Observam un proces pe care noi il numim meta-rusine si anume rusinea cu privire la rusine, care ingroapa constientizarea sinelui persoanei chiar mai in profunzime. Poate ca individul crede ipoteza conform careia oamenii ar trebui sa se simta bine cu privire la propria persoana, sau ca oamenii „buni" se simt bine cu privire la propria persoana, sau ca oamenii „normali" se simt bine. „Faptul ca sufar cu privire la propria persoana este un semn al faptului ca nu sunt ca alte persoane sau ca nu sunt acceptabil. Acum trebuie sa ascund faptul ca nu ma simt acceptabil". Acest sentiment de rusine cu privire la faptul de a te simti rusinat, sporeste senzatia de instrainare si persoana se indreapta in directia de a nega mai multe sentimente.
Pe masura ce persoana reneaga o parte mai mare a sinelui, neaga mai multe dintre propriile sentimente si tinde sa proiecteze partile renegate asupra altor persoane (Becker, 1973). Parintii vad calitati pozitive nerealiste in copiii lor, sotii fac interpretari inadecvate cu privire la comportamentul partenerilor lor, membrii familiilor dezvolta asteptari nerealiste si dependente pentru a umple golul creat de propria lor negare si minimalizare.
Atat timp cat acest proces continua, alte persoane din cadrul retelei sunt afectate de mesajele confuze. Un copil preia proiectia parentala conform careia el este mai special decat alte persoane, care devine germenele sentimentelor de instrainare si deosebire fata de ceilalti. Un sot/o sotie simte povara de a dezamagi in mod repetat cerintele partenerei/partenerului de perfectionare sau de gratificare a dependentei ce ofera siguranta si se intreaba in taina „Ce este in neregula cu mine?". Amenintari cu abandonul, respingeri si abandonuri reale prin „tratamentul tacerii" si intreruperi ale relatiei, devin banalitati. Aceasta tendinta, caracteristica procesului de inducere a rusinii, de a atrage un sistem intr-o valtoare ce se intensifica progresiv, este ceea ce intelegem noi prin expresia „rusinea genereaza rusine". ...
Atunci cand persoana traieste in cadrul sistemului bazat pe respect, exista sustinere pentru procesul ei de maturizare continua, ca fiinta umana. Persoanele isi insusesc experientele de viata, fac greseli si invata de pe urma lor. Valorile sunt integrate, nu cu scopul de a condamna oamenii, ci pentru a ghida comportamentul si pentru experimentarea integritatii si a deplinatatii personale. Aceste valori sunt dezvoltate si modificate de-a lungul timpului. Unele ajung sa fie respectate mai in profunzime si unele cu mai multa usurinta, pe masura ce se acumuleaza experienta de-a lungul anilor. In interiorul sistemului bazat pe respect, persoanele sunt libere sa continue sa invete si sa creasca. Nu au inceput prin a pretinde perfectiune si continua sa traiasca in nesiguranta de a nu avea pretentia asupra adevarului absolut. A face pace cu acea nesiguranta sau, cel putin, acomodarea la ea, aduce beneficiul faptului ca oamenii continua sa invete. ...
A fi vulnerabil in fata unei noi invataturi, a primi ceva de la altcineva, pare sa induca, intr-un fel sau altul, un sentiment de mare nesiguranta, sau atinge un nerv al rusinii atat de sensibil, incat nu poate fi tolerat.
...
Sa ai intotdeauna „dreptate". Sa faci lucrul „corect". Tirania de a avea dreptate poate fi manifestata in multe forme diferite. Intr-o familie a avea dreptate inseamna a sti si a urmari intotdeauna ultima moda cu privire la vestimentatie, mobila si divertisment. Intr-o alta familie, aceasta regula poate conduce oamenii sa „evite materialismul si toate caile sale nefaste" si sa caute o forma de fatarnicie, pe care o gasim in regulile constranse de moralitate fundamentalista. Sistemul de valori al unei alte familii va pune accentul pe snobismul intelectual, mai degraba decat pe moralitate fatarnica. In alte familii, a fi perfect poate insemna sa cumperi intotdeauna articolul de consum potrivit, sa mergi la cele mai bune scoli, sau sa spui mereu lucrul „corect".
Nu ne referim la o viata adecvata din punct de vedere moral, nici la placerea cunoasterii, nici la o placerea de a fi la moda. Mai degraba, aceasta regula impune o cerinta si o tensiune asupra oamenilor de a se conforma unei imagini exterioare perfecte, care este, uneori, vag definita si in schimbare.
Exista, intotdeauna, un aspect competitiv si comparativ al acestei reguli, desi acest lucru este adesea negat. A avea dreptate nu inseamna niciodata „dreptate in termeni a ceea ce mi se potriveste mie". Exista aspectul mai-bun-decat-altii sau aspectul mai-multa-dreptate-decat-altii, legat de aceasta. Oamenii se compara adeseori si sunt in competitie unii cu altii in interiorul familiei si cu altii din afara familiei. Cea mai respectata familie din comunitate, atunci cand este controlata de aceasta regula, poate arata bine laolalta, din exterior, in timp ce membrii ei sufera in privat, de un sentiment imens de rusine personala.
Cu privire la regula perfectionismului, vedem adesea oameni evitand cu anxietate ceea ce ei considera a fi rau, gresit sau inferior. Ar parea ca frica si evitarea negativului este o idee de organizare mult mai puternica in viata lor, decat simpla atractie catre un ideal pozitiv.
Astfel de familii traiesc ca si cum, ar fi hartuite de rusine si sunt intr-o urmarire febrila. Etica sistemului lor pare bantuita de amintirile de a fi tratati cu ura si rusinati, probabil in generatiile anterioare. Suicidul, diformitatile fizice, dizabilitatile de invatare, abuzurile rasiste, abandonul in copilarie, pogromurile*, experientele in orfelinat pot sa fie interpretate toate la un anumit nivel, ca fiind din vina victimei insasi. Concluzia din interiorul sistemului este „arata bine si fa sau fii drept", fiind folosita ca o protectie impotriva rusinii. ...
Unele sisteme par a fi loiale regulei perfectiunii intr-un mod paradoxal. Versiunea lor ar spune: „Fa lucrul corect, pentru a merita ceva", dar ei simt neajutorare cu privire la acest lucru sau sunt invinsi si demoralizati. Aceste sisteme sunt haotice si le lipsesc standardele, deoarece se pare ca nu are nici un rost sa incerci. Respectarea acestei reguli a perfectiunii este imposibila si fara speranta pentru ei, si totusi nu vor sa se elibereze pentru ca atunci nu ar mai putea castiga admiratia celorlalti. Le lipseste acel camuflaj social al pseudo-proprietatii pe care "sufletele lor pereche" o au disponibila in privinta rusinii.
Familia, care scoate in evidenta, in mod deschis aceasta regula, este familia care intruchipeaza toate valorile stereotipe mentinute de cultura populara. ..."
Fragment din cartea "Vindecarea rusinii. Armonizarea relatiilor" de Merle A. Fossum, Marilyn J. Mason
*Ucidere în masă a membrilor unui grup național minoritar, organizată de elemente naționaliste
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu