Povestea fetitei care voia sa poata iubi fara limite

Era odata o fetita care traia intr-o tara ciudata, numita dintotdeauna: Afidelia. Iar locuitorii acelei tari se numeau Fidelieni.

In acea tara, foarte speciala, oamenii nu puteau sa iubeasca decât o persoana o data. Era total neindicat sa iubesti mai multe persoane in acelasi timp.

Foarte devreme, copiii invatau ca trebuia sa aleaga pe cine sa iubeasca si pe cine sa nu iubeasca. Era ca si cum, eventualitatea de a iubi, doua, trei sau patru persoane in acelasi timp, ar fi declansat un adevarat haos. O singura persoana: barbat, femeie sau copil tre­buia sa le ocupe tot spatiul afectiv. Deviza acelei tari era:

"O singura iubire de persoana."

Astfel, in acea tara, iubirile nu durau prea mult. Viata unei iubiri era foarte scurta.

Dar, cum este posibil asa ceva, o sa ma intrebati.

Pai, este evident. Cum nu era posibil sa iubesti decât o singura persoana, imediat de cineva cunostea pe cineva nou si se nastea un sentiment intre cei doi, se simtea obligat (obligata) de a renunta si chiar de a parasi iubirea dinainte pentru a indrazni sa traiasca doar noua iubire.

Iar, cum viata este alcatuita doar din intâlniri si fiecare intâlnire contine in ea sâmburele unei posibile iubiri, va dati seama de difi­cultatea unora.

Bineinteles, unii dintre ei rezistau si... se atasau.

A te atasa de cineva inseamna a te decide sa te legi de acea per­soana si mai ales de a o vrea mereu aproape de tine. Uneori inseamna sa incerci sa o captezi, pentru a nu o mai lasa sa plece. Atasamentul era o practica destul de raspândita in acea tara.

intr-o zi, fetita despre care vorbeam la inceput, s-a revoltat. Avea cam zece ani când le spuse parintilor ei:

- Am nevoie sa va vorbesc. Ceea ce traiesc eu este foarte grav, am un conflict interior puternic. Eu am nevoie sa va iubesc pe amândoi in acelasi timp si pe Jeremy, cel mai bun prieten al meu si pe Sara, prietena mea si pe Iulia, verisoara mea.

Pentru mine, este imposibil sa iubesc doar o persoana. Simt ca am o inima foarte mare si in ea pot exista multe iubiri diferite. Exista loc pentru mai multe iubiri in acelasi timp.

Era foarte fericita ca a spus toate aceste lucruri.

- Dar este imposibil, stii foarte bine!

in tara noastra nu poti iubi decât o persoana o data. De aceea ne numim Fidelieni.

-   Dar eu, nu pot sa traiesc asa, ma sufoc, striga fetita.

Tatal ei incerca sa nu se enerveze si sa-i exprime foarte calm rationamentul lui.

- Nu este bine sa-ti imparti sentimentele in bucatele. Daca o iubesti pe mama ta, nu poti sa ma iubesti si pe mine, tatal tau, in acelasi timp. Iar când ma iubesti pe mine, nu poti sa o iubesti si pe ea in acelasi timp.

Mama ei il aproba pe tata si ii sustinu argumentatia printr-o con­cluzie ferma:

Unde am ajunge daca am accepta sa poti iubi mai multe per­soane, in acelasi timp, asa cum spui tu? Ar insemna sfârsitul valo­rilor noastre, disparitia familiei si a sigurantei noastre. Ar insemna ca nu exista nici o speranta sa ai parte de o iubire intreaga.

Fetita simtea ca nu va fi nici inteleasa, nici sustinuta de parintii ei.

si, asemenea multor copii care se simt neintelesi, se inchise intr-o tacere deplina.

Totusi, ii marturisi unei pisici, care era confidenta ei intima, deoarece ea nu ii dicta ceea ce trebuia sa gândeasca, simta sau sa spuna.

- Eu stiu ca sunt capabila sa iubesc mai multe persoane in acelasi timp, având o iubire diferita pentru fiecare, ii sopti ea pisicii.

Aceasta o privi in liniste, atent, cu mustatile nemiscate.

Fetita adauga:

- Ceea ce iti spun acum, este un lucru pe care il simt profund, iar când voi fi mare, iti jur, ii voi invata pe copii mei ca avem aceasta libertate de a iubi mai multe persoane in acelasi timp. Pe fiecare dintre ele, pentru ceea ce este, asa cum este.

Iubirile mele nu vor fi nici imprastiate, nici taiate in bucatele, fiecare dintre ele va ramâne intreaga si unica.

Nu stiu daca fetita când a devenit mare si-a mai pastrat promisi­unea. Stiu insa ca exista o alta tara, numita Libertatea sentimentelor, unde fiecare stie ca poate fi iubit de mai multe persoane si poate iubi mai multe persoane. O tara in care este posibil sa iubesti mai multe persoane in acelasi timp, fara ca acest lucru sa deranjeze pe cineva....

O tara in care fiecare simte ca poate iubi intr-un fel unic.

"Povestea fetitei care voia sa poata iubi fara limite" - dupa Jacques Salome

Sindromul Othello sau "paranoia conjugala"

"... O persoana indragostita crede impotriva tuturor ratiunilor ca iubitul (iubita) sau (sa) ii este infidel din punct de vedere sexual; poate de asemenea crede ca ea comploteaza impotriva iui urmarind in mod deliberat sa demonstreze ca acesta este impotent.
 Majoritatea dintre noi au simtit, in momente si moduri diferite, ca sindromul Othello poate sa ne slabeasca, prin indoieli chinuitoare, increderea in propria persoana si in cei apropiati.
   Daca ati fost vreodata gelos, veti constata ca aparitia sentimentului s-a produs aproximativ dupa cum scrie mai departe: o intamplare tulburatoare v-a facut sa aveti indoieli cu privire la fidelitatea partenerului de drept sau, in anumite cazuri, a celui „potential". Iata cateva exemple de asemenea intamplari:
   • v-ati vazut partenerul cu o alta persoana si nu stiati de ce sunt impreuna;
   • ati observat anumite schimbari la el, cum ar fi o dorinta crescuta sau scazuta fata de sex, schimbari vestimentare ori ale unor obiceiuri sau dezvoltarea subita a unor preocupari noi;
   • ati depistat dovezi ale posibilei infidelitati, cum ar fi un extras de cont si factura mare la telefon;
   • v-ati reamintit pe neasteptate de relatia anterioara a partenerului sau poate ca si-a facut iarasi aparitia fostul ori fosta;
   In aceasta faza, unii dintre noi sunt mai predispusi la gelozie, iar anumiti oameni ajung sa fie gelosi pe partenerii lor din motive neintemeiate sau, in cazuri extreme, fara niciun motiv; altii au un „prag" al geloziei foarte ridicat si nesimtindu-se, in general, amenintati de nimic, ei sunt fericiti daca partenerii isi petrec timp cu alte persoane care ar putea sa le devina concurenti; oamenii au diverse motive pentru care se simt „amenintati" sexual in cadrul relatiilor;
   Sunteti ingrijorat si va faceti tot felul de ganduri cu privire la fidelitatea sau la infidelitatea partenerului. Gandurile dumneavoastra pot sa vizeze:
   • fantezii in care partenerul face dragoste cu alta persoana;
   • teama de a fi perceput drept ridicol sau „incornorat" de cei care va cunosc si care stiu ceea ce dumneavoastra nu stiti: faptul ca partenerul va insala;
   • fantezii in care dati la iveala infidelitatea partenerului in prezenta altor oameni, precum prietenii, parintii sau copiii;
   • tot felul de scenarii nascute din dorinta de razbunare, in care va imaginati ca aveti si dumneavoastra o aventura, intorcandu-va la fostul/fosta sau tacand, pur si simplu, sex cu cine se nimereste; e posibil chiar sa puneti in practica unele dintre aceste scenarii;
   • daca sunteti tata, va faceti griji ca micutii dumneavoastra vor creste alaturi de un alt barbat, pe post de tata;
   • va inchipuiti ca, ingrijindu-va mai mult si acordand o atentie deosebita garderobei, coafurii etc, o sa-l faceti pe celalalt sa inceteze cu „aventurile" si sa se dedice exclusiv relatiei dumneavoastra de cuplu;
   • asemenea lui Othello, repulsia sau ura dumneavoastra fata de partener e intensificata de iubirea pentru el pe care o mai simtiti inca in adancul fiintei;
   • fantezii virulente cu raul pe care o sa i-l faceti partenerului sau amantei sale secrete, propriei persoane sau celor din jur, care au calitatea de martori, precum familia partenerului, propriii copii etc;
   Schimbari si reactii fiziologice identice cu cele pe care le-ati fi avut, daca evenimentele inchipuite ar fi fost intocmai. Aici intra starea de anxietate si manifestarile ei fiziologice: cresterea pulsului, a tensiunii arteriale si a nivelului de adrenalina. Adesea, intensitatea fanteziilor asociate cu sindromul Othello e atat de mare, incat concureaza cu intensitatea reactiilor la probleme reale, cum este atacul fizic. ... 
 Acuzatiile si invinuirea
   E preferabil si chiar firesc sa incercati sa evitati acuzatiile in aceasta etapa. Ambele parti, chiar si persoana infidela (daca se pune problema infidelitatii efective), simt nevoia sa dea vina pe celalalt pentru iminenta dezbinare a cuplului, incercand sa se disculpe.
   S-ar putea sa se iste discutii aprinse, chiar si in relatiile in care acestea n-au existat in trecut. Invinuirile sunt emise prin schimburi de replici ce se aseamana cu o batalie medievala in care sunt folosite catapulte pentru a da cu pietroaie in fortele armate. Intentia este aceea de a-i face cat mai mult rau celeilalte parti. In astfel de momente, rostim lucruri precum:
   • „Sunt ani de zile de cand te-ai detasat de relatia noastra! Eu sunt cel/cea care a incercat s-o tina pe linia de plutire."
   • „Ai fost un sot jalnic! Nu inteleg de ce-am pierdut atatia ani cu relatia noastra!"
   Cand terminam cu acuzatiile, recurgem la amenintari... si cooptam, desigur, un avocat dur care va purta un adevarat razboi in urma caruia celalalt va ramane fara niciun ban sau fara posibilitatea de a-si vedea copiii etc. 
Cum reproducem scenariul piesei Othello
   In aceasta perioada critica, majoritatea oamenilor incearca sa se autoconvinga ca au fost nedreptatiti in relatie si ca dorinta lor de a incheia relatia si de a-si vedea mai departe de viata e perfect justificata. Uneori, partenerii simt, pur si simplu, nevoia sa creeze un scenariu pe care sa-l invoce pentru a le explica altor oameni ce anume nu a functionat in relatia lor.
   Daca aveti prieteni care au iesit din relatii, ati auzit, cu siguranta, afirmatia „nevoile mele nu sunt satisfacute", specifica acestei perioade critice. V-au ajuns, poate, la urechi si motivele pentru care s-au simtit indreptatiti sa-si paraseasca partenerul. Se spune ca unii oameni isi acuza partenerii tocmai de ceea ce au ei de gand sa faca: sa aiba o aventura. Altii le zic ca nu sunt parinti buni sau ca nu sunt de incredere in privinta banilor. Si lista poate continua.
   Uneori nemultumirile sunt, toate, justificate. In definitiv, niciun partener nu este perfect! Si totusi, este adevarat ca, atunci cand ne pregatim sa iesim dintr-o relatie, defectele si greselile partenerilor, pe care inainte le-am acceptat cu bunavointa, devin, acum, o sursa inepuizabila de inspiratie pentru scenariile pe care le invocam in scopul de a ne justifica dorinta de separare. ..
   AVENTURA CA RITUAL DE DISPARITIE
   Atat barbatii, cat si femeile recurg la aventuri pentru a incheia o relatie. Initiind o aventura sau dandu-i partenerului de inteles ca au o alta relatie, acestia dobadesc libertatea de a iesi din relatie si de a-si gasi noi parteneri sexuali, pentru ca bunavointa si increderea au disparut! ...
CAND INCREDEREA DIN CUPLU LIPSESTE
  Desi traiesc impreuna, unii oameni sunt straini de anumite detalii din viata lor. Un barbat care a apelat Ia autorul Ken Ruge pentru consiliere nu stia nici macar numele pisicii pe care o avea acasa, desi el si partenera lui o aveau de cinci ani de zile. Un alt barbat efectiv nu stia ce tacea sotia lui la serviciu. Ea se ducea si se intorcea de la munca, dar cei doi nu vorbeau niciodata despre ce facea ea acolo.
   Deloc surprinzator ca aceste cupluri aveau probleme. Familiaritatea este absolut fundamentala pentru increderea dintre parteneri. Adesea, aspectele pe care nu le cunoastem dau la iveala probleme la care nu ne asteptam.
   Intr-o relatie de dragoste, increderea inseamna ca va puteti baza pe sot/sotie, pe prieten/a, pe cel drag, pe partenerul dumneavoastra.
   Aveti incredere in cealalta persoana si stiti ca aceasta va va fi alaturi si ca va vrea binele. Stiti ca va avea grija de dumneavoastra. Va puteti baza pe acest lucru. Va bucurati de o relatie sau de o casnicie bazata pe incredere, asa cum ar trebui sa fie toate.
   De unde vine increderea? Cum se formeaza? Aceasta nu apare din senin in momentul in care partenerii isi spun „te iubesc" isi pun verighetele pe deget, isi fac juraminte sau promit ca o sa-si fie fideli unul altuia. Oricat de frumoase ar fi povestile de dragoste, increderea se construieste in timp. Pentru ca aceasta sa infloreasca si sa se consolideze, intre cei doi parteneri trebuie sa existe un profund sentiment de familiaritate. Evident, cei doi trebuie sa aiba la fel de multa incredere unul in altul. Aceasta nu poate veni doar din partea unuia. Situatia trebuie sa fie echilibrata, altfel vor aparea probleme. ...
   Sentimentul de vinovatie normal, sanatos, serveste ca mecanism intern pentru a ne mentine vietile pe drumul cel bun, sigur si lin. Dar noi stim, fireste, ca sentimentul de vinovatie nu are numai parti bune. In raport cu sindromul Othello, vinovatia are diverse moduri de manifestare:
   • putem sa proiectam sentimentul de vinovatie asupra partenerilor nostri. Proiectarea este tendinta de a asocia sau a atribui lumii exterioare ceea ce se intampla in mintile si in sufletul nostru. Sfarsim prin a-i invinovati pe parteneri pentru ganduri sau fantezii care sunt, de fapt, doar ale noastre. Cateodata, proiectarea este atat de intensa, incat totul la partenerii nostri ni se pare, practic, de condamnat. Ajungem sa gandim in felul urmator: „Eu sunt cel bun si cel nevinovat in aceasta relatie!" sau: „Eu sunt foarte bun, iar partenerul meu este foarte rau!" Cand perceptia noastra asupra realitatii este atat de distorsionata, ne serveste ca „strategie de iesire" din relatie. Cel care-si proiecteaza vinovatia creeaza un scenariu negativ la adresa partenerului, cu scopul de a-l invoca drept scuza pentru incheierea relatiei. Proiectarea nu este mereu foarte grava sau dramatica. Deseori, aceasta cunoaste manifestari simple, precum faptul de a spune: „Cred ca esti suparat", cand, de fapt, ambii parteneri sunt suparati, sau: „Simt ca te plictisesti alaturi de mine", cand, de fapt, amandoi se plictisesc. Sau chiar: „Nu-ti mai doresti sa faci dragoste cu mine", cand ambii parteneri si-au pierdut acest interes.
   ... Ne simtim prea vinovati sa recunoastem (chiar si fata de noi insine) ca suntem plictisiti, ca vrem sa avem relatii sexuale cu altcineva sau ca avem ganduri care nu se potrivesc cu standardele noastre de viata. Pentru a ne proteja de sentimentul de vinovatie, alegem sa-l directionam spre partenerii nostri, fapt ce poate avea consecinte dezastruoase. Aceasta tendinta este mai des intalnita la oamenii educati dupa sisteme religioase moralizatoare si foarte rigide sau dupa norme ce condamna toate pornirile erotice, pe motiv ca sunt pacatoase si inacceptabile.
   • ne suprimam sau ne reprimam dorintele inacceptabile. Suprimarea apare atunci cand ne luptam cu dorinte sau nevoi care ni se par atat de inacceptabile, incat, simtindu-ne vinovati, incercam sa le ascundem sau sa le negam. Drept consecinta, tensiunea din vietile noastre poate deveni insuportabila. Cel mai comun exemplu in acest sens transpare din relatarile despre recunoasterea orientarii homosexuale la persoanele pentru care homosexualitatea intra in conflict cu convingerile lor religioase sau cu „principiile morale" impuse de familiile sau comunitatile in care traiesc. Pentru astfel de oameni, faptul de a-si recunoaste orientarea sexuala este foarte dureros si traumatizant. Si dezvaluirea altor dorinte reprimate este, deseori, aproape la fel de dureroasa, in unele cazuri, acest lucru nici nu poate fi realizat. Pentru unii dintre noi e de neconceput sa recunoasca in fata partenerilor ca sunt atrasi sexual de alti indivizi decat cei cu care au o relatie. Multi gasesc ca este mai usor sa amane discutiile de acest gen. Uneori le amana la nesfarsit. Prefera sa evite conflictul decat sa dezvaluie problema, chit ca acest lucru inseamna sa traiasca ani de zile nefericiti. ...
Sa ai un ego centrat pe observatie inseamna, in principiu, sa stii sa te analizezi bine.
   Sa ai un ego centrat pe observatie inseamna sa ai capacitatea de a te analiza si de a constata, in mod calm, ce faci in toate ariile vietii tale. Efortul e mare, dar poate fi simplificat prin tinerea unui jurnal sau discutand cu partenerul despre ceea ce simtiti, ce faceti, ce se intampla in sufletul dumneavoastra ori impartasindu-i visurile pe care le aveti.
   Un alt ajutor in formarea unui ego centrat pe observatie este sa va creati obiceiul de a raspunde in loc de a reactiona. („Raspunde, nu reactiona" spune o zicala budista.) Adesea, cand cineva ne provoaca, avem tendinta sa reactionam la fel sau sa fim defensivi.
   „Raspunde, nu reactiona" ne indeamna sa nu ne pripim, sa ne gandim la cele intamplate si sa raspundem corespunzator: de obicei, prin compasiune si o doza de autocontrol adecvate situatiei. Acest lucru e similar cu solertia lui Toma din Aquino, care inseamna sa iei rapid decizia corecta, intr-un mod intelept si tinand cont de starea de fapt a lucrurilor. ...
... conditia unei vieti moderate: fiti calm!
   A va pastra calmul in interactiunile cu partenerii va ajuta sa spuneti ce trebuie atunci cand trebuie sau sa vedeti lucrurile asa cum sunt, in loc sa reactionati in baza unor automatisme care sunt deseori defensive sau critice. Calmul ne face sa ajungem la un raspuns bun cu privire la ce se intampla in vietile noastre. Pastrarea cumpatului e oportuna in oricare dintre urmatoarele situatii si chiar mai mult:
   • cand partenerul va critica, respirati adanc si calmati-va inainte de a raspunde;
   • cand faceti eforturi sa va amintiti sau sa spuneti adevarul; toti stim ca e greu sa facem acest lucru atunci cand ne confruntam cu evenimente, acuzatii sau lucruri neplacute;
   • inainte sa faceti un lucru ce va avea un impact major asupra relatiei dumneavoastra (a-i cere partenerului sa luati o pauza, a incheia o relatie, a incepe o relatie noua sau chiar a avea o aventura), acordati-va o zi sau macar o dupa-amiaza pentru a va limpezi gandurile si a analiza consecintele cu calm si calculat;
   • cand sunteti tentat sa va criticati partenerul, domoliti-va si nu spuneti ceva neplacut; invingandu-va dorinta de a ataca sau critica, castigati timp si reusiti sa constientizati situatia, putand ulterior sa actionati in moduri mai bune si mai conforme cu realitatea relatiei.
   Traim vremuri comode... ... Daca vrem sa ducem o viata moderata, pe de alta parte, trebuie sa incepem din vreme, sa avem timp sa facem toate eforturile necesare pentru o existenta mai buna, bazata pe intelegerea deplina a lumii noastre sufletesti si a celei inconjuratoare."


Fragmente din cartea "Sindromul Othelo" de Kenneth C. Ruge, Barry Lenson

Povestea fetitei care si vedea mama ca pe un monstru

"A fost odata o fetita pe care o chema Eaea, care o vedea pe mama ei ca pe un monstru infricosator cu noua capete. Bineinteles, mama ei era o mama normala, ca multe alte mame, dar Eaea o vedea intr-adevar ca pe un monstru, cu capetele schimbatoare. Fiecare dintre capetele ei reprezenta cate o violenta, o amenintare sau un pericol pentru fetita.

Aceasta este descrierea sumara a celor noua capete ale mamei:

1. Unul dintre capete spunea intotdeauna contrariul a ceea ce spunea fetita.

"Nu se poate sa spui asa ceva."

"Nu pot sa te las sa faci nimic, tot timpul faci prostii."

"Vrei sa ma contrazici mereu. "

Un cap care scotea niste tipete ingrozitoare, de fiecare data cand fetita facea ceva doar pentru ea. Trebuia sa faca ceva pentru ceilalti, doar pentru ceilalti, niciodata pentru ea insasi!

Un altul era cel care lovea. Lovea cu furie pe spate, pe fese, pe burta si chiar pe capul fetitei, de fiecare data cand mama era con­trariata, lucru care se intampla foarte des.

"Nu esti in stare de nimic, ar trebui sa te pedepsesc mai des!"

4.Alt cap era cel care critica tot timpul, descalifica, acuza si mai ales o culpabiliza pe fetita.

"Din cauza ta nu ma inteleg cu tatal tau." "Sunt nefericita pentru ca tu faci doar ceea ce iti trece prin cap." "Cu caracterul pe care il ai, nu vei reusi sa faci mare lucru si nimeni nu va vrea sa stea cu tine."

5. Un alt cap vorbea, vorbea fara incetare. Sute de cuvinte tasneau si invadau tot spatiul, lucruri spuse de mii si mii de ori, care se repetau. Iar fetita, care se straduia sa asculte, se pierdea in cuvintele mamei ei.

"Nimeni nu ma intelege, spunea capul mamei, imi petrec viata facand tot timpul ceva pentru ceilalti si ei mai vor sa fiu si fericita. Daca o sa continui asa, ma voi sinucide intr-o zi, dar asta o sa-i bucure prea mult pe ceilalti. O sa le arat eu lor, de ce sunt in stare..."

6.Un alt cap avea tot timpul o privire foarte severa, plina de judecati. Orice ar fi facut fetita, niciodata nu era ceea ce ar fi trebuit sa faca!

"Nu pot sa am deloc incredere in tine, e groaznic, ai fi putut sa pui masa in loc sa stai sa-ti faci acum temele. "

"Stai mai departe un pic, ma impiedic de tine, dar sa nu mergi prea departe, ca sa te pot vedea, poate o sa am nevoie de tine".

7.Capul acesta o compara mereu pe fetita cu sora ei!

"Sora ta nu m-ar fi suparat atat de mult.... Ei nu e nevoie sa ii spun mereu acelasi lucru, intelege repede, uneori stau si ma intreb tu al cui copil esti?"

8.Un altul dintre capete se plangea de conditia sa de mama.

"Nu sunt deloc fericita, as fi putut avea o alta viata. Daca tu nu te-ai fi nascut, as fi reusit sa imi refac viata....!"

9.Ultimul cap era cel care il numea pe tatal fetitei in toate felurile - mincinos, slab, sarac cu duhul.

"Nu poti sa-i ceri nimic, nu e in stare sa termine ceva."

"Oare ce m-a apucat in ziua in care l-am cunoscut? Probabil am fost oarba, nu-mi vine sa cred acum."

"Ma intreb ce ma determina sa raman cu un barbat care nici macar nu stie sa fie barbat."

Fetita se afla intr-o mare dificultate, deoarece nu mai stia de care dintre cele noua capete sa asculte.

Cand alegea sa ii faca pe plac primului dintre capete, al treilea si al cincilea nu erau deloc de acord.

Cand facea tot ce-i statea in putere pentru a-l multumi pe al patrulea sau pe al saselea, al saptelea si al noualea se revoltau ime­diat.

Fetita isi imaginase chiar ca va innebuni pentru a reusi sa scape de capetele mamei sale. Visase ca va deveni lipsita de importanta, lipsita de inteligenta, inexistenta. Gandea ceva de genul acesta: "Sa nu mai exist pentru a nu mai suferi."

Timpul a trecut. Fetita a crescut, a devenit femeie si intr-o zi, a purtat in pantece un copil. O stapanea o frica foarte puternica: "Oare si eu o sa am noua capete de monstru cand voi avea un copil?"

Incepuse sa aiba cosmaruri. Se vedea pe ea cu cele noua capete ingrozitoare si il vedea in acelasi timp pe bebelusul ei care inchidea ochii pentru a nu o mai vedea. isi imagina chiar ca nu ar trebui sa pastreze copilul.

Intr-o noapte avu un vis. in vis o vedea pe mama ei, cu cele noua capete ale sale. Dar, in centrul monstrului cu noua capete, era o fetita speriata, cu ochii larg deschisi, cu pumnii stransi, cu buzele crispate, cu respiratia sacadata, cu pielea rece de groaza. Iar acea fetita, care semana cu o fotografie pe care o vazuse in albumul mamei sale, o privea in liniste, ca printr-o oglinda. Erau atat de multe lucruri intre ele, care nu fusesera niciodata rostite! Parea ca o prapastie adanca o despartea pe fetita, care fusese mama ei cu mult timp in urma, cu parul scurt, de ea, care purta parul lung. Parea o prapastie de netrecut, care impiedica orice apropiere. Dupa vis, Eaea se trezi plangand.

in urma acelui vis, a stiut ca o sa ii ceara mamei ei sa ii vorbeasca despre fetita care fusese candva. isi imagina un dialog intre ele.

Spune-mi cum traiai tu cand aveai opt ani? In cine aveai incredere?

Aveai un prieten, cand aveai varsta mea de acum? Ce ii placea mamei tale sa faca?

Propunandu-si sa o intalneasca pe fetita care exista inca in mama ei, Eaea era sigura ca acel schimb avea sa-i permita sa descopere "cine era cu adevarat mama ei".

Nu stiu urmarea povestii, ca in cazul multor povesti despre parinti. Deoarece este intotdeauna o mirare, sa descoperi dincolo de aparente, dincolo de cele noua capete cu o multime de fete, inima unei persoane, sensibilitatea, bogatia ascunsa de o fiinta ranita in copilaria sa.

Fiecare mama mai poarta in ea, o fetita impietrita sau speriata, o fetita vesela si plina de viata care inca isi cauta locul, dupa ani de zile de cand nu mai este copil."

 "Povestea fetitei care isi vedea mama ca pe un monstru cu noua capete" - de Jacgues Salome

Tu cum calatoresti in iubirea ta?

"... Cand ne indragostim, experienta noastra e atat de captivanta, incat trecem usor cu vederea potentialele probleme dintr-o relatie. Mai tarziu insa, cand ele se dovedesc dificile sau greu de gestionat, avem nevoie de ceva mai mult decat simpla inspiratie. Aici intervine problema angajamentului. Angajamentul inseamna sa alegi sa lucrezi cu obstacolele ce interfereaza cu fluxul liber al iubirii, atat in tine, cat si in relatie.

   Acum insa, nu mai e atat de clar ca in trecut de ce doi oameni trebuie sa jure ca vor ramane impreuna si sa persevereze cand apar probleme si obstacole intre ei. Avem putine exemple ale felului cum ar arata un angajament sanatos si viu intre doi oameni. Vechiul model - bazat pe datorie - transforma angajamentul intr-un fel de adeziv. Atat de multi dintre parintii nostri "au ramas impreuna pentru copii" sau din teama dezaprobarii familiei, sacrificandu-si evolutia, integritatea si libertatea, incat nu e deloc surprinzator ca notiunea de angajament pe termen lung nu mai trezeste entuziasmul generatiilor tinere de azi. La cealalta extrema, multe cupluri decid sa se casatoreasca dintr-o speranta idealista, fara sa se gandeasca atent la ce presupune acest pas.

Isi imagineaza ca sentimentele lor romantice vor fi suficiente ca sa-i tina impreuna. Apoi, cand perioada de gratie se termina si apar conflictele, sunt nepregatiti sa faca fata situatiei.
   In trecut, angajamentul era definit si impus unui cuplu de societate si familie. Intr-o casnicie traditionala aranjata, un barbat si o femeie trebuia sa jure sa ramana impreuna toata viata chiar fara sa se cunoasca. Pe un astfel de fond, nu e surprinzator ca angajamentul e inconjurat astazi de o aura atat de mare de inconstienta si ca multi dintre noi intra intr-o casnicie pe jumatate adormiti. Acum, cand presiunile exterioare nu mai impun sau sustin angajamentul unui cuplu, e nevoie de o abordare mai constienta.
   A sta impreuna e doar o mica parte a ceea ce presupune angajamentul autentic, doar expresia exterioara a unei dedicari interioare. Esenta unui angajament viu este devotamentul a doi oameni fata de dezvoltarea lor simultana, care se poate baza doar pe un angajament primar al fiecarui individ de a se deschide complet catre viata insasi.
   Initial, doi parteneri nu pot sti sigur ce cauta impreuna sau cat de departe poate merge relatia lor. Testand insa forta legaturii dintre ei - profunzimea iubirii lor si capacitatea de a face fata provocarilor ei - le devine tot mai clar locul relatiei in viata lor si o pot astfel onora si exprima mai plenar. In loc sa inceapa cu o promisiune - "pana cand moartea ne va desparti" - spusa la altarul de cununie, angajamentul constient e ceva ce se dezvolta gradat. E un stadiu mai avansat al unei relatii care a evoluat din depasirea cu succes a multor probe si provocari anterioare. Un astfel de angajament e treaz si viu. Spre deosebire de ceva nascut din datorie, speranta sau idei preconcepute, se naste organic din insusi procesul de maturizare a relatiei, si e plin de pasiune, prospetime si spontaneitate - esenta iubirii.

…sa privim intimitatea ca pe o modalitate de a deveni vii mai deplin, ca pe ceva care sa ne ajute sa scoatem la lumina bunatatea si puterea mereu prezente in interiorul nostru. In loc sa cautam adapost intr-o relatie, ne-am putea bucura de puterea ei de a ne trezi acele zone in care suntem adormiti si in care evitam contactul gol, direct cu viata. Aceasta abordare ne deschide in fata o cale. Ne angajeaza in miscare si schimbare, ne ofera o directie inainte, aratandu-ne unde avem cel mai mult nevoie sa crestem. Imbratisarea relatiei ca pe o cale de evolutie ne ofera si o practica: sa invatam sa folosim fiecare dificultate de pe parcurs ca o oportunitate de a merge mai departe, de a intra intr-un contact mai profund, nu numai cu partenerul nostru, ci si cu propria noastra vitalitate. ...

 La fel, cand cantam din voce sau la un instrument impreuna cu cineva, ne unim intr-un singur curent de energie care ne ridica din sentimentul nostru normal de separare, in timp ce contrastul dintre vocile sau instrumentele noastre tese o tapiterie mai bogata de sunete decat ar fi putut produce singur oricare dintre noi. Astfel, in actul iubirii, campurile corpurilor subtile ale barbatului si femeii se amesteca intr-un joc mai vast de energii care ii scoate din izolare, ii imbogateste pe amandoi si in acelasi timp foloseste si lumineaza diferentele dintre naturile lor.

Cele mai profunde momente de comuniune sexuala sunt un joc sacru de "doi intr-unul", in care toate polaritatile vietii se unesc intr-un dans mai amplu. Aici, in aceasta mare a curgerii, fluxul si refluxul contrariilor - ridicarea si caderea, furtuna si armonia, suprafata si adincimea, frictiunea si alunecarea, luarea in stapinire si renuntarea, ferocitatea si blandetea, puterea si vulnerabilitatea, inspiratia cereasca si placerea paminteasca - curg in si din fiecare. Cand cimpurile energetice polare ale barbatului si femeii se unesc astfel, nu e niciodata doar ceva fizic, emotional sau personal. Momentele de intimitate sexuala profunda genereaza o transfuzie puternica de energie de la un nivel aflat dincolo de modurile noastre familiare de relationare. Cand un barbat devine masculinul pur, iar o femeie, feminitatea pura, apar zeul si zeita.

Astfel, cand zeul intunecat al raului sangelui intra si se misca in corpul meu, nu mai sunt complexul de personalitate familiar pe care il numesc "eu". Sunt luat de torentul puterii masculine care imi curge prin vene, cu propriile lui ritmuri si melodii, pe care le aud ca pentru prima oara. Partenera mea nu mai e un eu, ci femeia primordiala, dincolo de timp si spatiu. Cand facem dragoste, am putea fi leu si leoaica, indigeni in jungla, lord si lady sau delfini in mare. Suntem parteneri in dansul etern.
  Ridicindu-ne din carcasa ingusta a personalitatii, comuniunea sexuala ne pune in contact cu energiile mai vaste ale vietii care curg prin corpul nostru. Tunetul, fulgerul, electricitatea, ploaia, razele lunii si ale soarelui - iubitii care nu au simtit aceste energii cand au facut dragoste nu au gustat toata bogatia experientei sexuale. In comuniunea sexuala profunda, mastile noastre lumesti ne cad de pe fata si spiritul viu poate fi simtit si impartasit in forma sa pura.

… cand mintea moderna reduce sexul la o functie grosiera a corpului sau la un instinct animalic subordonat eului rational, savarseste o forma de sacrilegiu. Cu cat incercam sa definim sau sa manipulam experienta sexuala, cu atat pierdem contactul cu capacitatea ei de a innoi si lumina inaltimile si adincurile experientei umane. Nu putem aprecia complet calitatea ei transformatoare daca nu intram in contact cu spiritul nostru salbatic elementar, care va ramine vesnic de nepatruns pentru mintea rationala. In acest mister se afla puterea de trezire si sacralitatea sexualitatii.

…. "

Fragment din cartea "Calatoria inimii"  de John Welwood

Povestea mamicii care suferise un accident grav

De multe ori, incercam sa rezolvam un conflict printr-o auto-violenta, cu scopul de a dezechilibra una din mizele conflictului. Uneori acest lucru se traduce printr-o renastere.

Era o data o femeie care avea un copilas si, bineinteles, un sot care era tatal copilului.
Pana aici este clar, dar atentie, lucrurile se vor complica putin.
Mamei i se intamplase un lucru foarte ciudat. Intr-o seara de primavara, sotul ei a anuntat-o ca vrea sa divorteze. Astfel de situatii se intampla uneori in tara in care traieste aceasta familie, cand iubirea nu mai exista, cand s-au facut toate incercarile de a reimprospata relatia si rezultatele sunt nule, pentru a suda un cuplu sau cand exista o atractie pentru o alta persoana. In aceste situatii convietuirea dintre cei doi parteneri devine foarte dificila. Uneori, in aceasta tara, cand cuplurile cu copii ajung in asemenea situatii, fac compromisuri si pastreaza aparentele relatiei, dar acest lucru nu duce decat la crearea unui sentiment de frustrare... Dar aceasta este o alta poveste si ca sa nu ne abatem ... sa revenim la cuplul nostru...
A doua zi, dupa ce barbatul ii comunicase vestea, femeia a avut un accident grav de masina. A fost grav ranita, a stat mult in spital, apoi a urmat o recuperare anevoioasa, ingrijiri indelungate, insa peste toate aceste suferinte fizice, a ramas o rana mult mai profunda in suflet, care nu fusese ingrijita deloc.
A fost bineinteles un accident involuntar, asemenea multor accidente, dar poate veti intelege in acelasi timp faptul ca, prin acel accident, acea femeie incerca sa il retina pe sotul ei . Deoarece, bineinteles ca dupa accident sotul nu a mai plecat. Nu poti sa abandonezi asfel pe cineva pe care l-ai iubit candva si care a avut un accident atat de grav.
Astfel, se intampla uneori, in acea tara, ca intr-un cuplu unul dintre parteneri sa fie pregatit sa il imobilizeze astfel pe cel care avea intentia sa plece... cu orice pret... chiar si cu pretul de a suferi accidente grave... chiar si cu pretul de a incarca emotional cu o falsa vina...
Cand copilul a intrebat-o pe mama lui: "de ce ai avut acest accident?", mamei ii era foarte greu sa ii raspunda de ce. Insa i-ar fi putut raspunde la nivelul sensului acelui accident.
I-ar fi putut spune copilului:
- In acea zi eram foarte vulnerabila, adica fragila, pentru ca, cu o seara inainte primisem o veste care m-a tulburat mult si nu ma mai puteam concentra pe ceea ce faceam. Parca iesisem in afara mea. Iar acel accident m-a centrat din nou pe mine, m-a facut sa inteleg ca viata mea era importanta, ca merita sa ma respect si puteam sa depasesc acea disperare si lipsa de iubire.
Ar fi putut deasemenea sa profite de ocazie si sa ii spuna puiului ei ca iubirea intr-un cuplu nu este la fel ca iubirea parintilor pentru copii lor. Ca iubirea parentala dureaza toata viata, nimic si nimeni nu o poate altera.
Iar iubirea pe care o simte pentru el o va purta toata viata.
Dar iubirea pentru un partener, pentru sotul ei de exemplu, este mult mai nesigura. Deoarece nimeni nu stie dinainte durata de viata a unei astfel de iubiri. De aceea este bine sa iubim in prezent si sa nu maltratam iubirea atunci cand ea exista. Cand nu mai iubim sa ne continuam zborul liber alegandu-ne o noua directie si/sau sa lasam partenerul care nu mai iubeste sa zboare liber, in propria lui directie...
Ar fi putut sa ii spuna aceste lucruri si inca multe altele... depinde de libertatea ei de a indrazni sa vorbeasca despre ea si despre tot ceea ce simte.

Adaptare dupa "Povestea mamicii vrabiuta care suferise un accident grav" de Jacques Salome

Cautarea consolarii in nefericire

“Daca parintii ti-au inteles gresit nevoile sau, dintr-un anumit motiv, nu au putut tine cont de ele, din dragoste pentru ei si in incercarea de a tine la tine insuti la fel cum tineau si ei, ai dezvoltat dorinta de a te face fericit producandu-ti disconfortul familiar altadata.  Consecinta importanta este ca, desi faci alegeri care iti aduc adevarata fericire, uneori ti se pare ca te afli in cautarea fericirii cand, de fapt, nu incerci decat sa recreezi ceea ce o persoana din exterior ar numi mai curand nefericire.
   Daca, fara sa-ti dai seama, ai dezvoltat un apetit pentru o falsa placere produsa de nefericirea ta, este posibil ca adevarata placere sa nu te mai satisfaca. In acelasi timp, iti pastrezi dorintele de a experimenta adevarata fericire (si de aceea, citind aceste pagini, poti face schimbari in bine). Rezultatul este ca viata ti se poate parea un montagne russe emotional.
   In anumite momente, de fiecare data cand experimentezi adevarata fericire, in adancul sufletului poti simti absenta nefericirii pe care ai confundat-o cu fericirea si poti incerca suplinirea ei. Noi numim reactia la placerea adevarata, care ii determina pe oameni, inconstient, sa caute nefericirea o reactie adversa la placere. Reactiile adverse la placere sunt o manifestare a dependentei de nefericire. Asa se explica, in anumite momente, cel mai controversat comportament uman - oamenii care "au totul" si dupa aceea distrug ceea ce au.
   Reactiile adverse la placere se manifesta tot timpul, in moduri banale. ...
   Reactiile adverse la placere sunt motivul pentru care oamenii reactioneaza, in mod frecvent, dar neintentionat, prin depresie sau prin actiuni contrare propriilor interese. Poate iti amintesti momente in care ai obtinut succesul sau ai experimentat un alt gen de placere si dupa aceea ai reactionat creandu-ti o stare negativa. Poate ca te-ai simtit deprimat, te-ai luat la cearta cu cineva apropiat, ai avut un "accident", ai pierdut un lucru de valoare sau ai uitat sa iti indeplinesti o sarcina. In acel moment, aceste consecinte neplacute probabil ca ti s-au parut profunde si neasteptate. Acum poti observa ca, uneori, atunci cand experimentezi prea multa placere, ai nevoie de o circumstanta care sa ti se para familiara sau linistitoare, dar nefericirea este aceea care te poate determina sa recrezi disconfortul interior pe care l-ai invatat in copilarie.
   Vestea buna este ca atunci cand poti recunoaste si anticipa reactiile adverse placerii, ai inceput deja sa te eliberezi din stransoarea nerecunoscuta pana acum a dependentei de nefericire.”

Dupa constientizare urmeaza faza de recadrare, in care pur si simplu schimbi mecanismul vechi cu unul nou, unul care se potriveste personalitatii tale si nevoilor de moment. Stiu ca in teorie, ca orice alt lucru suna simplu de facut, si ca in practica pare uneori imposibil de realizat, insa credeti-ma pe cuvant: cu putin efort, multa vrointa si constientizare, rezultatele sunt palpabile. In cazul in care nu iese si nu iese, apelati la ajutor de specialitate.

“Daca suferi de temeri nefondate, manie sau suspiciuni, vinovatie, nervozitate, depresie, schimbari de stare sau fobii, probabil ca esti ferm convins de faptul ca nu ai niciun control asupra acestor emotii. Fara niciun dubiu, exista anumite momente in care aceasta convingere este perfect adevarata. Daca mergi si ai din senin un carcel la picior, te opresti pentru a te odihni pana cand te vei simti mai bine, dar daca incerci o durere sufleteasca, nu exista un remediu evident.
   Iti vom arata cum poti detine mai bine controlul asupra sentimentelor tale. Emotiile dureroase fara o cauza anume sau care persista o perioada lunga de timp dupa un eveniment neplacut sunt o expresie a dependentei de nefericire. Fara sa constientizeze, oamenii cauta aceste emotii dureroase deoarece, in primii ani de viata, le-au interpretat in mod gresit ca fiind modul in care ei trebuiau sa se simta. Inconstient, au confundat emotiile dureroase cu fericirea si, drept rezultat, au simtit nevoia sa le experimenteze din nou. Doar in acest caz durerea emotionala este intentionata.
   In timp ce poate fi surprinzator sau tulburator ca, intr-o masura semnificativa, tu esti autorul acestor emotii, cunoasterea acestui lucru iti da si ea putere. Deoarece emotiile dureroase sunt, de fapt, niste obiceiuri invatate in copilarie, nu trasaturi innascute, acestea pot fi date uitarii. De indata ce acest lucru are loc, te vei elibera de o nefericire cauzata chiar de tine. Vei putea alege stari si emotii pozitive, care vor fi afectate doar de evenimente cu adevarat suparatoare.
   O parte din procesul de dezvatare castiga abilitatea de a distinge nefericirea "potrivita" de cea "benevola". Nefericirea potrivita este un raspuns realist la un eveniment suparator. Cea benevola este o exagerare sau o experienta pentru care ai luptat si care este folosita pentru a satisface dependenta de nefericire. Tristetea, ca raspuns al unei pierderi importante, este inevitabila. Daca nefericirea benevola este prezenta, raspunsul poate include depresie si anxietate exagerata fata de pierderea actuala sau dureaza cateva luni sau cativa ani. Raspunsul poate ingreuna situatia, cauzeaza manie nefondata sau suspiciune fata de ceilalti, promoveaza convingerea lipsei de valoare sau a vinovatiei. ... .
   Nefericirea benevola poate aparea chiar si atunci cand o persoana cauta sa exprimenteze, in mod inconstient, trairea unor evenimente dureroase ca o modalitate de a gratifica dependenta de nefericire. …

.. Daca ai incercat din greu sa-ti faci prieteni si sa gasesti dragostea, dar nu ai avut succes, iti sugeram sa iei in calcul posibilitatea ca dependenta de nefericire sa fie responsabila de aceasta situatie. Poate ca nu cauti in locurile potrivite, astepti "sa cada din cer" sau ignori anumite semnale cand incerci sa faci avansuri. O modalitate de a contracara acest sabotaj este sa fii mult mai activ in cautari. Daca te duci la o petrecere, forteaza-te sa intri in vorba cu un grup de persoane si sa te prezinti singur. Roaga-i pe ceilalti sa-ti vorbeasca despre ei. Daca ti se adreseaza o intrebare, incearca sa nu raspunzi monosilabic. incearca sa gasesti alte cai de a intalni oameni si, mai ales, spune-le prietenilor, rudelor si colegilor ca vrei sa-ti largesti orizontul social. Daca intalnesti oameni pe caile pentru care ai muncit din greu sa le deschizi, nu te grabi sa tragi concluzia ca nu iti starnesc interesul. Dependenta de nefericire te poate face sa treci cu vederea sau sa respingi persoane care pot fi niste prieteni sau iubiti minunati.
   Initial, efortul de a deveni mai activ in cautarea relatiilor poate parea dureros sau chiar inspaimantator. Adu-ti aminte ca dependenta de nefericire vrea ca tu sa-ti pastrezi statu quoul. tine minte ca, de asemenea, in timp, orice pas inainte te va aduce mai aproape de scop. Nu trebuie sa faci toti pasii dintr-odata si poti fi mandru de fiecare progres.
   In ansamblu, dependenta de nefericire te poate face sa nu privesti clar relatiile, in special daca trebuie sa investesd in ele sau sa le imbunatatesti. Accentuam faptul ca este important de retinut ca atunci cand incerci sa imbunatatesti o relatie, dependenta de nefericire te poate determina sa cedezi ocazional si sa renunti la hotararea luata. Retine ca, daca o relatie a fost imbunatatita, greselile reprezinta oportunitati pentru a te dedica mai mult, si nu semne ale esecului.
   Cel mai important, cand dependenta de nefericire va incerca sa te convinga ca este normal ca o relatie sa fie plina de nefericire si cearta, in realitate, scopul adevarat al fiecarei relatii este de a-ti furniza tie si partenerului adevarata fericire izvorata din admiratia reciproca, din grija, afectiune si loialitate. Orice relatie ce merita salvata are capacitatea de a-ti oferi o fericire profunda. Incearca sa nu lasi dependenta de nefericire sa te convinga ca trebuie sa te multumesti cu mai putin. ...”

Fragmente din cartea “Dependenta de nefericire” de Martha Heineman Pieper, William J. Pieper