STRESul

STIAI CA: Stresul ce apare brusc si cu o mare intensitate este provocat de frica. Esta ca si cum o provocare directa a instinctului de spravetuire ar declansa reactii fizice si chimice. Cand suntem stresati ne simtim coplesiti de o senzatie puternica si anume: PANICA. Cand intram in panica se petrece o reactie puternica a secretiei de adrenalina. Adrenalina este eliberata direct in sange si are un efect imediat asupra organismului, pregatindu-l fie sa lupte, fie sa fuga. Un val de adrenalina in sistemul sangvin este un raspuns la o senzatie de frica sau la un stres emotional sau fizic. El pregateste o serie de tesuturi si organe diferite ale corpului pentru o reactie in forta la o criza iminenta. Adrelina creste intensitatea si viteza batailor inimii si creste presiunea sangvina, grabeste conversia glicogenului (substanta organica avand compozitia asemanatoare cu a amidonului, prezenta in muschi si in ficat) in glucoza asigurand energie imediata pentru muschi. Respiratia devinde din ce in ce mai accelerata deoarece plamanii incearca sa obtina mai mult oxigen. Temperatura corpului creste, iar procesul digestiv este incetinit. Aceasta secretie de adrenalina este un raspuns pozitiv fata de situatia periculoasa sau inspaimantatoare. Este forta care permite oamenilor, ca reactia lor sa fie cat mai buna in situatii de criza si sa actioneze peste puterile lor obisnuite pentru a evita dezastrul. Dar, sa nu ne culcam pe o ureche si sa ne gandim ca stresul este total benefic, pentru ca el are de multe ori efecte negative. Prea mult stres, pentru o perioada indelungata de timp, poate fi cu siguranta daunator. Afecteaza sistemul imunitar, astfel incat persoana respectiva poate fi supusa riscului de inbolnavire. Pierderea de energie cauzat de stresul continu impiedica organismul sa se refaca, afectand capacitatea de a preveni anumite boli. Definitia stresului pe care o gasim in dictionarul de psihologie al lui Paul Popescu - Neveanu suna in felul urmator "STRESS - termenul are doua acceptiuni: a) situtie, stimul, ce pune oranismul intr-o stare de tensiune b) insasi starea de tensiune deosebita a organismului prin care acesta isi mobilizeaza toate resursele sale de aparare pentru a face fata unei agresiuni fizice sau psihice (emotie puternica). ... ... Un stres moderat antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv al stresului apare atunci cand degradarile produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului." In consecinta, stresul poate fi de doua feluri: eustres-ul (este stresul bun, acea cantitate de stres care te mobilizeaza, care te face vigilent si iti permite sa-ti folosesti potentialul la maxim) si distres-ul (este stresul rau, acea cantitate de stres care te infraneaza, te panicheaza, te opreste din a efectua sarcinile, epuizandu-te).

Fobiile

STIAI CA: Fobiile sunt stari de spaima irationala si obsedanta, stari cele mai comune ale nevrozei. Frica obsedanta de situatii sau de anumite obiecte. Fobiile se gasesc in cadrul tulburarilor de afectivitate. Le intalnim sub mai multe forme. Multe persoane au fobii specifice, temeri intense si irationale legate de anumite obiecte sau situatii: caini, spatii inchise, inaltimi, lifturi, tuneluri, calatoria cu masina pe autostrada, apa, zborul cu avionul, rani care implica sangerarea sunt unele din cele mai intalnite fobii. Adultii afectati de fobii sunt constienti ca temerile lor sunt irationale, insa de cele mai multe ori confruntarea sau chiar simplul gand al confruntarii cu obiectul sau situatia temuta da nastere unui atac de panica sau unei anxietati severe. Fobiile specifice afecteaza una din 10 persoane. Nu se poate spune cu exactitate care e cauza lor, acestea intalnindu-se la mai multi membri ai aceleiasi familii si fiind mai frecvente la femei. Fobiile au de obicei debutul in adolescenta sau la maturitate. Debuteaza brusc si sunt de mai mare durata decat cele din copilarie; numai circa 20% din fobiile adultilor dispar de la sine. In cazul in care exista la copii fobii specifice: de exemplu, teama de animale; aceste fobii dispar cu timpul, desi exista posibilitatea de a se prelungi si la varsta adulta. Nu se stie de ce persista in cazul unor oameni, insa dispar in cazul altora. Persoanele fobice pot sa nu resimta nevoia de a urma un tratament. Cu toatea acestea, uneori pot lua decizii importante in plan personal sau profesional pentru a evita o situatie fobogena. Atunci cand fobiile perturba viata unei persoane, tratamentul poate fi util. Un tratament eficient implica psihoterapie. Fobia sociala este teama intensa de a fi umilit in situatii sociale, mai ales de a fi expus celorlalti intr-o situatie penibila. Deseori se intalneste la membrii aceleiasi familii si poate fi insotita de depresie sau alcoolism. Fobia sociala debuteaza la inceputul adolescentei sau chiar mai devreme. Atunci cand suferi de fobie sociala ai tendinta de a crede despre ceilalti ca sunt foarte abili in public si ca tu nu esti. Micile greseli pe care le faci iti apar mult exagerate. Te poti teme de prezenta unor persoane necunoscute. Sau teama poate fi mai specifica, cum ar fi a te simti anxios la sustinerea unui discurs, cand trebuie sa i te adresezi sefului sau unei alte persoane cu autoritate, sau la intalniri. Cea mai cunoscuta fobie sociala este teama de a vorbi in public. Uneori fobia sociala implica o teama generala de situatii sociale cum sunt petrecerile. In cazuri mai rare se poate manifesta prin teama de a merge la o toaleta publica, a manca in public, a vorbi la telefon sau a scrie in prezenta altor persoane. Cu toate ca deseori aceasta tulburare este considerata sinonima cu timiditatea, acestea sunt diferite. Persoanele timide se pot simti foarte stanjenite in prezenta altora, insa nu resimt anxietate extrema la anticiparea confruntarii cu o situatie sociala si nu evita cu obstinatie circumstantele care ii fac mai constienti de sine. Dimpotriva, cei cu fobie sociala nu sunt in mod obligatoriu si timizi. Acestia se pot simti in general in largul lor alaturi de ceilalti, insa un anumit tip de imprejurare le poate provoca anxietate intensa. Fobia sociala perturba desfasurarea normala a vietii, afectand cariera si relatiile sociale. De exemplu, un angajat poate refuza o promovare din cauza ca nu poate sustine prezentari publice. Teama majora de un eveniment social poate debuta cu cateva saptamani inainte si simptomele ajung sa fie destul de dizabilitante. Persoanele care sufera de fobie sociala sunt constiente ca trairile lor au o baza irationala. Cu toate acestea, ei resimt o mare anxietate inainte de confruntarea cu o situatie de care se tem si pot ajunge sa faca orice ca sa o evite. Chiar daca reusesc sa se confrunte cu obiectul fobiei lor, acestia se simt foarte anxiosi inainte de confruntare si extrem de tensionati pe parcurs. Dupa aceasta trairile neplacute pot persista daca se preocupa de cum ar putea fi judecati sau ce au observat si gandit ceilalti. In cazul a aproximativ 80% din cei afectati de fobie sociala simptomele sunt inlaturate cu ajutorul tratamentului care consta in psihoterapie sau medicatie, ori o combinare a celor doua. Agorafobia - teama de spatii deschise sau teama de a se gasi intr-un un loc necunoscut. Se caracterizeaza prin aparitia simptomelor atunci cand persoana bolnava trebuie sa plece de acasa, sa calatoreasca cu masina, sa foloseasca transportul in comun, sa intre in locuri publice aglomerate. Acest tip de fobie se manifesta diferit de la persoana la persoana, unii simtindu-se bine doar intr-un anumit spatiu, altii fiind capabili sa calatoreasca pe distante foarte scurte. Asadar, agorafobia cere un diagnostic complex, pentru ca de cele mai multe ori este asociata altor tipuri de anxietate, cum ar fi teama de a fi lasat singur sau frica de a fi prins intr-o capcana. Numerosi specialisti includ agorafobia in categoria starilor anxioase specifice, definind-o drept teama de a avea un atac de panica care te loveste din senin, si care - de cele mai multe ori - te obliga sa eviti situatiile care au dat nastere primului atac de panica. Denumiri de fobii: aihmofobia - teama de obiecte ascutite; acvafobia - teama de apa; acrofobia - teama de inaltimi; ailurofobie - frica de pisici; amatofobie - frica de praf; amicofobie - frica de a fi zgariat; angiofobie - frica de a nu fi sugrumat, innabusit sau sufocat; anemofobie - frica de curenti de aer; antlofobie - frica de inundatii; apifobie - frica de albine; arahnofobie - frica de paianjeni; astrapefobie - frica de fulgere; autofobie - firica de a nu fi singur; automisofobie - frica de a nu raspandi mirosuri neplacute; belonefobia - frica de ace; claustrofobia - teama de spatii inchise; genofobia - teama de sex; hilofobia - teama de paduri; talasofobia - teama de mare; tanatofobia - teama de moarte; misofobia - teama de contagiune; kainofobia - frica de schimbari, innoiri, transformari; lalifobia - frica de a vorbi; maniacofobie - frica de boala psihica; rinofobie - frica de tot ceea ce are legatura cu nasul; ripofobie - frica de gunoaie si murdarie; scabofobie - frica de raie; scopofobie - frica de a nu deveni ridicol; taasofobie - frica de a se aseza; tafofobie - frica de cimitire si morminte; urofobie - frica de a nu fi prins in timpul mictiunii; vaccinofobie - frica de a nu fi vaccinat; vertigofobie - frica de a nu ameti, de vertij; xenofobie - frica de persoane straine; zelofobie - frica de gelozie; zoofobie - frica de animale; etc...

Depresia

STIATI CA: Depresia numita si tristetea patologica este o tulburare de afectivitate (a dispozitiei afectiv-emotionale) care lezeaza in intregime persoana, atat fizic cat si psihic.
Ea poate provoca: retragere (izolare) din activitate si fata de societate; pierderea interesului si a bucuriei de a trai; discomfort fizic - dureri diverse, oboseala nemotivata, probleme de digestie, tulburari de somn, tristete, dezamagire, singuratate, lipsa de speranta, culpabilitate, etc.

Majoritatea oamenilor se simt deprimati uneori, insa aceasta este o reactie naturala la stes-ul si tensiunile vietii cotidiene. Insa, daca aceste sentimente sunt intense si pe termen lung, s-ar putea sa suferiti de depresie - o afectiune psihica care necesita ajutor de specialitate. Depresia este astazi o problema generala, in lume fiind afectate milioane de persoane anual.

ESTE GRESIT INTELEASA DE MULTE persoane si nu este tratata ca atare.

Majoritatea persoanelor cu depresie nu-si recunosc simptomele, se tem sa nu para slabi in ochii celorlalti sau sunt prea bolnavi pentru a actiona. Netratata, poate afecta GRAV munca, relatiile familiale si sociale ale persoanei.

Cum identificam depresia?
Prin urmatoarele simptome: incetinire in miscari si gindire; neglijarea tinutei vestimentare si a diverselor responsabilitati; pierderea poftei de mincare cu slabire in greutate sau dimpotriva, apetit exagerat cu ingrasare excesiva; slabirea memoriei; tulburari de concentrare a atentiei iritabilitate; plingeri continue legate de probleme trecute altadata cu vederea. Modificarea si perceperea diferita a sentimenteleor prin aplatizarea sau chiar golire emotionala; neputinta de a mai gasi bucurie ori placere in ceea ce de obicei gaseai placere; lipsa sperantei; lipsa dorintei sexuale; lipsa sentimentelor calde fata de familie si prieteni; sentimentele de culpabilitate si auto-invinovatire excesive; lipsa respectului fata de sine; ganduri suicidare sau chiar tentativa de sinucidere (uneori cu scop atins).

Simptome fizice fara o cauza reala, obiectiva: tulburari ale somnului (insomnie, hipersomnie); oboseala cronica, lipsa de energie; dureri inexplicabile de cap, spate, altele; tulburari digestive: dureri de stomac, greata, indigestie, schimbari de tranzit.

Exista 3 categorii comune de tulburari depresive:
1 Depresia majora Simptomele apar brusc, uneori in urma unei pierderi, a unei crize sau schimbari majore de viata. Actioneaza sever, interferand cu functionarea normala si se mentin luni sau chiar ani de zile. E posibil ca o persoana sa aiba un singur episod depresiv in toata viata, insa e mai frecventa aparitia mai multor episoade in timpul vietii, unele dintre ele fiind destul de indelungate.
2 Tulburarile distimice Sunt mai putin severe ca simptomele depresiei majore, insa dureaza uneori ani de zile, persoana uitind chiar cum este sa te simti bine. Tulburarile distimice nu permit persoanei sa-si manifeste intregul potential. Uneori, aceste persoane pot prezenta episoade depresive majore.
3 Psihoza maniaco-depresiva Aceasta se mai numeste dereglare bipolara. Persoana alterneaza intre perioade de depresie si perioade de manie (o supra exaltare). Schimbarile de stare pot fi bruste, dar sunt de obicei treptate. Daca va identificati in comportament cu manifestarile mai sus mentionate consultanti medicul sau psihoterapeutul. Depresia netratata poate distruge viata ta si a celor dragi.

ATENTIE este gresit sa mergem la medicul de familie sa cerem reteta cu antidepresive, fara sa consultam un medic de specialitate, care sa ne prescrie antidepresivul in functie de simptome, severitatea bolii si cantitatea corecta de ingerat (in cazul in care pacientul primeste tratament antidepresiv sau tranchilizante usoare trebuie sa informeze medicul despre toate medicamentele pe care le ia, inclusiv despre consumul de alcool sau alte substante..., sa urmeze cu grija instuctiunile si sa raporteze orice efecte secundare).

Cu cat persoana ajunge mai repede la medic cu atat tratamentul este mai eficient si actioneaza mai rapid (fie el medicamentos sau psihoterapeutic).

PSIHOTERAPIA ajuta depresivii sa constientizeze boala cu care se confrunta si sa se adapteze la ea. Metodele de psihoterapie includ consilierea individuala, psihoterapia de grup, etc. Toate metodele de psihoterapie au un scop comun, acela de a depasi boala prin suport si ajutor din partea terapeutului, prin examinarea cauzelor ei, gasirea de solutii viabile problemelor de viata, etc. Evident, eu recomand psihoterapia, pentru ca asa cum spunea profa de Psihoterapie din facultate (Irina Holdevici), nu trece prin ficat  si nu are efecte secundare :))

Tendinte nevrotice - Karen Horney - ultima parte

Inhibitiile provocate de tendintele nevrotice sunt in principal difuze. Sa comparam subiectul obsedat de tendinte nevrotice cu un acrobat. Acesta este scopul de a atinge celalalt capat al corzii fara sa cada, trebuie sa evite sa priveasca imprejurul sau si sa aiba privirea fixata pe coarda pe care calca. Nu vorbim aici de inhibitii, caci acrobatul are o constiinta clara a pericolului si il evita constient. Subiectul stapanit de o tendinta nevrotica trebuie sa evite, cu o angoasa asemanatoare, sa se abata de la linia precisa, dar in cazul sau, exista o diferenta importanta, caci la el procesul este inconstient. Astfel o persoana care se simte dependenta de un partener va dovedi o inhibare cand este cazul sa ia o hotarare ea insasi; un subiect avand tendinta sa-si restranga viata, va fi inhibata in marturisirile sale, si cu atat mai mult in afirmarea de sine; la subiectii care au nevoia nevrotica de a se admira pe ei si pe ceilalti prin ratiune, orice emotie puternica va fi inhibata, iar subiectul care sufera de o dorinta compulsionala de prestigiu va fi inhibat daca va trebui sa danseze sau sa vorbeasca in public, sau sa intreprinda un act oarecare care sa-i subnineze autoritatea. Oricat de diferite ar fi toate aceste inhibitii, au un atribut comun; ele reprezinta un esec al spontaneitatii sentimentelor, al gandirii si actiunii. Spontaneitatea acrobatului nu poate fi studiata, iar panica de care este stapanit subiectul nevrotic daca este amenintat sa depaseasca limitele pe care si le-a fixat, nu este mai putin vie ca cea a acrobatului care isi pierde echilibrul. Fiecare dintre tendintele nevrotice genereaza nu numai o angoasa specifica, ci si o coduita, o imagine de sine, de ceilalti; un orgoli specific, puncte sensibile dar si inhibitii specifice. Simptomele nevrotice ca fobiile, alcoolismul, depresiile rezulta in ultima instanta din conflicte (orice tendinta nevrotica poarta in ea insasi germenele unui conflict). Cu cat devenim mai constienti de aceste fapte, cu atat suntem mai putin tentati sa interpretam direct simptomele. Daca ele sunt rezultatul tendintei in conflict, este convenabil ca in prealabil sa se cunoasca structura subiacenta. Structura caracterului nevrotic este mai mult sau mai putin rigida, dar la fel de precara si fragila din cauza numeroaselor sale puncte sensibile, pretentii, iluzii si deceptii.

Tendinte nevrotice - Karin Horney - partea a 3 -a

Ceea ce frapreaza, aruncand o privire asupra acestor tendinte este faptul ca nici unul din eforturile sau atitudinile pe care le implica NU ESTE ANORMAL (in sine) sau lipsit de valoare umana. Cea mai mare parte dintre noi apreciaza afectiunea , controlul de sine, modestia, respectul fata de ceilalti. Se considera ca speranta de a fi satisfacut de o alta fiinta, este cel putin pentru o femeie considerata nu numai "normala", ci chiar o virtute. Printre aceste tendinte sunt cateva pe care evitam sa le apreciem. In general, se apreciaza ca scopuri valabile, dorinta de autonomie, independenta si o conduita bazata pe ratiune. In fata acestor fapte, revine mereu o intrebare nedefinita: pentru ce sunt clasificate aceste tendinte ca nevrotice? Ce au ele in mod esential rau? Tinand cont ca, la unii, o tendinta predomina cu o oarecare rigiditate, aceste diverse scopuri nu ar fi simpla expresie a diferentelor date, a diferitelor jocuri de valori, a modului de a privi viata? nu este normal de exemplu, ca un subiect cu inima calda sa faca provizii de afectiune, in timp ce o fiinta puternica va cauta independenta si autoritatea? Este util sa se puna intrebarea, caci este important nu numai teoretic ci si practic, sa se stie prin ce se disting tendintele umane la fel de esentiale de contrapartida lor nevrotica. Scopul celor doua tipuri de efort este similar, dar fundamentul si semnificatia lor sunt in intregime diferite. Diferenta este tot atat de mare. Ramane de inteles in mod aproximativ, pana la ce punct, tendintele nevrotice pot sa determine caracterul subiectului si sa aiba influente asupra vietii sale. Mai intai aceasta il obliga sa-si dezvolte unele sentimente si moduri de conduita auxiliara. Daca tendinta sa il impinge spre o independenta nelimitata, subiectul va dori secretul si solitudinea, se va irita pentru orice i se poate parea ca o intruziune in viata sa privata si va elabora tehnici pentru ai tine pe ceilalti la distanta. Daca tendinta sa il impinge sa-si minimalizeze viata, el va fi modest, se va multumi cu putin, si se va dovedi gata sa se supuna oricui care se va arata mai agresiv ca el. Tendintele nevrotice determina de asemenea, intr-o mare masura, ideea pe care un subiect o are despre el insusi sau despre ceea ce i-ar placea sa fie. Toate personalitatile nevrotice au o notiune instabila despre evaluarea nevrotica care oscileaza intre o imagine umflata si una depreciativa. Cand o tendinta nevrotica este recunoscuta, devine posibil sa se inteleaga motivele pentru care o persoana e constienta de unele aprecieri despre ea insasi, in timp ce ea isi reprima altele, cu toate ca in constiinta sa, sau in subconstient ea sa fie exagerat de mandra de unele atitudini sau calitati, in loc ca ea sa dispretuiasca altele fara de care s-ar putea sa discearna motivul obiectiv. Nu numai aprecierea de sine este influentata profund de tendintele nevrotice, dar si aprecierea fata de ceilalti: persoana care este insetata de prestigiu, ii va judeca pe ceilalti numai prin consideratia de care ei se bucura; va pune mai presus de ea persoana care se bucura de un prestigiu mai mare si o va desconsidera pe cea mai putin dotata din acest punct de vedere, fara a tine seama de valorile reale.

Tendinte nevrotice - Karen Horney - partea a 2-a

6. Nevoia de apreciere sociala si de prestigiu (se pot combina cu o sete de putere): toate lucrurile, obiecte, bani, persoane - apreciate numai in functie de prestigiul lor; respectul de sine in intregime dependent de natura aprobarii oamenilor; diferente in maniera de a suscita invidia sau admiratia: fie prin pretentie fie prin scandal; teama de a-si pierde rangul (umilirea) fie datorita circumstantelor exterioare, fie factorilor interni. 7. Nevoia de a fi admirat pentru sine: NARCISISMUL; nevoia de a fi admirat nu pentru ceea ce poseda sau ofera vederii, ci pentru ideea pe care o are despre sine; Respectul de sine, functie a realizarii acestei imagini si a admiratiei primite; Teama de a pierde admiratia (umilirea). 8. Nevoia reusitei personale: nevoia de a fi admirat nu pentru ceea ce poseda sau ofera vederii, ci prin ocupatii; respectul fata de sine dependent de posibilitatea de a-i depasi pe ceilalti - in dragoste, in sport, in talent literai, in munca, in special in proprii sai ochi recunoasterea talentelor sale de catre ceilalti, fiind totusi de o importanta vitala, absenta iritand; tendinte distructive de intensitati diferite "vizand sfidarea celorlalti"; oricat ar fi de impresurat de angoasa, subiectul se constrange sa urmareasca realizari MAI AMBITIOASE; teama de esec (umilire). Tendintele 6, 7 si 8 au in comun un spirit de competitie mai mult sau mai putin aparent vizand o superioritate absoluta asupra celorlalti. Dar cu toate ca ele se intrepatrund si se pot combina, unul dintre aspectele lor poate sa excluda pe un altul. Nevoia de admiratie fata de sine se poate insoti cu dispretul fata de prestigiul social 9. Nevoia de a suferi de unul singur si de a fi independent: Necesitatea de a nu avea nevoie niciodata de ceilalti, sau de a nu se supune nici unei influente, sau de a nu fi legat de nimic, orice intimitate implicand un pericol de scalvie; indepartarea si izolarea, singura certitudine a securitatii; teama de a avea nevoie de ceilalti, de legaturi de intimitate si dragoste. 10. Nevoia de perfectiune si invulnerabilitate: efort neabtut spre perfectiune, repros interior pe tema unei greseli posibile; sentimet de superioritate asupra celorlalti, justificat prin certitudinea propriei perfectiuni; teama de a descoperi in sine greseli sau de a se insela.

Comunicarea in procesul terapeutic

În opinia lui Eric Fromm, si tind sa fiu total in acord cu domnia sa, cea mai imperioasă trebuinţă a omului este aceea de a-şi depăşi izolarea, închisoarea singurătăţii sale. Pentru aceasta el, omul, trebuie să spună ceva cuiva care să-l asculte, şi care să ia în consideraţie cele spuse. Zi de zi, când vorbim celor din jur, ne dăm seama că ei doar ne aud, nu ne ascultă. Mesajele verbale cotidiene sunt banale. De fapt, nu comunicăm, uneori nici cu cei din familie. De aceea se întâmplă să nu ne înţelegem, cu toate că avem aceleaşi păreri. Comunicarea este vitală în procesul psihoterapeutic. Ea se realizează totuşi dificil, mai ales sub presiunea timpului. Însăşi durata psihoterapiei depinde de eficienţa comunicării. Puţin clienti înţeleg că terapeutul nu le rezolvă el însuşi problema. Acest lucru nu le-ar fi de nici un folos real. Rolul lui este să-i asculte, să-i asiste, să-i însoţească pe calea descoperirii forţei interioare a propriilor resurse de soluţionare a problemei. Dar pentru a se lăsa condus astfel, pacientul trebuie să aibă încredere, să aibă clar senzaţia comunicării cu cineva care nu-l judecă, nu decide, nu-şi asumă responsabilităţile sale.