Povestea saruturilor prizoniere

Un singur sarut poate trezi mai multa emotie si placere decat o lunga declaratie de dragoste.


"Era o data o fetita care fusese agresata cand avea o varsta frageda.
Nu a fost vorba, din fericire pentru ea, de o violenta foarte grava, dar cu toate acestea a fost ranita foarte adanc. Intr-o seara de vara, cand toata familia statea afara, ea a fost sarutata cu forta, in intuneric, de catre un vecin, un prieten al familiei. S-a zbatut si a reusit sa fuga, ravasita si foarte tulburata. Apoi i-a spus mamei sale ce i s-a intamplat. S-a simtit inteleasa si, incidentul a fost pana la urma uitat sau... aproape uitat.
A fost nevoie de mult timp pentru ca fetita, sa devina apoi femeie, sa inteleaga, intr-o zi, spre mijlocul vietii, ca acel eveniment ramasese inca inscris in ea.
Cu toate acestea, cu mult timp inainte, simtise deja in relatile ei de cuplu sau de intalniri, ca avea o dificultate in a saruta. Saruturi pe obraz, putea sa ofere fara nici o dificultate. Surorilor, fratilor, copiilor ei, saruturi de alint, de rasfat, saruturi atunci cand copii se loveau pentru a le trece mai repede durerea, saruturi pline de afectiune, de incarcatura emotionala specifica momentului.
Dar nu si sarutiri in relatiile intime cu partenerii.
Exista ceva ce o facea sa nu se simte bine cu acele saruturi, fie ca le oferea, fie ca le primea. Si concluzia ei fusese una foarte critica fata de ea insasi:
- Nu stiu sa sarut bine!
Cu mult timp dupa ultimul ei divort, dupa lungi ani de singuratate si de cautari legate de ea insasi, a intalnit un barbat care a trezit in ea o dorinta minunata de a saruta si de a fi sarutata. Cu saruturi adevarate de indragostiti, unde buzele se ofera si se daruiesc, saruturi pline de pasiune si tandrete.
Si a simtit atunci, ca in ciuda acelor noi dorinte, exista in continuare ceva ce o retinea. Ajungea sa simta o senzatie de rigiditate a maxilarului, buzele ramaneau foarte incordate, in ciuda dorintei ei imense, in ciuda bucuriei ei.
- Dar de ce se intampla acest lucru? se intreba ea.
Intr-o noapte, in timp ce medita la toate aceste lucruri, amintirea acelui sarut fortat din copilarie i-a revenit in minte si a simtit o emotie puternica. Atunci a inteles, dintr-0 data, ca acel sarut tinea prizoniere toate saruturile de iubire pe care voia atat sa le ofere cat si sa le primeasca.
Apoi s-a hotarat sa scrie o scrisoare acelui vecin, care murise de mult si care o agresase in acea seara in copilarie. Si-a exprimat frica pe care a simtit-o atunci, dezgustul pentru acea gura care o umpluse de saliva pe a ei. Si-a exprimat toata repulsia, furia, indignarea, regretul, increderea tradata si cat de mult ar fi vrut ca mama ei sa fie mai suparata pe el. A exprimat apoi dorinta imensa de a saruta cu toata libertatea, de a trai acea fericire cand buzele se intalnesc.
A scris mult, in acea noapte. Apoi dimineata a rupt foile in bucatele si fericita, usurata a aruncat totul  in toaleta si a tras apa.
Dupa cateva zile a reusit in sfarsit, sa isi regaseasca tot elanul, toata bucuria de a-l saruta cu iubire si tandrete pe cel pe care il iubea :).
Si toate acele saruturi tinute prizoniere, se eliberasera, se daruiau pline de bucurie, cu toata fericirea acelei femei impacata cu ea insasi"

Povestea saruturilor prizoniere - dupa Jacquea Salome