptate. Cand celalalt iti spune: "Da, e foarte corect ceea ce spui. Sunt total de acord cu tine!", primesti ceva care iti face placere. A-ti petrece timpul pentru a face, a spune sau a gandi lucruri numai ca sa-ti faci placere, in detrimentul altora, denota egoism. A iubi inseamna a descoperi ce ii face placere celuilalt si a te stradui sa-i daruiesti acel lucru. Aceasta presupune, de asemenea, sa verifici inainte de a actiona si nu sa-ti impui modul de gandire. Este atat de usor sa decizi pentru altcineva! Atunci cand vorbesc despre utilizarea gresita a puterii personale, ma refer la incercarea de a-i domina pe altii. Daca esti o femeie puternica, daca ai un caracter ferm, cu siguranta vei avea tendinta sa le impui altora punctul tau de vedere. Incet-incet, incepi sa asculti, sa vezi ce gandesc oamenii despre o anumita situatie, despre un anumit eveniment, o anumita persoana sau o slujba.
Fii deschis/a si vei descoperi un cu totul alt univers. Atata vreme cat doresti ca altii sa gandeasca la fel ca tine, vei trai in lumea ta, o lume foarte limitata. Daca vei fi deschis/a fata de altii, vei descoperi adevarate minuni, pentru care ti-ar fi trebuit ani intregi sa le descoperi singur/a. ...
Cand se manifesta o boala sau o indispozitie, e bine sa ne punem intrebarile urmatoare: "Ce imi daruieste aceasta boala? Ce avantaje am daca sunt bolnav? Cum ma ajuta? De ce anume vreau sa ma salvez prin asta?". Daca descoperi ca ti-ai provocat boala pentru a scapa de o situatie stresanta, ar fi bine sa accepti ideea urmatoare: nu e nevoie sa-i faci atata rau corpului tau pentru a te salva dintr-o situatie inconfortabila. Poti sa te descurci in orice situatie daca o accepti pur si simplu. Iar cand crezi ca ai nevoie de odihna, de un concediu care sa-ti permita sa te refaci, n-ai decat sa ti-o marturisesti si sa le spui si celor in cauza. Ai puterea de a face fata oricarei situatii fara a fi nevoie sa te imbolnavesti. Cu siguranta, corpul tau prefera aceasta metoda de a scapa de stres! ... "
si, multe alte "invataturi" interesante vom gasi in aceasta carte, care pot fi cu usurinta puse in practica. Eu sunt fan Lise, inca nu i-am citit toate cartile si, recunosc, nu pot fi in totalitate in acord cu tot ceea ce ne impartaseste in scrierile ei, dar culeg ce mi se potriveste (si, gasesc multe potriviri pe placul personalitatii si credintelor mele) si asa recomand tututor cititorilor.
marți, 31 ianuarie 2012
4 cursuri de formare profesionala continua pentru psihologi/psihoterapeuti
Curs de formare profesională continuă
Cuplu si familie
“Disfunctionalitatea maritala si familiala ”
Bucuresti 25 – 26 februarie 2012
Pentru a face fata prezentului si viitorului, familia ramane, pentru fiecare dintre noi, o intrebare la care nu se poate raspunde decat prin iubire. Gelozia, stresul, depresia, anxietatea, divortul, separarea, adictiile sau pierderile semnificative, pot avea “co-efecte” in evolutia celuilalt si respectiv, celorlalti dar mai ales asupra problemelor comportamentale si emotionale ale copilului si adolescentului. Cursul va ofera o abordare teoretica si aplicativa asupra disfunctionalitii maritale si familiale, cat si modalitati de a aborda terapeutic diferite cauze ce constituie o schimbare al cuplului si familiei actuale.
Din tematica: Delimitari conceptuale si teoretice cu privire la cuplu si familie, metodologia interventiei terapeutice pentru cuplu si familie, terapia de cuplu – aplicatii, terapia de familie – aplicatii, prezantari de cazuri, evaluarea cunostintelor.
Orar: Sambata 25 februarie, orele 08:30 – 20:30; Duminica 26 februarie, orele 08:30 – 17:30.
Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).
Publicul țintă: psihologi clinicieni, psihoterapeuți în supervizare sau autonomi.
Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.
Locul desfasurarii: Bucuresti
Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:
Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725
Curs de formare profesională continuă
„Psihoterapia copilului si adolescentului”
Aplicaţii practice pentru sindroamele psihopatologice din perioada copilăriei şi adolescenţei.
Bucuresti 31 martie – 01 aprilie 2012
Planul psihic suportă la vârsta copilariei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformări care vor conduce treptat la cristalizarea şi stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale copilului si adolescentului. Deşi traseele pe care evoluează acestia sunt de multe ori presărate cu numeroase bariere şi dificultăţi, la sfârşitul acestui proces de dezvoltare au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele si atitudinile copilăreşti şi cele solicitate de catre societate.Copilul înţelege şi resimte tot ceea ce se întâmplă în familie, conflicte, certuri, despărţiri. Cursul abordeaza diverse modalitati de interventie si tratament personalizat.
Din tematica: Procesele de dezvoltare şi sănătate mentală; Dezvoltarea de competenţe; Sănătatea mentală a copilului în perioada de dezvoltare; Calitatea vieţii în copilărie şi adolescenţă; Rolul familiei în menţinerea sănătăţii mentale a membrilor ei; Sisteme de clasificare a bolilor la copii şi adolescenţi; Evaluarea clinică, diagnosticarea si decizia privind conduita terapeutică de urmat; Tulburarile de stres posttraumatice; Tulburarile depresive la copil si adolescent; Tulburarile somatoforme; Tulburarile de comportament alimentar; Tulburarile somnului; Tulburarea de atentie si hiperactivitatea; Aspectele supuse evaluării; Alegerea instrumentelor de evaluare; Prelucrarea datelor; Sintetizarea informaţiilor; Construirea planului de tratament şi intervenţie personalizată; Modele teoretice-aplicaţii practice-studii de caz.
Orar: Sambata 31 martie, orele 08:30 – 20:30; Duminica 01 aprilie, orele 08:30 – 17:30.
Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).
Publicul țintă: psihologi clinicieni, psihoterapeuți în supervizare, psihoterapeuti autonomi.
Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.
Locul desfasurarii: Bucuresti
Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:
Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725
Curs de formare profesională continuă
“Interventii psihoterapeutice in afectiunile psihosomatice”
Bucuresti 19 - 20 mai 2012
„Interventii psihoterapeutice in afectiunile psihosomatice” este un curs pentru a aborda diferite afectiuni psihosomatice in care exista simptome somatice fara cauze organice si care au o componenta psihologica importanta. Asemenea afectiuni sunt de exemplu: hipertensiunea arteriala esentiala, ulcerul peptic, colonul iritabil, afectiunile alergice, o serie de dermatite, unele forme de migrene, etc. Exista si afectiuni cu componenta organica, dar care au in acelasi timp simptome psihologice importante, cum ar fi: cardiopatia ischemica, vitiligo, psoriazisul, etc. Aceste afectiuni la randul lor beneficiaza de tratament psihoterapeutic pentru componenta psihologica. Scopul acestui curs este de va familiariza cu diverse informatii (teoretice si practice) privind demersul psihoterapeutic in diverse afectiuni psihosomatice de natura organica sau cu componenta organica. Cursul oferă o abordare teoretică interdisciplinară care să evidențieze rolul factorilor emoționali cu impact semnificativ la nivel somatic pentru diferite afecțiuni dar și abordarea practică prin intervenții psihoterapeutice de tip multimodal și multireferențial.
Din tematica: Consideraţii teoretice privind problematica psihosomaticii, aspectele clinice ale psihosomaticii, metode şi tehnici terapeutice în tratamentul afecţiunilor psihosomatice, demersul psihoterapeutic, sindroamele medicale funcţionale, prezentari de cazuri,evaluarea cunoştinţelor.
Orar: Sambata 19 mai, orele 08:30 – 20:30; Duminica 20 mai, orele 08:30 – 17:30.
Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).
Publicul țintă: psihologi clinicieni, psihoterapeuți în supervizare sau autonomi, psihologilor atestați din alte domenii care doresc să-și completeze cunoștințele clinice și de intervenție în abordarea afecțiunilor psihosomatice.
Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.
Locul desfasurarii: Bucuresti
Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:
Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725
Curs de formare profesională continuă
“Actualităti terapeutice în tratamentul depresiei”
Bucuresti 09 – 10 iunie 2012
“Actualitati terapeutice in tratamentul depresiei” este un curs dezvoltat pentru a aborda aspectele clinice ale depresiei de-a lungul varstelor: copii, adolescent si adulti. Scopul acestui curs este de a va familiariza cu informatii care sunt intotdeauna usor accesibile, dar pe care este adesea necesar sa la cunoastem pentru a ne ingriji sau pentru a fi un aliat terapeutic al depresivului si, mai mult chiar, pentru a-l face sa inteleaga deciziile medicale.
Cursul cuprinde o scurta parte teoretica si se axeaza pe tratament, interventii si aplicatii practice, incluzand metode si tehnici originale pentru abordarea terapeutica a copilului, adolescentului si a adultului in depresie si tentativele de suicid.
Din tematica: Consideraţii teoretice, tentativele de suicid, modele de analiză funcţională, metode şi tehnici de intervenţie terapeutică, plan de tratament şi intervenţie în depresia la copii, plan de tratament şi intervenţie în depresia la adolescenţi, plan de tratament şi intervenţie în tentativele de suicid la adolescenţi, plan de tratament şi intervenţie în depresia la adulţi, plan de tratament şi intervenţie în tentativele de siucid la adulţi, prezentari de cazuri, evaluarea cunoştinţelor.
Orar: Sambata 09 iunie, orele 08:30 – 20:30; Duminica 10 iunie, orele 8:30 – 17:30.
Formator: Psih.Dr. Mariana Costache, formator si supervisor ARHRTE (Asociaţia Română de Hipnoză clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană).
Publicul tinta: psihologi clinicieni, psihoterapeuti în supervizare sau autonomi interesati de problematica depresiei , în special diagnosticul si interventia terapeutică, la copii, adolescenti si adulti. De asemenea cursul se adresează și psihologilor atestați din alte domenii care doresc să-și completeze cunoștințele clinice și de intervenție în abordarea depresiei.
Se acorda 20 credite pentru acest curs de 20 ore de la Colegiul Psihologilor din Romania.
Locul desfasurarii: Bucuresti
Pentru inscrieri si informatii suplimentare va rugam contactati:
Mirela Motronea, tel. 0744.178.166; 0730.048.881; 0766.610.725
POVESTEA INTELEPTULUI CARE AFLASE SINGUR DRUMUL SPRE LIBERTATE
In acea tara se raspandise un zvon, mai intai mai razlet, apoi tot mai insistent. Erau o multime de vorbe care circulau intre oameni. Cineva spunea ca cunoaste un intelept care "descoperise singur calea spre libertate".
Intr-o zi, un adolescent pleca la drum ca sa afle mai multe. I s-a spus sa mearga intr-o directie, iar pe drumul pe care a luat-o, a intalnit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubita. A iubit-o si atunci cand a fost sigura ca este iubita, l-a parasit. Exista astfel de iubiri, de nevoie, care se sfarsesc atunci cand nevoia este implinita.
Tanarul ramase singur. Isi continua drumul si intalni o femeie care l-a iubit si care s-a lasat iubita. A crescut in acea iubire, pana intr-o zi cand a devenit suficient de mare pentru a-si parasi iubita. Exista astfel de iubiri pepiniere care ne permit sa crestem.
Isi continua drumul si timp de cativa ani a trai in singuratate.
Intr-o dimineata se trezi avand o dorinta, aceea de a intalni o alta dorinta. O intalni si atunci a fost o sarbatoare. Sarbatoare a durat o mie de zile si o mie de nopti.
Intr-o noapte insa s-au despartit, fiecare dintre ei fiind atat de minunat de celalalt, incat isi imaginau ca nimic mai frumos nu se mai putea intampla intre ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea sa multiplice intalnirile. El avea sa gaseasca multe, foarte multe.
Intr-o zi, insa, isi continua drumul. Iar pe drum, a intalnit o femeie care l-a intrebat cu ardoare:
- Te rog, vreau sa fiu implinita, daruieste-mi un copil.
El i-a daruit cinci. Credea in generozitatea vietii. Cativa ani mai tarziu, intr-o dupa-amiaza insorita, isi relua drumul.
Nu mai era tanar acum, era un barbat plin de cicatrice, in acelasi timp vulnerabil si puternic, care inainta pe drumul libertatii. Au mai fost apoi alte si alte intalniri, alte rataciri, entuziasme si descoperiri, pana cand a ajuns in sfarsit sa-l intalneasca pe inteleptul care gasise drumul spre libertate.
Cand a ajuns in fata lui, barbatul l-a intrebat pe intelept despre secretul lui, despre invatatura lui, despre rigoarea cautarii, despre numele maestrilor pe care ii avusese, despre suferintele si terapiile pe care le facuse.
Inteleptul nu raspunde insa la nici o intrebare. Ii spuse doar atat.
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am facut-o: astazi stiu sa spun da sau nu, fara sa ma ranesc.
Astfel se incheie povestea omului care a incercat mult timp, foarte mult timp, sa caute drumul spre libertate.
Cateva cuvinte apoi pleaca...
Cuvintele insa nu pleaca, raman fixate sau continua sa calatoreasca in vibratii subtile, in invitatii tacute.
Esenta unei povesti consta intr-un cuvant invizibil, strecurat intre alte doua cuvinte scrise sau spuse...
poveste terapeutica de Jacques Salome
Intr-o zi, un adolescent pleca la drum ca sa afle mai multe. I s-a spus sa mearga intr-o directie, iar pe drumul pe care a luat-o, a intalnit iubirea unei femei care nu avea nevoie de libertate, ci de a fi iubita. A iubit-o si atunci cand a fost sigura ca este iubita, l-a parasit. Exista astfel de iubiri, de nevoie, care se sfarsesc atunci cand nevoia este implinita.
Tanarul ramase singur. Isi continua drumul si intalni o femeie care l-a iubit si care s-a lasat iubita. A crescut in acea iubire, pana intr-o zi cand a devenit suficient de mare pentru a-si parasi iubita. Exista astfel de iubiri pepiniere care ne permit sa crestem.
Isi continua drumul si timp de cativa ani a trai in singuratate.
Intr-o dimineata se trezi avand o dorinta, aceea de a intalni o alta dorinta. O intalni si atunci a fost o sarbatoare. Sarbatoare a durat o mie de zile si o mie de nopti.
Intr-o noapte insa s-au despartit, fiecare dintre ei fiind atat de minunat de celalalt, incat isi imaginau ca nimic mai frumos nu se mai putea intampla intre ei. Astfel, fiecare dintre ei, avea sa multiplice intalnirile. El avea sa gaseasca multe, foarte multe.
Intr-o zi, insa, isi continua drumul. Iar pe drum, a intalnit o femeie care l-a intrebat cu ardoare:
- Te rog, vreau sa fiu implinita, daruieste-mi un copil.
El i-a daruit cinci. Credea in generozitatea vietii. Cativa ani mai tarziu, intr-o dupa-amiaza insorita, isi relua drumul.
Nu mai era tanar acum, era un barbat plin de cicatrice, in acelasi timp vulnerabil si puternic, care inainta pe drumul libertatii. Au mai fost apoi alte si alte intalniri, alte rataciri, entuziasme si descoperiri, pana cand a ajuns in sfarsit sa-l intalneasca pe inteleptul care gasise drumul spre libertate.
Cand a ajuns in fata lui, barbatul l-a intrebat pe intelept despre secretul lui, despre invatatura lui, despre rigoarea cautarii, despre numele maestrilor pe care ii avusese, despre suferintele si terapiile pe care le facuse.
Inteleptul nu raspunde insa la nici o intrebare. Ii spuse doar atat.
- Singurul lucru pe care l-am aflat este legat de descoperirea pe care am facut-o: astazi stiu sa spun da sau nu, fara sa ma ranesc.
Astfel se incheie povestea omului care a incercat mult timp, foarte mult timp, sa caute drumul spre libertate.
Cateva cuvinte apoi pleaca...
Cuvintele insa nu pleaca, raman fixate sau continua sa calatoreasca in vibratii subtile, in invitatii tacute.
Esenta unei povesti consta intr-un cuvant invizibil, strecurat intre alte doua cuvinte scrise sau spuse...
poveste terapeutica de Jacques Salome
Abonați-vă la:
Postări (Atom)