Iubire, iubire, iubire

EGO-ul dupa cum bine stim cu totii, este acea parte a personalitatii pe care o aratam lumii. Este guvernat de principiul realitatii sau de o viziune pragmatica asupra lumii. Ego-ul se dezvolta atunci cand copilul incepe sa-si da seama de ceea ce este posibil si ceea ce nu este posibil. Este nivelul rational al personalitatii umane, orientat catre realitate. Ego-ul intelege ca ceilalti oameni au si ei propriile dorinte si nevoi si ca un comportament egoist si impulsiv poate avea efecte negative. "EGO-ul nostru ne pacaleste de fiecare data cand vrea sa ne faca sa credem ca din cauza problemei noastre fizice- boala sau afectiune - nu ne putem asculta propriile noastre nevoi. In realitate, problema aceea exista pentru a ne atrage atentia ca asupra unei credinte pe care EGO-ul nostru o intretine. Dificultatea fizica este ca o sonerie de alarma care avertizeaza pasagerul unei masini cand a uitat sa-si puna centura de siguranta. Nu alarma este problema, ea este doar elemental necesar pentru a constientiza un anumit lucru. Corpul omenesc este foarte inteligent . Este un instrument extraordinar, care ne permite sa devenim constienti de ceea ce nu vrem sa vedem pe planul emotional si mental. Orice mesaj din corpul fizic este un strigat de ajutor al fiintei noastre, pentru a ne indica ca exista un aspect al nostru pe care nu-l acceptam. Cand identificam credinta care a cauzat un blocaj important in viata noastra, putem sa presupunem ca aceasta credinta este intretinuta de catre membrii familiei, inclusiv noua familie creata prin casatorie. Pentru a ajunge sa nu mai credem in ceva ce ne poate face rau, prima etapa este sa realizam ca intreaga familie si noi insine am crezut in acel lucru, fiind convinsi ca astfel ne protejam pentru a nu fi judecati de ceilalti. Cand corpul nostru ne vorbeste, nu ne spune sa ne schimbam comportamentul intr-un mod radical, vrea sa ne ajute sa descoperim ceea ce vrem sa fim si mai ales sa ne ajute sa ne acceptam asa cum suntem in acel moment, chiar daca inca nu este exact ceea ce vrem sa fim. Nu putem ajunge sa fim ceea ce vrem sa fim atata timp cat nu ne acceptam in ceea ce nu vrem sa fim. Stim ca ne-am atins scopul atunci cand nu ne mai judecam in situatiile pe care le traim, in care nu suntem ceea ce vrem sa fim si nu ii mai judecam pe ceilalti ca sunt astfel. Treptat, vom deveni ceea ce vrem sa fim si chiar daca nu suntem asa, ne va fi oricum mai bine. ..." .......................... "Majoritatea dintre noi, avem dificultati in a accepta ceea ce vor sa fie ceilalti, ce vor sa faca sau sa aiba. EGO-ul nostru este atat de convins ca are dreptate, ca detine adevarul cu privire la comportamenele ideale pentru a fi fericit, incat vrem tot timpul sa ne impunem credintele celor apropiati noua. E interesant de observat ca incercam sa-i convingem pe ceilalti de ceea ce noi nu reusim sa devenim. Vrem sa ne schimbam la fel de mult cat vrem sa-i schimbam pe ceilalti. De accea e foarte important sa acordam mai multa atentie discutiilor si acuzatiilor pe care le aducem moralei si culpabilizarilor pe care le impunem, mai ales celor apropiati. Daca iti spui ca vrei sa il ajuti pe celalalt sa se schimbe, deoarece tu insuti ai reusit sa-ti schimbi comportamentul, cum vei putea sa stii de ce anume are nevoie celalalt sa traiasca, sa experimenteze? A decide ca celalalt are aceleasi nevoi ca si noi se numeste orgoliu: ne consideram mai bun decat celelalt si il facem sa se simta inferior atata timp cat nu va reusi sa fie la fel ca noi. In acelasi timp este un semn ca nu ne-am acceptat vechiul comportament. Cei din jurul nostru ne ajuta mult sa ne cunoastem pe noi insine. ..." Lise Bourbeau - Iubire, iubire, iubire